Decizia nr. 3733/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cadrul procesual. Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 07.09.2018, reclamanții Ocolul Silvic Rășinari RA și Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv "Valea Ștezii" au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Garda Forestieră Brașov (în calitate de succesoare a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Brașov), obligarea administratorului fondului cinegetic național să avizeze contractul de cesiune nr. x din 29.06.2018 având ca obiect fondul cinegetic nr. 12 Rășinari și, pe cale de consecință, obligarea administratorului fondului cinegetic să încheie actul adițional la contractul de gestionare a fondului cinegetic nr. 24/24.06.2011 prin care să fie schimbat titularul de contract cedent Ocolul Silvic Rășinari RA și înlocuit cu Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Valea Ștezii în calitate de cesionar. Prin cererea precizatoare, depusă la data de 16.10.2018, reclamanții au arătat că pârâtul de rang I pe care înțeleg să-l cheme în judecată este Ministerul Apelor și Pădurilor, întrucât fostul Minister al Mediului, Apelor și Pădurilor s-a divizat.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 101 din 18 aprilie 2019, Curtea a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanți, a obligat pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor să avizeze contractul ce cesiune nr. x din 29.06.2018 dintre cele două reclamante având ca obiect fauna cinegetică din fondul de vânătoare 12 Rășinari. A obligat pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor să încheie act adițional la contractul de gesionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 12 Rășinari, județul Sibiu, nr. 24/24.06.2011 prin care să fie înlocuit gestionarul inițial, Ocolul Silvic Rășinar RA, cu gestionarul cesionar, Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv "Valea Ștezii".

Cererile de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Brașov. 3.1. Recurentul-pârât Ministerul Apelor și Pădurilor a invocatul motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamanților, în integralitate, ca neîntemeiată. A susținut recurentul că dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 407/2006 permit cesiunea contractelor de gestionare doar atunci când calitatea de cedent o are asociația de vânătoare și, pe cale de consecință, nu se poate atribui același drept unei alte entități, al cărei regim juridic este distinct de cel al asociaților de vânătoare. Gestionarul fondului cinegetic a cărui cesiune se dorește este Ocolul Silvic Rășinari RA, entitate care, conform articolului menționat, nu poate avea calitatea de cedent. Nu pot fi acceptate reținerile primei instanțe care încearcă a conferi legalitate acțiunii formulate prin raportare la prevederile C. civ. atât timp cât Legea nr. 407/2006 reprezintă cadrul special în acest domeniu și reglementările ei sunt lipsite de echivoc. Astfel, în cauză, legea limitează posibilitatea cesionării contractelor de cesiune a fondurilor cinegetice cu excepția situației în care această operațiune juridică este făcută de către o asociație de vânătoare și cu respectarea anumitor condiții. Nu poate fi primit raționamentul instanței care a interpretat eronat art. 9 alin. (5) din Legea nr. 407/2006, ignorând din interpretare argumentul per a contrario, prin a cărui aplicare concluzia corectă este că, în condițiile în care textul de lege invocat reglementează posibilitatea cesionării de către asociațiile de vânătoare, se poate deduce că ceilalți gestionari de fonduri recunoscuți ca atare de legea cinegetică nu au posibilitatea cesionării de contracte de gestionare către alți gestionari licențiați. Ocolul Silvic Rășinar RA, neavând calitatea impusă de legea specială, de asociație de vânătoare, nu poate avea calitatea de gestionar cedent, astfel că refuzul acordării avizului pentru operațiunea juridică solicitată este pe deplin întemeiat. Prin urmare, nu poate fi obligat să acorde avizul pentru încheierea contractului de cesiune între cele două intimate și, implicit, să încheie acte adiționale la contractul de gestiune nr. x/29.06.2018 și să încheie actul adițional la contractul de gestionare a fondului cinegetic nr. 24/24.06.2011, prin care să fie înlocuit gestionarul cedent Ocolul Silvic Rășinari RA cu gestionarul cesionar Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv "Valea Ștezii". 3.2. Recurenta-pârâtă Garda Forestieră Brașov a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți Ocolul Silvic Rășinari RA și Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv "Valea Ștezii" au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția tardivității recursurilor formulate de recurenții-pârâți. Pe fond, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Soluția instanței de recurs 5.1. Înalta Curte, referitor la recursul pârâtei Garda Forestieră Brașov, urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului. Deși s-a pus în vedere recurentei-pârâte, prin adresa instanței din 03.03.2021, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, aceasta, până la data termenului de judecată, nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Potrivit art. 33 din aceeași ordonanță, taxele de timbru se plătesc anticipat. Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Prin urmare, Înalta Curte va anula recursul formulat de pârâta Garda Forestieră Brașov, ca netimbrat. 5.2. Referitor la excepția tardivității recursurilor pârâților invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinare, Înalta Curte va analiza excepția doar în ceea ce privește pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, asupra recursului Gărzii Forestiere Brașov având prioritate aspectul timbrajului menționat mai sus. Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentului Ministerul Apelor și Pădurilor la data de 19.06.2019, conform dovezii de înmânare aflate la dosar de fond. Cererea de recurs a fost depusă la instanța de fond la data de 04.07.2019, prin poștă electronică, după cum rezultă din viza instanței aplicate pe cerere, aflată la dosar de recurs. Prin urmare, recursul a fost formulat cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii de fond, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care s-a împlinit la data de 05.07.2019. Astfel, excepția tardivității formulării recursului pârâtului Ministerul Apelor și Pădurilor, invocată prin întâmpinarea intimaților-reclamanți, urmează a fi respinsă. 5.3. Asupra recursului Ministerului Apelor și Pădurilor, analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte apreciază că este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, recurentul-pârât apreciază că prima instanță ar fi interpretat eronat dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic (în forma în vigoare în perioada de referință), potrivit cărora, "(5) Asociațiile de vânătoare care au în gestiune fonduri cinegetice pot face, de comun acord, schimb de gestiuni ori cesionări de contracte de gestionare către alți gestionari licențiați, cu avizul administratorului fondului cinegetic național. Schimbul sau cesionarea se realizează cu păstrarea clauzelor cuprinse în contractele inițiale, modificându-se doar titularii de contracte prin acte adiționale încheiate între administrator și gestionarii în cauză." Instanța de control judiciar reține că, având în vedere principiul general de drept potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice, modalitățile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci și spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor, care nu poate fi prezumat ab initio că își exercită rolul de legiferare în sensul negării drepturilor și libertăților fundamentale. Din tăcerea legii nu se poate deduce, cu puterea evidenței, că legiuitorul a înțeles neapărat, în caz contrar celui reglementat, să dea o soluție contrară celei prevăzute de lege, pentru că limitarea unor drepturi civile printr-o lege specială este posibilă, însă o asemenea mențiune trebuie cuprinsă în mod expres si implicit în lege, neputând fi subînțelesă printr-o interpretare extensivă a legii. Legea nr. 407/2006, când a legiferat categoriile de persoane juridice care pot avea calitate a de gestionari de fond de vânătoare nu a urmărit avantajarea uneia sau a alteia din aceste categorii si nici nu a dorit să limiteze drepturile civile ale acestora. Astfel, interpretând art. 9 alin. (5), anterior citat, prin analogie, sintetizat în adagiul ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet (unde este aceeasi ratiune a legii, acolo trebuie aplicata aceeasi dispozitie a legii), în condițiile în care posibilitatea de a ceda contractul nu a fost interzisă în mod expres celorlalți gestionari, aceștia păstrează posibilitatea de a cesiona contractul similar ca și asociațiile de vânătoare. De asemenea, mai reține Înalta Curte că, potrivit art. 1 lit. p) din Legea nr. 407/2006, gestionarul de fond cinegetic este persoana juridică română care a fost licențiată în condițiile legii și căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare. Conform art. 7 din același act normativ, "Categoriile de gestionari care pot încheia contracte de gestionare a faunei cinegetice sunt următoarele: a) organizațiile vânătorești; b) administratorul pădurilor proprietate publică a statului; c) administratorii pădurilor proprietate privată; d) administratorii pădurilor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale; e) instituțiile publice care au ca obiect de activitate cercetarea științifică; f) instituțiile de învățământ care au ca discipline de studiu vânatul și vânătoarea; g) Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru fondul cinegetic Scroviștea din județul Ilfov." Prin urmare, din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale anterior citate, rezultă că Ocolul Silvic Rășinari RA putea încheia contractul de cesiune a fondului cinegetic de vânătoare 12 Rășinari, refuzul recurentului-pârât fiind unul nejustificat. Nu în ultimul rând, în sensul celor arătate mai sus, Înalta Curte apreciază că este demn de reținut și faptul că, alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 407/2006 a fost modificat prin Legea nr. 13/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, în prezent având următorul conținut: "(5) Gestionarii fondului cinegetic, cu excepția regiilor publice de stat care au în gestiune fonduri cinegetice, pot face, de comun acord, schimb de gestiuni ori cesionări de contracte de gestionare către alți gestionari licențiați, cu avizul administratorului fondului cinegetic național. Schimbul sau cesionarea se realizează cu păstrarea clauzelor cuprinse în contractele inițiale, modificându-se doar titularii de contracte prin acte adiționale încheiate între administrator și gestionarii în cauză.". Pentru considerentele expuse, reținând că soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ca nefondat.