ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3980/2021

Ședința publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Împotriva sentinței nr. 1152 din data de 11 noiembrie 2020 a Tribunalului Iași a promovat recurs reclamanta A., invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 364/2021 din 7 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea recurentei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și art. 38 alin. (2) lit. b) și alin. (3) lit. e) din Legea nr. 153/2017.

A fost respins ca neîntemeiat recursul formulat de recurenta A. împotriva sentinței nr. 1152/ca/11.11.2020 a Tribunalului Iași.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs recurenta A., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

În motivarea recursului, a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate cerute de lege. În ceea ce privește legătura cu soluționarea cauzei, a arătat că articolele cu privire la care a fost invocată excepția au aplicabilitate în cauză, constatarea neconstituționalității acestora având efect direct cu privire la restabilirea legalității în ceea ce privește modalitatea de stabilire a salariilor la nivelul categoriei profesionale din care face parte reclamanta.

A mai arătat că viciile de constituționalitate ale articolelor indicate din Legea nr. 153/2017, vizând discriminarea unor categorii de persoane plătite din fonduri publice fără un temei obiectiv, respectiv lipsa de claritate și previzibilitate a normelor, au ca efect posibilitatea decidenților de a adopta acte administrative cu exces de putere, acte care discriminează bugetarii din administrația locală.

Intimatul-pârât Primarul Municipiului Pașcani a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului civil, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menționate, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de recurenta-reclamantă în cadrul unui dosar aflat pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, are în vedere neconstituționalitatea unei dispoziții legale în vigoare, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv, pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanța că nu există o legătură între criticile de nelegalitate invocate de către recurentă în raport de cele două acte administrative contestate în cauză și aplicarea prevederilor criticate ca neconstituționale, nefiind îndeplinită condiția impusă de art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, astfel încât nu sunt apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"(1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație" din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților."

Potrivit art. 38 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 153/2017:

"b) prin excepție de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol;"

Potrivit art. 38 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 153/2017:

"e) prin excepție de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol;"

Înalta Curte constată că, de fapt, recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art. 11 de către autoritățile locale, neindicând veritabile critici de neconstituționalitate.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta-reclamantă nu îndeplinește cerința legăturii cu cauza, întrucât eventuala sa admitere nu are aptitudinea de a schimba soluția curții de apel, aceasta fiind singura autoritate judecătorească îndrituită ca, examinând împrejurările de fapt și probatoriile administrate în cauză, să se pronunțe asupra legalității actelor administrative contestate în cauză.

Întrucât cadrul procesual în care se află cauza nu are legătură cu dispozițiile legale cuprinse în art. 11 alin. (1), art. 38 alin. (2) lit. b) și alin. (3) lit. e) din Legea nr. 153/2017, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit în scopul și finalitatea sa, Înalta Curte apreciază că un asemenea demers în mod corect a fost respins, textul criticat a fi neconstituțional neaflându-se în legătură cu obiectul pricinii deduse judecății.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 364/2021 din 7 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 364/2021 din 7 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 septembrie 2021.