ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2299/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2299/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Parcursul litigiului în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire (dosarul nr. x/2016)
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți, la 10.01.2016, în dosar nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia de fond funciar Grănicești și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/2007 și nr. y/2007, obligarea pârâtelor să întocmească documentația și să emită un titlu de proprietate pentru terenul în suprafață de 26 de ari, teren care este trecut în Registrul Agricol al primăriei com. Grănicești pe numita B. și obligarea primarului com. Grănicești la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 de RON pentru fiecare zi de întârziere în cazul neîndeplinirii obligațiilor ce-i revin în calitate de președinte al comisiei de fond funciar.
Pârâta Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Grănicești a formulat întâmpinare, prin care a arătat că ambele comisii nu au calitate procesuală exclusivă fiind necesar a fi introduși în cauză și moștenitorii titularilor cărora li s-au emis titlurile de proprietate nr. x și 1879.
În cauză au formulat o cerere C. și D. - fiii reclamantei și ai defunctului E., prin care au arătat că sunt de-acord cu admiterea acțiunii.
Instanța a dispus introducerea în cauză a numiților D. și C., calificând cererea lor ca o cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 1217 din 4 aprilie 2017 a Judecătoriei Rădăuți a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la capătul de cerere având ca obiect anulare titlu de proprietate nr. x/2007 și a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect anulare titlu de proprietate nr. x/2007 formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Grănicești (prin primar) și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava și intervenienții D. și C.; a fost respinsă cererea având ca obiect anulare titlu de proprietate nr. x/2007 și cererea de obligare a intimatelor la eliberarea unui nou titlu de proprietate formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Grănicești (prin primar) și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava și intervenienții D. și C.; a fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienții D. și C..
În cauză reclamanta A. a formulat o cerere prin care a solicitat lămurirea, completarea, îndreptarea erorilor și înlăturarea omisiunilor din cuprinsul sentinței civile nr. 1217/04.04.2017.
Prin sentința civilă nr. 1476 din 2 mai 2017 a Judecătoriei Rădăuți a fost admisă, în parte, cererea având ca obiect "completare hotărâre" și a fost completată sentința civilă nr. 1217 din 04.04.2017 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că s-a menționat:
"Respinge cererea având ca obiect obligarea Primarului comunei Grănicești la plata de daune cominatorii"; a fost admisă, în parte, cererea având ca obiect "îndreptare hotărâre" și au fost îndreptate erorile cuprinse în: sentința civilă nr. 1217/04.04.2017 a Judecătoriei Rădăuți (dispozitiv) în sensul că referitor la obiectul acțiunii se va menționa "constatare nulitate absolută titlu de proprietate" în loc de "anulare titlu de proprietate"; referitor la C. și D., se va menționa că au calitatea de intervenienți în interesul reclamantei și nu de pârâți; referitor la numele intervenientului D., se va menționa "Chițan" în loc de "Chița"; încheierea din data de 28.03.2017, în sensul că referitor la C. și D., se va menționa că au calitatea de intervenienți în interesul reclamantei și nu de pârâți; a fost respinsă cererea având ca obiect lămurire dispozitiv.
Prin încheierea civilă nr. 1033 din 31 mai 2017 a Judecătoriei Rădăuți, a fost admisă, în parte, cererea având ca obiect îndreptare eroare materială formulată de reclamanta A. și, în consecință, a fost îndreptată eroarea materială din cuprinsul sentinței civile nr. 1217 din 04.04.2017 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că la fila x, primul aliniat, se va menționa filele x în loc de fila x.
Împotriva sentințelor civile nr. 1217/04.04.2017, nr. 1476/02.05.2017 și a încheierii nr. 1033/31.05.2017, pronunțate de Judecătoria Rădăuți a promovat apel reclamanta A..
Prin decizia civilă nr. 1576 din 28 decembrie 2017, Tribunalul Suceava, secția I civilă a respins, ca neîntemeiate, apelurile.
Prin decizia nr. 228 din 6 noiembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca inadmisibile, recursurile formulate de reclamanta A. și de intervenientul în interesul reclamantei D. împotriva deciziei civile nr. 1576 din 28 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Suceava și a sentințelor civile nr. 1217 din 4 aprilie 2017, nr. 1476 din 2 mai 2017, precum și a încheierii nr. 1033 din 31 mai 2017, pronunțate de Judecătoria Rădăuți, precum și recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii camerei de consiliu din data de 3 septembrie 2018.
Împotriva deciziei nr. 228 din 6 noiembrie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, intervenientul în interesul reclamantei D. și reclamanta A. au formulat contestații în anulare, înregistrate pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. de dosar x/2018
Prin decizia civilă nr. 59 din 6 februarie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins contestațiile în anulare, ca nefondate.
Împotriva deciziei civile nr. 59 din 6 februarie 2019, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. de dosar x/2019
Prin decizia civilă nr. 187 din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins contestația în anulare, ca nefondată.
Împotriva deciziei civile nr. 187 din 11 aprilie 2019, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. de dosar x/2019
Prin decizia civilă nr. 290 din 13 septembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins contestația în anulare, ca nefondată.
Împotriva deciziei civile nr. 290 din 13 septembrie 2019, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. de dosar x/2019
Prin decizia civilă nr. 426 din 21 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins contestația în anulare, ca nefondată.
Împotriva acestei ultime decizii, au formulat contestație în anulare contestatorii A. și C., înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. de dosar x/2019
Prin încheierea din 12.02.2020 dată în dosarul nr. x/2019, instanța a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2019.
Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin decizia nr. 39 din 18 februarie 2020 a respins, ca nefondate, contestațiile în anulare și a aplicat petentei A. sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 500 RON în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
II. Calea de atac exercitată în cauză
Revizuenta A. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 39 din 18 februarie 2020, susținând că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 228/6.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2016.
În motivarea cererii, fundamentată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-au invocat următoarele aspecte:
În decizia nr. 39/18.02.2020 nu a fost invocată autoritatea de lucru judecat.
Cele două litigii în care au fost pronunțate hotărârile pretins potrivnice conțin aceeași cauză juridică, părți și obiect.
Părțile sunt în număr de cinci, respectiv A. - contestatoare-recurentă, D. - intimat, C. - intimat, Comisia Comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Grănicești și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.
Ambele litigii au aceeași cauză juridică, contestatoarea-recurentă A. sesizând instanța deoarece Comisia Comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Grănicești a întocmit la data de 25.01.2007 două procese-verbale de punere în posesie, nr. x/25.01.2007 numai titularei decedate B., prin reconstituire a suprafeței de 1.000 mp teren intravilan cu curți - construcții, și nr. 1879/25.01.2007 numai titularului decedat E. (soțul său) prin constituirea suprafeței de 900 mp teren intravilan arabil. În baza acestor procese-verbale de punere în posesie, Comisia Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată supra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava a emis titlurile de proprietate nr. x/08.02.2007 numai titularei decedate B., prin reconstituirea suprafeței de 1.000 mp teren intravilan cu curți-construcții, și nr. 1879/08.02.2007 emis numai titularului decedat E. prin constituirea suprafeței de 900 mp teren intravilan arabil, fără să fie trecuți pe ele și moștenitorii în viață, așa cum prevede art. 13, alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Revizuenta A. având calitatea de contestatoare-recurentă în cele două pricini, nu poate intabula titlurile de proprietate nr. x/08.02.2007 și nr. y/08.02.2007 false, nelegale, emise numai pe numele titularilor decedați care nu au avut capacitate de folosință prevăzută de art. 35 din Noul C. civ., care i-au ocupat terenul său moștenire, provenit prin schimbare de amplasament în anul 1993 între B. și E..
Titlul de proprietate nr. x/08.02.2007 emis pe numele numitei B. prin reconstituirea suprafeței de 1.000 mp teren intravilan cu curți-construcții i-a ocupat curțile-construcțiile (casă în care locuiește la nr. 474, construită în anul 1982 pe teren cumpărat de la C.A.P.-ul comunei Grănicești în suprafață de 250 mp teren intravilan).
La dosarul Judecătoriei Rădăuți există un extras de carte funciară pentru suprafața de teren intravilan de 250 mp, atribuită către E. și A. ca lot de casă de locuit având nr. 1994/19.09.1990.
Tripla identitate de părți, obiect și cauză reiese și din încheierea nr. 105/11.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2019 cu obiect abținere, în care instanța a constatat că este incident cazul de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 alin. (1) C. proc. civ. și a admis cererile de abținere formulate în cauză.
Prin urmare, consideră revizuenta că în cele două pricini este întrunită cerința triplei identități cu privire la elementele cererii de chemare în judecată, fiind îndeplinite astfel cerințele de admisibilitate ce decurg din dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Cu toate că cele două decizii, respectiv nr. 228/06.11.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 și nr. 39/18.02.2020, pronunțată dosarul nr. x/2019, au soluționat aceeași pricină, soluțiile au fost diferite.
Dispozitivul primei decizii, nr. 228/06.11.2018, se referă la o reclamantă A. fictivă, având C.N.P.-ul format din 14 cifre, persoană inexistentă, iar cea de-a doua decizie, nr. 39/18.02.2020, se referă la contestatoarea reală A. având C.N.P.-ul format din 13 cifre.
III. Soluția pronunțată de instanța de declinare
Prin decizia nr. 132 din 25 iunie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea instanței supreme, raportându-se, în motivare, la prevederile art. 510 alin. (2) coroborate cu art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât prima hotărâre pretins potrivnică este decizia nr. 228/6.11.2018 a Curții de Apel Suceava, iar instanța mai mare în grad acesteia este Înalta Curte de Casație și Justiție.
IV. Apărările formulate în cauză
Intimații nu au formulat întâmpinări.
V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte constată inadmisibilitatea cererii de revizuire în considerarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii și la faptele pe care se întemeiază, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., menționate de revizuentă ca temei de drept al cererii sale, stipulează că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți; în atare situație executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.
Înalta Curte reține că prin "hotărâri potrivnice" se înțeleg acele hotărâri care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultată din hotărârea din primul dosar.
În speță, revizuenta invocă contrarietatea între decizia civilă nr. 39 din 18 februarie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019 și decizia nr. 228 din 6 noiembrie 2018, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2016.
Această din urmă hotărâre nu poate constitui un reper pentru analiza contrarietății cerută de cazul de revizuire ce constituie obiect al cercetării în prezenta cauză, pentru simplul fapt că a fost pronunțată în același dosar cu ultima hotărâre, cea a cărei revizuire se solicită. Or, una din condițiile esențiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire fundamentată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite.
Astfel, în cauza dedusă judecății, se constată că cele două hotărâri judecătorești care se afirmă că ar fi potrivnice nu au fost pronunțate în dosare diferite, ci în cadrul aceluiași dosar, în soluționarea aceleiași cereri de chemare în judecată, fiind vorba doar de etape procesuale diferite ale aceluiași litigiu, respectiv în recurs și contestație în anulare. Căile de atac care s-au soluționat au primit numere de dosare diferite, însă ele au avut la bază o singură pretenție dedusă judecății de către reclamanta A. cu obiect fond funciar - constatare nulitate absolută titluri de proprietate. De altfel, și revizuenta admite că cele două decizii au fost date în soluționarea aceleiași pricini, însă soluțiile diferite au condus la promovarea prezentei căi extraordinare de atac.
Prin decizia nr. 228 din 6 noiembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca inadmisibile, recursurile formulate de reclamanta A. și de intervenientul în interesul reclamantei D. împotriva deciziei civile nr. 1576 din 28 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Suceava și a sentințelor civile nr. 1217 din 4 aprilie 2017, nr. 1476 din 2 mai 2017, precum și a încheierii nr. 1033 din 31 mai 2017 ale Judecătoriei Rădăuți, precum și recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii camerei de consiliu din data de 3 septembrie 2018, în contradictoriu cu intervenientul în interesul reclamantei C. și pârâtele Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Grănicești și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.
Împotriva deciziei nr. 228 din 6 noiembrie 2018 au fost formulate succesiv cinci contestații în anulare, astfel cum rezultă din istoricul cauzei expus la pct. I, iar prin decizia nr. 39 din 18 februarie 2020 au fost respinse de către Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, ca nefondate, contestațiile în anulare declarate de contestatorii A. și C. împotriva deciziei civile nr. 426 din 21 noiembrie 2019.
Revizuirea nu se poate cere pentru contrarietate de hotărâri pronunțate în același dosar în diferite faze procesuale, fiind nesocotită premisa ca pretențiile să se fi judecat separat, cu neobservarea existenței unei autorități de lucru judecat. În cadrul aceluiași proces nu se poate pretinde că au fost pronunțate hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă în diferite cicluri procesuale soluțiile pot fi diferite, în final, o singură hotărâre pune capăt judecății.
Pentru considerentele arătate, raportând cererea de revizuire formulată la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de acest text, urmând să o respingă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 39 din 18 februarie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, formulată de revizuenta A..
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2020.