ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 504/2021

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 18 septembrie 2020 a respins cererea de intervenție accesorie formulată de A. în cauza privind recursurile promovate de recurenții-pârâți: Primarul Municipiului Târgu Mureș, B. S.R.L și C. S.R.L. împotriva sentinței nr. 160 din 5 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Prefectul Județului Mureș, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal intervenientul A. a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond și-a întemeiat soluția pe situația particulară creată în prezenta speță.

Recurentul consideră că această particularitate a prezentei cauze nu are nicio relevanță în privința admisibilității cererii de intervenție cu care a fost sesizată Curtea de Apel Bacău, mai ales în condițiile în care - aceeași instanță - l-a "scos" din cauză.

Astfel, dacă instanța de recurs nu ar fi procedat la "scoaterea" sa din litigiu, evident că o nouă cerere de intervenție accesorie ar fi fost inadmisibilă, dar într-o atare situație nici nu ar mai fi fost nevoit să formuleze cea de a doua cerere de intervenție.

Practic, instanța de recurs a adoptat o soluție fără nicio bază legală, întrucât prevederile art. 61-64 C. proc. civ. nu prevăd/permit respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de intervenție accesorie formulată de o terță persoană care nu este parte în proces, deoarece aceeași persoană a formulat deja, în fața primei instanțe, o astfel de cerere.

În opinia recurentului, datorită faptului că a fost "scos" din cauză, la termenul de judecată din 10.07.2020, soluția adoptată asupra cererii de intervenție, la termenul de judecată din 18.09.2020, constituie o reală enigmă, întrucât instanța se contrazice în mod flagrant. Aceasta deoarece ulterior termenului de judecată din 10.07.2020, nu avea calitatea de parte în proces, situație în care cererea de intervenție accesorie era și este admisibilă.

Recurentul consideră că este inexplicabilă perseverența instanței de recurs în încercarea de a-l ține la distanță de acest litigiu, cu orice preț și cu ignorarea normelor legale în materie.

În aceste condiții, apreciază că sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Intimații Primarul Municipiului Târgu Mureș și B. S.R.L au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare.

(2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

(3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Deci, cererea de intervenție principală este cererea prin care terțul care intervine din proprie inițiativă într-un litigiu ce se poartă între alte părți, pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

Ca natură juridică, intervenția principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părților inițiale, deci atât a reclamantului, cât și a pârâtului.

Cu alte cuvinte, terțul intervenient ar putea să formuleze aceeași pretenție pe cale principală, declanșând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părțile din celălalt proces ar fi pârâte.

Înalta Curte apreciază că în cazul intervenției accesorii, terțul intervenient trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu, terțul trebuie să urmărească obținerea unui interes pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține, deoarece activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că, față de obiectul cererii, petentul nu justifică niciun interes propriu, drepturile sale nefiind în niciun fel afectate prin hotărârea ce se va pronunța în cauză.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanța în mod temeinic și legal a reținut că valorificarea efectelor deciziei nr. 133/A/08.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș cu privire la admiterea cererii de intervenție accesorie, promovate de A. în interesul reclamantului Prefectul Județului Mureș, nu presupune promovarea unei noi cereri, având aceeași finalitate ca cea inițială, de sprijinire a poziției procesuale a reclamantului Prefectul Județului Mureș.

Prin urmare, motivul de recurs privind autoritatea de lucru judecat are în vedere faptul că puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).

Efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: Stricto sensu semnifica autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea).

Lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă, că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o alta hotărâre (obligativitatea).

Cu alte cuvinte, existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect si aceeași cauză.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a considerat că recunoașterea efectului puterii de lucru judecat implică verificarea modului de soluționare de către prima instanță a acțiunii introductive în contextul admiterii în principiu a cererii de intervenție accesorie ca urmare a soluționării căii de atac a apelului împotriva încheierii de respingere în principiu a acestei cereri.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-intervenient A. împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.