ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3971/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3971/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 15 septembrie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oravița, sub nr. x/2019, petentul A. a chemat în judecată intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal nr. x, încheiat la 30.03.2019, de Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin și implicit a amenzii în valoare de 500 RON, ca netemeinic și nelegal.
Prin sentința civilă nr. 765 din data de 14.10.2019 Judecătoria Oravița a admis în parte plângerea contravențională formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin. A dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 500 RON aplicată contravenientului prin procesul-verbal de contravenție nr. x, încheiat la 30.03.2019, de Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 32 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2008, cu "avertisment".
Prin decizia civilă nr. 246 din 17.06.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Caraș-Severin a respins apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 765 din data de 14.10.2019 pronunțate de Judecătoria Oravița, a admis apelul declarat de apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin, a schimbat sentința apelată și rejudecând, a respins plângerea contravențională formulată de petentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin, a menținut procesul-verbal de contravenție nr. x/30.03.2019 și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii A. a formulat cerere de revizuire.
Prin decizia civilă nr. 638/A din 27.10.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Caraș-Severin, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. la Curtea de Apel Timișoara, secția a II contencios administrativ fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24.11.2020, sub nr. x/2020.
Hotărârea primei instanțe
Prin decizia civilă nr. 18 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția tardivității și a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliției al Județului Caraș-Severin.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 18 din 16 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs revizuentul A..
In motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esență, că nu au fost respectate dispozițiile art. 427 din C. proc. civ. privind comunicarea hotărârii, acesta fiind motivul pentru care cererea de revizuire nu a putut fi motivată în termen.
Totodată, a precizat recurentul că dacă s-ar accepta formularea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fără a fi completat cu prevederile art. 184, art. 426 și art. 427 din același cod, aceasta ar constitui o încălcare a dreptului său de a se adresa justiției.
De asemenea, a mai susținut că nu a putut motiva cererea de revizuire, întrucât, decizia atacată nu a fost redactată și comunicată în termenul prevăzut de lege, astfel că, a formulat cererea de revizuire în 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
Apărările formulate în cauză
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacte ca fiind temeinică și legală.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Argumente de drept și de fapt relevante
Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Este de necontestat că, în speță, revizuentul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. revizuirea deciziei civile nr. 246/17.06.2020 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2019.
Recurentul A. susține că decizia a cărei revizuire s-a solicitat, respectiv decizia nr. 246/17.06.2020 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, nu a fost motivată și comunicată în termenul legal, așa încât, a formulat revizuirea în 30 de zile de la comunicare hotărârii.
În ceea ce privește soluția dată excepției tardivității cererii de revizuire, se constată că recurentul nu contestă faptul că revizuirea a fost exercitată la data de 27 iulie 2020, cu depășirea termenului de 1 lună de la data de 17 iunie 2020, când a rămas definitivă decizia civilă nr. 246/17.06.2020 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.
În condițiile în care decizia a cărei revizuire s-a solicitat a rămas definitivă de la data pronunțării, respectiv 17 iunie 2020, în mod legal Curtea de Apel Timișoara a apreciat că cererea de revizuire este tardiv formulată.
Prin urmare, formularea cererii de revizuire la 27 iulie 2020 împotriva deciziei civile nr. 246/17.06.2020 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2019, decizie rămasă definitivă la data pronunțării, este făcută cu depășirea termenului imperativ prevăzut de lege, înscris în art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentului în sensul că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar constitui o încălcare a dreptului său de a se adresa justiției.
Este de amintit că potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.
Neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea din exercitarea dreptului, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
Obligația de exercitare a drepturilor procesuale în cadrul termenelor legale este expresia aplicării principiului privind dreptul persoanelor la judecarea procesului în mod echitabil și într-un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru rațiunile înfățișate, se reține că soluția instanței de revizuire, sub aspectul soluției date excepției tardivității, este legală și temeinică, nefiind identificate motive de casare în sensul art. 488 C. proc. civ., astfel că va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 18 din data de 16 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a deciziei prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 18 din data de 16 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2021.