ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3764/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 19.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, solicitând anularea Deciziei nr. 19264/19.02.2019, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 100.000 euro sau echivalentul în data plății reprezentând daune morale actualizată cu dobânda legală până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 444 din 13 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în parte; a fost anulată decizia contestată nr. 19264/19.02.2019 emisă de către pârât și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8000 RON cu titlu de daune morale; s-a respins în rest cererea ca neîntemeiată; a fost obligat pârâtul la 50 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2376 din 8 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, atât reclamanta A., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților au formulat cereri de recurs. 3.1 Recurenta-reclamantă A., prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul majorării daunelor morale până la limita cuantumului solicitat de aceasta, respectiv în valoare de 100.000 euro sau echivalentul în RON la data plății reprezentând daune morale în favoarea acesteia, actualizată cu dobânda legală până la data plății efective. În contextul expunerii situației de fapt, recurenta a susținut că în literatura de specialitate s-a arătat că prejudiciul moral este cu atât mai grav cu cât valoarea lezată are o importanță mai mare pentru partea civilă, cu cât aceasta resimte mai acut suferințele fizice și psihice, iar dauna este mai gravă în cazul în care săvârșirea faptei are rezonanța în planul vieții familiale a victimei. Enunțând dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2) și art. 1381 alin. (1) și (2) din C. civ., a învederat că în privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor, instanța supremă a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de partea civilă pe plan psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, precum și măsura în care i-a fost afectată situația familială. Totodată, practica europeană legiferează recunoașterea unor drepturi de compensare amplă a daunelor morale suferite, întrucât se are în vedere pierderea suferită, mai ales când este vorba de pierdere umană și nicidecum de îmbogățire fără justă cauză, cum în general se apreciază de societățile de asigurare. În opinia sa, condițiile legale erau îndeplinite, autoturismul condus de B. era asigurat la data producerii accidentului, la pârâtă, conform Poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA. Evenimentul asigurat s-a produs la data de 08.12.2014, în perioada de valabilitate a poliței de asigurare, asiguratul a achitat primele de asigurare, urmând ca asigurătorul să achite despăgubirile având în vedere că s-a produs riscul asigurat, recurenta invocând și Decizia nr. 1/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursurile în interesul legii, cu privire la calitatea de parte responsabilă civilmente a societății de asigurare și a obligației acesteia de a repara singură prejudiciul acuzat prin infracțiune în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente rutiere. 3.2 Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare respingerea contestației formulată de reclamantă, suținând că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În contextul prezentării situației de fapt, recurentul-pârât a susținut că în cadrul procedurii de soluționare a pretențiilor izvorand din vătămări corporale sau decese, au fost stabilite criterii determinante in cazul vătămărilor corporale, fiind stabilite praguri valorice in funcție de gravitatea vătămării si numărul de zile de îngrijiri medicale. Pentru situațiile in care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea despăgubirilor sunt avute in vedere valorile medii precizate in Ghidul FPVS, raportat la gradul de rudenie al petentului cu persoana decedata. Astfel, Fondul de Garantare a Asiguraților se va raporta la consecințele negative suferite de victime atât pe plan fizic cat si psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, in măsura in care i-a fost afectata situația familiala, sociala, profesionala. In analizarea cererii de plata a petentului, se vor stabili despăgubirile intr-o măsura in care sa nu se ajungă la nicio îmbogățire fara just temei a pârtii civile, cu individualizarea daunelor morale prin raportare la circumstanțele concrete ale producerii evenimentelor, făcând trimitere în continuare și la prevederile art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011. De asemenea, a considerat ca problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferința psihica incercata de cel care le pretinde. Ea presupune o apreciere si evaluare complexa a aspectelor in care prejudiciile produse se exteriorizează si pot fi astfel supuse puterii de apreciere. Daunele morale nu reprezintă prețul plătit pentru suferințele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparație simbolica, stabilita din perspectiva consecințelor in planul vieții personale si sociale. Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate pecuniar, atingerile aduse acestora imbraca forme concrete de manifestare, având posibilitatea de a aprecia intensitatea si gravitatea lor si de a stabili daca si in ce cuantum, o suma de bani este potrivita pentru a repara prejudiciul moral produs. Astfel, FGA trebuie sa aprecieze corespunzător sumele ce urmează a se acorda cu titlu de daune morale astfel incat acestea sa reprezinte o justa compensație si nu o îmbogățire fara justa cauza, cu analiza jurisprudentei locale/naționale/instituționale si sa acorde sume similare. Mai mult decât atât, în opinia sa, suma solicitata nu constituie o creanța certa, lichida si exigibila pe care FGA sa o fi diminuat. A mai menționat recurentul-pârât ca nu înțelege să minimalizeze importanta acordării de daune morale si nu a diminuat în vreun fel importanța suferinței psihice la care a fost expusă reclamanta-intimată, dar astfel cum a arătat prin întâmpinare, reclamantei-intimate nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1391, alin. (2) C. civ., în egală măsură apreciind că procedura utilizată de FGA nu este rigidă, ci cuprinde mai multe criterii și reglementează ipoteze diverse, făcând posibilă încadrarea cât mai obiectivă și corespunzătoare a situație reale și a împrejurărilor specifice fiecărei cereri de acordare a daunelor morale. În fine, a invocat faptul că fiul reclamantei a fost despăgubit din resursele FGA cu suma de 43879 RON la data de 16 aprilie 2019 în dosarul nr. x.

Apărările formulate în recurs În stadiul procesual al recursului nu au fost formulate întâmpinări de către părți.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 17 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenti, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de aceștia sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că reclamanta A. a solicitat prin cererea de plată nr. x/10.04.2017 sa fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 100.000 euro, reprezentând prejudiciul moral suferit pentru decesul numitului C., ca urmare a producerii unui accident rutier in data de 08.12.2014. Evenimentul rutier din 08.12.2014 a avut loc din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, care rula pe DN 19 în localitatea Otomani, și a surprins si accidentat pe numitul C., care se deplasa în calitate de pieton pe DJ 191/F pe partea dreaptă a carosabilului pe direcția de mers. În urma impactului a rezultat decesul acestuia, în data de 13.12.2014 medicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Oradea constatând decesul persoanei vătămate C.. Conform Raportului de expertiză medico-legală nr. x din data de 11.12.2014 întocmit în dosarul penal nr. x/2014, moartea numitului C. a fost una violentă, datează din data de 13.12.2014, iar leziunile datează din 08.12.2014 și s-au produs prin lovire de către un autovehicul aflat în mișcare, urmată de proiectare. De asemenea, s-a constatat că între leziuni și deces există legătură de cauzalitate. La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. D. S.A., cu polița nr. x. Urmare a avizării daunei a fost constituit dosarul de dauna nr. RCA/B/15911. Prin decizia nr. 19264/19.02.2019, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins în integralitate cererea reclamantei de plată a sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale urmare a decesului concubinului său C., apreciind că petenta în calitate de concubină a defunctului nu intră în sfera de persoane vizate de art. 1390-1391 C. civ. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, solicitând anularea Deciziei nr. 19264/19.02.2019, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 100.000 euro sau echivalentul în data plății reprezentând daune morale actualizată cu dobânda legală până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, reclamanta și pârâtul formulând critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte amintește că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinței recurate. Astfel, se constată că prin calea de atac exercitată, recurenta-reclamantă și-a manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de aceasta, invocând argumente similare cu cele expuse în fața primei instanțe. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 50 din ordinul Norma A.S.F. nr. 23/2014, în forma în vigoare la data formulării cererii de plată, "la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) d) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România." Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii. În raport de aceste dispoziții legale și de circumstanțele factuale concrete, instanța de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că reprezintă o compensație echitabilă suma de 8.000 RON pentru reclamantă cu titlu de daune morale, apreciind, totodată, că oricare ar fi cuantumul daunelor morale, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse reclamantei prin decesul tatălui copilului său, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii. Or, aspectele invocate de recurenta-reclamantă au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate. În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenta-reclamantă, astfel că argumentele de ordin critic ale recurentei-reclamante privind temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale nu pot fi primite. În fine, Înalta Curte reține că în cauză este incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015, iar câtă vreme normele acestei legi nu sunt abrogate sau declarate neconstituționale, acestea guvernează deplin relațiile sociale și se impun ca atare instanței de judecată în soluționarea cauzei de față, lege potrivit căreia pârâtul FGA nu este succesor în drepturi și obligații al asigurătorului în faliment și nici fidejusor, ci doar acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, subrogându-se - potrivit art. 18 din Legea nr. 213/2015 - doar în "toate drepturile creditorilor de asigurări la concurența sumelor pe care le-a plătit din disponibilitățile sale", nicidecum și în toate obligațiilor acestuia, neavând calitatea de succesor în drepturi și obligații. Prin urmare, este nefondată și alegația privind incidența, în sensul invocat de recurentă, a Deciziei nr. 1 din 15.02.2016 pronunțată de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii, aceasta privind calitatea societatii de asigurare de parte responsabila civilmente si obligația de a repara singura prejudiciul cauzat prin infracțiune, in limitele stabilite in contractul de asigurare si prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civila, în speță disputa juridică nepurtându-se asupra acestui aspect, astfel cum s-a reținut anterior, reclamanta contestând de fapt cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță. Înalta Curte apreciază că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților nu este fondat, împărtășind pe deplin opinia primei instanțe. Astfel, instanța de control judiciar nu poate primi criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la cuantumul daunelor morale, acesta, ca și recurenta-reclamantă urmărind în calea de atac formulată o reevaluare a acestui cuantum, care astfel cum s-a reținut anterior vizează temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate. În ceea ce privește argumentele de ordin critic privind calitatea recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că potrivit art. 1391 alin. (2) din C. civ. "instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu." Legea nu limitează doar la rude acordarea de daune, fiind clară referirea legiuitorului și la orice alte persoane ce pot proba suportarea unui prejudiciu. În aceste condiții, în mod judicios prima instanță, având în vedere aceste dispoziții legale și materialul probator administrat, a apreciat că nu poate să fie tăgăduită existența unei relații de afecțiune și conviețuire între reclamantă și defunct, dovadă fiind nașterea unui copil minor ce îl are ca tată pe C. și ca mamă pe reclamanta A.. Independent de continuarea sau nu a relației afective și de concubinaj cu defunctul, de locuirea separată a celor doi părinți, reclamanta se înscrie în categoria de persoane protejate de art. 1391 C. civ. prin prisma pierderii suportului educațional și emoțional adus de un tată fiului său minor, având în vedere că mama a devenit consecutiv decesului victimei accidentului rutier singurul susținător moral-afectiv al fiului C.. Nu poate fi primită nici susținerea recurentului-pârât referitoare la faptul că fiul reclamantei a fost despăgubit din resursele FGA cu suma de 43879 RON la data de 16 aprilie 2019 în dosarul nr. x, acest aspect neprezentând nicio relevanță în prezenta cauză, fiind vorba despre un dosar distinct, în care fiul defunctului a fost despăgubit prin verificarea îndeplinirii condițiilor, în raport de calitatea acestuia și a celorlalte cerințe reglementate. În concluzie, Înalta Curte apreciază că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute, motivele de recurs invocate de părțile litigante nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,