ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra recursului în casație formulat de recurentul A., reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 495 din data de 22.06.2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2020 în temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii în cuantum de 10 000 RON (corespunzătoare unui număr de 250 de zile-amendă x 40 RON/zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută de art. 368 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 63 din C. pen., s-a atras atenția inculpatului că în caz de neexecutare a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, cu rea-credință, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
În temeiul art. 64 alin. (1) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului privind înlocuirea pedepsei amenzii penale neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. raportate la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (3) din C. pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani, care să se execute conform art. 68 alin. (1) lit. a) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) din C. proc. pen. raportat la art. 255 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a telefonului mobil marca B., IMEI x, împreună cu cartelele SIM seria x și seria x .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 1177/A din data de 08 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 495/22.06.2021 a Judecătoriei Sectorului 1 București – secția penală.
S-a desființat în parte hotărârea apelată și rejudecând s-a înlăturat pedeapsa principală și pedeapsa complementară aplicate de prima instanță.
În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) prima teză din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică în formă continuată, prevăzută de art. 368 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (cu privire la actele materiale săvârșite la datele de 1.08.2018 și 6.08.2018).
În baza art. 368 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii în cuantum de 6.600 de RON, reprezentând echivalentul a 220 de zile amendă (30 de RON/zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică în formă continuată, prevăzută de art. 368 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (constând în actele materiale săvârșite la datele de 19.07.2018 și 30.07.2018).
S-a redus cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul în fond, de la suma de 2.200 de RON la suma de 1.100 de RON.
S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Împotriva deciziei penale nr. 1177/A din data de 08.09.2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II-a penală, a declarat recurs în casație la data de 14.10.2022 inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În esență, prin cererea de recurs în casație, recurentul A. prin apărător ales a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică în formă continuată, actele materiale săvârșite în data de 19.07.2018 și 30.07.2018, întrucât caracterizarea unei situații ca intrând sub incidența prevederilor art. 368 alin. (1) din C. pen. trebuie realizată prin analizarea circumstanțelor concrete ale fiecărei situații. A apreciat că pentru cele două acte materiale săvârșite în data de 19.07.2018 și 30.07.2018 nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de instigare publică, deoarece acestea trebuie analizate în contextul social al momentului și în relaționare cu lipsa de intenție de a determina la săvârșirea de infracțiuni, aceste fapte nefiind decât manifestarea civică a recurentului față de o serie de abuzuri ale structurilor politice aflate la guvernare în acel moment. A menționat că dreptul la liberă exprimare este un drept fundamental, garantat de Constituția României și CEDO.
Recurentul a arătat că în contextul social din momentul săvârșirii faptelor, singurele valori pe care ar fi trebuit să le ocrotească atunci, în 2018, ar fi fost tocmai cele pentru care a vorbit de necesitatea unei revoluții, valorile atacate prin demersul său vizând ordinea publică condusă de persoane condamnate, ce făceau parte din structurile criminale ce ocupau funcții publice în mod ilegal. A considerat că instanța a făcut abstracție de faptul că, la data la care diaspora organiza mitingul din 10.08.2018 și recurentul a făcut postările respective, nu se putea vorbi de o reală valoare socială care ar fi fost protejată de lege.
A precizat că mesajele sale reprezentau luări de poziție, justificate de situația concretă a României de la sfârșitul anului 2017 și începutul anului 2018, când mai mulți politicieni aflați în funcții publice, deși aveau condamnări penale, încercau manipularea opiniei publice și înlocuirea unor legi prin ordonanțe de urgență, cu consecința implicită a încălcării puterii legislative și a justiției. A învederat că manifestarea sa publică s-a produs în lipsa oricărui organism sau for instituțional care ar fi putut, la acel moment, restabili ordinea de drept, încălcată exact de către cei care ar fi trebuit să o protejeze. A apreciat că nu a instigat la comiterea de infracțiuni, ci s-a manifestat public pentru a zădărnici continuarea comiterii de infracțiuni de către guvernarea în funcție. În opinia sa, în anul 2018, ne aflam într-un caz de forță majoră, de legitimă apărare a realei ordini de drept, încălcată abuziv și ilegal de guvernare.
De asemenea, a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de instigare publică.
În ce privește mesajul din data de 19.07.2018, a menționat că: acesta este scos din context și în privința lui ar trebui să se aplice principiul in dubio pro reo; îndemnul la proteste autorizate nu reprezintă infracțiune; ideea de a dispersa forțele de ordine, de a ocupa instituții era susținută de scopul de a-i aresta pe mafioții cu dosare penale cuibăriți în funcții publice; în sfera infracționalității nu intră numirea politicienilor corupți jigodii; afirmația "le mâncăm ficații" nu poate fi privită ca o instigare la violență, potrivit DEX aceasta însemnând a-i mânca cuiva zilele, adică a chinui, amărî pe cineva.
Referitor la mesajul din 30.07.2018 a precizat că: intenția sa, declarată public, a fost aceea de a declanșa o revoluție pentru schimbarea unei ordini de drept bolnave, pline de ilegalități și persoane corupte; revoluția, în sine, ca formă de protest, nu este incriminată de lege; similitudinea cu momentul 1989 era o schimbare care să salveze societatea românească de paraziți, așezați ilegal în funcții publice; afirmația "încleștare finală" era doar un avertisment pentru participanți a ceea ce avea să urmeze, astfel cum avea să se și întâmple, când jandarmii au aruncat gaze lacrimogene și apă peste manifestanți. A menționat că a lucrat ca jandarm și cunoștea tehnicile de provocare ale acestora pentru a se crea contextul ca forțele de ordine să intervină și să-i disperseze pe manifestanți.
Îndemnul de "a se mișca" în orașele în care se aflau persoanele ce intenționau să participe la mitingul din 10.08.2018, de "a se pregăti, de a deplasa către prefecturi, primării pentru a fi pregătiți să le ocupe" nu reprezintă un îndemn la nicio infracțiune în opinia recurentului, deoarece nu este ilegal să protestezi, să te pregătești pentru luarea unor măsuri, cu scopul de a restabili ordinea de drept încălcată în 2018 de guvernare și oamenii politici aflați la putere. Nici afirmația "cu toții sărim pe ei pentru totdeauna" nu poate fi considerată instigare la vreo infracțiune.
Recurentul a mai arătat că nici condiția existenței formei de vinovăție, respectiv intenția, în săvârșirea faptei nu este îndeplinită, sensul demersurilor sale fiind ca oamenii să conștientizeze, printr-un limbaj dur, dar cuprins în limita dreptului său constituțional la libera exprimare, situația dramatică în care se găsea țara, prin raportare la sfera politică ce o guverna.
Prin încheierea din 29 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1177/A din data de 08 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2020 și a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării.
Prin încheierea menționată s-a admis în principiu cererea de recurs în casație referitor la cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", raportat la susținerile recurentului care aduc în discuție absența elementului obiectiv propriu infracțiunii analizate, ce se circumscriu formal cazului de casare invocat.
Analizând recursul în casație declarat de recurentul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.
Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.
Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de judecată, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.
Dispozițiile menționate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.
În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că starea de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, în ceea ce-l privește pe recurentul A., constă în aceea că la data de 19.07.2018, ora 13:29, inculpatul a postat un mesaj scris pe pagina sa de pe platforma de socializare Facebook, care cuprindea, printre altele, următoarele afirmații: "[…] Fiți bărbați și participați de pe 1 până pe 10 august la toate protestele, în toate orașele, ca să dispersăm forțele de ordine în toată țara, apoi pe 10 august le mâncăm ficații. Intrăm și ocupăm prefecturi, primării, sedii de poliție, etc. și îi arestăm pe mafioții cu dosare penale cuibăriți în funcții publice, iar dacă jigodiile nu se predau, punem mâna pe arme și facem curat odată pentru totdeauna". De asemenea, s-a mai reținut că la data de 30.07.2018, inculpatul a postat pe pagina sa de pe platforma de socializare Facebook o înregistrare audio-video, pe care a intitulat o "manifestație publică Piața Victoriei București", în cadrul căreia a făcut următoarele afirmații: "Vă cer să începeți să vă mișcați deja în orașele în care sunteți! Pregătiți-vă pentru încleștarea finală! Pregătiți-vă încă de acum! Deplasați-vă către prefecturi, primării și fiți pregătiți să le ocupăm, iar în data de 10, cu toți sărim pe ei pentru totdeauna, libertate!".
În cauză, Înalta Curte reține că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de instigare publică, astfel cum este incriminată de art. 368 alin. (1) din C. pen.
Astfel, potrivit art. 368 alin. (1) din C. pen. infracțiunea de instigare publică constă în "fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni".
Așadar, elementul material al infracțiunii de instigare publică se realizează prin acțiunea de a îndemna publicul, explicit, la săvârșirea de infracțiuni. Pentru existența acestei fapte trebuie îndeplinite următoarele cerințe: să existe un îndemn, adică o incitare, sfătuire, sugerare, manifestată verbal, scris, fie cu prilejul unui discurs, alocuțiuni ori prin strigăte sau cântece, fie prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă (radio, televiziune, internet, presă etc.), fie prin orice alte mijloace (desene, înregistrări, filme, anunțuri etc.); îndemnul să fie adresat publicului, adică unui număr indeterminat de persoane, iar nu unor persoane determinate; îndemnul să se refere la săvârșirea de fapte ce constituie infracțiuni (o anumită infracțiune sau la infracțiuni în general). Oricare ar fi mijloacele de realizare concretă a elementului material, acestea trebuie să aibă caracterul unui îndemn (impuls, stimul, imbold etc.).
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru conviețuirea socială, raportată la ordinea și securitatea publică, nefiind necesar să se producă vreun act efectiv de comitere a infracțiunii la care s-a instigat.
Suprapunând aceste elemente peste starea de fapt reținută de către instanța de apel prin decizia recurată, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de instigare publică corespund faptelor reținute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, verbum regens al infracțiunii de instigare publică pentru care recurentul a fost condamnat este reprezentat de acțiunea de a îndemna publicul la săvârșirea de infracțiuni, respectiv acte de violență împotriva forțelor de ordine, poliție sau jandarmerie - ultraj prevăzut de art. 257 alin. (4) din C. pen. ("să dispersăm forțele de ordine în toată țara, apoi pe 10 august le mâncăm ficații", "sărim pe ei"), acte de nerespectare a regimului armelor și munițiilor - nerespectarea regimului armelor și al munițiilor prevăzută de art. 342 alin. (3) din C. pen. ("punem mâna pe arme și facem curat") și acte de distrugere, degradare, aducere în stare de neîntrebuințare - distrugere prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen. ("Intrăm și ocupăm prefecturi, primării, sedii de poliție", "Deplasați-vă către prefecturi, primării și fiți pregătiți să le ocupăm"), prin mesajul scris din data de 19.07.2018, ora 13:29 postat pe pagina sa de pe platforma de socializare Facebook și prin mesajul audio-video din data de 30.07.2018 postat pe aceeași pagină de socializare, intitulat "manifestație publică Piața Victoriei București".
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat în cadrul Deciziei nr. 4546 din data de 27 noiembrie 2016, că Facebook este spațiu public. Astfel, se constată că faptele comise prin intermediul rețelei de socializare Facebook se înscriu în categoria faptelor săvârșite în public în sensul art. 184 lit. a) din C. pen.. Mesajele de îndemn la comiterea de infracțiuni au fost postate pe contul de Facebook, fiind astfel adresate unui număr nedeterminat de persoane. Contul public de Facebook al recurentului reprezintă un loc care era accesibil publicului, îndemnurile acestuia putând ajunge la cunoștința oricui accesează rețeaua de socializare.
Urmarea imediată a constat în starea de pericol referitoare la relațiile privind conviețuirea socială care trebuie să se desfășoare în mod pașnic, starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de norma incriminatoare fiind cu atât mai pronunțată cu cât îndemnurile inculpatului au survenit într-o perioadă în care atmosfera socială era una marcată de tensiuni și nemulțumiri determinate de măsurile sociale luate de către guvernanți, publicul putând reacționa cu o mai mare receptivitate la astfel de mesaje provocante.
Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată a rezultat din materialitatea faptei, starea de pericol fiind generată implicit prin acțiunea de instigare a recurentului.
Prin urmare, Înalta Curte analizează incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent exclusiv în limitele lipsei prevederii în legea penală a faptei pentru care a fost condamnat recurentul, precum și tipicitatea obiectivă a acesteia, reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.
Prin raportare la aceste exigențe legale, Înalta Curte reține că recurentul, prin criticile vizând neîntrunirea elementele constitutive ale infracțiunii, deoarece aceste fapte sunt manifestarea sa civică față de o serie de abuzuri ale structurilor politice aflate la guvernare în acel moment, dreptul la liberă exprimare fiind un drept fundamental, garantat de Constituția României și CEDO, iar la data la care a făcut postările respective nu se putea vorbi de o reală valoare socială care ar fi fost protejată de lege, îndemnul său la proteste autorizate neconstituind infracțiune, tind la reinterpretarea probelor și la stabilirea unei situații de fapt diferită de cea care a fost valorificată cu titlu definitiv de către instanța de apel, aspect nepermis dată fiind natura juridică a recursului în casație de cale extraordinară de atac exclusiv de drept.
Desigur că dreptul la liberă exprimare este un drept fundamental, reglementat atât la nivel național, prin Constituția României, cât și la nivel european, prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, art. 30 alin. (1) din Constituția României prevede că: "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile." Art. 10 alin. (1) CEDO prevede că "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. (…)"
Cu toate acestea, dreptul la liberă exprimare nu este un drept absolut, acesta fiind susceptibil de anumite limitări. Una dintre situațiile de excepție în care dreptul la liberă exprimare poate fi restrâns este aceea în care limitarea este impusă în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
În vederea delimitării dintre dreptul la liberă exprimare și infracțiunea de instigare publică, în primul rând trebuie avută în vedere valoarea socială protejată de norma care incriminează instigarea publică. Această infracțiune este reglementată în cadrul infracțiunilor care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, având rolul de a proteja ordinea și liniștea publică. Prin urmare, trebuie avută în vedere rațiunea incriminării faptei, sens în care nu poate fi sancționată orice liberă exprimare, fiind necesar ca aceasta să fie aptă să aducă atingere valorii sociale ocrotite de lege.
Practic, norma are scopul de a sancționa acele comportamente care creează riscul comiterii de infracțiuni, (în varianta tip legiuitorul neimpunând condiția cumulativă a comiterii unei infracțiuni), astfel încât este necesar să se aprecieze în concret, de la caz la caz, care dintre comportamentele circumscrise liberei exprimări pot prezenta cu adevărat acest risc.
Un alt criteriu de delimitare, care decurge din criteriul ante-menționat, constă în aceea ca, prin mesajul adresat publicului, să se încurajeze la săvârșirea unei infracțiuni. În măsura în care fapta la care se îndeamnă nu constituie infracțiune, nu ne aflăm în sfera art. 368 din C. pen.
Relativ la delimitarea dintre infracțiunea de instigare publică și dreptul la liberă exprimare, Înalta Curte reține faptul că pentru a fi întrunite condițiile de tipicitate ale art. 368 din C. pen. este necesară existența unui îndemn din partea autorului infracțiunii de instigare publică, fapt realizat în speță raportat la cele prezentate mai sus.
Criticile recurentului cum că nu este îndeplinită nici condiția existenței formei de vinovăție, respectiv intenția în săvârșirea faptei, sensul demersurilor sale fiind ca oamenii să conștientizeze, printr-un limbaj dur, dar cuprins în limita dreptului său constituțional la libera exprimare, situația dramatică în care se găsea țara, prin raportare la sfera politică ce o guverna, nu pot fi primite dat fiind specificul acestei căi de atac prin care elementul intențional în săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat recurentul sau existența unei cauze justificative nu pot fi supuse analizei în cadrul acestui demers judiciar.
În concluzie, criticile recurentului nu pot fi primite de instanță, fiindcă în realitate aceste critici urmăresc stabilirea unei alte situații de fapt, prin reinterpretarea probelor administrate în cauză, ceea ce este contrar scopului prevăzut de lege pentru recursul în casație, acela de a verifica legalitatea unei hotărâri definitive. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1177/A din data de 08 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1177/A din data de 08 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.