ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 934/2022

Obiectul cauzei Prin cererea de revizuire înregistrată la 9 octombrie 2020 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă, A. a solicitat, în contradictoriu cu Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Marginea - prin primar, B. - Președintele Comisiei comunale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Marginea și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava, anularea deciziei civile nr. 160 din 18 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2019, considerând că încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 415 din 12 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2018, temeiul de drept invocat fiind prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Primul litigiu, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018: Prin sentința civilă nr. 2885 din 18 septembrie 2018 a Judecătoriei Rădăuți, prima instanță a respins plângerea formulată de petentul A. în temeiul Legii nr. 18/1991, având ca obiect obligarea intimaților, Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Marginea (prin primar), B. - președintele Comisiei comunale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Marginea și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava, la punere în posesie, întocmire documentație în vederea emiterii titlului de proprietate și daune cominatorii. Prin decizia civilă nr. 415/2019 din 12 aprilie 2019, Tribunalul Suceava, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de petentul A.. Cel de-al doilea litigiu, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 14 mai 2019, sub nr. x, petentul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Marginea (prin primar), B. - președintele Comisiei comunale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Marginea și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava, ca, prin hotărârea ce se o va pronunța, să dispună obligarea intimaților să-l pună în posesie, pe vechiul amplasament, cu suprafața de 1725 mp teren, pentru care nu s-a finalizat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în condițiile legilor fondului funciar, vechiul amplasment find identificat cadastral prin pf. nr. 1R7Q/4, situat în zona Luncă, de pe raza comunei Marginea, parțial liber. Prin sentința civilă nr. 2844 din data de 28 octombrie 2019, Judecătoria Rădăuți a admis excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 2885 din 18 septembrie 2018 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă prin decizia Tribunalului Suceava nr. 415 din 12 aprilie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, invocată de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, prin întâmpinare și a respins cererea având ca obiect "plângere la Legea 18/1991" formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimații Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Marginea, B.-președintele Comisiei comunale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Marginea și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava. Prin decizia civilă nr. 160 din 18 februarie 2020, Tribunalul Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Suceava Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin decizia nr. 733 din 11 noiembrie 2020, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. ca nefondată.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs revizuentul A., criticând soluția pentru nelegalitate. Prin cererea de recurs, recurentul-revizuent a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei curții de apel pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ. În argumentarea căii de atac exercitate, recurentul a criticat hotărârea atacată pentru nelegala soluție dată asupra cererii de revizuire, susținând că, în ipoteza în care instanța nu a analizat cauza pe fond, cererea de revizuire trebuia respinsă ca inadmisibilă și nu ca nefondată, cum în mod greșit s-a pronunțat curtea de apel. Susține recurentul că, prin considerentele de la fila x ale deciziei nr. 415 din 12 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr. x/2018, a fost stabilită cu putere de lucru judecat situația terenului de 1725 mp din Luncă identificat conform sentinței nr. 466/2000 a Judecătoriei Rădăuți, statuări ignorate de instanța de apel la pronunțarea deciziei nr. 160 din 18 februarie 2020. Totodată susține că excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 466/2000 a Judecătoriei Rădăuți a fost invocată atât în fața instanței de fond, cât și în calea de atac a apelului, însă ambele instanțe de fond nu au pus în discuția părților excepția și nici nu s-au pronunțat asupra acesteia, încălcând astfel efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al acestei decizii. În continuare, revizuentul a descris, pe larg, situația de fapt și modul în care instanțele de judecată s-au pronunțat asupra pretențiilor acestuia.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Cu titlul preliminar, se constată că recurentul revizuent a invocat în susținerea recursului incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, respectiv, când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Însă, în considerarea soluției pronunțate în cauză, și având în vedere criticile din recurs, prin care se susține greșita interpretare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (3) C. proc. civ., norme de drept procesual, se constată că acestea se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. În acest context, în examinarea deciziei recurate realizată în limita impusă de criticile de nelegalitate susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuentul A., este nefundat. Astfel, prin decizia nr. 733 din 11 noiembrie 2020, atacată în prezenta cauză, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de revizuire întemeiată de revizuentul A. pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținând că, pentru a opera acest motiv de revizuire, este necesar ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat și să nu se fi pronunțat instanța asupra acesteia. A reținut că, în speță, în litigiul soluționat definitiv prin decizia nr. 160 din 18 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava a fost opusă autoritatea lucrului judecat chiar de către revizuent, astfel că această problemă a fost deja tranșată de instanța ce a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere. Ceea ce contestă recurentul prin criticile formulate în recurs, este faptul că acesta ar fi invocat atât în fața Tribunalului Suceava, cât și în fața Curții de Apel Suceava excepția autorității de lucru judecat, însă instanțele de judecată nu au pus în discuție această excepție și nu au analizat sfera de acțiune a autorității de lucru judecat, încălcând astfel efectul pozitiv al lucrului judecat din sentința civilă nr. 415/2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018. Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Așadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri tinde la respectarea autorității de lucru judecat, în situația în care instanțele au dat soluții contrare, a căror executare este imposibilă, având în vedere că fiecare parte se poate prevala de hotărârea care îi este favorabilă, ieșirea din această situație putându-se realiza prin exercitarea căii de atac a revizuirii și anularea ultimei hotărâri. În ceea ce privește admisibilitatea unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri aceasta presupune, așa cum în mod corect a reținut și instanța de revizuire, întrunirea cumulativă a mai multor condiții, una din acestea fiind aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat ori, deși invocată, aceasta să nu se fi analizat. În speță, recurentul-revizuent a invocat o pretinsă contrarietate care ar exista între decizia nr. 160 din 18 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosar nr. x/2019, și decizia nr. 415 din 12 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr. x/2018, respectiv între dezlegările de la fila x ale acestei din urmă decizii și decizia a cărei anulare se cere prin promovarea căii extraordinare de atac. Totodată, a susținut recurentul că, prin considerentele de la fila x ale deciziei nr. 415 din 12 aprilie 2019, a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat că petentul este îndreptățit la terenul din Luncă identificat conform sentinței 466/2000 a Judecătoriei Rădăuți și marcat prin pct. 2-3-6-15-14-13-12-10-9-5-2 conform plan expert C., statuări ignorate de instanța de apel la pronunțarea deciziei nr. 160 din 18 februarie 2020, decizie a cărei revizuire a fost solicitată. În cel de-al doilea proces, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, reclamantul A. a susținut atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, caracterul definitiv al dezlegărilor date în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Rădăuți. Totodată, se constată că, astfel cum în mod corect a reținut instanța de revizuire, pretențiile reclamantului care au format obiectul dosarului nr. x/2019 au constituit obiect de dezbateri și analiză amplă în dosarul nr. x/2019, instanța de apel reținând incidența în cauză a efectului pozitiv al lucrului judecat al hotărârii judecătorești enunțate. Așadar, în speță, revizuentul a uzat încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, de existența unei alte căi procedurale puse de lege la îndemâna acestuia pentru a preîntâmpina apariția unor considerente contradictorii relative la dezlegarea aceleiași chestiuni litigioase. Prin urmare, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța de revizuire a constatat că, în al doilea proces, a fost invocată autoritatea de lucru judecat sub efectul său pozitiv, iar instanța s-a pronunțat cu privire la acest aspect. Ca atare, nu se poate reproșa instanței de revizuire că aceasta nu ar fi aplicat în mod corect normele incidente în materia autorității de lucru judecat, ori pe cele ce reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, aceasta reținând în mod corect faptul că autoritatea de lucru judecat a fost discutată în al doilea proces. Astfel, în mod corect, Curtea de Apel Suceava, a constatat că, în analizarea cererii de revizuire cu a cărei judecată a fost învestită, nu mai putea face analiza, pentru a doua oară, a aceleași chestiuni privind caracterul obligatoriu al dezlegărilor date prin sentința civilă nr. 415 din 12 aprilie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, întrucât s-ar fi ajuns la înfrângerea, chiar de către instanța de revizuire, a autorității de lucru judecat a deciziei nr. 160 din 18 februarie 2020 a Tribunalului Suceava, pronunțată în cel de-al doilea proces. Efectele deciziei civile nr. 415 din 12 aprilie 2019 au fost analizate și avute în vedere în mod corespunzător în pronunțarea soluției adoptate prin decizia nr. 160 din 18 februarie 2020. Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a sentinței civile 415 din 12 aprilie 2019 și modul în care aceasta a influențat soluționarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 au constituit obiect de cercetare judecătorească și, implicit, obiect al dezlegărilor jurisdicționale analizate prin decizia nr. 160 din 18 februarie 2020 a Tribunalului Suceava, a cărei anulare a fost solicitată de revizuentul A.. A examina raționamentul referitor la modul în care instanța ce a pronunțat decizia atacată cu revizuire s-a raportat la elementele autorității de lucru judecat ar însemna a efectua un control judiciar asupra acestei hotărâri, ceea ce nu mai este posibil, respectiva decizie fiind definitivă, iar revizuirea neputând fi transformată, pe această cale, într-un recurs deghizat. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei (a se vedea Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24). Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispozițiile art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garantează părților discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în fața unei instanțe de judecată, garanție de care revizuentul a beneficiat atât în primul litigiu, cât și în cel de al doilea, în toate gradele de jurisdicție, și nu deschide părții nemulțumite căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătorești definitive, în alte condiții decât cele prevăzute de legislația procesual civilă, în scopul retractării uneia dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securității raporturilor juridice. În ceea ce privește critica recurentului cu privire la greșita respingere a cererii de revizuire ca nefondată, când, de fapt, trebuia respinsă ca inadmisibilă, se cuvine a fi observată contradicția din susținerile formulate, în sensul că, pe de o parte, se pretinde că cererea de revizuire trebuia respinsă ca inadmisibilă, iar, pe de altă parte, se critică decizia curții de apel pentru respingerea cererii. Mai mult, este de remarcat și lipsa de interes a recurentului în formularea unei asemenea critici, având în vedere efectul procesual asupra cererii de revizuire în ambele variante aduse în discuție de către recurent, câtă vreme nu poate fi identificată o vătămare procesuală concretă, în condițiile în care instanța de revizuire a examinat efectiv condițiile legale de admisibilitate referitoare la obiectul și motivul de revizuire afirmat în proces. Drept urmare, și această critică este nefondată. În fine, în ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin decizia nr. 415 din 12 aprilie 2019 a Tribunalului Suceava, și considerentele avute în vedere de această instanță la pronunțarea soluției în respectivul dosar, acestea nu pot analizate în contextul procesual actual, Înalta Curte fiind învestită cu analiza legalității deciziei civile nr. 733 din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel Suceava. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuent.