ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3789/2021

Ședința publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată în dosarul nr. x/2016, recurentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 33, art. 36, art. 141, art. 148, art. 149, art. 150 și art. 151 din Standardele Naționale de protecție a informațiilor clasificate în România aprobate prin H.G. nr. 585 din 13.06.2002 și art. 1 lit. a), art. 5, art. 6 și art. 7 din H.G. 781 din 25.07.2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu care au legătură directă cu soluționarea capătului de cerere [iii] din Cererea de chemare în judecată (depusă de subsemnatul la Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2016) devenit ulterior [ii].

În temeiul art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost creat dosarul asociat nr. x/2016

La termenul de judecată din data de 24.03.2021, petentul A. a arătat că neavând cunoștințele necesare din eroare a criticat prin cererea de sesizare formulată dispoziții ale unor Hotărâri de Guvern, deși din perspectiva neconstituționalității, pot fi criticate doar prevederi din cadrul unor legi sau ordonanțe, situație în care, la acest termen de judecată, a înțeles să invoce, verbal, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Prin încheierea din data de 24 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din data de 24 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce privește acest motiv de casare, susține recurentul A. că Încheierea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens apreciază recurentul că instanța a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 29 alin. (1), (2), și 3 din Legea nr. 47/1992 în condițiile în care a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, întrucât petentul nu a arătat care este norma constituțională pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat, respectiv cel al art. 24 din Legea nr. 182/2002, este neconstituțional.

Arată recurentul, prin cererea de recurs, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în sensul că:

- obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile cuprinse într-o lege (Legea nr. 182/2002

- Curtea Constituțională a României decide asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 182/2002 în integralitatea ei și, în principal, a art. 24

- dispozițiile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate sunt în vigoare și au legătură directă cu soluționarea corectă și legală a dosarului nr. x/2016

- excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața unui complet de judecată, respectiv în fața completului nr. 2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, complet investit cu soluționarea dosarului nr. x/2016 precum și a dosarului nr. x/2016

- să nu fi fost declarată ca fiind neconstituțională dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se invocă.

Intimatul-pârât Serviciul Român de Informații reprezentat de Oficiul Juridic - Unitatea Militară București a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, apreciind că soluția pronunțată de instanța de fond, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, apare ca fiind temeinică și legală.

II. Procedura de soluționare a recursului

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de drept și de fapt relevante.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv, pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată,

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- existența unui proces în cadrul căruia ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător/arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului, adică excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- activitatea legii, în sensul că excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale,

- dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului civil, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Înalta Curte constată astfel că înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța de fond este chemată să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute, pe de o parte, de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar pe de altă, și de dispozițiile art. 10 din același act normativ.

În cauză se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală atâta vreme cât recurentul nu a înțeles să indice norma constituțională pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat, respectiv art. 24 din Legea nr. 182/2002 este neconstituțional. Doar după ce este indicat de către parte norma din Constituție ce a fost încălcată prin dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se atacă, instanța de judecată poate proceda la verificarea îndeplinrii condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

La termenul de judecată din data de 24 martie 2021 recurentul a arătat că invocă excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea nr. 182/2002 fără însă a arăta care este norma constituțională pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat, respectiv art. 24 din Legea nr. 182/2002 este neconstituțional, și, de asemenea, fără a motiva această excepție.

În această situație, în mod corect instanța de fond a respins cererea de sesizare a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

Prin cererea de recurs, recurentul critică hotărârea atacată pe considerentul că in mod greșit au fost interpretate și aplicate de către instanța de fond dispozițiile art. 29 alin. (1), (2), și 3 din Legea nr. 47/1992, sens în care, în cuprinsul cererii de recurs, arată că sunt îndeplinite, în cauză, condițiile prevăzute de norma juridică anterior menționată.

Înalta Curte constată ca într-adevăr condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt cele arătate și de recurent în cuprinsul cererii de recurs însă verificarea îndeplinirii acestor condiții nu se poate efectua decât după ce sunt arătate de catre parte si normele constituționale pentru a căror încălcare consideră că textul legal atacat, respectiv art. 24 din Legea nr. 182/2002 este neconstituțional.

Înalta Curte constată că recurentul a arătat doar prin cererea de recurs care sunt dispozițiile din Constituție încălcate de art. 24 din Legea nr. 182/2002 pentru a cărui neconstituționalitate a înțeles să invoce excepția respectivă.

În raport de acest aspect, instanța de recurs subliniază faptul că recursul, în actuala reglementare procesuală, nu reprezintă o cale de atac devolutivă ci o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care legiuitorul urmărește să asigure conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În condițiile în care recurentul nu a arătat în fața primei instanțe care este norma constituțională pretins încălcată de textele legale criticate drept neconstituționale, nu a realizat o motivare propriu-zisă a excepției invocate, nu a adus argumente juridice în favoarea neconstituționalității, relevante și din perspectiva admisibilității cererii de sesizare, recursul este nefondat, în calea de atac a recursului nu pot fi promovate critici de netemeinicie a hotărârii atacate conform art. 483 C. proc. civ.

Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanță în fața căreia a fost invocată, prin încheiere, autorul excepției având obligația de motivării cererii de sesizare. Autorul excepției trebuie să arate nu numai dispozițiile din lege sau din ordonanță pe care le consideră neconstituționale, dar și dispozițiile constituționale cărora le contravin dispozițiile legale criticate.

Lipsa motivării face ca sesizarea să fie inadmisibilă, deoarece fără cunoașterea motivelor este cu neputință efectuarea controlului de constituționalitate. Așa cum a statuat într-una dintre deciziile sale, Curtea Constituțională nu este competentă să se pronunțe asupra unor temeiuri de neconstituționalitate pe care autorul excepției nu le invocă și care nu rezultă implicit sau explicit din motivele folosite în sprijinul excepției.

De asemenea, s-a precizat că instanța de contencios constituțional nu este în măsură să se substituie părții cu privire la invocarea unor motive de neconstituționalitate, deoarece ar exercita astfel un control din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituție și cu cele din Legea nr. 47/1992. S-a statuat de asemenea, că excepția de neconstituționalitate nu poate fi ridicată direct în fața Curții Constituționale, deoarece aceasta nu poate fi sesizată decât prin încheierea instanței în fața căreia trebuie să fie ridicată și pusă în discuția părților. (Decizia nr. 1313/04 octombrie 2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 12/06.01.2012; Decizia nr. 63/25 ianuarie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 110/14 februarie 2007; Decizia nr. 627/29 mai 2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 555/23 iulie 2008).

Tot atunci trebuie invocate și puse în discuția părților și motivele invocate în susținerea excepției, astfel încât instanța să-și poată exprima opinia și asupra acestora. De aceea, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că invocarea în cadrul judecării unei excepții de neconstituționalitate a unui alt temei, care nu are nici o legătură cu cel invocat în sesizare și nici nu reprezintă o dezvoltare a acestuia, are semnificația ridicării unei excepții direct în fața Curții, eludându-se astfel prevederile art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 12 din Legea nr. 47/1992, ceea ce este inadmisibil.

Sesizarea Curții Constituționale prin încheierea instanței în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, servește la determinarea obiectului judecății de constituționalitate a posteriori, având în vedere principiul potrivit căruia judecata are loc în limitele sesizării, ceea ce în cauza de față nu s-a făcut, așa încât în mod corect a fost respinsă cererea petentului de sesizare și, pe cale de consecință, recursul acestuia va fi respins ca nefondat, sub acest aspect.

În raport de aceste considerente și motivul de recurs ce vizează împrejurarea că "instanța de fond nu s-a pronunțat asupra neconstituționalității Legii nr. 182/2002 în integralitatea ei sub aspectul regulilor impuse în ceea ce privește declasificarea documentelor clasificate și condițiilor de acces la informații" este nefondat. Recurentului îi revenea aceeiași obligație, respectiv de a arăta care este norma constituțională pentru a cărei încălcare consideră că Legea nr. 182/2002 este neconstituțională în integralitatea ei.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind, de asemenea, nefondat.

Constatând că Încheierea recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii din 24 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2021.