ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4209/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4209/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 24 septembrie 2021
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 438 din 20 mai 2020, a admis plângerea formulată de petenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naționale prin Unitatea Militară București, a modificat în parte decizia CNSC, a admis în parte contestația, a anulat adresa nr. x/06.08.2019 și raportul intermediar al procedurii nr. A3/7168/05.08.2019, a obligat autoritatea contractantă să procedeze la reanalizarea candidaturii A. S.R.L. sub aspectul verificării documentelor de calificare cu referire la cerința minimă de calificare "situația personală a candidaților" din fișa de date a achiziției "candidații vor face dovada că nu se încadrează în niciuna din situațiile stipulate la art. 156 din O.U.G. nr. 114/2011", inclusiv prin solicitarea unor clarificări adresate în acest sens petentei, menținând în rest decizia CNSC.
Împotriva hotărârii instanței de fond Ministerul Apărării Naționale prin Unitatea Militară București a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte, verificând data la care a fost formulată cererea de revizuire, constată că aceasta a fost declarată peste termenul legal.
Potrivit prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:
(1) Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti:(...)
în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a rămas definitivă la data de 20.05.2020, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 6 octombrie 2020, potrivit ștampilei de la dosarului de fond, depășindu-se, așadar, termenul legal de o lună prevăzut de textul legal sus citat, care se împlinea la data de 20.06.2020.
Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:
"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."
Înalta Curte constată că revizuentul nu a solicitat repunerea sa în termen.
Cum în cauză, revizuentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că cererea de revizuire este tardiv formulată și, în temeiul art. 511 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 513 C. proc. civ., o va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității, invocată de intimată prin întâmpinare.
Respinge cererea de revizuire declarată de revizuentul Ministerul Apărării Naționale prin Unitatea Militară București împotriva deciziei civile nr. 438 din 20 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, ca tardiv formulată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2021.