ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3684/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 17.09.2020, sub nr. x/2018, A. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea intimatului-reclamant Prefectul Județului Neamț, în cauza privind recursurile promovate de recurenții-pârâți Primarul Municipiului Târgu Mureș, B. S.R.L. și C. S.R.L., împotriva sentinței nr. 160 din 5 aprilie 2019 pronunțate de Tribunalul Mureș, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Prefectul Județului Mureș, având ca obiect anulare act administrativ.

1.2. Soluția pronunțată de instanța de fond

Prin încheierea de ședință din 6 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de A., în cauza privind recursurile promovate de recurenții-pârâți Primarul Municipiului Târgu Mureș, B. S.R.L și C. S.R.L. împotriva sentinței nr. 160 din 5 aprilie 2019 pronunțate de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Prefectul Județului Mureș.

1.3. Cererea de recurs. Motivele de casare

Împotriva încheierii de ședință din 6 noiembrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs intervenientul A..

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond și-a întemeiat soluția pe situația particulară creată în prezenta speță.

Recurentul a considerat că această particularitate a prezentei cauze nu are nicio relevanță în privința admisibilității cererii de intervenție cu care a fost sesizată Curtea de Apel Bacău, mai ales în condițiile în care - aceeași instanță - l-a "scos" din cauză.

Astfel, dacă instanța de recurs nu ar fi procedat la "scoaterea" sa din litigiu, evident că o nouă cerere de intervenție accesorie ar fi fost inadmisibilă, dar într-o atare situație nici nu ar mai fi fost nevoit să formuleze cea de a doua cerere de intervenție.

Practic, instanța de recurs a adoptat o soluție fără nicio bază legală, întrucât prevederile art. 61-64 C. proc. civ. nu prevăd/permit respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de intervenție accesorie formulată de o terță persoană care nu este parte în proces, deoarece aceeași persoană a formulat deja, în fața primei instanțe, o astfel de cerere.

În opinia recurentului, datorită faptului că a fost "scos" din cauză, la termenul de judecată din 10.07.2020, soluția adoptată asupra cererii de intervenție, la termenul de judecată din 06.11.2020, constituie o reală enigmă, întrucât instanța se contrazice în mod flagrant. Aceasta deoarece ulterior termenului de judecată din 10.07.2020, nu avea calitatea de parte în proces, situație în care cererea de intervenție accesorie era și este admisibilă.

Recurentul a considerat inexplicabilă perseverența instanței de recurs în încercarea de a-l ține la distanță de acest litigiu, cu orice preț și cu ignorarea normelor legale în materie.

În aceste condiții, a apreciat că sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

- pct. 6 - considerentele care au stat la baza soluției adoptate asupra cererii de intervenție vin în contradicție cu argumentele reținute în cuprinsul aceleiași încheieri, în ceea ce privește problema "scoaterii" din litigiu a recurentului;

- pct. 7 - s-a încălcat prezumția de lucru judecat, în ceea ce privește admisibilitatea cererii sale de intervenție, raportat la cele stabilite prin Decizia nr. 133/08.05.2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2018;

- pct. 8 - instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 61- 64 C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimații-pârâți Primarul Municipiului Târgu Mureș, B. S.R.L. și C. S.R.L. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția din 17 februarie 2021 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de petentul A. este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente.

2.1. Aspecte de fapt și de drept relevante

Petentul A. a înțeles să intervină în cauza privind recursurile promovate de recurenții-pârâți Primarul Municipiului Târgu Mureș, B. S.R.L și C. S.R.L. împotriva sentinței nr. 160 din 5 aprilie 2019 pronunțate de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Prefectul Județului Mureș.

În acest sens, a formulat o cerere de intervenție accesorie în favoarea intimatului-reclamant Prefectul Județului Neamț, cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea de ședință din 6 noiembrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Nemulțumit de soluția pronunțată asupra cererii sale de intervenție accesorie a promovat prezentul recurs întemeiat, în drept, pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Recurentul a invocat acest motiv de recurs întrucât, în opinia sa, considerentele care au stat la baza soluției adoptate asupra cererii de intervenție vin în contradicție cu argumentele reținute în cuprinsul aceleiași încheieri, în ceea ce privește problema "scoaterii" din litigiu a recurentului.

Înalta Curte observă că această critică de nelegalitate vizează dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, teza a II-a C. proc. civ. care permit casarea unei hotărâri atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei (verificarea condițiilor privind admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată) și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății (art. 61-64 C. proc. civ.).

Astfel, judecătorul a explicat în mod clar și logic raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de intervenție ca inadmisibilă, neidentificându-se în cauză, motive contradictorii, astfel cum susține recurentul.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. recurentul a susținut că s-a încălcat prezumția de lucru judecat, în ceea ce privește admisibilitatea cererii sale de intervenție, raportat la cele stabilite prin Decizia nr. 133 din 08.05.2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2018.

Analizând această critică de nelegalitate, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod temeinic și legal a reținut că față de modalitatea de soluționare a apelului formulat de apelantul A. (anulare ca netimbrat), petentul nu poate susține cu temei că, prin Decizia nr. 133/2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a stabilit că are interesul juridic de a interveni în cauză, întrucât această decizie îl privește pe numitul D., numai acestui apelant fiindu-i admis apelul declarat împotriva încheierii de respingere a cererilor de intervenție.

Prin urmare, motivul de recurs privind autoritatea de lucru judecat are în vedere faptul că puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).

Efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu semnifică autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă, că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o alta hotărâre (obligativitatea).

Cu alte cuvinte, existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect si aceeași cauză.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că nu s-a încălcat prezumția de lucru judecat, nefiind incident în cauză nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul a susținut interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 61-64 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind neîntemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare.

(2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

(3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Deci, cererea de intervenție principală este cererea prin care terțul care intervine din proprie inițiativă într-un litigiu ce se poartă între alte părți, pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

Ca natură juridică, intervenția principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părților inițiale, deci atât a reclamantului, cât și a pârâtului.

Cu alte cuvinte, terțul intervenient ar putea să formuleze aceeași pretenție pe cale principală, declanșând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părțile din celălalt proces ar fi pârâte.

Înalta Curte apreciază că în cazul intervenției accesorii, terțul intervenient trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu, terțul trebuie să urmărească obținerea unui interes pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține, deoarece activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de A. sub aspectul justificării interesului, în temeiul art. 61 - 64 C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 6 noiembrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2021.