ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2114/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2114/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 1 aprilie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea în contencios administrativ înregistrată sub nr. x/2018 la data de 20.08.2018 pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilp, reclamanta A., prin reprezentant legal B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Gheorgheni, obligarea pârâtului Primarul Municipiului Gheorgheni să amplaseze inscripțiile cu denumirea în limba minorității ale Teatrului Figura și ale Casei de cultură sub inscripțiile cu denumirea acestor instituții în limba oficială de stat, limba română și obligarea acestuia plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 40 pronunțată la 16 ianuarie 2019 în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Harghita, secția civilă a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Gheorgheni, a obligat pârâtul Primarul Municipiului Gheorgheni să amplaseze inscripțiile cu denumirea în limba minorității ale Teatrului Figura și ale Casei de cultură sub inscripțiile cu denumirea acestor instituții în limba oficială de stat, limba română și a obligat pârâtul Primarul Municipiului Gheorgheni la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 08 februarie 2019 pârâtul pârâtul Primarul Municipiului Gheorgheni.
Dosarul a fost înregistrat la data de 08 februarie 2019 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
La data de 2 iunie 2020 s-a depus, în recurs, la dosarul x/2018, cerere de intervenție accesorie din partea numitului C., prin care a solicitat în principal: admiterea cererii de intervenție, admiterea excepției lipsei calității de reprezentant, admiterea excepției lipsei semnăturii, admiterea excepției inadmisibilității în contencios administrativ, admiterea excepției necompetenței teritoriale și, în subsidiar, pe fondul cauzei respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca netemeinică și nelegală.
Încheierea atacată cu recurs
Prin încheierea pronunțată în data de 8 iulie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulate de numitul C., a respins cererea de aplicare a unei amenzi judiciare față de C. și a amânat cauza la data de 9 septembrie 2020.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 61 alin. (1) C. proc. civ. și faza procesuală în care se află cauza, respectiv recurs.
Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate
Împotriva încheierii menționate la pct. 2, la data de 6 august 2020, a declarat recurs C. solicitând admiterea recursului, anularea încheierii și admiterea în principiu a cererii sale de intervenție.
În susținerea cererii de intervenție a arătat următoarele:
- prin neadmiterea în principiu a cererii de intervenție instanta a încălcat art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., pentru că în loc să stăruie să afle adevărul și să prevină orice greșeală, a respins-o fără motiv temeinic.
- interesul său este născut și actual, întrucât, ca orice cetățean care locuiește în municipiul Gheorgheni, are dreptul să se simtă acasă acolo unde s-a născut, într-o ambianță vizuală care reflectă și identitatea sa etnică și lingvistică.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă A. a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii de recurs și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 RON;
Intimatul-reclamant Primarul Municipiului Gheorgheni și recurentul-intervenient au depus note scrise;
II. Analizând recursul declarat de C., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:
În speță, așa cum s-a reținut anterior, recurentul a supus cenzurii Înaltei Curți, în calea de atac a recursului, o încheiere pronunțată în recurs de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în procedura prevăzută de art. 62 și urm. C. proc. civ.
Prin încheierea atacată, instanța de recurs a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie, întrucât persoana care a formulat-o nu justifică un interes în sensul art. 61 alin. (1) din C. proc. civ.
Conform art. 62 C. proc. civ. "(1) Cererea de intervenție principală va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. (2)Cererea poate fi făcută numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond. (3) Cu acordul expres al părților, intervenția principală se poate face și în instanța de apel."
Potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ. "Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanță, respectiv numai recursul la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel."
Or, în speță, încheierea atacată a fost pronunțată în faza procesuală a recursului.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta", iar art. 483 alin. (1) arată că sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile prevăzute de lege."
Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
În aceste condiții, constatând că recurentul C. a formulat recurs împotriva unei hotărâri care nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, fiind definitivă, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.
În temeiul art. 451 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, către intimatul-pârât A., astfel cum a fost redus ținând seama de criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C. împotriva încheierii din 08 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Obligă recurentul C. la plata sumei de 1000 RON către intimatul-pârât A., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 01 aprilie 2021.