ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7608/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7608/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, reclamanta Societatea de Investiții Financiare
B.C. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare,
anularea hotărârii adoptate de pârâtă în ședința din data de 03 august 2011.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat că prin hotărârea respectivă pârâta a decis atenționarea membrilor
consiliului de administrație al societății pentru încălcarea prevederilor Legii
nr. 297/2004 privind piața de capital în ceea ce privește hotărârea C.A. adoptată
în data de 26 aprilie 2011.
Prin întâmpinare, pârâta
a invocat excepția inadmisibilității, arătând că hotărârea atacată de reclamantă
nu constituie un act administrativ, în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004 și prin
urmare acțiunea reclamantei nu poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ,
al cărui obiect este prevăzut de art. 8 din aceeași lege.
Hotărârea instanței
de fond
Prin sentința nr. 2719
din 24 aprilie 2012, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității
și a admis formulată de reclamanta Societatea de Investiții Financiare B.C. SA,
în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, anulând hotărârea
adoptată de pârâtă în ședința din 03 august 2011, referitoare la reclamantă și obligând
pârâta la plata 2.411,30 RON către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel,
instanța a de fond a reținut în esență că prin adresa din 04 august 2011 pârâta
a înștiințat reclamanta că în ședința din data de 03 august 2011 a hotărât atenționarea
membrilor consiliului de administrație al reclamantei pentru încălcarea prevederilor
Legii nr. 297/2004 privind piața de capital în ceea ce privește hotărârea C.A. adoptată
în data de 26 aprilie 2011, iar în finalul adresei, pârâta solicită reclamantei
să dispună cele necesare în vederea respectării prevederilor legale în ceea ce privește
eventuala suspendare a drepturilor de vot, în caz contrar urmând a fi dispuse măsuri
sancționatorii.
Curtea de Apel a apreciat
că deși adresa menționată mai sus nu este un act administrativ, totuși atenționarea
la care se face referire în adresă constituie un avertisment scris, prevăzut ca
sancțiune în art. 17 alin. (2) lit. a) din Statutul Comisiei Naționale a
Valorilor Mobiliare, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002.
Prin urmare, instanța
de fond a constatat că pârâta a aplicat reclamantei o sancțiune (avertisment) fără
însă a emite un act administrativ (ordonanță) în care să fie menționate motivele
de fapt și de drept care au impus o asemenea măsură.
În fine, prima instanță
a apreciat că afirmațiile din adresa din 04 august 2011, prin care pârâta tinde
să-și justifice măsura luată, nu pot substitui motivarea unui act administrativ
emis în condițiile legii și prin urmare nu constituie un temei legal al sancțiunii.
Recursul exercitat
în cauză
Împotriva hotărârii pronunțată
de Curtea de Apel București, a declarat recurs Autoritatea de Supraveghere Financiară
(în calitate de succesoare a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare), criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de
recurs, pârâta a susținut, în esență, că în mod nelegal, instanța de fond a realizat
o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, prin faptul că a schimbat
atât natura, cât și înțelesul acestui act.
Recurenta a arătat că,
având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, față
de obiectul cererii de chemare în judecată, este de observat că obiectul cererii
nu se încadrează în prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, deoarece adresa respectivă
nu constituie act administrativ individual în sensul Legii contenciosului administrativ
și nici nu cuprinde un act administrativ în conținutul său.
A mai arătat recurenta
că în mod greșit prima instanță a apreciat că prin adresa din 04 august 2011 s-a
aplicat o sancțiune administrativă membrilor Consiliului de Administrație al Societății
de Investiții Financiare B.C. SA, având în vedere că sancțiunile administrative
care pot fi aplicate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare - prin act individual,
iar nu printr-o adresă - sunt cele prevăzute de art. 17 alin. (2
1
) din
Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și art. 273
2
din Legea
nr. 297/2004. De altfel, a susținut recurenta, instanța s-a aflat într-o confuzie
atunci când, pe de o parte a apreciat că adresa nu este act administrativ în sensul
legii contenciosului administrativ, iar pe de altă parte, a reținut că printr-o
adresă Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare a aplicat o sancțiune administrativă,
după ce a arătat care sunt actele administrative individuale prin care Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare ar fi putut să aplice sancțiuni.
Conchizând, recurenta
a învederat că, în mod eronat, instanța de fond constatat că Comisia Națională
a Valorilor Mobiliare a aplicat o sancțiune administrativă - avertisment scris -
având în vedere că prin adresa contestată în cauză, Comisia Națională a
Valorilor Mobiliare a respectat prevederile propriului Statut, respectiv în urma
analizării documentelor puse la dispoziție de către Societatea de Investiții
Financiare B.C. SA și în baza prevederilor legale în vigoare, prin adresa Comisiei
Naționale a Valorilor Mobiliare din 04 august 2011, s-a reținut faptul că suspendarea
drepturile de vot ale unor acționari care au o politică comună în legătură cu Societatea
de Investiții Financiare B.C. SA, așa cum a fost realizată de către societate, nu
are temei legal raportat la drepturile acționarilor societății și, pe cale de consecință.
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a hotărât atenționarea membrilor Consiliului
de Administrație al Societății de Investiții Financiare B.C. SA.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma
motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304
1
C. proc.
civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată
că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Așa cum s-a arătat și
în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actul administrativ
vizat de cererea de anulare, este adresa din 04 august 2011 prin care pârâta a înștiințat
reclamanta că în ședința din data de 03 august 2011 a hotărât atenționarea membrilor
consiliului de administrație al reclamantei pentru încălcarea prevederilor Legii
nr. 297/2004 privind piața de capital în ceea ce privește hotărârea C.A. adoptată
în data de 26 aprilie 2011.
Obiectul acțiunii specifice
contenciosului administrativ este exhaustiv definit de art. 1 și art. 8 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în esență, persoana
vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral
poate solicita instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ
vătămător, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate
adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un
drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul
nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a
unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea
dreptului sau interesul legitim.
Instanța, soluționând
cererea, poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea
publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze
o anumită operațiune administrativă.
În acest context, Înalta
Curte reține că obiectul cererii formulate de reclamantă nu se circumscrie sferei
stabilite de textele legale enunțate.
Prin cererea introductivă
de instanță, reclamantul a solicitat anularea unei adrese prin care a fost atenționată
referitor la încălcarea prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piața de capital.
Or, acest înscris nu constituie
act administrativ producător de efecte juridice în sensul arătat de art. 2
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiții, contrar
celor reținute de instanța de fond, cererea de anulare a unui înscris care nu îndeplinește
condițiile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea
nr. 554/2004, este inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ.
În mod greșit, prima instanță
a apreciat că pârâta, prin adresa contestată, a aplicat reclamantei o sancțiune
care creează premisele aplicării altor sancțiuni, întrucât reclamanta nu a fost
sancționată, ci doar atenționată cu privire la încălcarea prevederilor Legii
nr. 297/2004, iar Legea contenciosului administrativ în vigoare, permite atacarea
doar a actelor administrative și nu a actelor premergătoare emiterii acestora, de
unde rezultă că instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității,
din această perspectivă.
III. Temeiul legal al
soluției instanței de recurs
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica hotărârea atacată în sensul
că va fi respinsă acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de Autoritatea de Supraveghere Financiară (în calitate de succesoare a Comisiei
Naționale a Valorilor Mobiliare) împotriva sentinței civile nr. 2719 din 24 aprilie
2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată
în sensul că respinge acțiunea formulată de Societatea de Investiții Financiare
B.C. SA ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie
2013.