ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.06.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3790/2021

HOTĂRÂRE
18.06.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3790/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20 februarie 2018 sub nr. x/2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat admiterea contestației împotriva Deciziei nr. 12801/02.02.2018, admiterea la plată a cererii reclamantei înregistrată sub nr. x/31.08.2016 și obligarea pârârtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 490 din 12 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 12801/02.02.20218 și a obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să admită cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 1498 euro. De asemenea, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON

Împotriva sentinței civile nr. 490 pronunțată la data de 12 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și pe cale de consecință respingerea acțiunii formulate de către reclamanta A. S.R.L. ca nefondată, și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, recurenta critică hotărârea instanței de fond pe considerentul că în mod eronat au fost interpretate și aplicate dispozițiile art. 1267 C. civ. fapt ce a determinat interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.1 din condițiile de asigurare precum și prevederile clauzelor speciale ale poliției de asigurare respectiv 003 și precum și de contractul de transport nr. x/13.04.2016.

Susține recurenta că "marfa necorespunzătoare calitativ nu poate constitui un risc asigurat", societatea de asigurare nefiind un garant al transportatorului, ci doar asigurand plata bunurilor asigurate în cazuri determinate și anume acele riscuri ce nu țin de existența obligației de diligență a furnizorului, transportatorului sau beneficiarului privind calitatea mărfii.

Recurenta-pârâtă critică hotărârea atacată și pe considerentul că instanța de fond a făcut o analiză a raportului contractual existent între furnizor și transportator pornind de la o premisă nesigură și neverificată, respectiv că marfa a plecat în condiții bune calitativ, iar pe de altă parte, instanța de fond a făcut supoziții privind cauzele ce ar fi putut deteriora marfa, supoziții care, în opinia recurentei, nu își găsesc vreun suport în cauza de față.

Susține recurenta, în acest sens, că singura realitate ce trebuia avută în vedere de prima instanță, era aceea că marfa a fost refuzată pe considerente de calitate, considerente ce nu au legătură nici cu avarierea, nici cu furtul, nici cu pierderea, și nici cu defectarea instalației frigorifice.

Ultimul motiv de recurs invocat vizează inadmisibilitatea obligării directe la plaă a recurentei în raport de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În susținerea acestui motiv, arată recurenta că prin sentința civilă recurată instanța de fond a obligat Fondul de Garantare a Asiguraților direct la plata despăgubirilor solicitate, fără a avea în vedere faptul că cererea de plată nu a mai fost analizată pe fondul ei prin prisma cuantumului pretențiilor, ci doar prin prisma admisibilității în raport de condițiile de asigurare. În acest sens susține recurenta că intimata-reclamantă nu poate avea abilitatea legală de a obține plata despăgubirilor direct în instanță, fără parcurgerea în prealabil a procedurii administrative, în configurația legală a analizei dosarului de daună și a creanței de asigurare de care aceasta se prevalează în raport de motivarea primei instanțe.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, invocând în principal nulitatea recursului întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ale cărui prevederi se încadrează calea de atac formulată în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, între reclamanta A. S.R.L. și asigurătorul B. S.A. s-a încheiat, la data de 08.10.2015, Polița privind asigurarea de răspundere civilă a cărăușului pentru mărfurile transportate seria x nr. x .

La data de 21.04.2016, prin adresa nr. x, reclamanta A. S.A. informează societatea de asigurare că a efectuat un transport rutier de marfă din C. - Franța la D. și la descărcare s-a constatat că o parte din marfa transportată, respectiv 3 paleți legume în greutate de 1.320 kg nu corespunde din punct de vedere calitativ.

Prin aceeiași adresă a solicitat societății de asigurare deschiderea dosarului de daună în vederea despăgubirii. Au fost anexate acestei adrese și dovezi în susținerea cererii de despăgubire.

Urmare intrării în faliment a societății de asigurare, reclamanta s-a adresat pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând, prin cererea nr. x/31.08.2016 plata despăgubirii aferente bunurilor ce nu corespundeau din punct de vedere calitativ, în sumă de 1.498 Euro conform facturii fiscale nr. x/18.05.2016 aflată la dosar fond.

Prin Decizia nr. 12801/02.02.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată formulată de reclamantă cu motivarea că nu reprezintă un risc asigurat faptul că o marfă nu corespunde calitativ potrivit condițiilor contractuale invocate de recurentă respectiv clauza specială 004 Marfă perisabilă:

"Asigurătorul acceptă acoperirea daunelor produse bunurilor perisabile transportate, în urma defectării instalației frigorifice".

A arătat, de asemenea, recurenta în cuprinsul Deciziei nr. 12801/02.02.2018 că "refuzul mărfii raportat la calitatea acesteia nu face parte din riscurile asigurate, asigurătorul acceptând contravaloarea daunei DOAR în cazul în care se defectează instalațiile frigorifice"

Judecând cauza în fond, prima instanță a admis contestația și a anulat Decizia atacată obligând recurenta pârâtă să emită un act prin care să admită cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 1498 euro.

Prin urmare, chestiunea litigioasă pe care instanța de recurs este chemată să o dezlege vizează împrejurarea dacă refuzul mărfii raportat la calitatea acesteia face parte sau nu din riscurile asigurate.

Înalta Curte rețină că polița de asigurare CMR se referă la răspunderea pe care transportatorul o are pentru pagubele care pot fi produse mărfurilor transportate fie intern sau internațional, cu autovehiculele stipulate în contractul de asigurare.

Această poliță intră în funcțiune în momentul primirii mărfii care urmează a fi transportată și se termină în momentul în care încărcătura a ajuns la destinație. Asigurarea răspunderii cărăușului pentru mărfurile transportate acoperă răspunderea cărăușului pentru pagube la mărfurile transportate, așa cum este reglementată în art. 17 și 23 din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), convenție la care România a aderat în baza Decretului nr. 451/1972, asigurarea fiind valabilă atât pe teritoriul României cât și în afara acestuia. Obiectul asigurat în cadrul acestei polițe este răspunderea transportatorului în calitate de cărăuș, pentru pagube produse mărfii transportate cu vehiculul menționat în poliță.

Pentru a se putea valorifica o astfel de asigurare sunt necesare întrunirea mai multor condiții printre care, existența riscului asigurat prin care se înțelege un eveniment viitor, posibil dar incert, independent de voința părților și prevăzut în contract, la care sunt expuse bunurile și existența unei daune (pagube) de asigurare, respectiv a prejudiciului suferit de asigurat în urma realizării cazului asigurat (riscul).

Pornind de la aceste precizări, pe baza înscrisurilor de la dosar, instanța a reținut că, între B. S.A., în calitate de asigurător, și societatea reclamantă A. S.R.L. în calitate de asigurat a fost încheiată Polița privind asigurarea de răspundere civilă a cărăușului pentru mărfurile transportate seria x nr. x .

Din cuprinsul clauzelor contractuale 3.1 și 3.2 menționate în înscrisul intitulat "Condiții generale privind asigurarea de răspundere civilă a transportatorului în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate pe cale rutieră - CMR" Înalta Curte reține, pe de o parte, că societatea de asigurare B. S.A. și-a asumat o obligație de despăgubire pentru prejudicii de care reclamanta răspunde în calitate de cărăuș față de marfa transportată cu mijjoacele de transport menționate în polița de asigurare, iar pe de altă parte au fost stabilite care sunt riscurile asigurate, respectiv:

-Avarierea mărfii

-Pierderea parțială sau totală a mărfurilor transportate.

Din înscrisul aflat la dosar fond, Înalta Curte constată că părțile au înțeles să completeze Condițiile generale cu două Condiții particulare, respectiv Clauza 003 și Clauza în cauză fiind incidentă doar Clauza 004.

Conform pct. 1 din Clauza 004 intitulată de părți "Obiectul asigurării":

"1. În urma plății primei suplimenatre aferente, în condițiile respectării cerințelor totale ale Acordului asupra transportului internațional de alimente perisabile și asupra echipamentelor speciale care trebuie folosite pentru astfel de transporturi - ATP, Asigurătorul acceptă acoperirea daunelor produse bunurilor perisabile transportate, în urma defectării instalației frigorifice".

Înalta Curte constată că în baza acestei clauze asigurătorul și-a asumat o obligație suplimentară de despăgubire a daunelor produse bunurilor perisabile transportate, în urma defectării instalației frigorifice, iar intimata-reclamantă și-a asumat o obligație de plată a unei prime suplimentare.

Așadar, din interpretarea acestei clauze particulare rezultă că voința părților la încheierea acesteia a fost aceea de a completa obiectul asigurării, și nu de a-l modifica în sensul de a restrânge obiectul asigurării doar la cel menționat în clauza particulară 004.

Că este așa rezultă chiar din preambulul Clauzei 004 în care se arată:

"Prevederile prezentelor Condiții particulare se aplică împreună cu prevederile Condițiilor generale privind asigurarea de răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate în trafic rutier internațional (CMR) în măsura în care acestea nu contravin condițiilor particulare",

În atare situație, constată Înalta Curte că instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 1267 C. civ., interpretând clauzele contractuale unele prin altele, și dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului.

În condițiile în care s-a produs riscul asigurat, respectiv mărfurile transportate de intimata-reclamantă nu corespund din punct de vedere calitativ - situație ce se încadrează la categoria riscurilor asigurate prezentate la art. 3.2 din Codiții generale - avarierea (deteriorarea) mărfurilor, ia naștere obligația asigurătorului de a achita despăgubirea, obligație asumată de acesta prin clauza prevăzută la art. 3.1 și 3.2 din Codițiile generale.

Înalta Curte împărtășește opinia instanței de fond în sensul că această avariere s-a produs în timpul transportului atâta vreme cât din scrisoarea de trăsură CMR aflată la dosar fond nu reiese că marfa nu ar fi corespuns din punct de vedere calitativ.

În ce privește utlimul motiv de recurs ce vizează inadmisibilitatea obligării directe la plata a recurentei în raport de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat.

Se susține de recurentă că prin sentința civilă atacată instanța de fond a obligat Fondul de Garantare a Asiguraților direct la plata despăgubirilor solicitate, fără a avea în vedere faptul că cererea de plată nu a mai fost analizată pe fondul ei prin prisma cuantumului pretențiilor, ci doar prin prisma admisibilității în raport de condițiile de asigurare. În acest sens susține recurenta că intimata-reclamantă nu poate avea abilitatea legală de a obține plata despăgubirilor direct în instanță, fără parcurgerea în prealabil a procedurii administrative, în configurația legală a analizei dosarului de daună și a creanței de asigurare de care aceasta se prevalează în raport de motivarea primei instanțe. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante.

Analizând dispozitivul sentinței atacate, Înalta Curte constată că instanța de fond a admis contestația formulată, a anulat decizia nr. 12801/02.02.2018 și a obligat recurenta-pârâtă să emită un nou act administrativ prin care să admită cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 1498 euro.

Se observă, așadar, că instanța de fond nu a obligat recurenta la plata sumei de 1498 euro, ci a dispus obligarea recurentei la emiterea unui nou act administrativ.

Dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce se susține de către recurentă că ar fi fost încălcate de către instanța de fond, dispun:

"(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă."

Instanța de contencios administrativ soluționează acțiunea reclamantei în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operațiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

Nu se poate susține o neanalizare de către recurentă a dosarului de daună și a creanței de asigurare în condițiile în care în cuprinsul Deciziei atacate nr. 12801/02.02.2018 se arată că Fondul de Garantare a Asiguraților instrumeatează dosarele de daună și analizează cererile de plată și înscrisurile anexate acestora în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 "în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a cerințelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a seintinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de proceduri civilă.

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 490 din 12 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 989/2021
Ședința publică din data de 18 februarie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Cur
ÎCCJ 2021-02-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1028/2021
Ședința publică din data de 18 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2021-04-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2340/2021
Ședința publică din data de 13 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregi
ÎCCJ 2021-10-27
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5074/2021
a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului p
ÎCCJ 2021-11-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5605/2021
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată în
Sursă