ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3996/2021

Ședința publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 la Curtea de Apel Bacău, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Serviciul Roman de Informații să soluționeze petiția din 07.07.2018 și pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să soluționeze petiția din 07.07.2018 completată în aceeași zi.

Prin sentința civilă nr. 43/2019 din 16 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., față de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție, ca fiind inadmisibilă.

A fost admisă excepția invocată de Serviciul Român de Informații.

A fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtului - Serviciul Român de Informații, pentru lipsa plângerii prealabile - art. 7 - Legea 554/2004.

A fost respinsă excepția invocată de pârâtul Serviciul Român de Informații pentru respingerea acțiunii ca netimbrată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că pârâții au refuzat nejustificat să-i comunice informațiile solicitate.

În ceea ce privește petiția adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a arătat recurentul că organul de urmărire penală are obligația informării persoanei care a făcut obiectul măsurii.

În ceea ce privește petiția adresată Serviciului Român de Informații, a arătat că, în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, plângerea prealabilă nu este obligatorie.

4.1 Intimatul-pârât Serviciul Român de Informații a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Serviciul Român de Informații să soluționeze petiția din 07.07.2018 și a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să soluționeze petiția din 07.07.2018 completată în aceeași zi.

Acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, fiind admise excepțiile invocate de cei doi pârâți.

Verificând sentința recurată prin prisma cazului de casare reglementat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Așadar, dreptul la acțiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce privește un act administrativ tipic, ci și în privința actului administrativ asimilat, cum este refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, reținând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane".

Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății a fost determinat de refuzul autorităților pârâte de a soluționa favorabil cererile reclamantului adresate acestora.

Astfel, prin cererea formulată la 07.07.2018, adresată Serviciului Român de Informații, petentul a solicitat să i se comunice dacă, în perioada 22.12.1989-07.07.2018, numele său s-a regăsit în evidențele SRI, iar în ipoteza răspunsului pozitiv, între ce perioade și în ce scop.

Prin Adresa nr. x/07.08.2018 emisă de Serviciul Român de Informații, ca răspuns la cererea reclamantului, aflată la dosar fond, i se comunică acestuia următoarele:

"Acest tip de informații nu poate fi comunicat decât în condițiile art. 11 al actului normativ menționat, unde sunt precizați, în mod expres și limitativ beneficiarii acestora.

Corelativ acestei prevederi legale, în conformitate cu art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, comunicarea unor astfel de date este exceptată de la liberul acces al cetățenilor.

Totodată, vă asigurăm că atât mecanismele interne de verificare ale Serviciului Român de Informații, cât și cele de control parlamentar instituite de legea de organizare și funcționare a instituției vizează în permanență ca activitatea instituțională să se desfășoare strict în conformitate cu legile în vigoare, cu respectarea procedurilor și competențelor specifice."

Prin cererea înregistrată la 07.07.2018, completată la aceeași dată, reclamantul a cerut să i se comunice dacă în perioada 22.12.1989-07.07.2018, Parchetul a încuviințat măsuri de supraveghere sau dacă serviciile de informații au formulat eventual aceste solicitări.

Prin Adresa nr. x/2018, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că "potrivit dispozițiilor C. proc. pen., la încetarea eventualelor măsuri de supraveghere tehnică față de o persoană, organele de urmărire penală au obligația informării persoanei care a făcut obiectul măsurii".

Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat natura juridică și efectele produse de adresele emise de autoritățile pârâte.

Cercetând conținutul adreselor emise de autoritățile pârâte, Înalta Curte constată că acestea au natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ce poate fi atacat în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, respectiv fără a fi necesară îndeplinirea vreunei proceduri prealabile.

Deși atât actele administrative tipice, cât și actele administrative asimilate sunt supuse controlului contenciosului administrativ, există și anumite diferențe de ordin procedural în ceea ce privește solicitările adresate instanțelor de judecată de către persoanele vătămate.

Dată fiind natura specială a actelor administrative asimilate (refuzul nejustificat și "tăcerea administrativă"), acestea nu suportă o soluție procedurală identică cu cea oferită în cazul actelor administrative tipice, unde partea interesată trebuie să solicite instanței de judecată, în principal, anularea actului vătămător. În cazul nesoluționării în termenul legal a unei solicitări ("tăcerea administrativă") nici nu se poate vorbi de un înscris supus anulării, iar în cazul refuzului nejustificat, deși există un înscris ce conține exprimarea explicită a autorității de a nu soluționa cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acțiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorității la efectuarea prestației ce i-a fost refuzată.

Înalta Curte reține că procedura prealabilă a fost concepută în dreptul administrativ ca o cale ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului prin recunoașterea dreptului sau a interesului legitim vătămat mai rapid, fără mijlocirea instanței, iar nu ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție.

Astfel fiind, cum obiectul cauzei deduse judecății vizează un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu reprezintă o condiție obligatorie pentru ca partea să acceadă la procedura judecătorească și nu poate reprezenta un fine de neprimire al acesteia.

Prin urmare, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant a solicitat ca instanța să constate și să sancționeze refuzul pretins nejustificat de soluționare a cererilor sale, Înalta Curte apreciază că soluția de respingere a acțiunii ca fiind inadmisibilă, fără a se mai păși la cercetarea fondului cauzei, este greșită.

În consecință, întrucât nu a fost soluționat fondul cauzei și pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 43/2019 din 16 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 43/2019 din 16 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 septembrie 2021.