ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3807/2021

Ședința publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația fiscală formulată, contestatorul A. a solicitat instanței de judecată anularea Deciziei nr. 28784/19.06.2016 de atragere a răspunderii personale în solidar cu S.C. B. S.R.L., anularea Deciziei nr. 109/24.11.2016 prin care a fost soluționată contestația formulată împotrova Deciziei nr. 28784/19.07.2016 de atragere a răspunderii în solidar a contestatorului cu B. S.R.L., precum și anularea Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/16.10.2015, a raportului de inspecție fiscală, ambele comunicate societății la data de 05.11.2016. precum si anularea procesului-verbal care a stat la baza emiterii deciziei de impunere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 17.01.2017, iar prin sentința civilă nr. 776/27.04.2017, Tribunalul Constanța și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Constanța în raport de dispozițiile art. 10 din Leega nr. 554/2004 - forma în vigoare la data de 17.01.2017 - data depunerii contestaței, precum și în raport de valoarea creanței reținută în cuprinsul actelor administrativ fiscale contestate - fiind peste 1.000.000 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 28.06.2017 sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 12/CA din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce privește capătul referitor la anularea Deciziei de impunere nr. x/16.10.2015, a Raportului de inspecție fiscală din 05.11.2015 și a preocesului verbal care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, a admis excepția inadmisibilității în ceea ce privește capătul referitor la anularea Deciziei de impunere nr. x/16.10.2015, a Raportului de inspecție fiscală din 05.11.2015 și a procesului-verbal care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil, iar pe fond a admis acțiunea promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamantul A. în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la anularea deciziei nr. 109/24.11.2016 emisă de ANAF-DGFRP Galați prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva Deciziei nr. 28784/19.07.2016 și anularea Deciziei nr. 28784/19.07.2016 de atragere a răspunderii solidare emisă de ANAF-DGRFP Galați - AJFP Constanța- Serviciul Fiscal Municipal Mangalia. Totodata, a dispus anularea deciziei nr. 109/24.11.2016 a emisă de ANAF- DSGRFP Galați prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva Deciziei nr. 28784/19.07.2016, precum și anularea deciziei nr. 28784/19.07.2016 de atragere a răspunderii solidare emisă de ANAF-DGRFP Galați - AJFP Constanța - Serviciul Fiscal Municipal Mangalia

Împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs organul fiscal Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați reprezentată de Administratția Județeană a Finanțelor Publice Constanța, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului cu consecința modificării în parte a sentinței civile nr. 12/CA/21.01.2019 în sensul respingerii acțiunii în totalitate.

În motivarea recursului, în esență, se critică hotărârea pe considerentul că, pe de o parte, instanța de fond s-a bazat pe simple afirmații nedovedite, sens în care susține că nu a fost identificată nicio acțiune pe rolul instanțelor de judecată care să aibă ca obiect anularea actului administrativ Decizia de impunere nr. x/16.10.2015, iar pe de altă parte, a interpretat în mod eronat că există autoritate de lucru judecat față de existența soluționării definitive a dosarului penal.

Susține recurenta că nu are nicio relevanță în cauză împrejurarea că organele de cercetare penală s-au pronunțat cu privire la existența/neexistența săvârșirii unor fapte penale, acest aspect neavând nicio înrâurire asupra legalității actului de impunere fiscală, act de impunere ce nu a fost desființat pe cale administrativă sau judecătorească.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, se arată de către intimat împrejurarea că hotărârea este temeinică și legală, instanța de fond reținând în mod corect că există autoritate de lucru judecat în raport de debitul stabilit prin hotărârea penală.

În plus, susține ca a fost formulată contestație și împotriva actului administrativ fiscal Decizie de impunere nr. x/16.10.2015 astfel că nu se poate susține că instanța s-a bazat pe simple afirmații.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Intimatul reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/19.07.2016, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța - Serviciul Fiscal Municipal Mangalia, și de Decizia nr. 109/24.11.2016, emisă de D.G.R.F.P. Galați în soluționarea contestației administrative.

Acțiunea sa a fost admisă, prima instanță apreciind ca fiind netemeinice și nelegale actele administrative contestate, reținând, în esență, instanța de fond că faptele reținute de organele fiscale în sarcina reclamantului în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. b) și d) din Codul de procedură fiscală sunt identice cu cele reținute de instanța penală în analiza săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală sub forma enunțată astfel încăt reclamantul nu poate fi obligat de două ori să acopere același prejudiciu, pe două căi procesuale diferite

Analizând criticile aduse de recurenta-pârâtă sentinței pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte constată, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), că acesta a fost raportat la art. 25 alin. (2) lit. b), c) și d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, decizia de atragere a răspunderii patrimoniale a fost emisă în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, iar potrivit art. 25 alin. (2) - "Răspunderea solidară" din actul normativ menționat:

"(...) (2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...);

b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale; (…).

Reține, Înalta Curte, că Decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă pentru suma totală în cuantum de 1.263.592 RON stabilită de organele fiscale prin actul administrativ Decizia de impunere nr. x/20.10.2015 - așa cum a menționat recurenta în cuprinsul Deciziei atacate nr. 28784/19.07.2016.

Din actele dosarului, Înalta Curte constată că în baza sentinței penale nr. 246/29.05.2017 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2016 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 470/P/19.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța intimatul reclamant A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sub forma neînregistrării în evidențele fiscale ale societății a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în perioada 01.09.2009-30.09.2014.

De asemenea, constată Înalta Curte că instanțele penale au reținut că intimatul-reclamant a achitat debitul principal în cuantum de 242.977,87 RON cauzat bugetului general consolidat al statului.

Se constată de către Înalta Curte că dispozițiile art. 25 din Codul de procedură fiscală instituie o răspundere delictuală pentru faptele prevăzute în mod expres și limitativ de textul de lege, răspundere pentru angajarea căreia trebuiesc îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ, și anume:

-săvârșirea unei fapte din cele enumerate de norma juridică

-vinovăția

-raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu

-prejudiciu.

Din motivarea hotărârii recurate se desprinde concluzia că prima instanță, în analiza condițiilor angajării răspunderii instituită de art. 25 Codul de procedură fiscală, a reținut doar faptul că intimatul recurent nu poate fi obligat de două ori să acopere prejudiciul, pe două căi procesuale diferite.

Înalta Curte apreciază că sentința recurată este criticabilă în privința modului în care judecătorul fondului a analizat condițiile angajării răspunderii instituită de dispozițiile art. 25 din Codul de procedură fiscală.

În analiza condițiilor angajării răspunderii instituită de dispozițiile art. 25 Codul de procedură fiscală, Înalta Curte constată că instanța de fond avea obligația de a verifica atât existența faptei prevăzută de norma juridică invocată ca și temei de drept a angajării răspunderii solidare, vinovăția cât și cuantumul prejudiciului pentru care a fost dispusă angajarea răspunderii și raportul de cauzalitate între fapta impuată și prejudiciul solicitat prin decizia de angajare a răspunderii solidare.

În cauză, în ce privește cuantumul prejudiciului, instanța de fond avea obligația de a verifica dacă suma în cuantum de 242.977,87 RON achitată de intimatul-reclamant este cuprinsă în totalul sumei în cuantum de 1.263.592 RON, sumă pentru care a fost dispusă angajarea răspunderii solidare de către recurenta-pârâtă.

În acest sens, instanța de fond avea obligația de a dispune efectuarea unui raport de expertiză care să verifice acest aspect. Numai în acest mod instanța putea să verifice în raport de actele aflate la dosar care este suma la care poate fi obligat intimatul reclamant prin decizia de angajare a răspunderii solidare, urmând ca în raport de această sumă instanța să verifice dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții ale angajării răspunderii solidare instituită de dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. b), c) și d) pentru care recurenta-pârâtă a solicitat angajarea răspunderii solidare.

În plus, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a solicitat, prin Notele de probatorii aflate la dosarul Curții de Apel Constanța că proba cu expertiză contabilă a fost solicitată, iar instanța de fond, la termenul de judecată din data de 06 noiembrie 2017, a prorogat încuviințarea acesteia, pentru ca în final această probă să nu mai fie pusă de loc în discuția părților.

Instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului, procedând în această manieră, nedând cuvântul și nepronunțându-se asupra probei cu expertiză, a încălcat dreptul la apărare al părților, precum și principiul contradictorialității, nesocotind, deopotrivă și dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Totodată, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și argumentelor invocate de părți.

În aceste condiții se impune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Față de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de recurentul-pârât, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare, instanței de fond.

În rejudecare instanța de fond, potrivit art. 501 C. proc. civ. va proceda la soluționarea cauzei potrivit considerentelor prezentei decizii, și va poceda la administrarea oricăror probe concludente și utile necesare soluționării în mod just a cauzei.

De asemenea, în rejudecare instanța urmează a avea în vedere și eventuala incidență în cauză a dispozițiilor art. 28 C. proc. pen.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței nr. 12/CA/21 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței civile nr. 12/CA din 21 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în tot sentința atacată și trimite cauza spre o nouă judecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2021.