ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4549/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4549/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 7 octombrie 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Obiectul litigiului
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului Pentru Mediu a solicitat anularea deciziei de respingere a cererii de finanțare nerambursabilă pentru programul "Casa Verde Fotovoltaice", emisă de către Comitetul Director al Administrației Fondului pentru Mediu, obligarea pârâtei Administrația Fondului Pentru Mediu ca în termen de maxim 30 de zile să procedeze la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de finanțare nerambursabilă și la rezervarea sumelor aferente finanțării pentru reclamantă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința nr. 67 din 20 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată de reclamantă, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că, în prezenta cauză, obiectul acțiunii deduse judecății este anularea unui act administrativ, prin care s-a respins o cerere de acordare a unei finanțări nerambursabile de 20.000 de RON, valoare mai mică decât nivelul maxim de 3.000.000 RON, ce se regăsește în dispozițiile art. 10 alin. (1
1
) din legea contenciosului administrativ, astfel că nu are relevanță faptul că decizia de respingere din 6.11.2020 a fost emisă de o autoritate publică centrală, competența materială nu revine curții de apel, ci secției de contencios administrativ a tribunalului.
Din punct de vedere teritorial a constatat că reclamanta este o persoană fizică și are obligația potrivit art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 să învestească exclusiv instanța de contencios administrativ de la domiciliul său, care se află în comuna Răzvad, sat Gorgota, județul Dâmbovița, în raza de competență a Tribunalului Dâmbovița.
Prin sentința nr. 660 din 15 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență dintre Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a suspendat judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație si Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, în speță, nu este vorba despre un litigiu având ca obiect obligarea la plata unor sume reprezentând finanțare nerambursabilă sau un litigiu având ca obiect controlul de legalitate al unui act administrativ prin care se stabilesc în sarcina reclamantei debite constând în taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.
Așadar, competența instanței de contencios administrativ este determinată în funcție de criteriului poziționării autorității emitente în sistemul autorității publice, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și având în vedere calitatea de autoritate publică centrală a Administrației Fondului pentru Mediu, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Ploiești.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.
2.1. Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
În cauză, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului Pentru Mediu a solicitat anularea deciziei de respingere a cererii de finanțare nerambursabilă pentru programul "Casa Verde Fotovoltaice", emisă de către Comitetul Director al Administrației Fondului pentru Mediu, obligarea pârâtei Administrația Fondului Pentru Mediu ca în termen de maxim 30 de zile să procedeze la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de finanțare nerambursabilă și la rezervarea sumelor aferente finanțării pentru reclamantă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1
1
) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1)".
Înalta Curte constată că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată - în principal anularea actului administrativ prin care Administrația Fondului Pentru Mediu a respins cererea de finanțare nerambursabilă formulată de reclamantă și obligarea Administrației Fondului Pentru Mediu la ca în termen de maxim 30 de zile să procedeze la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de finanțare nerambursabilă și la rezervarea sumelor aferente finanțării pentru reclamantă, litigiul nu are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.
Litigiul privește un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, astfel încât, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal este competentă să soluționeze prezenta cauză.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 7 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.