ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3847/2021

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, sub nr. x/2018*, reclamanta R.A. Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului București a solicitat:

- admiterea excepției de nelegalitate a clasificării, și pe cale de consecință, anularea actului administrativ unilateral prin care s-a realizat clasificarea documentelor, datelor și informațiilor care sunt rezultatul executării Contractului de servicii nr. x/30.03.2011;

- admiterea acțiunii formulate și anularea actului administrativ unilateral prin care s-a realizat clasificarea;

- obligarea pârâtului la declasificarea bazelor de date de telemetrie (bază de date rezultată în urma monitorizării ihtiofaunei în perioada iunie 2011 - martie 2018 - partea I și partea II) privind migrația sturionilor, rezultate din implementarea Contractului de servicii nr. x/30.03.2011, transmise reclamantei în regim de secret de serviciu;

- obligarea pârâtului să remită reclamantei informațiile declasificate, în format accesibil, în termen de maxim 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate pe parcursul procesului.

Prin sentința civilă nr. 255 din 23 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche a dispus următoarele:

- a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a clasificării;

- a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a actului administrativ unilateral prin care s-a realizat clasificarea documentelor, datelor și informațiilor care sunt rezultatul executării Contractului de servicii nr. x/30.03.2011;

- a admis în rest acțiunea și a anulat Decizia nr. 399/30.03.2018 emisă de pârât;

- a obligat pârâtul la declasificarea bazelor de date de telemetrie (bază de date rezultată în urma monitorizării ihtiofaunei în perioada iunie 2011 - martie 2018 - partea I și partea II) privind migrația sturionilor, rezultate din implementarea Contractului de servicii nr. x/30.03.2011, transmise reclamantei în regim de secret de serviciu;

- a obligat pârâtul să remită reclamantei informațiile declasificate, în format accesibil, în termen de maxim 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Împotriva sentinței civile nr. 255 din 23 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului București a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a formulat, în esență, următoarele critici de nelegalitate în privința sentinței atacate:

În ceea ce privește obligarea pârâtului la declasificarea bazei de date de telemetrie, sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea reglementărilor naționale și europene referitoare la excepțiile privind accesul la informațiile de mediu și cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la accesul la informații clasificate.

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului a secretizat parola de acces la baza de date colectată în cadrul Contractului nr. x/2011, în baza prevederilor art. 12 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 878/2005, potrivit căror autoritățile publice pot refuza o cerere privind solicitarea de informații privind mediul, în cazul în care divulgarea informațiilor afectează protecția mediului la care se referă astfel de informații, cum ar fi localizarea speciilor rare.

Contrar celor reținute de prima instanță, clasificarea informațiilor nu încalcă dreptul de proprietate asupra acestor informații, care sunt și rămân în proprietatea Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, conform contractului de servicii. Singura limitare privește circulația informațiilor, care nu este nerestricționată.

Declasificarea bazei de date de telemetrie va avea ca efect accesul oricărei persoane la informațiile brute cuprinse în respectiva bază de date. Astfel, nu numai reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale interesate, dar și braconierii vor avea acces nerestricționat la baza de date.

Prin urmare, punerea la dispoziție în mod nerestricționat a datelor care permit localizarea sturionilor, va produce un prejudiciu direct României, care și-a asumat inclusiv obligații internaționale de a proteja aceste specii.

Mai mult, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului, în calitate de deținător al informației protejate, va suferi un prejudiciu, întrucât pârâtul continuă, conform atribuțiilor și prerogativelor sale, să monitorizeze sturionii marcați, în scopul de a crește și dezvolta gradul de protecție al acestor specii. Prin publicarea datelor brute de telemetrie, exemplarele marcate de Institut vor fi în pericol, fiind astfel pe deplin îndeplinite prevederile art. 8 din H.G. nr. 585/2002.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă R.A. Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați a invocat, în principal, excepția tardivității recursului și excepția nulității acestei căi de atac, atât sub aspectul netimbrării, cât și în raport de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prima instanță a interpretat în mod corect reglementările naționale și europene referitoare la asigurarea accesului la informațiile de mediu, sens în care intimata a reiterat susținerile formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanță.

Prin încheierea pronunțată la același termen de judecată, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, apreciind că prin cererea de recurs au fost formulate critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

Criticile recurentului-pârât circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentința atacată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Prin Decizia nr. 399/30.03.2018, contestată în prezenta cauză, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului București a decis ca parolele de acces la baza de date de telemetrie (bază de date rezultată în urma monitorizării ihtiofaunei în perioada iunie 2011 - martie 2018 - partea I și partea II), privind migrația sturionilor, rezultate din implementarea Contractului nr. x/30.03.2011, se clasifică secret de serviciu, fiind indicate ca temei de drept prevederile H.G. nr. 585/2002 și ale Legii nr. 182/2002.

Contractul menționat a fost încheiat între recurenta-reclamantă Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, în calitate de autoritate contractantă și Asocierea formată din intimatul-pârât Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului, lider al Asocierii, A. S.A. România, B. - Ungaria, Grupul de Diagnoză și Măsurători România, în calitate de prestator.

Obiectul contractului l-a constituit prestarea serviciilor de "Monitorizare a impactului asupra mediului a lucrărilor de îmbunătățire a condițiilor de navigație pe Dunăre între Călărași și Brăila, km 375 - km 175", conform prevederilor contractuale pârâtul având obligația de a desfășura activități de monitorizare a florei și faunei acvatice, a ihtiofaunei (sturioni, mreană), a impactului lucrărilor asupra Siturilor Natura 2000, a activităților șantierului și a respectării planului de intervenție în caz de poluare accidentală, a calității aerului, a zgomotului și a calității solului.

Contractul nr. x/30.03.2011 a încetat prin ajungere la termen la data de 31 martie 2018, cu mențiunea că art. 25 din contract prevede efectuarea de verificări de către instituțiile Comunității Europene în privința implementării proiectului, pe o perioadă de până la 7 ani după realizarea plății finale.

Susținerile recurentului-pârât potrivit cărora sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea reglementărilor naționale și europene referitoare la excepțiile aplicate în privința accesului la informațiile de mediu, precum și a prevederilor referitoare la accesul la informații clasificate, sunt neîntemeiate.

Solicitarea formulată de intimata-reclamantă prin adresa nr. x/04.04.2018 s-a întemeiat pe prevederile Contractului nr. x/30.03.2011, care stipulează în mod clar obligațiile ce revin pârâtului în baza art. 14.1 din Condițiile generale pentru contractele de servicii, parte integrantă a contractului menționat.

Conform acestor prevederi contractuale, recurentul-pârâtul are obligația de a furniza "toate rapoartele și datele, precum hărți, diagrame, desene, specificații, planuri, statistici, calcule, baze de date, software, și înregistrări suport sau materiale obținute, compilate sau pregătite de către prestator pe parcursul execuției contractului", stabilindu-se expres că aceste informații și date "vor deveni proprietatea exclusivă a Autorității Contractante, cu excepția cazului în care este altfel stipulat". Totodată, potrivit aceleiași clauze contractuale, "prestatorului îi este interzisă păstrarea unor asemenea documente și date și nu le va folosi în scopuri care nu au legătură cu contractul, fără aprobarea prealabilă în scris a Autorității Contractante."

De asemenea, art. 14.3 din Condițiile generale pentru contractele de servicii prevede că "orice rezultate sau drepturi, incluzând dreptul de autor și alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială, obținute prin contract, vor deveni proprietatea exclusivă a Autorității Contractante, care le poate folosi, publica, ceda sau transfera după cum consideră, fără limitări geografice sau de altă natură, cu excepția cazului în care drepturile de proprietate intelectuală sau industrială există deja."

În temeiul clauzelor contractuale mai sus redate, intimata-reclamantă, în calitate de proprietar exclusiv al datelor și documentelor rezultate din implementarea contractului de servicii, a solicitat pârâtului predarea documentelor definite la art. 14.1 din Condițiile generale ale contractului de servicii, punând accent pe bazele de date de telemetrie privind migrația sturionilor, cu scopul de a face publice aceste informații persoanelor interesate, în speță, ONG-urilor de mediu care au manifestat interes în legătură cu rezultatele monitorizării privind migrația sturionilor și a stării habitatelor acestora.

Prin punerea la dispoziția publicului interesat a informațiilor respective, intimata-reclamantă a urmărit să dovedească că prin lucrările pe care le-a realizat în vederea îmbunătățirii condițiilor de navigație pe Dunăre, potrivit obligațiilor asumate prin contractul de servicii, nu au fost aduse prejudicii mediului înconjurător.

Susținerile recurentului-pârât potrivit cărora a secretizat parola de acces la baza de date colectată în cadrul Contractului nr. x/30.03.2011, în baza prevederilor art. 12 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul, sunt neîntemeiate.

Prin prevederile legale enunțate au fost transpuse în aplicare Directiva 2003/4/CE privind accesul publicului la informațiile despre mediu și Convenția de la Aarhus din 25 iunie 1998 privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu. Aceste reglementări europene prevăd și excepții de la principiul accesului larg la informațiile referitoare la mediu, însă așa cum în mod judicios a arătat judecătorul fondului, excepțiile respective trebuie interpretate în contextul strict al obligațiilor publice și private, în temeiul cărora au fost colectate informațiile în discuție.

Or, în speță, prevederile art. 14 din Contractul nr. x/30.03.2011 stabilesc în mod clar dreptul reclamantei, în calitate de autoritate contractantă, de a folosi, publica, ceda sau transfera după cum consideră, orice rezultate sau drepturi, obținute prin contract, precum și obligația pârâtului de a furniza aceste date și documente autorității contractante, până la data finalizării contractului, obligație contractuală ce nu poate fi înlăturată de excepțiile stipulate de reglementările europene în materie.

În contextul evidențiat, se constată că bazele de date de telemetrie privind migrația sturionilor, prin prisma informațiilor de interes public pe care le conțin, îndeplinesc și criteriile stabilite de legislația națională în vederea informării persoanelor interesate asupra problemelor mediului înconjurător.

În acest sens, potrivit art. 33 din Legea nr. 182/2002, "Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public (…)".

Contrar susținerilor recurentului-pârât, bazele de date de telemetrie care fac obiectul Deciziei 399/30.03.2018, nu prezintă caracterul unor informații a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat, în sensul prevăzut de art. 15 lit. e) din Legea nr. 182/2002.

În acord cu judecătorul fondului se constată că în cuprinsul deciziei contestate nu se fac referiri la persoana juridică de drept public sau privat care ar fi prejudiciată prin divulgarea informațiilor respective și nici nu se menționează în ce constă eventualul prejudiciu.

În legătură cu acest aspect, este de menționat că potrivit susținerilor recurentului-pârât, acesta a comunicat datele în discuție reclamantei, în cadrul unui număr de 17 rapoarte intermediare elaborate în baza art. 26 din contractul de servicii, rapoarte care nu au fost clasificate și care au fost făcute publice de către autoritatea contractantă, cu respectarea clauzelor contractuale.

În condițiile arătate, întrucât nu s-au prezentat argumente de natură a conduce, în mod rezonabil, la concluzia că divulgarea informațiilor ar putea prejudicia interesele unei persoane juridice de drept public sau privat, se constată că nu există temei legal pentru clasificarea în regim de secret de serviciu a parolei de acces la DVD-urile cuprinzând bazele de date de telemetrie privind migrația sturionilor.

Susținerile recurentului în sensul că punerea la dispoziție în mod nerestricționat a informațiilor referitoare la localizarea sturionilor sunt de natură să prejudicieze statul român, nu pot fi primite, apreciindu-se că raportat la circumstanțele cauzei, nu s-a demonstrat că publicarea acestor date ar contraveni interesului general al statului român.

Afirmațiile recurentului-pârât potrivit cărora declasificarea bazei de date de telemetrie va avea ca efect accesul oricărei persoane la informațiile brute cuprinse în această bază de date, cu consecințe asupra braconajului sturionilor, nu sunt de natură a infirma concluziile arătate anterior, reținându-se că braconajul speciilor rare și măsurile care se impun pentru reducerea acestui fenomen, nu fac obiectul analizei instanței în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului București împotriva sentinței civile nr. 255 din 23 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal -veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2021.