ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4330/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. x/2019 la data de 28 ianuarie 2019, reclamantele Altețea Sa A., Altețea Sa B., Altețea Sa C., Altețea Sa D. și E.. prin avocat F., în calitate de moștenitoare legale ale G. al României, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Ploiești și Ministerul Apelor și Pădurilor: - anularea actului administrativ nr. 7666/30.07.2018, prin care pârâta Garda Forestieră Ploiești și-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru perioada anul 2018, cu consecința - obligării acesteia în solidar cu pârâtul M.A.P. la plata sumei de 1.380.633,47 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă care nu se pot recolta pentru suprafața de pădure de 4.108,32 h, încadrată în tipul I si tipul II de categorii funcționale, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Azuga, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente perioadei anului 2018 în conformitate cu H.G. nr. 447/2017, - precum și la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 1.380.633,47 RON, începând cu data de 29.06.2018 - data la care au depus cererea la Garda Forestieră Ploiești, până la plata efectivă a debitului.

Prin sentința nr. 539 din data de 6 mai 2019 Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului, ca neîntemeiată, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București.

După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului București, la data de 01.03.2019, au fost depuse note scrise prin care s-a învederat că toate cele cinci moștenitoare vor fi reprezentate de către mandatarul special - Dl. Director al Casei Majestății Sale Regelui - H., conform mandatului special autentificat sub nr. x/21.12.2017 de către BNP I. și de avocat F. în calitate de reprezentant legal. În acest context, s-a subliniat că aparține Tribunalului București competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 4595 din data de 20 iunie 2019 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele Alteța Sa A., Alteța Sa B., Alteța Sa C., Alteța Sa D., E. în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Ploiești și Ministerul Apelor și Pădurilor, către Curtea de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că principalul criteriu care operează la stabilirea competenței materiale este cel al autorității publice chemate în judecată și, din moment ce prin unul dintre capetele de cerere se pretinde obligarea unei autorități publice centrale (Ministerul Apelor și Pădurilor) să efectueze o operațiune administrativă de plată a unor sume de bani, devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în raport de care, competența de soluționare integrală a cauzei revine Curții de Apel București.

Prin sentința nr. 290 din data de 15 mai 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale în cauza privind pe reclamantele Alteța Sa A., Alteța Sa B., Alteța Sa C., Alteța Sa D. și E. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Ploiești, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că obiectul principal al cererii de chemare în judecată este anularea unui act administrativ emis de către o autoritate publică locală - Garda Forestieră Ploiești, act interpretat de către reclamante ca fiind un refuz nejustificat al pârâtei la solicitarea de întocmire a decontului și de acordare a compensațiilor aferente anului 2018.

La stabilirea competenței materiale s-a avut, astfel, în vedere rangul emitentului actului și s-a concluzionat că aceasta nu este influențată de chemarea în judecată și a Ministerului Apelor și Pădurilor, organ ierarhic superior Gărzii Forestiere Ploiești și autoritate publică centrală în materia silviculturii, cu atât mai mult cu cât, doar urmare a admiterii cererii de anulare a actului administrativ și, ca o consecință, a acestei anulări, ministerul pârât ar putea fi obligat la plata sumelor solicitate, în calitatea sa de ordonator principal de credite.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Reclamantele din prezenta cauză au învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a adresei nr. x/30.07.2018, prin care pârâta Garda Forestieră Ploiești și-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2018, urmată de obligarea acesteia, în solidar cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, la plata sumei de 1.380.633,47 RON, cu titlu de compensații/ajutoare de stat aferente anului 2018 și a dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal începând cu data de 29.06.2018 .

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Textul de lege menționat instituie două criterii de determinare a competenței instanței de fond, respectiv criteriul valoric și criteriul rangului autorității emitente în cadrul sistemului administrativ.

Constatând că în prezenta cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretențiile reclamantelor nu fac parte din categoriile enumerate anterior (taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora), Înalta Curte dă prevalență criteriului rangului autorității emitente, pe care îl va aplica prin raportare la obiectul principal al cererii de chemare în judecată și la cadrul procesual pasiv.

Reclamantele au chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Ploiești, autoritate publică locală, cât și pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, autoritate publică centrală. În această situație, în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cauza de față, obiectul principal al cererii îl reprezintă solicitarea de anulare a actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră Ploiești, respectiv adresa nr. x/30.07.2018, pe care reclamantele o apreciază a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamantele nu le-au putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată împotriva ambilor pârâți, are caracter accesoriu față de capătul principal de cerere, fiind, astfel, incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești (...)".

În considerarea specificului cererilor formulate în materia contenciosului administrativ, acțiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecință a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de față Garda Forestieră Ploiești, autoritate publică locală.

Pe de altă parte, chemarea în judecată a Ministerului Apelor și Pădurilor, autoritate publică centrală, nu poate determina schimbarea competenței materiale, având în vedere și dispozițiile H.G. nr. 861/2009, potrivit cărora documentația pentru acordarea alocațiilor bugetare se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură către direcția care gestionează bugetul din cadrul acestei autorități, sumele necesare decontării fiind transmise de către direcția care gestionează bugetul din cadrul autorității publice centrale, către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Nu în ultimul rând, aceasta este și Soluția de principiu adoptată la data de 7 mai 2018 în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia "în acțiunile introduse de J. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor și Gărzile Forestiere județene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare competenta de soluționare a cauzei se stabilește în favoarea tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră."

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele Alteța Sa A., Alteța Sa B., Alteța Sa C., Alteța Sa D., E. în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Ploiești și Ministerul Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 septembrie 2020.