ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3797/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3797/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 23 iulie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantele S.C. Ocolul Silvic Siriu S.R.L. și A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Focșani, au solicitat: obligarea pârâților să avizeze perfectarea contractului de cesiune dintre cele două reclamante având ca obiect fondul cinegetic nr. 35 Păltiniș - Cașoca, de la S.C. Ocolul Silvic Siriu S.R.L., către A.; obligarea administratorului fondului cinegetic să încheie actul adițional la contractul de gestiune nr. x/28.06.2011, prin care să fie schimbat titularul de contract cedent S.C. Ocolul Silvic Siriu S.R.L. și înlocuit cu A.; precum și plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 27 din 15 februarie 2018, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele S.C. Ocolul Silvic Siriu S.R.L., în contradictoriu cu Garda Forestieră Focșani, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele S.C. Ocolul Silvic Siriu S.R.L. și A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, a obligat pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor să avizeze cesionarea contractului de gestiune a Fondului Cinegetic nr. 35 "Păltiniș-Cașoca" de la reclamanta S.C. Ocolul Silvic Siriu S.R.L. către reclamanta A.; a obligat pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor să încheie actul adițional la contractul de gestiune nr. x/28.06.2011, prin care să fie schimbat titularul inițial cu gestionarul cesionar A..
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 8 februarie 2018 a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Prima critică se referă la soluția de respingere de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât, prin încheierea de ședință din data de 08.02.2018.
Se arată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat obligarea pârâtelor să avizeze perfectarea contractului de cesiune dintre acestea, având ca obiect fondul cinegetic nr. 35 Păltiniș - Coșoca, de la S.C. Ocolul Silvic Siriu S.R.L. către A..
Recurentul-pârât invocă aplicarea greșită a prevederilor art. 1 lit. a) și art. 9 alin. (5) din Legea nr. 407/2006, conform cărora administratorul este reprezentat de autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și asigură administrarea faunei cinegetice, iar schimbul de gestiune ori cesionarea de contracte de gestionare către alți gestionari licențiați se realizează cu avizul administratorului fondului cinegetic național.
În speță, recurentul-pârât nu este administratorul fondului cinegetic și nu are astfel competența să avizeze aceste operațiuni.
O altă critică adusă soluției date prin încheierea de ședință din data de 08.02.2018 se referă la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda Forestieră Focșani.
Recurentul-pârât consideră că prima instanță a aplicat și interpretat greșit disp. art. 9 alin. (5) din Legea nr. 407/2006, precum și disp. art. 2 din OMADR nr. 219/2008 pentru stabilirea modelului-cadru al contractelor de gestionare a faunei cinegetice de pe suprafața fondurilor cinegetice și al actelor adiționale.
Potrivit textelor invocate, contractele de gestionare și actele adiționale la acestea se încheie de structurile teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, în speță, prin Garda Forestieră Focșani.
De altfel, Contractul de gestionare nr. x/28.06.2011 a fost încheiat de către Ministerul Mediului și Pădurilor, în calitate de autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Focșani, administrator.
Garda Forestieră Focșani are atribuții proprii în ceea ce privește încheierea contractelor de gestionare și a actelor adiționale la acestea, astfel încât nu acționează ca un simplu reprezentant al ministrului, ci ca un mandatar al ministrului, în calitate de mandant, ceea ce înseamnă că actele mandatarului sunt actele mandantului însuși, situație care impune soluționarea cauzei și în contradictoriu cu Garda Forestieră Focșani.
În ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată, actul adițional la contractul de gestionare nr. x/28.06.2011 urmează să fie încheiat de gestionarul cesionar cu Garda Forestieră Focșani și nu cu autoritatea publică centrală care răspundea de vânătoare.
În fine, criticile aduse soluției pronunțate pe fondul cauzei au în vedere aplicarea greșită a disp. art. 9 alin. (5) din Legea nr. 407/2006, conform cărora pot avea calitatea de cedenți numai asociațiile de vânătoare, nu și ocoalele silvice, cazul intimatei-reclamante.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat
Analiza motivelor de casare
Din conținutul acțiunii introductive reiese faptul că reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la avizarea perfectării contractului de cesiune dintre reclamante, de la S.C. Ocolul Silvic Siriu S.R.L. către o asociație sportivă - pârâta în dosar.
Recurentul-reclamant est administratorul fondului cinegetic național, iar potrivit disp. art. 9 alin. (5) din Legea nr. 407/2006, administratorul avizează operațiunea de schimb sau cesiune de contracte de gestionare către alți gestionari licențiați.
Cum intimatele-reclamante au solicitat ca un prim capăt de cerere avizarea operațiunii, Înalta Curte constată că acesta se soluționează în contradictoriu cu administratorul fondului cinegetic național, respectiv cu recurentul-pârât Ministerul Apelor și Pădurilor.
În concluzie, critica privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apelor și Pădurilor este nefondată.
Cel de-al doilea capăt al acțiunii de fond privește obligarea administratorului fondului cinegetic să încheie actul adițional la Contractul de gestiune nr. x/28.06.2011, prin care să fie schimbat titularul de contract cedent S.C. Ocolul silvic Siriu S.R.L. și înlocuit cu A..
Din conținutul disp. art. 9 alin. (5) din Legea nr. 407/2006 reiese că operațiunile de schimb/cesionare, precum și actele adiționale la acestea se încheie între administrator și gestionarii în cauză.
Prin disp. art. 2 din OMADR nr. 219/2008 s-a stipulat că toate contractele de gestionare și actele adiționale la acestea se încheie de administrator, prin structurile sale teritoriale de specialitate, în speță, Garda Forestieră Focșani.
De altfel, Contractul de gestiune nr. x/28.06.2011 a fost încheiat prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de vânătoare Focșani, în prezent Garda Forestieră Focșani.
Structurile teritoriale de specialitate ale Ministerului Apelor și Pădurilor au dobândit astfel competența legală de a încheia asemenea contracte/acte adiționale (prin delegare de competență), și orice litigiu privitor la acestea se soluționează în contradictoriu cu toate părțile semnatare.
Având în vedere că reprezentanții structurii teritoriale au semnat contractul de gestiune, urmează ca și actele adiționale să fie încheiate în același mod.
Prin urmare, Înalta Curte va constata că prima instanță a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Forestiere Focșani, fiind întrunite motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Față de acestea, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul declarat, se va casa sentința atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanțe, în vederea soluționării pricinii în contradictoriu și cu pârâta Garda Forestieră Focșani.
Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și criticile de nelegalitate formulate pe fondul cauzei, în prezenta cale de atac nemaifiind posibilă analizarea acestora, în raport de soluția dispusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva încheierii din 8 februarie 2018 și sentinței nr. 27 din 15 februarie 2018 ale Curții de Apel Ploiești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Casează hotărârile recurate și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.