ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 357/P din 07.04.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, s-a constatat că, împotriva încheierii din data de 21.03.2022 a Judecătoriei sectorului 1 București, calea de atac este apelul.

A fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului București, invocată din oficiu.

În baza art. 38 alin. (2) C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a apelului împotriva încheierii din data de 21.03.2022 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București, secția I Penală, a reținut că, prin încheierea de ședință pronunțată în camera de consiliu, la data de 21.03.2022 de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2022.2, în temeiul art. 162 alin. (5) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a admis cererea formulată de A. privind restituirea unității centrale marca x, fără serie.

În temeiul art. 162 alin. (4) C. proc. pen., a respins cererea inculpaților A. și B., de restituire a telefonului mobil marca x Dualsim serie x și a telefonului mobil marca x Dualsim serie x, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 162 alin. (4) și (5) C. proc. pen., a respins cererea inculpatului A. de restituire a unității centrale marca x seria x, ca inadmisibilă.

S-a notat că, împotriva acestei încheieri au formulat contestații inculpații A. și B., pentru motivele arătate la dosar.

S-a arătat că, la termenul din data de 31.03.2022, completul de cameră preliminară a pus în discuție calificarea căii de atac formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din data de 21.03.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2021, ca fiind apelul și, pe cale de consecință, a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București și declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Analizând actele dosarului, completul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, emis în dosarul nr. x/2021 s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpaților A. și B., cauza aflându-se în prezent în procedura de cameră preliminară (dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei sectorului 1 București).

Tribunalul a reținut, de asemenea, că, unitatea centrală marca x, fără serie și unitatea centrală marca x seria x și telefonul mobil marca x Dualsim serie x și serie x, a căror restituire s-a solicitat de către contestatorul inculpat A. au fost ridicate, în cursul urmăririi penale, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 23.11.2021 de la adresa din str. x, mun. Pitești, conform procesului-verbal din data de 23.11.2021. De asemenea, telefonul mobil marca x serie x și serie x a cărui restituire se solicită de către contestatoarea inculpată B. a fost ridicat în cursul urmăririi penale, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 23.11.2021 de la adresa din str. x, mun. Pitești, conform procesului-verbal din data de 23.11.2021.

S-a arătat că, potrivit art. 162 C. proc. pen. alin. (4) C. proc. pen., obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin, cu excepția celor care sunt supuse confiscării, în condițiile legii, iar potrivit alin. (5) obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă nu sunt supuse confiscării, în condițiile legii, pot fi restituite, chiar înainte de soluționarea definitivă a procesului, persoanei căreia îi aparțin, în afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevărului. Organul de urmărire penală sau instanța de judecată pune în vedere persoanei căreia i-au fost restituite obiectele că este obligată să le păstreze până la soluționarea definitivă a cauzei.

Pe de altă parte, potrivit art. 255 alin. (1) C. proc. pen., dacă judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, constată, la cerere sau din oficiu, că lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispozițiile art. 250 se aplică în mod corespunzător. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu sunt îngreunate stabilirea situației de fapt și justa soluționare a cauzei și cu obligația, pentru cel căruia îi sunt restituite, să le păstreze până la pronunțarea unei soluții definitive în procesul penal.

S-a mai notat că, dispozițiile art. 255 C. proc. pen. reglementează o procedură prin care se poate dispune restituirea lucrurilor ridicate de la inculpat sau de la o persoană care le-a primit spre păstrare către persoana vătămată ori către altă persoană, mai înainte de soluționarea procesului penal, această măsură procesuală fiind calificată în doctrină ca o măsură procesuală de reparație vremelnică a prejudiciului cauzat prin infracțiune.

S-a considerat, însă, că, dispozițiile art. 255 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, având în vedere că bunurile nu sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane și nici au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea acestora, bunurile aparținând inculpaților A. și B. și fiind ridicate de la aceștia cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză. De altfel, în ipoteza reglementată de art. 255 C. proc. pen. cererea de restituire ar fi trebuit formulată de persoana care pretinde că are calitatea de proprietar/posesor/detentor al bunurilor, alta decât inculpații de la care au fost ridicate lucrurile.

Astfel, s-a constatat că, în mod corect judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a analizat cererile inculpaților A. și B. prin raportare la dispozițiile art. 162 alin. (4) și (5) C. proc. pen.

În ceea ce privește calea de atac care poate fi formulată împotriva încheierilor pronunțate în temeiul art. 162 alin. (4) și (5) C. proc. pen., completul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București a apreciat că aceasta este apelul, în lipsa unor reglementări exprese care să prevadă calea de atac a contestației. În acest sens, completul de cameră preliminară a reținut că se poate exercita calea de atac a contestației numai atunci când legea o prevede expres, conform art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. Or, procedura reglementată de art. 162 C. proc. pen. nu prevede această cale de atac.

De asemenea, s-a arătat că, nu poate fi preluată calea de atac a contestației prevăzută la art. 255 C. proc. pen., respectiv contestația, fără o trimitere expresă în conținutul art. 162 C. proc. pen. la dispozițiile art. 255 C. proc. pen., cele două proceduri fiind distincte, cu titulari diferiți. Astfel, s-a susținut că, în timp ce procedura reglementată de art. 162 C. proc. pen. vizează restituirea obiectelor ridicate cu ocazia percheziției și care nu au legătură cu cauza, persoanelor cărora le aparțin (inclusiv inculpatului), în procedura reglementată de art. 255 C. proc. pen. cererea de restituire se formulează exclusiv de persoana care pretinde că are calitatea de proprietar/posesor/detentor al bunurilor, alta decât inculpații sau persoanele care le-au primit a le păstra de la inculpați și de la care au fost ridicate lucrurile.

S-a mai subliniat că, calea de atac nu poate fi contestația nici în temeiul art. 347 C. proc. pen., având în vedere că, în baza acestui temei legal se formulează această cale de atac doar împotriva încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1)-(4) C. proc. pen., ceea ce nu este cazul în cadrul procedurii reglementate de art. 162 C. proc. pen.

În contextul reglementărilor legale menționate, completul de cameră preliminară a reținut că, dispozițiile art. 408 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

S-a mai arătat că, deși încheierea este hotărârea pronunțată de instanță în cursul judecății, conform art. 370 alin. (3) C. proc. pen. și sunt supuse apelului încheierile pronunțate de instanță în cursul judecății, nu de judecătorul de cameră preliminară, în domeniul procedurii penale este acceptată folosirea suplimentului analogic, constând în umplerea lacunelor legislative prin recurgerea la norme care reglementează cazuri similare, tăcerea legii neputând constitui un obstacol în realizarea scopului procesului penal (în același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia nr. 18/2013 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii).

Având în vedere că, dacă încheierea ar fi fost pronunțată în baza art. 162 C. proc. pen. de către instanța de judecată, calea de atac ar fi fost apelul odată cu fondul cauzei, s-a considerat că și calea de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară s-a pronunțat asupra cererii de restituire în temeiul art. 162 C. proc. pen., ar trebui să fie, potrivit principiului simetriei, tot apelul odată cu fondul cauzei.

Prin încheierea nr. 489/CP din 28 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost calificate apelurile ca fiind contestații, întemeiate pe dispozițiile art. 255 alin. (1) raportat la art. 250 alin. (1) cu aplicarea art. 2501 alin. (1) C. proc. pen.

În temeiul art. 50 alin. (1) cu aplicarea art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenței materiale de judecare a contestațiilor împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu, din data de 21.03.2022, a Judecătoriei Sectorului 1 București, secția Penală, în dosarul nr. x/2022.2, formulate de contestatorii-inculpați A. și B., în favoarea Tribunalului București, secția I Penală.

În temeiul art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constat ivit conflictul negativ de competența și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, pentru regulator de competența.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel București a reținut că, după calificarea apelurilor ca fiind contestații, întemeiate pe dispozițiile art. 255 alin. (1) raportat la art. 250 alin. (1) cu aplicarea art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că nu este competentă material.

Astfel, s-a arătat că, dispozițiile art. 255 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la restituirea bunurilor, fac trimitere, în mod expres și neechivoc, la dispozițiile art. 250 C. proc. pen., care reglementează procedura contestației împotriva măsurilor asigurătorii, în timp ce dispozițiile art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., se referă la contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății, prin urmare inclusiv de judecătorul de cameră preliminară.

De aceea, prin trimiterea la procedura contestației împotriva măsurilor asigurătorii, legiuitorul nu a mai reluat și desfășurat, încă o dată, reglementarea privind contestația, ci a folosit tehnica legislativă de trimitere la dispozițiile unei alte instituții procedural penale care se aplică în mod corespunzător. Ca atare, s-a considerat că, nu există niciun dubiu cu privire la calea de atac în cazul restituirii de bunuri.

De altfel, folosind doar rațiunea juridică, s-a constatat că procedura penală prevede, pentru faza procesuală a camerei preliminare, doar calea de atac a contestației, cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut, în mod expres, calea de atac a contestației prin dispozițiile procedural penale de trimitere, care nu justifică interpretări.

Cauza a fost înregistrată, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 12 octombrie 2022, fiind fixat termen pentru soluționarea conflictului negativ de competența la data de 19 octombrie 2022.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel București și Tribunalul București, Înalta Curte constată următoarele:

În cauza dedusă judecății, petenții A. și B. au formulat cale de atac împotriva soluției privind cererile de restituire a unor bunuri, ridicate cu ocazia percheziției, în cursul urmăririi penale, pronunțate prin încheierea de ședință din 21.03.2022, în dosarul nr. x/2022.2, de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Sectorului 1 București.

Potrivit, art. 255. (1) C. proc. pen., dacă procurorul sau judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, constată, la cerere sau din oficiu, că lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispozițiile art. 250 se aplică în mod corespunzător.

Dispozițiile art. 162 C. proc. pen. reglementează măsurile privind obiectele ori înscrisurile ridicate, și prevăd, printre altele, că obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin, cu excepția celor care sunt supuse confiscării, în condițiile legii, iar cele care servesc ca mijloc de probă, dacă nu sunt supuse confiscării pot fi restituite, chiar înainte de soluționarea definitivă a procesului, persoanei căreia îi aparțin, în afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevărului.

Aceste dispoziții se corelează cu cele prev. de art. 255 C. proc. pen., menționate anterior, care reglementează procedura prin care se poate dispune restituirea lucrurilor. Competența privind măsura restituirii lucrurilor aparține procurorului sau judecătorului de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară în procedura de cameră preliminară, respectiv instanței de judecată, în cursul judecății.

Actul procesual prin care se dispune ori se refuză restituirea lucrurilor poate fi atacat cu contestație, în condițiile art. 250 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător, astfel că, împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care se dispune asupra restituirii, poate fi formulată contestație, în aceleași condiții ca în cazul contestației împotriva măsurilor asigurătorii (având în vedere decizia CCR nr. 24 din 20 ianuarie 2016, dar și introducerea dispozițiilor art. 2501 C. proc. pen.), care se soluționează de judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară.

Ca atare, calea de atac promovată în cauză de către petenții A. și B. împotriva încheierii din 21.03.2022, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2022.2, este contestația.

Potrivit, art. 36 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul soluționează conflictele de competența ivite între judecătoriile din circumscripția sa, precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie în cazurile prevăzute de lege.

Se constată, prin urmare că, în cauză, instanță ierarhic superioară, competentă să soluționeze contestația formulată împotrivă încheierii pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, este Tribunalul București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a contestației formulate de petenții A. și B. în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare contestației formulate de petenții A. și B. în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.

Procesat de GGC - LM