ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3738/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3738/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 17 iunie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a înregistrat, la data de 12.01.2021, recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1153 din 16 noiembrie 2020 a Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații-pârâți Muzeul Regiunii Porților de Fier și Consiliul Județean Mehedinți.
La data de 27.01.2021, recurentul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, apreciind că acest text încalcă art. 1 alin. (3), art. 11, art. 16 și art. 12 din Constituția României.
Hotărârea primei instanțe
Prin încheierea de ședință din 8 aprilie 2021, Curtea de Apel Craiova a respins cererea recurentului-reclamant A. de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.
Totodată, a amânat pronunțarea asupra fondului recursului la data de 22.04.2021.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 și 6 C. proc. civ.
Odată cu cererea de recurs, recurentul a formulat și cerere de repunere în termenul pentru formularea căii de atac, întemeiată pe art. 186 C. proc. civ.
A susținut recurentul că, fiind bolnav, locuind în Drobeta Turnu Severin și solicitând judecarea în lipsă, nu a fost la pronunțarea Curții de Apel Craiova. Anterior a leșinat, a fost dus la urgență, având probleme de sănătate. Nu are acces la internet și nu a avut cunoștință de respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Astfel, fiind nemulțumit de această soluție, solicită a fi repus în termenul de recurs, formulând calea de atac în condițiile art. 186 C. proc. civ., la o zi după primirea încheierii recurate.
Decizia instanței de control judiciar
4.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, cererea recurentului de repunere în termenul pentru declararea recursului.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, încheierea prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale se poate ataca numai cu recurs la instanța imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Încheierea recurată a fost pronunțată la data de 08.04.2021, iar cererea de recurs a fost formulată de către recurentul A. peste termenul prevăzut de lege, la data de 20.04.2021, conform ștampilei poștei aplicate pe plicul prin care a fost expediat recursul și cererea de repunere în termen.
Conform art. 186 alin. (1) C. proc. civ.,
"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.".
Deci, pentru admiterea unei cereri de repunere în termen partea trebuie să dovedească împiedicarea respectării termenului pentru îndeplinirea actului procedural din motive temeinic justificate.
În argumentarea cererii sale pentru repunerea în termen, în dovedirea motivelor temeinic justificate, recurentul a invocat faptul că nu a putut fi prezent la ședința de judecată la data pronunțării încheierii recurate, pentru că anterior a leșinat și a fost dus de urgență la spital. De asemenea, nu are acces la internet și nu a cunoscut că i s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
În dovedire, recurentul a depus un act medical, respectiv fișa UPU/CPU emisă de Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin la data de 24.12.2020 .
Or, ședința de judecată în care s-a pronunțat încheierea recurată a avut loc la data de 08.04.2021, cu mai mult de 3 luni după data la care recurentul a suferit intervenția medicală în regim de urgență.
Astfel, Înalta Curte nu poate reține motivul invocat de recurent (transportul său la unitatea de primire urgențe) ca fiind o împrejurare mai presus de voința sa de a se interesa de soluția dată în judecata cererii sale și de a exercita calea de atac în termenul legal, o împrejurare care ar fi peste diligențele minime ale părții care a formulat o cerere în fața unei instanțe.
Nici aspectul referitor la lipsa de acces la internet nu poate fi avut în vedere, pentru că recurentul, care este și autorul cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate la data de 27.01.2021 (după intervenția medicală în regim de urgență), s-ar fi putut interesa și telefonic despre soluționarea cererii sale, la grefa Curții de Apel Craiova, și ar fi putut declara recursul în termen.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.
Prin urmare, cererea recurentului de repunere în termenul pentru declararea căii de atac nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.
4.2. În raport cu cele arătate mai sus, Înalta Curte, în ceea ce privește cererea de recurs, reține că, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."
Avându-se în vedere că recurentul nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Înalta Curte constată că recursul a fost formulat cu mult după împlinirea termenului prevăzut de lege.
Prin urmare, în temeiul art. 185 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat, recursul va fi respins, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termen.
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 8 aprilie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțate în Dosarul nr. x/2020, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.