ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4041/2021

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. x/2018 la data de 20.04.2018 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Ploiesti - A.J.F.P. IALOMIȚA și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare Contestații a formulat contestație împotriva deciziei de impunere privind obligații suplimentare de plată nr. x 790/21.06.2011, raportului de inspecție fiscală nr. x/21.06.2011, emise de către organele de inspecție fiscală ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița cât și a deciziei nr. 175131.05.2017 emisă de Agenta Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând să se constate că actele administrativ fiscale contestate sunt abuzive, emise cu încălcarea flagrantă a legii și să se dispună anularea acestora.

Prin sentința nr. 979/F/9.08.2018 Tribunalul Ialomița a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 216 din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excpția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., excepție invocată de AJFP Ialomița prin DGRFP Ploiești.

S-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiesti - A.J.F.P. Ialomița, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare Contestații, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.:

- stingerea raportului juridic fiscal ar presupune stingerea tuturor relațiilor între subiecții raportului, inclusiv soluționarea contestației formulate de societatea pe care o administra;

- acțiunea a fost formulată în dubla calitate, aceea de administrator si asociat (reprezentant legal al S.C. B. SRL) cat si ca succesor în drepturi al societății lichidate si radiate;

- procedurii insolventel nu a putut împiedica intrarea în faliment si lichidarea patrimoniului, însă dreptul subiectiv la acțiune al societății nu s-a stins si nici nu a fost valorificat, chiar daca persoana juridica nu mai există;

- un element al administrării creanțelor, respectiv soluționarea contestațiilor nu a fost realizat ci a fost obstructionat și eludat cu motivarea radierii societății comerciale, situația fiind generată de demersul creditorului, care nu se poate folosi de acest aspect pentru a refuza soluționarea contestației;

- este pusă la îndoiala însăși existența reala a raportului juridic fiscal în speță, astfel că subiectul pasiv al presupusului raport are calitate procesuală pentru a demonstra acest lucru. Este justificata calitatea procesuala din perspectiva ideii exercitării si apărării dreptului subiectiv la acțiune în contextul art. 17 alin. (1) Codul de procedură fiscală;

- instanța a dat o interpretare greșita a art. 17 alin. (2) cu privire la calitatea de contribuabil (sau subiect pasiv) a societații comerciale radiate. În raportul juridic fiscal creat si despre care se discuta în prezenta speța, însăși calitatea de contribuabil este contestata;

- hotărârea cuprinde motive contradictorii care nu reflecta raționamentul instanței pe baza justificării interesului si a continuității valorificării dreptului material la acțiune;

- în pofida pronunțării hotărârii de faliment si a radierii societății, calitatea reprezentantului legal nu poate fi contestata, chiar dacă, juridic, capacitatea de folosință si de exercițiu a persoanei juridice se presupune ca nu ar mai există;

- instanța de fond nu respinge de plano posibila calitate activa, însă da o interpretare greșita cu privire la un eventual drept de creanță, deși recurentul - reclamantă a susținut că dreptul material la acțiune nu este stins în sens civil;

- interesul în care continuarea acțiunii civile rezultă și din dispozițiile art. 237 și art. 260 alin. (11) din Legea nr. 31/1900, care reglementează situația bunurilor rămase din patrimoniul societății radiate;

- în calitate de fost asociat si administrator al societății comerciale si în calitate de succesor, pasibil de a prelua în patrimoniul propriu parte a activului după lichidarea datoriilor dar si pasibil de a fi supus unei răspunderi patrimoniale ca urmare a unor posibile acțiuni în atragerea răspunderii personale a administratorului pentru pasivul societății, justifică în mod evident în interes legitim si personal în acesta acțiune.

Intimata - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în mod corect prima intanță reținând lipsa calității procesuale active, în condițiile în care societatea a fost radiată în anul 2012.

Sunt aplicabile speței dispozițiile art. 1, art. 41 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990 coroborate cu art. 200 alin. (1) și (2), art. 251 alin. (1) din C. civ. și ale art. 17 din Codul de procedură fiscală.

Intimata - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a formulat intâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției atacate.

A susținut pârâta că împotriva deciziei de impunere a formulat contestație scoietatea, în prezent radiată și nu reclamantul, care nu mai era administrator al societății la data emiterii deciziei de soluționare a contestației.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 3 iunie 2019 a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 21 septembrie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este întemeiat, în limitele și pentru considerentele următoare:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin decizia de impunere privind obligații suplimentare de plată nr. x 790/21.06.2011, au fost stabilite în sarcina S.C. B. S.R.L. Slobozia obligații fiscale suplimentare de plată, în suma totală de 5.410.065 RON, reprezentând: -1 .937.315 RON impozit pe profit; - 141.037 RON accesorii aferente impozitului pe profit; -3.105.624 RON taxa pe valoarea adăugată; - 226.089 RON accesorii aferente TVA.

Contestația administrativă formulată de S.C. B. S.R.L. la data de 20.07.2011 a fost suspendată prin decizia nr. 434/3.11.2011, emisă de Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF, în baza prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) ca urmare a sesizării prin procesul-verbal nr. x/21.06.2011 a organelor de urmărire penală cu privire la constatările cuprinse în raportul de inspecție fiscală nr. x/21.06.2011.

Urmare a pronunțării ordonanței din data de 26.10.2016 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2016, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în cazul B. S.R.L., A., administratorul acestei societăți a solicitat soluționarea contestației administrative anterior suspendate.

Prin decizia de soluționare nr. 175/31.05.2017, Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF a dispus scoaterea cauzei de pe rol ca urmare a încetării calității procesuale a B. S.R.L., luându-se act de faptul că titularul dreptului procesual a încetat să mai existe, fiind radiat din Registrul Comerțului.

Potrivit informațiilor furnizate de ONRC la data de 31.03.2017, B. a fost radiată la data de 16.10.2012, ca urmare a închiderii procedurii falimentului.

Prima instanță a apreciat că reclamantul A. nu are calitate procesuală activă, nici prin raportare la calitatea acestuia de administrator în cadrul societății a cărei existența a încetat și nici în nume propriu, de fost asociat ori de persoană ce se pretinde vătămate de aceste acte, nefiind identitate între persoana care a formulat cererea de chemare în judecată și contribuabilul- subiect al raportului juridic fiscal litigios.

Înalta Curte constată netemeinicia motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurentul - reclamant.

Criticile circumscrise acestui motiv, care privesc expunerea de către judecătorul fondului a unor motive contradictorii, reprezintă, în fapt, aprecieri de fond asupra considerentelor hotărârii, cărora instanța de recurs le va răspunde în cadrul analizei motivului prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ.

Strict procedural, pentru a fi incident acest caz de casare motivarea ar trebui să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, însă Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe cuprinde cerințele cerute de dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., având în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt, a încadrării în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Insă, este întemeiat motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește soluția adoptată aspra excepției lipsei calității procesuale active.

Înalta Curte reține că în materia contenciosului administrativ, legitimarea procesuala activa derivă, așa cum rezulta din prevederile art. 52 din Constituție si art. 1 din Legea nr. 554/2004, din faptul vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim; prin urmare, au calitatea procesuala activa în litigiile de contencios administrativ persoanele fizice și juridice care se consideră vătămate în drepturile lor sau în interesele lor legitime.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Reține Înalta Curte că situația de fapt astfel cum a fost ea reținuta și împrejurarea că societatea la care reclamantul a avut calitatea de administrator a fost radiată în urma exercitării executării silite a creanței fiscale, nu stinge dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal, astfel cum prevăd dispozițiile 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală (Ordonanța 92/2003).

Nu se poate afirma lipsa calității procesuale active a reclamantului, în condițiile în care raportul juridic de drept fiscal nu a fost tranșat definitiv în cadrul procedurii administrativ - fiscale.

Totodată, dispozițiile art. 212 din Codul de procedură fiscală prevăd că "Organul de soluționare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluționarea contestației, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluționare a contestației".

De asemenea, Inalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (2) din C. proc. civ., organul fiscal poate stabili atragerea răspunderii solidare a administratorului, prin emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare, act administrativ fiscal, opunându-i un titlu de creanță, care așa cum s-a arătat, nu a putut fi contestat potrivit dispozițiilor 205 din C. proc. civ.

Așadar, Înalta Curte reține că excepția lipsei procesuale active a reclamantului este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, întrucât există o identitate între persoana acestuia și subiectul activ din raportul juridic fiscal dedus judecății.

In ceea ce privește stabilirea existentei dreptului sau interesului legitim, precum și a vătămării acuzate de către reclamant în calitate de fost administrator al societății radiate, aceasta urmează a se realiza pe baza probelor administrate, fiind o problema de fond în litigiul administrativ - fiscal.

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de împrejurarea că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554004, Înalta Curte va admite recursul și va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 216 din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2021.