ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3715/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 21.07.2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 15552/26.06.2018 emise de pârât, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei noi decizii pentru suma totală de 26.024,48 RON, reprezentând despăgubirea ce i se cuvine, în dosarul de dauna nr. x/2016 (nr. unic 15418/21.03.2017), sumă care include suma de 13.281 RON, despăgubire încasată de reclamant în data de 19.06.2018, conform Deciziei), obligarea pârâtului la plata sumei de 12.743,48 RON, reprezentând diferența între despăgubirea ce i se cuvine (26.024,48 RON) și cea achitată de pârât (13.281 RON) în data de 19.06.2018, și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului de 12.743,48 RON calculată de la data formulării acțiunii și până la data achitării efective a debitului de 12.743,48 RON, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a formulat precizare a acțiunii, solicitând admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, anularea în parte a deciziei emise de pârât și obligarea pârâtului la plata sumei de 2.870,92 RON, reprezentând diferența între despăgubirea ce i se cuvine (16.151,92 RON) și cea achitată de pârât (13.281 RON), și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data formulării acțiunii și până la data achitării efective a debitului.

Prin sentința civilă nr. 1859 din 29 mai 2019, Curtea a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert, formulată de expert tehnic judiciar B. și a majorat onorariul de expert de la suma de 800 RON la suma de 1.500 RON.

A obligat pe reclamant să achite suma de 700 RON, reprezentând onorariu suplimentar cuvenit expertului tehnic judiciar B..

A admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, a anulat în parte Decizia nr. 15552/26.06.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv art. 2.

A obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 2.870,92 RON, reprezentând diferență despăgubire, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 19.07.2018, și până la data achitării efective a debitului de 2.870,92 RON.

A obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 2.677,90 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, solicitând casarea în parte a sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de intimatul-reclamant și menținerea în întregime a Deciziei FGA nr. 15552/26.06.2018, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul și-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., apreciind că instanța de fond a încălcat normele de drept material incidente, respectiv art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) și (4) din Legea nr. 213/2015, art. 16 din Norma nr. 16/2015 și art. 52 alin. (2) din Norma nr. 23/2004.

După ce a prezentat situația de fapt, a arătat recurentul că instanța a stabilit forța probantă a sistemului DAT superioară sistemului C..

Singurul care a revenit asupra sumelor solicitate a fost însuși reclamantul, care nu a solicitat valoarea maximă de despăgubire prin cererea de plată depusă la FGA, ci valoarea despăgubirii conform unui deviz estimativ de reparație, incluzând și TVA-ul. Or, actul emis de FGA este temeinică și legală, de vreme ce și Raportul de expertiză stabilește că despăgubirea nu poate fi acordată în conformitate cu prevederile art. 51 din Norma nr. 23/2014, cazul fiind încadrat la daună totală.

Despăgubirea stabilită de FGA s-a făcut prin corecta aplicare a prevederilor art. 51 alin. (1), (3), (9), (10) coroborat cu art. 52 alin. (2) din Norma ASF 23/2014.

De vreme ce legea nu conferă o forță probantă mai mare unui sistem de specialitate în defavoarea altuia, instanța de fond a încălcat art. 51 coroborat cu art. 52 alin. (2) din Norma 23/2014.

Totodată, în mod greșit prima instanță nu a avut în vedere faptul că atât reclamantul, cât și expertul judiciar s-au raportat la devizul estimativ de reparație întocmit de unitatea service în sistemul C..

Dauna totală se stabilește prin raportare la valoarea despăgubirii ce ar trebui suportată de păgubit în caz că vehiculul s-ar repara, iar devizul întocmit în sistemul C. a fost avut în vedere de FGA, de expertul judiciar și inclusiv de instanța de judecată. În aceste condiții, instanța a stabilit în mod arbitrar cuantumul despăgubirii printr-un "mixt" între cele două sisteme, C. și DAT, încălcând art. 52 alin. (2) din Norma 23/2014.

Astfel, sentința cuprinde dispoziții contradictorii. Instanța a omologat raportul de expertiză deși acesta a cuprins grave erori în ce privește legislația aplicabilă, motiv pentru care au fost încuviințate obiecțiunile FGA și s-a dispus refacerea raportului de expertiză.

A continuat recurentul-pârât că un al doilea aspect eronat reținut de Curtea de Apel București privește dobânda legală, calculată la diferența de despăgubire pe care o stabilește instanța în cuantum de 2.870,92 RON.

Conform art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în raport cu data producerii accidentului și cu data deschiderii procedurii, nu are obligația de plată a accesoriilor care ar fi putut să fie datorate de asigurător, nefiind succesorul în drepturi și obligații al asigurătorului falimentar.

Dobânda penalizatoare este dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență. Așadar, dobânda penalizatoare are natura juridică de daună moratorie, iar art. 80 din Legea nr. 85/2014 are în vedere toate categoriile de dobânzi, legale, convenționale, remuneratorii și penalizatoare.

Având în vedere că despăgubirea reprezintă o creanță de asigurare, inclusiv asupra diferenței de despăgubire la care instanța a obligat FGA, în mod greșit a aplicat dispozițiile legale.

Dispozițiile Normei nr. 23/2014 avute în vedere de instanța de fond sunt de strictă aplicabilitate și se raportează exclusiv la raporturile de asigurare. Legea nr. 213/2015 și Norma nr. 16/2015 nu stabilesc un termen pentru constatarea și transmiterea unei oferte de despăgubire către persoana păgubită, raporturile dintre potențialul creditor de asigurare și FGA născându-se doar ca urmare a intrării în faliment a asigurătorului contractului de asigurare RCA și doar după ce acesta a formulat și transmis la FGA cererea de plată.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

De altfel, se reține că prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță, sentința civilă recurată respectând dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., după cum se va arăta în continuare.

Preliminar, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurent privesc, în esență, netemeinicia hotărârii recurate, prin cererea de recurs urmărindu-se, de fapt, readministrarea probelor, în sensul că valoarea de piață a autovehiculului ar fi fost reținut eronat de prima instanță, corectă fiind valoarea de piață stabilită prin decizia de respingere parțială a cererii de plată.

2.1. Cu toate acestea, instanța de control judiciar reține, din ansamblul prevederilor legale incidente, că, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".

De asemenea, în art. 51 alin. (1) din Norma nr. 23/2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, se prevede ca regulă generală că despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA.

Tot Norma ASF definește cuantumul pagubei și valoarea vehiculului la data producerii accidentului, valoare stabilită potrivit prevederilor art. 52 alin. (1).

În cazul în care pentru reparațiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale (art. 51 alin. (4).

Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate (art. 51 alin. (7), deci inclusiv pe baza devizului emis de unitatea service.

Norma ASF stipulează la art. 51 alin. (9) lit. b) că, în cazul în care păgubitul nu face dovada reparației vehiculului care a suferit daună totală, precum și în caz de daună parțială (astfel cum sunt definite de actul normativ menționat), despăgubirile nu pot depăși cuantumul pagubei, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă, și nici limita de despăgubire prevăzută în poliția de asigurare RCA.

La art. 52 se prevede:

"(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabilește pe baza valorilor de piață ale unor vehicule de aceeași marcă, tip, model, caracteristici tehnice și dotări, an de fabricație, având un parcurs în kilometri și o stare de întreținere comparabile.

(2) Valoarea de piață a unui vehicul se stabilește pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum și în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit. (...)"

În conformitate cu art. 51 alin. (2), "Prin valoare rămasă se înțelege valoarea acelor părți din vehicul rămase neavariate, demontabile și valorificabile, cuprinsă între 0,1% și cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului. În cazul unei daune totale, dacă persoana păgubită face dovada radierii din circulație a vehiculului avariat și a valorificării integrale a acestuia către o societate specializată în dezmembrarea și reciclarea vehiculelor, valoarea rămasă este cea menționată în documentele fiscale justificative eliberate de societatea respectivă, fără a putea depăși 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului."

Recurentul-pârât susține că instanța de fond ar fi stabilit o forță probantă superioară sistemului DAT, utilizat de expertul judiciar la efectuarea expertizei tehnice în specialitatea auto, față de sistemul C., utilizat de FGA și reținut prin decizia de respingere parțială a cererii de plată.

Art. 51 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014 consacră regula acoperirii integrale a întregului prejudiciu suferit (prejudiciul total suportat de creditorul de creanță, iar nu doar cel derivat din costul reparațiilor).

Or, algoritmele propriu-zise de calcul ale sistemelor C., DAT etc. nu sunt reglementate de lege, pentru a se justifica/impune a se da prevalență unuia față de celălalt, esențiale rămânând documentele doveditoare prevăzute sau permise de lege care reflectă realitatea din fiecare caz în parte.

Din concluziile raportului de expertiză în specialitatea auto, ce a fost avut în vedere de instanța de fond, reiese, pentru autovehiculul în cauză, că, la momentul producerii daunei, conform Normei ASF nr. 231/2014, valoarea de piață era de 4.825 euro (aproximativ 21.229 RON). De asemenea, dauna înregistrată reprezintă daună totală, întrucât costurile de reparație depășesc valoarea de piață a autovehiculului.

Pentru stabilirea valorii de piață a autovehiculului, expertul tehnic judiciar a utilizat sistemul DAT (agreat de unitățile de service și de asigurători).

Înalta Curte constată, din calculul prezentat de recurent efectuat în sistemul C., că nu rezultă luarea în considerație a tuturor dotărilor, kilometrajului, stării de întreținere a autovehiculului, comparativ cu calculul efectuat de expert și cu cele reținute în cuprinsul raportului expertizei auto.

Prin urmare, instanța de fond nu a dat prevalență niciunui sistem de calcul, ci a avut în vedere documentele doveditoare depuse la dosar.

2.2. Nu sunt întemeiate nici alegațiile recurentului-pârât vizând soluția instanței de fond de obligare a sa la plata dobânzii legale, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În cauză, în raport cu obiectul acțiunii, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia,

"În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru".

Astfel, nu sunt incidente dispozițiile art. 80 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Potrivit art. 1535 C. civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau în cel prevăzut de lege, dobânda legală urmând a fi stabilită conform art. 2 si 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În conformitate cu art. 1381 alin. (3) C. civ., în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului sa poată fi nesocotit.

Așa fiind, art. 1531 și art. 1535 C. civ., consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1859 din 29 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 2.268,44 RON către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.