ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4281/2021

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 martie 2018, pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, A., în calitate de asociat unic și administrator special al B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, a solicitat anularea Deciziei nr. 5617/18.09.2017 privind soluționarea contestației formulata împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x/13.07.2017, a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. x/13.07.2017, a Deciziei de modificare baza impozabila nr. F-BZ nr. 224/13.07.2017 și a Dispoziției privind masurile stabilite de către organele de inspecție fiscala nr. x/04.07.2017.

1.2. Prin sentința civilă nr. 496 din 14 iunie 2018, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 17 iulie 2018, sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 164 din 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. S.R.L., prin administrator special A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, ca fiind formulată de o persoană care nu îndeplinește calitatea de reprezentant al reclamantei.

Împotriva sentinței civile nr. 164 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate.

În motivarea căii de atac, recurentul susține că cererea de chemare în judecată a fost formulată în nume propriu, iar nu ca reprezentant al B. S.R.L., calitatea de asociat și administrator special fiind precizate pentru a susține legitimitatea și interesul formulării acțiunii. Acțiunea a fost formulată în raport de prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recurentul susținând că are dreptul de a contesta actele fiscale emise cu privire la B. S.R.L. întrucât sunt emise pentru perioada în care a deținut calitatea de administrator statutar, iar lichidatorul judiciar al societății aflate în faliment nu a contestat aceste acte de impunere.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău a invocat excepția netimbrării recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, intimata-pârâtă susține că recurentul nu are calitatea de reprezentant al B. S.R.L., la data formulării acțiunii fiindu-i ridicat dreptul de administrare, ca urmare a intrării societății în faliment.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticile din calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința recurată, instanța de fond a reținut că A., persoana care a depus cererea de chemare în judecată, nu a făcut dovada calității de reprezentant al persoanei juridice titulare a acțiunii, B. S.R.L., câtă vreme, la data depunerii cererii, societatea se afla în procedura insolvenței și reprezentarea legală era asigurată de administratorul judiciar.

Totodată, instanța de fond a arătat că nu pot fi avute în vedere susținerile potrivit cărora A. a formulat acțiunea în nume propriu, întrucât inspecția fiscală soluționată prin Decizia nr. 5617/18.09.2017 vizează societatea, iar în cuprinsul acțiunii s-a indicat calitatea acestuia de asociat unic și administrator al societății.

Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, stabilind cadrul procesual subiectiv cu încălcarea principiul disponibilității care guvernează procesul civil, reglementat de art. 9 C. proc. civ., contrar mențiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată și voinței manifeste a titularului cererii.

Persoana care a formulat cererea de chemare în judecată este A., fără a exista vreo mențiune referitoare la formularea acțiunii în numele B. S.R.L., respectiv ca reprezentant legal ori convențional al acestei persoane juridice. Este adevărat că, în petitul acțiunii, s-a indicat calitatea lui A. de asociat unic și administrator special al societății, însă această precizare nu este suficientă pentru a se concluziona că titularul cererii este persoana juridică, iar nu persoana fizică.

Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că a existat un dubiu referitor la persoana care are calitatea de reclamant în cauză, Înalta Curte constată că, prin notele scrise depuse în dosarul instanței de fond, reclamantul A. a precizat expres că acțiunea este formulată în nume propriu, susținând că legitimitatea formulării acțiunii decurge din împrejurarea că actele de impunere contestate au fost emise de organele fiscale cu privire la B. S.R.L., pentru perioada în care reclamantul a exercitat funcția de administrator statutar.

Instanța de fond nu a luat în considerare această precizare, prezentând două argumente în sprijinul poziției adoptate, pe care Înalta Curte le apreciază a fi neîntemeiate. Astfel, argumentul indicării, în petitul acțiunii, a calității de asociat și administrator al societății este insuficient pentru a concluziona asupra calității de reclamantă a societății comerciale, iar nu a persoanei juridice, astfel cum s-a arătat anterior. Cel de-al doilea argument, acela al contestării unor acte fiscale având ca destinatar societatea comercială, nu poate fi primit, de esența contenciosului administrativ fiind posibilitatea acordată terților de a contesta actul administrativ individual adresat altei persoane, conform art. 1 alin. (2), art. 7 alin. (3) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 268 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în măsura în care consideră că sunt vătămați în drepturile și interesele lor legitime prin emiterea actului. Așadar, împrejurarea că reclamantul A. este terț față de actele de impunere și de decizia de soluționare a contestației administrative nu reprezintă un fine de neprimire a acțiunii, sub aspectul lipsei calității procesuale active și nici nu se poate susține că acțiunea a fost formulată în calitate de reprezentant, în numele destinatarului deciziilor contestate, câtă vreme manifestarea de voință exprimată prin precizările depuse la dosar confirmă că A. este titularul cererii.

Cât privește decizia de soluționare a contestației administrative nr. 5617/18.09.2017, Înalta Curte observă că A. este titularul contestației administrative formulate la data de 01.09.2017 împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. x/13.07.2017, a Deciziei de modificare baza impozabila nr. F-BZ nr. 224/13.07.2017 și a Dispoziției privind masurile stabilite de către organele de inspecție fiscala nr. x/04.07.2017, formulând contestația în nume propriu. Cu toate acestea, organul fiscal a soluționat contestația în raport de B. S.R.L., iar nu în raport de titularul contestației, fără a opune acestuia lipsa calității de reprezentant, deși societatea se afla în procedura de faliment de la data de 06.05.2016.

Astfel, calitatea de reclamant a lui A. decurge și din împrejurarea că este titularul contestației administrative, iar potrivit art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Înalta Curte mai reține că refuzul instanței de fond de a recunoaște calitatea de reclamant a persoanei fizice A., în contra dreptului de dispoziție al acestuia, a condus la o greșită stabilire a cadrului procesual al cauzei, B. S.R.L. fiind considerată reclamantă, iar A. doar un pretins reprezentant al acesteia. Or, calitatea de reclamant îi revine lui A., pe când B. S.R.L., prin reprezentanții săi legali (în prezent, lichidatorul judiciar C.), deși este destinatarul actelor de impunere și chiar a deciziei de soluționare a contestației administrative, nu și-a manifestat voința de a ataca aceste acte pe cale judiciară, astfel încât nu poate avea decât calitatea de intervenient forțat, conform art. 68 C. proc. civ. sau potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste texte de lege, respectiv dacă există manifestarea de voință a părților în acest sens.

Înalta Curte apreciază că neregulile de ordin procedural expuse anterior nu pot fi înlăturate decât prin casarea hotărârii de fond și reluarea judecății în fața aceleiași instanțe, fiind încălcate norme de procedură care reglementează principii și drepturi procesuale fundamentale, respectiv principiul disponibilității, corelat cu obligația judecătorului de a se pronunța în limitele învestirii sale.

Având în vedere dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în rejudecare instanța de fond va pune în discuția părților și va clarifica poziția procesuală a B. S.R.L., în coordonatele procedurale anterior indicate, calitatea de reclamant a lui A. fiind definitiv stabilită prin hotărârea instanței de recurs.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 164 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2021.