ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3793/2021

Ședința publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22.05.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. a chewmat în judecată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 65/24.04.2018 a ANAF-DGAMC, decizie prin care a fost respinsă cererea de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia. A solicitat, de asemenea, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1059 din 19 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de contencios administrativ formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR MARFĂ S.A. ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1059 din 19 martie 2019 a foremulat recurs reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR MARFĂ S.A. criticând sentința în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

O primă categorie de critici vizează încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care arată:

- Hotărârea atacată este nemotivată negasindu-se în cuprinsul acesteia argumentarea rațiunii ce l-a determinat pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză în condițiile în care instanța de fond s-a rezumat doar la a reda texte de lege respectiv art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, art. 280 și art. 281 din aceeiași lege, fără a motiva de fapt soluția și fără a arăta motivele pentru care s-au înlăturat susținerile recurentei-reclamante

- în considerentele hotărârii atacate, deși judecătorul reține că este ținut de cadrul procesual trasat de părți sub aspectul obiectului cauzei și al părților trebuind să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut fără a depăși limitele investirii și fără a schimba fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată, în realitate judecătorul nu s-a pronunțat asupra a ceea ce recurenta a solicitat.

În motivarea acestei critici, recurenta susține că prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea Deciziei nr. 65/24.04.2018 emisă de ANAF-DGAMC de respingere a cererii de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia.

Inițial, prin adresa nr. x/25.07.2016 recurenta reclamantă a solicitat organului fiscal compensarea sumei de 13.113.393 RON, cerere ce a fost soluționată prin Decizia nr. 17011/08.11.2017 în sensul respingerii acesteia.

Prin adresa nr. x/05.03.2018 recurenta-reclamantă a solicitat intimatului-pârât restituirea sumei în cuantum de 13.113.393 RON sumă datorată de organul fiscal cu titlu de penalități de întârziere. La această adresă organul fiscal răspunde recurentei-reclamante prin adresa nr. x/08.03.2018 în sensul că cererea sa de resituire a fost deja soluționată prin Decizia nr. 17011/08.11.2017.

Împotriva acestei adrese emisă de intimata-pârâtă cu nr. X/08.03.2018 a formulat contestație recurenta-reclamantă, contestație soluționată prin Decizia nr. 65/24.04.2018 în sensul respingerii contestației cu motivarea că este formulată peste termenul legal cu încălcarea prevederilor art. 270 Codul de procedură fiscală.

În raport de această situație de fapt arată recurenta-reclamantă că ceea ce trebuia avut în vedere era faptul că cele două cereri formulate de recurentă au obiect diferit, respectiv prin adresa nr. x/25.07.2016 a solicitat compensarea sumei de 13.113.393 RON, iar prin adresa nr. x/05.03.2018 a solicitat restituirea sumei de 13.113.393 RON.

Susține recurenta că Decizia nr. 17011/08.11.2017 este nelegală în condițiile în care intimata-pârâtă, prin această decizie, a dispus respingerea cererii de restituire deși recurenta formulase cerere de compensare.

Concluzionează recurenta că instanța de fond nu a făcut o analiză a susținerilor recurentei din cererea de chemare în judecată ci a preluat susținerile intimatei-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

O a doua critică invocată de recurentă vizează dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând că instanța de judecată "nu a analizat susținerile noastre ci a preluat ceea ce a susținut pârâta în decizia a cărei anulare am solicitat. Se arată în sentință că nu pot fi analizate criticile de nelegalitate și de netemeinicie invocate de subscrisa ca motiv de anulare a Deciziei nr. x/08.11.2017. Nu știm ce reprezintă această decizie indicată de instanță. Este o dovadă a faptului că instanța nu a făcut o analiză atenta și corectă a motivelor cererii noastre de chemare în judecată".

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că în mod corect au fost interpretate și aplicate în cauză dispozițiile art. 270 și art. 280 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

II. Soluția instanței de recurs

Cu prioritate, Înalta Curte constată că Decizia nr. x/08.11.2017 reținută de instanța de fond în cuprinsul hotărârii atacate este aceeiași cu Decizia nr. 17011/08.11.2017 invocată de recurentă atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată cât și în cuprinsul cererii de recurs.

Sub acest aspect analizând actul administrativ menționat anterior, Înalta Curte constată că instanța de fond a preluat numărul dosarului de executare, respectiv x în loc de numărul actului administrativ, respectiv 17011, aspect care însă nu este de natură să determine casarea hotărârii atacate întrucât, pe de o parte, fiind vorba despre același act recurenta are cunoștință de conținutul acestua, iar pe de altă parte, acest aspect nu atestă verificarea de către instanța de fond a unui alt act administrativ.

Că într-adevăr Decizia nr. 17011/08.11.2017 a fost avută în vedere de instanța de fond la momentul analizării cauzei rezultă din considerentele hotărârii atacate, și anume:

"În fapt, prin Decizia nr. x/8.11.2017 emisă de ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili -Serviciul de Evidență Analitică de Plătitori, Restituiri, Compensări nr. 1 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei nr. F1.1/66725/25.07.2016 privind compensarea sumei de 11.138.174 RON, reprezentând obligații fiscale aferente lunii iunie 2016, conform declarațiilor depuse de societate, cu suma de 13.113.393,66 RON, reprezentând penalități cuvenite de la bugetul de stat, conform art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, pentru suma provenită din anularea în parte a Deciziei ANAF-DGSC NR. 172/15.06.2010 și a Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/25.04.2018, reprezentând TVA aferentă taxei de utilizare/folosire a vagoanelor de trafic internațional în sumă de 13.656.841 RON și accesorii aferente în valoare de 26.060.880 RON."

Analizând cuprinsul Deciziei nr. 17011/08.11.2017 reiese cu certitudine că prin acest act administrativ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea recurentei nr. F1.1/66725/25.07.2016 privind compensarea sumei de 11.137.174 RON cu suma de 13.113.393,66 RON.

Cu referire la criticile aduse hotărârii atacate și subsumate de recurentă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată ă acestea nefondate, si le va respinge pentru considerentele mai jos arătate:

Astfel, recurenta-reclamantă pentru aceste temei de drept a susținut, pe de o parte, că hotărârea atacată este nemotivată negasindu-se în cuprinsul acesteia argumentarea rațiunii ce l-a determinat pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză în condițiile în care instanța de fond s-a rezumat doar la a reda texte de lege respectiv art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, art. 280 și art. 281 din aceeiași lege, fără a motiva de fapt soluția și fără a arăta motivele pentru care s-au înlăturat susținerile recurentei-reclamante, iar pe de altă parte, se susține că instanța de fond nu a făcut o analiză a susținerilor recurentei din cererea de chemare în judecată ci a preluat susținerile intimatei-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că hotărârea atacată este motivată în conformitate cu prevederile art. 425 C. proc. civ., respectând garanțiile instituite prin art. 6 din C.E.D.O, referitoare la dreptul la un proces echitabil și lipsit de arbitrariu, motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susținerile părților litigante, instanța judecătorească poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea să urmând să reliefeze raționamentul logico-juridic pentru care a fost adoptată soluția pronunțată, cu arătarea acelor elemente esențiale în vederea stabilirii adevărului în cauză.

Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent și suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguități și contradicții, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conținutul unui asemenea act procedural.

Dincolo de acest aspect, se constată de Înalta Curte că instanța de fond nu a făcut o simplă redare a textelor legale incidente cauzei ci, dimpotrivă, a arătat și a motivat raționamentul juridic determinant pentru adoptarea soluției de respingere a contestației recurentei reclamante.

În acest sens a arătat instanța de fond că în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (6) coroborat cu prevederile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. judecătorul este ținut de cadrul procesual trasat de către părți, sub aspectul obiectului, cauzei și al părților, trebuind să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii instanței de judecată și fără a schimba fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată.

În raport de aceste dispoziții legale a statuat în mod corect instanța de fond că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică de nelegalitate în privința modului în care organul fiscal a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 prin care să arate în ce constă raționamentul greșit al organului fiscal în privința modului de aplicare a prevederilor legale menționate anterior la situația dedusă judecății.

Constată, de asemenea, Înalta Curte că s-a arătat de către instanța de fond și care au fost motivele pentru care instanța de judecată nu poate analiza criticile recurentei referitoare la nelegalitatea Deciziei nr. 17011/08.11.2017, sens în care a precizat că "În lumina prevederilor art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, obiectul acțiunii în contenciosul administrativ este reprezentat de decizia emisă în soluționarea contestației administrative, împreună cu actele administrative fiscale la care se referă, iar prin menținerea ca legală și temeinică a Deciziei nr. 65/24.04.2018 emisă de ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care a fost respinsă ca tardivă contestația administrativă formulată de reclamantă, instanța de judecată nu este abilitată să facă o analiză a motivelor de nulitate privind Decizia nr 11054537/8.11.2017 emisă de ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili -Serviciul de Evidență Analitică de Plătitori, Restituiri, Compensări nr. 1".

Constată, de asemenea, Înalta Curte că instanța de fond a efectuat în cauză o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 281 Codul de procedură fiscală, reținând în mod corect că obiectul acțiunii în contencios administrativ este reprezentat de decizia emisă în soluționarea contestației administrative, situație în care contribuabilul are obligația de a arăta motivele de fapt și de drept în baza cărora înțelege să conteste respectivul act administrativ fiscal.

În cauză, se constată că recurenta-reclamantă a formulat contestație împotriva actului administrativ fiscal Decizia nr. 65/24.04.2018 prin care contestația prealabilă a fost respinsă ca tardiv formulată, ca atare motivele de nelegalitate a actului atacat trebuiau să vizeze actul contestat Decizia nr. 65/24.04.2018, respectiv critici de nelegaliate ce vizau respingerea ca tardiv formulată a contestației formulate.

Cum însă în prezenta cauză recurenta nu a formulat nicio critică de nelegalitate în privința modului în care organul fiscal a făcut aplicarea art. 270 Codul de procedură fiscală, constată Înalta Curte că instanța de fond nu era abilitată să efectueze o analiză a motivelor de nulitate privind Decizia nr. 17011/08.11.2017.

În acord cu instanța de fond, reține și Înalta Curte că analizarea legalității Deciziei nr. 17011/08.11.2017 putea fi efectuată doar în situația în care s-ar fi dispus anularea Deciziei atacate nr. 65/24.04.2018 emisă de intimata-pârâtă ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Așadar, hotărârea atacată respectă în totalitate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătorești cuprind obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Înalta Curte costată că sentința atacată cuprinde toate aceste elemente, instanța de fond arătând motivele pentru care a înlăturat susținerile recurentei-reclamante.

În jurisprudență și doctrină s-a reținut în mod constant că judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit.

Prin urmare, întrucât în cauză nu au fost identificate împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, legalitatea soluției pronunțate de prima instanță urmează a fi confirmată de către instanța de control judiciar.

În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. constată Înalta Curte că și acestea este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În motivare, se susține de către recurentă împrejurarea că instanța de judecată a făcut o aplicare eronată a dispozițiilor art. 270 alin. (1) Codul de procedură fiscală întrucât în motivarea contestației ce face obiectul prezentei cauze a susținut că intimata-pârâta a dat Decizia nr. 17011/08.11.2017 ca răspuns la cererea recurentei de compensare x/25.07.2016 și a invocat existența acestei decizii pentru a-și motiva lipsa unui răspuns temeinic cererii de restituire nr. x/05.03.2018 și a contestației x/03.04.2018, iar instanța de judecată nu a efectuat o analiză a susținerilor recurentei, ci a preluat susținerile intimatei-pârâte.

Nu poate fi primită critica formulată.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 17011/08.11.2017 a fost respinsă cererea recurentei reclamante de compensare a sumei de 13.113.393,66 RON cu motivarea că actul administrativ Decizie de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală a fost anulat anterior datei de 28.02.2014. Reține organul fiscal că anterior acestei date nu exista in materie fiscală o dispoziție legală în temeiul căruia să fie calculate de către agentul economic penalități de întârziere pentru neachitarea de către bugetul de stat a sumelor datorate.

Prin cererea nr. x/05.03.2018 recurenta a solicitat organului fiscal restituirea sumei în cuantum de 13.113.393 RON reprezentând penalități de întârziere calculate de recurentă. La această adresă organul fiscal răspunde recurentei-reclamante prin adresa nr. x/08.03.2018 în sensul că cererea sa de resituire a fost deja soluționată prin Decizia nr. 17011/08.11.2017.

Împotriva acestei adrese emisă de intimata-pârâtă cu nr. X/08.03.2018 a formulat contestație recurenta-reclamantă, contestație soluționată prin Decizia nr. 65/24.04.2018 în sensul respingerii contestației cu motivarea că este formulată peste termenul legal fiind încălcate prevederilor art. 270 Codul de procedură fiscală.

Conform dispozițiilor art. 270 alin. (1) Codul de procedură fiscală contestația se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii.

Nu poate fi reținută în cauză o interpretare eronată a dispozițiilor art. 270 Codul de procedură fiscală atâta vreme cât contestația formulată împotriva actului administrativ Decizia nr. 65/24.04.2018 nu conține critici referitoare la respingerea de către intimata-pârâtă a contestației ca tardiv formulată.

În consecință, reținând lipsa de temei legal a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. împotriva sentinței civile nr. 1059 din 19 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2021.