ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3788/2021

Ședința publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22.01.2019 pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. au chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună anularea prevederilor pct. l și pct. 2 ale Anexei nr. 1 din Regulamentul de sporuri aprobat prin H.G.. nr. 153/2018 si includerea personalului de specialitate medico-sanitar si auxiliar sanitar care își desfășoară activitatea in unitățile de boli infecțioase și în secțiile și compartimentele de boli infecțioase la condiții deosebit de periculoase care sunt prevăzute în Anexa nr. 2 - raportat la dispozițiile art. 2 lit. c) punctele (i) și (iii) coroborat cu Anexa nr. 2 lit. A) punctul 9 și 14 din Regulamentul cadru din 29.03.2018 aprobat prin H.G. nr. 153/2018

Au solicitat, de asemenea, reclamanții obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces în baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 100/2019 din data de 16 aprilie 2019 Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a constatat că excepția inadmisibilității cererii privind obligarea la emitere act invocată de pârâtul Guvernul României ca fiind o apărare de fond, iar în ce privește cererea de chemare în judecată, a respins-o ca fiind nefondată.

Împotriva sentinței nr. 100/2019 din data de 16 aprilie 2019 au declarat recurs reclamanții: A., P., C., D., E., H., I., J., M., O. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare admiterea acțiunii .

Au solicitat recurenții și obligarea intimatului-pârât Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată.

Într-o primă critică se arată că hotărârea atacată este lipsită de temei legal deoarece nu există o descriere corectă a circumstanțelor cauzei, determinată și de argumentația din cererea de chemare în judecată și din răspunsul la întâmpinare. Se susține că din redactarea hotărârii nu rezultă cu certitudine dacă prevederile legale au fost bine sau nu aplicate atâta timp cât instanța de fond în loc de a aplica normele de drept substanțial potrivite, argumentează strict pe prevederile Legii 153/2017, fără a analiza și justifica aspectele arătate prin răspunsul la întâmpinare.

În plus susțin recurenții că instanța de fond a omis examinarea unor chestiuni de fapt ce constituiau condiții de aplicare a prevederilor din H.G. atacat și implicit al Regulamentului de sporuri. Concret, susțin recurenții că instanța a omis să examineze dacă prin H.G.-Regulamentul de sporuri atacat, sunt corect stabilite încadrarea recurenților la condițiile de muncă și să argumenteze juridic normele de drept incidente, susținând că instanța de fond a dedus un motiv eronat în loc sa tranșeze efectiv

Prin cea de-a doua critică se arată de către recurenți că hotărârea este dată cu încălcarea legii întrucât instanța nu a aplicat regula de drept incidentă la situația de fapt, și nu a analizat juridic toate aspectele invocate.

Consideră recurenții că situația de fapt a fost greșit înțeleasă ceea ce a condus la o aplicare greșită a legii, instanța dând la o parte normele de drept substanțial potrivite a pronunțat o soluție total eronată

Susțin recurenții că în raport de principiul specialia generalibus derogant, H.G. nr. 153/2018 ar fi trebuit să precizeze clar secțiile, unitățile si compartimentele de boli infectioase care se încadrează la conditii periculoase și care la condiții deosebit de periculoase, și nu să încadreze toate unitățile, secțiile si compartimentele de boli infectioase la condiții periculoase câtă vreme în art. 2 lit. c) al acestei Hotărâri se precizează expres când sunt condiții deosebit de periculoase.

Susțin recurenții că actele medicate depuse la dosarul cauzei atestă faptul că personalul din cadrul secției contagioase al Spitalului Județean de Urgență Alba-Iulia vine în contact cu agenți biologici - art. 2 lit. c) punctul i) prin transmitere aerogenă, expunere biologică la TBC, HIV-SIDA sau virusuri hepatita B, C, D, și punctul iii) - combatare epidemii - aspecte care vizează condiții deosebit de periculoase, motiv pentru care apreciază recurenții că se impune a se constata nelegalitatea prevederilor prin care sunt încadrați doar la condiții periculoase.

Arată recurenții că Legea nr. 153/2017 nu exclude această posibilitate - Anexa II cap. II art. 7 menționează că "personalul din unități, secții și compartimente de boli infectioase care își desfășoară activitatea în condiții periculoase, beneficiază de un spor de pana la 25% din salariu de baza".

Susțin recurenții că prin folosirea de către legiuitor a sintagmei "care" interpretarea ce trebuie dată textului de lege nu trebuie să fie strictă, în sensul că se poate ca interpretarea să fie și în sensul că personalul din unități, secții și compartimente de boli infecțioase să își desfășoare activitatea în condiții deosebit de periculoase deoarece vin în contact cu agenți patologici cu transmitere aerogenă (gripă, TBC; etc.) sau virusuri hepatita B, C și D și combatere epidemii.

Arată recurenții că este nelegală interpretarea dată dispozițiilor Legii nr. 153/2017 de către intimatul-pârât în sensul că personalul din cadrul unităților, secțiilor și compartimentelor de boli infecțioase la condiții deosebit de periculoase susținând că această interpretare este una restrictivă ce nu a avut în vedere și prepoziția "care" inserată în text.

Prin urmare, din moment ce art. 23 din Legea 153/2017 menționează clar că "Locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut in Anexele 1-V1I1 și condițiile de acordare ale acestuia se stabilesc în cel mult 60 zile ...prin Regulament- cadru ...", acest Regulament cadru cu privire la sănătate a stabilit categoriile de personal la care se aplică acest spor de condiții de munca - iar în ce privește secțiile/compartimentele de boli infecțioase a stabilit în mod nelegal că se încadrează la condiții periculoase în loc de condiții deosebit de periculoase.

Susțin recurenții că Regulamentul cadru în cauza de față trebuia să prevadă categoriile de personal prevăzut în Anexele II din lege care beneficiază de condiții de muncă și nu să preia ce scrie în lege de la art. 7 Anexa II Cap. II -fără nicio analiză atentă a textului de lege și interpretând eronat dispozițiile legale.

Se arată că la redactarea regulamentului intimatul-pârât trebuia să aibă în vedere determinarea în mod real și concret a condițiilor de muncă din fiecare unitate, secție sau compartiment de boli infecțioase în funcție de specificul activității și a cazurilor reale cu care se confruntă bolile infecțioase.

De altfel, susțin recurenții că publicarea Regulamentului trebuia să fie ulterioară expertizării reale a condițiilor de muncă, și nu anterior, expertiza condițiilor de muncă făcându-se exact pe Regulament - când în realitate trebuia să se procedeze invers

Regulamentul-Cadru aprobat prin H.G. nr. 153/2018, respectiv la art. 2 lit. c) menționează faptul că sunt condiții deosebit de periculoase atunci când acestea pot produce îmbolnăviri la lucrători prin expunere la agenți biologici - punctul (i) - prin transmitere aerogena, expunere biologică la TBC, HIV-SIDA sau virusuri hepatita B, C, D. și punctul (iii) - combatere epidemii - acest personal fiind cel din secțiile și compartimentele de boli infecțioase.

La Anexa 2 din regulament unde sunt nominalizate locurile de muncă cu condiții deosebit de periculoase, apare doar personalul care își desfășoară activitatea în secții și compartimente care lucrează cu bolnavi cu TBC, HIV, SIDA, fără a mai fi menționat și personalul care lucrează cu agenți cu transmitere aerogenă și hepatite B, C, D și epidemii (exemplu: gripă, rujeolă, etc.,) care era menționat la art. 2 lit. c) din Regulament.

Se precizează de către recurenți că în contradicție cu prevederile art. 2 lit. c) pct. i) și iii) unitățile, secțiile și compartimentele de boli infecțioase (a căror activitate implică expunerea la transmitere aerogenă a agenților patogeni de exemplu gripă și altele, contactul cu hepatita B, C, și D și epidemiile deosebit de grave) au fost menționate la Anexa 1 din Regulament care prevede locurile de muncă cu condiții periculoase (pct. 2 din Anexa nr. 1 din Regulament).

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, se arată că motivele de recurs sunt nefondate, instanța de fond interpretând și aplicând în mod corect dispozițiile legale.

Cap. II din Anexa 2 a Legii cadru nr. 153/2017 sunt cuprinse reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale, iar la art. 7 alin. (1) sunt menționate sporurile care pot fi acordate persoanlului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale.

Se arată de către intimat că Hotărârea de Guvern contestată a fost elaborată cu respectarea întocmai a prevederilor legale astfel că nu există motive de anulare a celor două puncte 1 și 2 din Anexa 1 la Regulamentul-cadru în sensul dorit de recurenții reclamanți.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte remarcă mai întâi că recursul de față nu combate punctual argumentele Curții de Apel Alba-Iulia, ci dimpotrivă prin cererea de recurs se reiau susținerile formulate în fața instanței de fond.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, chestiunea litigioasă din prezenta cauză a vizat nelegalitatea includerii în condiții periculoase a personalului care lucrează în unitățile, secțiile și compartimentele de boli infecțioase, recurenții solicitând instanței includerea acestui personal la condiții deosebit de periculoase, intimatului revenindu-i obligația de a modifica în mod corespunzător dispozițiile Regulamentului dacă instanța constată nelegalitatea invocată de recurenții reclamanți.

Constată Înalta Curte că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată așa cum acesta a fost reținut din actul procedural răspuns la întâmpinare, hotărârea atacată este legală nefiind decelate motive de casare a acesteia.

Prima critică adusă hotărârii atacate ce vizează împrejurarea că nu există o descriere corectă a circumstanțelor cauzei determinată de argumentația din cererea de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare, nu poate fi primită.

În acest sens, observă Înalta Curte că prin acțiunea formulată recurenții au solicitat anularea prevederilor pct. 1 și 2 ale Anexei nr. 1 din Regulamentul de sporuri aprobat prin H.G. nr. 153/2018 și includerea personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care își desfășoară activitatea în unitățile de boli infecțioase și în secțiile și compartimentele de boli infecțioase la condiții deosebit de periculoase care sunt prevăzute în Anexa nr. 2 raportat la dispozițiile art. 2 lit. c) punctele i) și iii) coroborat cu Anexa 2 lit. A) punctul 9 și 14 din Regulamentul cadru din 29.03.2018 aprobat prin H.G. nr. 153/2018, iar prin actul de procedură răspuns la întâmpinare au arătat că obiectul acțiunii îl reprezintă nelegalitatea includerii la condiții periculoase a personalului care lucrează în unitățile, secțiile și compartimentele de boli infecțioase, solicitând instanței de judecată includerea la condiții deosebit de periculoase, revenindu-i intimatului-pârât obligația de a modifica corespunzător dispozițiile Regulamentului dacă instanța constată nelegalitatea invocată de recurenți.

Analizând considerentele hotărârii atacate, constată Înalta Curte că primul motiv de recurs este nelegal, prima instanță arătând în mod clar și argumentând în raport de normele juridice incidente cauzei, inclusiv de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, că modificarea unei hotărâri de Guvern nu poate fi făcută pe cale judiciară cu eludarea, pe de o parte a întregii proceduri prealabile de avizare a proiectului hotărârii de Guvern supusă aprobării, iar pe de altă parte, cu încălcarea principiului separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea acestor texte constituționale, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Instanța de contencios administrativ nu poate depăși atribuțiile puterii judecătorești cu încălcarea principiului separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României.

Reține, de asemenea, Înalta Curte că argumentarea instanței de fond prin raportare la Legea cadru nr. 153/2017 este una corectă și legală atâta timp cât H.G. nr. 153/2018 a fost emisă în vederea executării în concret a Legii nr. 153/2017, ea neputând conține prevederi contrare și nici nu poate adăuga la lege.

Prin cea de-a doua critică s-a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii întrucât nu a aplicat regula de drept incidentă la situația de fapt și nu a analizat juridic toate aspectele invocate. Invocă recurenții împrejurarea că în raport de actele medicale aflate la dosarul cauzei este dovedit faptul că personalul din cadrul secției contagioase al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia vine în contact cu agenți biologici art. 2 lit. c) punctul i) prin transmitere aerogenă, expunere bilogică la TBC, HIV-SIDA sau virusuri hepatitB, C, și D și punctul iii) combatere epidemii aspecte care vizează condiții deosebit de periculoase, situație față de care este nelegală norma juridică de încadrare doar la condiții periculoase.

Critica este nefondată.

Cap. II din Anexa II a Legii nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale, iar la art. 7 alin. (1) sunt menționate sporurile care pot fi acordate personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale.

Art. 7 alin. (1) lit. a) prevede:

"(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale următoarele categorii de sporuri:

a) pentru personalul din unități, secții și compartimente de boli infecțioase, neonatologie, săli de naștere și din laboratoarele de analize medicale, care își desfășoară activitatea în condiții periculoase, beneficiază de un spor de până la 25% din salariul de bază".

Norma legală stabilește categoriile de sporuri în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, reglementând un spor de 25% din salariul de bază pentru personalul din unități, secții și compartimente de boli infecțioase care își desfășoară activitatea în condiții periculoase.

Constată Înalta Curte că prin dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 153/2017, pentru condițiile deosebit de periculoase, legiuitorul a stabilit un spor de până la 85% din salariul de bază, norma juridică ce enumeră în mod exemplificativ situațiile considerate de lege deosebit de periculoase, și care lasă la latitudinea Ministerului Sănătății includerea și a altor situații în categoria condițiilor deosebit de periculoase, de vreme ce arată:

"b) pentru condiții deosebit de periculoase: ... și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătaății, cuantumul sporului este de ..."

Ca atare, încadrarea în categoria de personal în unități și secții boli infecțioase, neonatologie, săli de naștere și din laboratoarele de analize medicale care își desfășoară activitatea în condiții periculoase determină aplicarea sporului de 25% din salariul de bază.

Actele medicale depuse la dosarul cauzei nu au relevanță în raport de conținutul normei art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 153/2017 atâta vreme cât categoria de personal încadrat în secțiile de boli infecțioase nu sunt reținute de legiuitor ca făcând parte din categoria condițiilor deosebit de periculoase.

Drept urmare, dispozițiile legii sunt fără echivoc, instanța de fond efectuând o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Instanța de judecată nu are atributul de a proceda la o reîncadrare a unor boli în categoria condițiilor deosebit de periculoase, acesta fiind atributul legiuitorului, care în prevederile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 153/2017 a reținut și a circumstanțiat condițiile deosebit de periculoase.

Mai reține Înalta Curte că în mod corect instanța de fond a constatat că este lipsită de suport legal cererea recurenților de anulare a prevederilor punctelor 1 și 2 din Anexa 1 la Regulamentul cadru și de includere a personalului de la punctele 1 și 2 la Anexa 2 la Regulamentul cadru.

Observând Anexa 2 la Regulamentul cadru se constată că aceasta reglementează sporul pentru condiții deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la Capitolul II din Anexa II la Legea nr. 153/2017.

Cum însă recurenții sunt încadrați în categoria de personal din unități, secții sau compartimente de boli infecțioase cererea acestora este nelegală.

Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

În raport de toate aceste considerente Înalta Curte constată recursul formulat ca fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții - reclamanți A., P., C., D., E., H., I., J., M., O., împotriva sentinței nr. 100/2019 din 16 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2021.