ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3766/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 810/26.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, instanța a dispus:

«Respinge capetele de cerere privind anularea rezoluției nr. x/2016 și a rezoluției/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecția Judiciară formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca privind o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Respinge capetele de cerere privind anularea rezoluției nr. x/2016 și a rezoluției/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecția Judiciară, obligare la refacere și întocmire alte rapoarte, respectiv constatare pretinsă conduită imputată CSM formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., ca privind o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, C., și B., ca nefondată.».

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (veche), reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 443 C. proc. civ., lămurirea sentinței nr. 810/2018 față de paragraful 2 al dispozitivului, care este același cu paragraful 4 al paginii 14 a hotărârii, având în vedere că din formularea «… obligare la refacere și întocmire alte rapoarte, respectiv constatare conduită imputată CSM formulate de reclamantul A.. în contradictoriu cu pârâta B. ca privind o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă» nu se desprinde la care dintre subiecți se referă aceasta.

Cererea înregistrată în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost transmisă Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, unde s-a înregistrat sub dosar nr. x/2016.

La data de 18.02.2021, reclamantul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată raportat la art. 10 din Legea nr. 304/2004 și art. 21 alin. (3) din Constituția României, vizând în esență posibilitatea de a formula recurs.

Prin încheierea de ședință din 18 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal (veche), pronunțată în dosarul nr. x/2016, s-a respins excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost invocată de partea reclamant, ca inadmisibilă.

Totodată, s-a respins cererea de lămurire a sentinței, astfel cum a fost formulată de partea reclamantă A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, C. și B., ca nefondată.

Împotriva încheierii de ședință din 18 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal (veche), pronunțată în dosarul nr. x/2016, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, reclamantul A. a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că motivarea încheierii atacate intră sub incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pe de o parte, cuprinzând motive contradictorii, iar, pe de altă parte, fiind dată și cu greșita aplicare a normelor de drept material, invocând și dispozițiile art. 6 alin. (1) din CEDO cumulat cu art. 11 alin. (2) si art. 20 din Constituția României.

A precizat că prezentului recurs nu i se poate aplica sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., fiind reglementat de Legea nr. 47/1992, nefiind supus nici obligației timbrării.

Recurentul-reclamant a apreciat că încheierea recurată este netemeinică și nelegală, curtea de apel pornind de la o ipoteză greșită în sensul că art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 nu ar avea legătură cu cauza, afirmație greșită având în vedere că hotărârile pronunțate în cauzele îndreptate împotriva CSM și IJ sunt lipsite de orice cale de atac, fapt confirmat și de sentința definitivă nr. 860/2018 și de încheierea din 18.03.2021, precum și de încheierea pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2017, prin care s-a trimis cererea de sesizare a CCR cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Astfel, în opinia sa, judecătorul fondului nu a respectat prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cu privire la motivarea încheierii de respingere a sesizării CCR, neexplicând în mod efectiv/profesional și nu doar enunțiativ de ce a invocat dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv în ce constă lipsa legăturii cererii de sesizare cu prezenta cauză, în condițiile în care legătura este evidentă, aspecte ce se circumscriu prevederilor art. 6 alin. (1) din CEDO, art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, a criticat încheierea din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța s-a limitat la a invoca dispozițiile nomelor de procedură (art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992), nemotivând din punct de vedere al dreptului material, în încheiere neapărând niciun element de drept material, în cele câteva propoziții de motivare nefolosindu-se nicio explicație/dezvoltare a unui raționament relativ la ansamblul acelor categorii de norme juridice care au un conținut normativ propriu-zis, adică stabilesc fapte, conduite, acțiuni ale subiecților aflați într-un raport juridic.

Intimatii-pârâti Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, pentru argumente similare, că încheierea recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Astfel, în opinia acestora, în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încheierea fiind motivată corespunzător, menționându-se raționamentul instanței prin care s-a stabilit lipsa de legătură cu cauza a chestiunii aplicării normei legale privind excluderea recursului în materia rezoluțiilor emise de inspecția judiciară.

Totodată, intimații au susținut că sunt nefondate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța de fond a făcut o aplicare întocmai a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 incidente în soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant.

Recurentul-reclamant a formulat răspunsuri la întâmpinările intimaților-pârâți CSM și IJ, prin care a reiterat aspectele expuse prin cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 29 mai 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 17 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de control judiciar apreciază că sunt nefondate criticile formulate de reclamant privind nemotivarea încheierii recurate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele încheierii recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile cererii cu care a fost învestită.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat actele dosarului și argumentele părții, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant în procedura de soluționare a cererii privind completarea dispozitivului sentinței nr. 810/2018, motivată de neîndeplinirea cumulativă condițiilor prevăzute de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, cu referire concretă la lipsa de legătură cu cauza a dispozițiilor a căror neconstițuționalitate se invocă.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește încheierea recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul invocat de reclamant nu sunt incidente în cauză.

Prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinței recurate.

Astfel, se constată că prin calea de atac exercitată, în susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant și-a manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță, invocând faptul că prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură, instanța nefăcând referire și la norme de drept material care ar reglementa conduite, fapte, acțiuni ale subiecților aflați într-un raport juridic.

Or, având în vedere faptul că reclamantul a formulat în fața instanței de judecată o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, dispozițiile legale incidente sunt cele prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanța verifică îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate astfel cum sunt prevăzute expres în acest act normativ.

Amintește instanța de control judiciar că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție sa aibă legătură cu soluționarea cauzei,

- să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

În prezenta cauză, se constată că au fost întrunite doar o parte dintre condițiile anterior expuse, respectiv excepția privește neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o lege, articolele contestate nu au fost deja declarate neconstituționale de Curtea Constituțională, iar excepția a fost invocată de reclamant, parte în litigiului de față.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Se reține că legătura dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei nu este generată de simpla tangență a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Or, obiectul cererii de sesizare în discuție vizează neconstituționalitatea prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 47/1992, referindu-se la aplicarea normei legale privind excluderea recursului în materia rezoluțiilor emise de Inspecția Judiciară, curtea de apel fiind învestită în dosarul de față cu soluționarea unui proces în primă instanță din perspectiva unei cereri de lămurire dispozitiv, iar nu cu judecarea căii de atac a recursului, spre a dispune dacă este admisibilă sau inadmisibilă formularea unui recurs în acest proces.

Totodată, astfel cum în mod corect a apreciat judecătorul fondului, principiul legalității căii de atac este reglementat de art. 457 din C. proc. civ., în sensul că o cale de atac își are temeiul într-o normă legală, iar nu într-o hotărâre judecătorească sau în dispoziția judecătorului, admisibilitatea unei căi de atac dezbătându-se în fața instanței învestite cu judecarea acelei căi de atac, iar nu în fața primei instanțe de judecată. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție, căreia îi revine competența ca instanță ierarhic superioară să analizeze un recurs tranșează chestiunea admisibilității căii de atac a recursului în procesul de față, iar nu Curtea de Apel București.

În aceste condiții, chestiunea aplicării normei legale privind excluderea recursului în materia rezoluțiilor emise de Inspecția Judiciară nu este în legătură cu cererea de față, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a reținut anterior, Curtea de Apel București a fost învestită în prezent cu o cerere de lămurire dispozitiv, formulată potrivit art. 443 C. proc. civ., încheierea pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2017, prin care s-a trimis la CCR cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, la care face referire recurentul, reprezentând practică judiciară, care nu este obligatorie pentru instanța de judecată.

În concluzie, Înalta Curte constată că încheierea recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente situației factuale reținute, motivele invocate prin cererea de recurs, nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C.prov.civ., va respinge recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 18 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal (veche), pronunțată în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.