ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3812/2021

Ședința publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019 reclamantele A. și B. au chemat în judecată pârâta Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție pentru Procurori solicitând instanței de judecată să dispună: admiterea acțiunii în contencios administrativ împotriva Rezoluției Inspectorului-Șef al Inspecției Judiciare din data de 22.10.2019 (Rezoluția Inspectorului-Șef comunicată reclamantelor la data de 29.10.2019, și pe cale de consecință, să dispună admiterea plângerii formulată împotriva Rezoluției nr. 2726/A/13.08.2019 emisă în dosarul nr. 19-3476 de către Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție pentru Procurori prin care s-a dispus clasarea sesizării formulată de către reclamante cu privire la procurorul C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț și D. din cadrul D.N.A. - Structura Centrală, infirmarea Rezoluției nr. 2726/A/13.08.2019 și atragerea răspunderii disciplinare a magistraților pentru faptele sesizate ca urmare a cercetării reale și temeinice a aspectelor sesizate.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 580/07.07.2020 a respins cererea reclamantelor ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantele A. și B. invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând instanței de recurs admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea pe fond a cauzei în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și pe cale de consecința admiterea acțiunii în contencios administrativ așa cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurentele au susținut că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare eronată a dispozițiilor art. 99 lit. h) și art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 susținând că în cauză au fost săvârșite abaterile disciplinare prevăzute de textul normativ enunțat anterior.

Susțin recurentele că instanța de fond nu a reținut aspectele care dovedesc săvârșirea, în dosarul nr. x/2016 a abaterilor disciplinare, și anume analiza plângerii penale formulată de dna E. a fost efectuată cu superficialitate în sensul că procurorul D. s-a limitat să ia declarații doar denunțătoarei si procurorului acuzat C. fără să facă minime cercetări asupra faptelor descrise destul de amănunțit în plângere. Această analiză efectuată cu superficialitate a determinat să se treacă cu vederea faptele legate de F., și mai mult, nici măcar să nu se observe că F. este o persoană diferită de G., care este fiul primului. Aceste aspecte, în opinia recurentelor, constituie o dovadă clară de exercitare a funcției cu rea-credință.

Arată recurentele că fapta de a favoriza făptuitoul a fost trecută cu vederea de către instanța de fond, deși această faptă rezultă cu prisosință din următorul aspect: deși în plângerea dnei E. nu se menționa numele G., ci F., dl. procuror C. precizează în mod convenabil, și deopotrivă, în mod fals, că "nu cunosc această persoană (G.) și că "nu am avut în lucru dosare privind persoanele ... G.".

Aceste aspecte au fost trecute cu vederea de către instanța de fond, fără să facă o minimă analiză a susținerilor din cererea de chemare în judecată, în condițiile în care au arătat că dl. procuror C. a efectuat cercetări inclusiv asupra numitului G. și nu numai în ceea ce-l privește pe F..

Mai mult, susțin recurentele că abaterile disciplinare rezultă și din faptul că toate dosarele care îl privesc pe F. la Parchetul Tribunalului Neamț au fost repartizate procurorului C., aspect care, nu a trezit suspiciuni, în momentul efectuării cercetărilor de către Inspecția Judiciară.

În condițiile în care toate dosarele au fost repartizate dlui. procuror C., urmărirea penală efectuată de procuror în dosarele care îl privesc pe F. a fost temporizată, a fost efectuată superficial și cu mare întârziere, aspecte care dovedesc săvârșirea abaterilor disciplinare, în condițiile în care dosarul penal a fost deschis în anul 2012 și soluționat de procuror în anul 2019.

Intimatul-pârât Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând că instanța de fond a motivat coerent soluția dispusă, raportat la obiectul pricinii, situație în care argumentele invocate în suținerea căii de atac nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate a sentinței pronunțate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentele A. și B. este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recurentele-reclamante au investit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând contestația formulată împotriva Rezoluției de clasare nr. 2726/2019 emissă de intimata-pârâtă și împotriva Rezoluției Inspectorului-Șef nr. C19-3412 emisă la data de 22 octombrie 2019.

Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantelor ca neîntemeiată.

Soluția Curții de Apel este corectă fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propiului demers de aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei la situația de fapt din dosar.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs formulată se aduc critici hotărârii atacate sub aspectul interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 99 lit. h) și art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În atare situație analiza acestor critici se va efectua prin raportare la textele de lege invocate ca fiind în mod eronat interpretate și aplicate, precum și prin raportare la dispozițiile art. 18 alin. (1) din Hotărârea nr. 1027/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară în conformitate cu care:

"(1) În situația în care se constată, ca urmare a efectuării verificărilor prealabile, că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorii judiciari dispun, prin rezoluție, clasarea sesizării", precum și la dispozițiile art. 14 alin. (2) din același act normativ în conformitate cu care:

"(2) Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate. Inspectorii judiciari pot însă constata, cu ocazia efectuării verificărilor, orice alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare, situație în care întocmesc un proces-verbal de sesizare din oficiu în condițiile art. 10 alin. (6)"

Înalta Curte va reține, de asemenea, și incidența în cauză a dispozițiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care:

"(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor".

Înalta Curte constată, în raport de dispozițiile art. 18 din Hotărârea nr. 1027/2012 precum și de dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 că obiectul inspecției judiciare îl constituie verificarea sesizărilor sub aspectul identificării indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare.

În cauză, referatul de clasare și referatul Inspectorului-Șef au respectat aceste dispoziții legale, fiind efectuată verificarea sesizării recurentelor reclamante nefiind identificat niciun indiciu privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare.

Conform dispozițiilor art. 99 lit. h) și t) din Legea nr. 303/2004:

"Constituie abateri disciplinare:

h) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală".

Norma art. 99 din Legea nr. 303/2004 enumeră, în mod limitativ, care sunt abaterile disciplinare, pe de o parte, iar pe de altă parte stabilește conținutul juridic al fiecărei abateri disciplinare în parte.

Abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu constând într-o acțiune sau omisiune, săvârșită de către o persoană subiect al unui raport de muncă.

Și angajarea răspunderii disciplinare, fiind o formă a angajării răspunderii civile, este supusă cerinței îndeplinirii cumulative a condițiilor generale referitoare la faptă, vinovăție, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs. În ce privește vinovăția aceasta trebuie constată în mod cert pe baza probatoriului administrat în cauză.

În raport de conținutul normelor sus enunțate, se reține că există abatere disciplinară în sensul art. 99 lit. h) nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor sau întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, fapte care însă constituie abatere disciplinară în situația în care sunt săvârșite în mod repetat și din motive imputabile.

Aceasta fiind interpretarea ce trebuie dată dispozițiilor art. 99 lit., h) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală, instanța de fond interpretând și aplicând în mod corect aceste dispoziții în raport de situația de fapt reținută în cauză.

A reținut Curtea de Apel București că dosarul nr. x/2012 - dosar ce a constituit obiect al plângerii recurentelor reclamante - cuprinde un număr de 27 volume, dosar în care au fost efectuate acte de urmărire penală, respectiv: raport de expertiză criminalistică nr. 80/17.07.2018 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice, raport de expertiză contabilă nr. 730/14.11.2014, raport de constatare criminalistică nr. x/07.04.2015, raport de constatare criminalistică nr. x/16.02.2017, audieri de martori, soluționarea diverselor cereri de probatorii ale părților în cursul urmăririi penale, începeri/continuări de urmărire penală, această situație de fapt nefiind contestată de recurentele-reclamante.

Soluționarea cu celeritate a cauzelor presupune finalizarea cercetărilor/urmăririi penale și adoptarea soluției în cazul dosarelor în care urmărirea penală se efectuează de către procuror sau adoptarea soluției în cazul în care cercetarea penală a fost efectuată de organele de poliție judiciară sau organele de cercetare specială sub supravegherea procurorului.

Dispoziția legală cere ca nesoluționarea dosarului cu celeritate sau întârzierea în mod repetat în efectuarea lucrărilor să fie imputabilă procurorului.

În raport de complexitatea dosarului nr. x/2012, de toate actele de urmărire penală efectuate în respectivul dosar, criticele recurentelor ce vizează împrejurarea că dosarele au fost temporizate în scopul favorizării unor persoane nu poate fi reținută, durata efectuării cercetărilor fiind justificată, pe de o parte, de complexitatea cauzei (27 volume), iar pe de altă parte, de volumul de acte de urmărire penală efectuate de diversele unități de parchet care au dispus declinarea competenței de soluționare a cauzelor ce au fost conexate la dosarul nr. x/2012, acte de urmărire ce presupune un anumit interval de timp în vederea examinării acestora pentru adotarea unei soluții legale și temeinice.

În ce privește abaterea prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că și pentru această abatere disciplinară criticile recurentelor sunt nefondate.

Norma juridică reglementează abaterea disciplinară ce constă în exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

În ce privește condiția relei-credințe sau gravă neglijență, Înalta Curte observă că acestea sunt definite de art. 99^1 din Legea nr. 303/2004, astfel:

Alin. (1) - există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Alin. (2) - există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material sau procesual.

Pentru această abatere disciplinară criticta recurentelor vizează aspectele referitoare la instrumentarea dosarului nr. x/2016 de către dl.procuror D. din cadrul D.N.A. - Structura Centrală în sensul că acesta s-a limitat să ia declarații doar denunțătoarei si procurorului acuzat C. fără să facă minime cercetări asupra faptelor descrise destul de amănunțit în plângere. Susțin recurentele că această analiză efectuată cu superficialitate a determinat să se treacă cu vederea faptele legate de F., și mai mult, nici măcar să nu se observe că F. este o persoană diferită de G., care este fiul primului. Aceste aspecte, în opinia recurentelor, constituie o dovadă clară de exercitare a funcției cu rea-credință.

Pe de o parte, verificând aceste critici, Înalta Curte constată că acestea sunt nereale atâta vreme cât în Ordonanța din 10 octombrie 2017 se arată în mod clar că au fost audiate "și persoanele menționate în denunț, respectiv H., I., J., K., L., G., M., N., O., P. și Q.".

Pe de altă parte, Înalta Curte împărtășește opinia instanței de fond în ceea ce privește aspectul că ceea ce s-a criticat de către recurentele-reclamante vizează probatoriul administrat de procuror, stabilirea obiectului cercetării și soluția pronunțată în cauză, critici ce nu pot fi primite în condițiile în care primează principiul independenței procurorului reglementat de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată cu modificările și completările ulterioare, analiza probatoriului administrat de procuror, obiectul cercetării și soluția pronunțată nu se poate face decât de către autoritatea ierarhic superioară, și după caz, a controlului exercitat de instanța de judecată așa cum s-a arătat și în Decizia nr. 251/11 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

Instanța de control judiciar reține și că analiza și aprecierea asupra probatoriului și, totodată, raționamentul și interpretarea normelor legale, precum și argumentele de fapt și de drept ce motivează soluțiile pronunțate, constituie aspecte ce țin de judecata propriu-zisă a cauzelor, susceptibile de a fi analizate în cadrul controlului de legalitate și temeinicie, realizat cu ocazia căilor de atac exercitate în condițiile legii.

Altfel spus, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, întrucât principiul independenței procurorului presupune excluderea oricăror influențe exercitate asupra acestuia cu privire la instrumentarea și soluționarea cauzelor penale cu care este învestit, principiu ce este corelat cu obligația procurorului de a se supune legii. În aceste condiții, independența procurorului nu poate fi privită ca un privilegiu care să permită nesocotirea responsabilităților specifice funcției, limitele independenței fiind raportate la cerința imperioasă privind respectarea legii.

Cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, se reține, așadar, că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție sau gravă neglijență a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Cu alte cuvinte, există abatere disciplinară în sensul art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Instanța de control judiciar observă că judecătorul fondului a reținut în mod corect că, în raport cu reglementările prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, analiza efectuată de Inspecția Judiciară se raportează la faptele sesizate, și nu la conținutul abaterilor disciplinare la care se face referire in sesizare.

În același sens sunt și prevederile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, potrivit cărora:

"Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate."

Așa fiind, examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanță cu atribuțiile și competențele în materie, neexistând din partea autorității pârâte o depășire a limitelor marjei sale de apreciere conferite de lege.

Așadar, în ceea ce privește soluțiile și măsurile adoptate de procuror, în mod corect judecătorul fondului a reținut că autoritatea publică intimată nu are competența de a verifica nici măsurile luate și nici soluțiile adoptate de procuror, întrucât s-ar încălca principiul independenței magistratului, consacrat în art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, cu excepția situației în care procurorii își exercită funcția cu rea credință sau gravă neglijență, ceea ce nu s-a identificat în cauză, ca urmare a verificărilor efectuate potrivit competențelor și atribuțiilor Inspecției Judiciare.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a seintinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de proceduri civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele - reclamante A. și B. împotriva sentinței civile nr. 580 din 7 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2021.