ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4668/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Administrația Fondului pentru Mediu ("A.F.M."), solicitând, în principal: (i) anularea deciziei de respingere a dosarului nr. x, privind "programul național de instalare a sistemelor de panouri fotovoltaice, pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională - B.", decizie emisă de pârâtă în data de 11 iunie 2020, (ii) anularea deciziei nr. 363 din data de 23 noiembrie 2020, de respingere a contestației formulate de reclamant, publicată pe site-ul A.F.M. în data de 26 noiembrie 2020 și (iii), pe cale de consecința, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de admitere a cererii de finanțare. De asemenea, în măsura în care acordarea finanțării nu mai este posibilă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale, apreciate de acesta ca fiind în cuantum de 20.000 RON, drept contravaloare a pagubei afirmate de reclamant ca fiind suferite din culpa exclusivă a pârâtei, cu obligarea A.F.M. și la plata cheltuielilor de judecată.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 48 din data de 17 martie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a unei astfel de instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, formându-se, astfel, dosarul nr. x/2021.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Ploiești a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reținând, în esență, că finanțarea în cadrul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua național se face și din fondurile Uniunii Europene, motiv pentru care este incident criteriul valoric al determinării instanței competente material în soluționarea cauzei. În susținerea unei astfel de poziții, instanța a avut în vedere și faptul că reclamantul a solicitat pârâtei acordarea unei finanțări în cuantum de 22.350 RON (conform cererii de finanțare aflată la dosarului unei astfel de instanțe), pretenție, pe care de altfel reclamantul o menține prin cererea de chemare în judecata formulată.

Astfel, în raport și de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, observând domiciliul reclamantului, Curtea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința civilă nr. 581 din 8 iunie 2021, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de reclamant, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Motivând hotărârea astfel pronunțată, Tribunalul Dâmbovița a reținut, în esență, că litigiul cu care reclamantul a învestit instanța de judecată nu are drept obiect solicitarea de obligare a autorității la plata unor sume reprezentând finanțare nerambursabilă sau controlul de legalitate a unui act administrativ prin care se stabilesc, în sarcina reclamantului, debite constând în taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora. În raport de astfel de aspecte, a apreciat Tribunalul Dâmbovița că în determinarea competenței instanței de contencios administrativ este incident criteriului poziționării autorității emitente în sistemul autorității publice potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar într-un astfel de sistem Administrației Fondului pentru Mediu are calitatea de autoritate publică centrală.

III. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ în discuție este reprezentat de problema instanței competente material să soluționeze cauza, Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești, aflate în conflict, apreciind diferit asupra problemei obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv dacă acesta vizează acte administrative ce au drept obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Din actele și lucrările dosarului Înalta Curte reține că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect principal obligarea pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu la emiterea unei decizii de admitere a cererii sale de finanțare (cerere formulată pentru suma de 22.350 RON). Din perspectiva cauzei cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că temeiul juridic al unui astfel de petit a fost refuzul apreciat de reclamant drept nejustificat al acestei pârâte (ca act administrativ asimilat) de a da curs cererii sale de finanțare, respectiv art. 8 alin. (1), raportat la art. 2 alin. (1), lit. i) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Înalta Curte reține că finanțarea în cadrul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua național se face parțial din fondurile Uniunii Europene, astfel cum rezultă din O.M. 1287/2018 privind Ghidul de finanțare din 2018, respectiv din art. 4 al unui astfel de ghid, având denumirea marginală "Sursa de finanțare pentru derularea programului", conform căruia:

"Finanțarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu, precum și din sumele virate prin POR."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere și faptul că Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a reprezentat unul dintre programele prin care România a putut accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada 2014-2020.

Analizând prevederile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte observă că textul în discuție nu distinge între finanțări nerambursabile acordate integral sau parțial de Uniunea Europeană, sens în care, în virtutea unor astfel de prevederi legale (pe care le apreciază incidente în cauză), reține că, în stabilirea instanței competente material să soluționeze prezenta cauză, incident este criteriului valoric.

Or, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Astfel, în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată (finanțare nerambursabilă în cuantum de 22.350 RON) competența aparține, din punct de vedere material, tribunalului, iar teritorial, în considerarea prevederilor alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, coroborate și cu datele privind domiciliul reclamantului (ce, potrivit înscrisurilor depuse în dosar, este situat în Județul Dâmbovița), o astfel de competență aparține Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâta Administrația Fondului de Mediu, în favoarea Tridunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2021.