ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4124/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.02.2019, sub nr. dosar x/2019, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, in contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 18053/16.01.2019 emisă de pârât și obligarea acestuia la plata sumei de 407 RON actualizată cu indicele de inflație, reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vătămate A., sumă stabilită în dosarul nr. x/2017.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 320 din 26 iunie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, a respins ca nefondată contestația formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, întemeiat pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului recurentul-reclamant a susținut că, potrivit sentinței penale nr. 23/2018 pronunțată de Judecătoria Bălcești în dosarul nr. x/2017, instanța a dispus obligarea asigurătorului S.C. B. S.A., prin lichidatorul judiciar C., la plata sumei de 407 RON actualizată cu indicele de inflație, reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vătămate A..

A arătat că la data de 18.08.2015 a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a numitelor A. și D., iar autoturismul implicat în accident era asigurat la societatea de asigurări S.C. B. S.A., aflată în procedura falimentului, considerând astfel că în temeiul prevederilor art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare la data încheierii poliței de asigurare, asigurătorul trebuie să acorde despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care răspund asigurații față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, în caz de vătămare corporală sau deces.

A enunțat recurentul dispozițiile art. 4 alin. (1) pct. b (iii) și pct. d) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, în temeiul cărora persoana păgubită pentru prejudiciul suferit prin accidente de circulație este îndreptățită să primească o indemnizație/despăgubire, sumă pe care Fondul o plătește fiecărui creditor de asigurări al asigurătorului aflat în faliment.

De asemenea, a evocat prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțate împotriva unui asigurător, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, cu respectarea dispozițiilor legale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări. Totodată, a susținut că Fondul se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări până la concurența sumelor pe care le-a achitat din disponibilitățile sale, urmând a se înscrie la masa credală a asigurătorului în faliment, conform art. 18 din Legea nr. 213/2015.

În speță, a arătat că efectuarea de către furnizorul de servicii medicale a cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă din vina asiguratului RCA, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se considera că unitatea reclamantă beneficiază de o creanță de asigurare.

Concluzionând, a menționat că spitalul are calitatea de creditor de asigurare întrucât este îndreptățit să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reținut în cadrul procesului penal, prin care asigurătorul a fost obligat să plătească spitalului, în calitate de terț păgubit, despăgubirile rezultate în urma producerii riscului asigurat.

Pentru considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În cauză, deși s-a procedat la comunicarea cererii de recurs către intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, acesta nu a formulat întâmpinare.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității formulării cererii de recurs, excepție invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este tardiv formulat, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Prin art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. legiuitorul a statuat în sensul că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

În speță, Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 320 din 26.06.2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, atacată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, a fost comunicată părții la data de 12 august 2019, conform dovezii aflate la dosarul de fond, iar recursul a fost promovat de către reclamant la 02 septembrie 2019, data comunicării prin serviciul de curierat, conform mențiunii de pe plicul atașat la dosar recurs, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, calculat potrivit dispozițiilor art. 181-183 C. proc. civ.

Or, din moment ce mențiunea datei aplicate pe plicul atașat la dosarul de recurs indică faptul că memoriul conținând motivele de recurs a fost transmis instanței la data de 02 septembrie 2019, iar termenul a început să curgă de la data comunicării hotărârii, 12 august 2019, împlinindu-se la data de 28 august 2019, se reține incidența în cauză a prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Pe cale de consecință, în considerarea argumentelor reținute supra și a textelor legale invocate, Înalta Curte va respinge recursul recurentului-reclamant ca tardiv formulat, păstrând astfel sentința atacată.

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva sentinței nr. 320 din 26 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.