Decizia nr. 894/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la 14 aprilie 2015, A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, a chemat în judecată pe pârâții B., C. și D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata, în solidar, a sumei de 3.577.606.470,37 RON (damnum emergens) plus dobânda legală aferentă (lucrum cessans) de la data plângerii penale și până la plata efectivă, plângere înregistrată la A. sub nr. x/09.10.2002 și înaintată la aceeași dată de lichidatorul A. la Direcția Națională Anticorupție, conexată la dosarul penal nr. x/2005 al DIICOT și, în final, la dosarul penal nr. x/2011 al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul PICCJ, în care, pe latura penală, prin Ordonanța din 22.09.2014 s-a dispus clasarea față de aceștia, intervenind o lege penală mai favorabilă. Pârâtul C. a solicitat, pe calea cererii reconvenționale, obligarea reclamantei A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, la plata sumei de 1.000.000 RON reprezentând despăgubiri morale pentru atingerea adusă prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale pentru repararea prejudiciilor cauzate prin atingeri aduse onoarei, demnității, reputației, vieții familiale și private, întrucât prin fapta săvârșită de A. a fost vătămat, suferind o vătămare morală și materială.

Sentința pronunțată în primă instanță de Tribunalul Prahova Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 5031 din 10 noiembrie 2017 a respins excepția abuzului de drept procesual, invocată de pârâtul C.. A respins excepția litispendenței, invocată de reclamantă. A admis acțiunea formulată de A. S.A. și a obligat pe pârâți să plătească reclamantei suma de 26.505.816 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de aceștia. A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul C., ca neîntemeiată. A respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Prin încheierea din 12 decembrie 2017, aceeași instanță a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 5031/10.11.2017, în sensul că i-a obligat pe pârâți să plătească reclamantei suma de 265.058,16 RON, în loc de 26.505.816 RON, cum în mod eronat s-a consemnat, urmare a denominării leului. Prin sentința civilă nr. 722/23.02.2018, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 5031/10.11.2017, formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, ca neîntemeiată. Împotriva sentinței fondului au formulat apel reclamanta și pârâții C. și B.. Totodată, reclamanta a declarat apel și împotriva soluției de respingere a cererii de completare, prin sentința civilă nr. 722/23.02.2018.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Ploiești Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 732/13.03.2019 a respins excepția inadmisibilității apelului declarat de A. împotriva sentinței tribunalului. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței. A admis apelul pârâților C. și B. împotriva aceleiași hotărâri. A schimbat, în parte, sentința, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. A menținut în rest dispozițiile sentinței. A respins celelalte excepții și cereri formulate de apelanții pârâți. A admis apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 722/23.02.2018 a Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o, în tot, a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 5031/10.11.2017 a Tribunalului Prahova și a dispus completarea dispozitivului acestei sentințe, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei A. S.A. de acordare a dobânzii legale. A obligat-o pe apelanta reclamantă la plata sumei de 2.285 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, corespunzător culpei procesuale, către apelantul B.. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta A. - S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 1413 din 08.07.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în rejudecare Prin decizia nr. 2126/10.12.2020, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității apelului declarat de A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5031/10.11.2017 a Tribunalului Prahova. A respins apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5031/10.11.2017 a Tribunalului Prahova, ca nefondat. A admis apelul formulat de pârâții C. și B. împotriva aceleiași sentințe, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., ca neîntemeiată. A menținut, în rest, dispozițiile sentinței. A respins celelalte excepții și cereri formulate de pârâți. A admis apelul reclamantei A. S.A. declarat împotriva sentinței civile nr. 722/23.02.2018 a Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 5031/10.11.2017 a Tribunalului prin aceea că a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată. A obligat reclamanta la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, corespunzător culpei procesuale, către pârâtul B.. A admis, în parte, cererea formulată de avocat E., în calitate de curator al pârâtului intimat D., de majorare a onorariului stabilit și față de dispozițiile art. 58 alin. (4) C. proc. civ. a dispus majorarea onorariului cu suma de 700 RON. A obligat reclamanta la plata sumei de 700 RON reprezentând onorariu curator majorat, către avocat E..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva ultimei decizii pronunțate de Curtea de Apel a declarat recurs reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, invocând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În justificarea ipotezei înscrise în pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a rezumat recurenta că, în rejudecarea cauzei, după casare, instanța de apel a reținut o situație de fapt în contradicție cu probele administrate, a expus un raționament pe baza unor motive străine de natura pricinii și a statuat greșit asupra neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale - a faptei reclamate și a prejudiciului. Curtea de apel, efectuând o analiză proprie a fondului raporturilor juridice deduse judecății, a efectelor deciziei penale nr. 424A din 22 martie 2018, din perspectiva dispozițiilor art. 28 C. proc. pen. și a modalității în care sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale a intimaților pârâți, a reținut în baza probelor administrate o situație de fapt conformă cu legea, referitor la acordarea și gestionarea contractului de credit nr. x/2001 de către intimații pârâți, deși probatoriul din dosar confirmă caracterul delictual al faptelor. În opinia recurentei, acestea au fost săvârșite cu încălcarea normelor bancare, fără a avea avizul comitetului de credite din sediul central și fără a fi constituită garanția legală, constând din depozit colateral. În același timp, instanța de apel și-a însușit o situație de fapt străină de natura cauzei, care contravine probelor din dosar, fundamentată pe prezumții rezultate în urma administrării insuficiente a unor probe. A statuat greșit că acel credit ar fi fost acordat în conformitate cu normele legale și că ar fost suficientă aprobarea acestuia de către comitetul de credite al Sucursalei din Ploiești a A.. În concluzie, situația de fapt este în totală contradicție cu probele de la dosar. Recurenta a susținut că instanța de apel a luat act de proba cu înscrisuri constând în hotărârea nr. 271/19.11.2001, însă nu a valorificat-o în scopul soluționării apelului, în condițiile în care înscrisul dovedește că intimații cunoșteau că nu aveau competență materială în acordarea creditului. I s-a mai imputat Curții că a reținut o situație de fapt diferită de cea expusă în rechizitoriul întocmit în dosarul penal nr. x/2005, în sensul că a admis că garanțiile constituite ar acoperi lipsa de legalitate a faptei săvârșite de intimați. Contrar probelor din dosar, a apreciat că în cauză contractul de credit nr. x/2001 a fost probat de președintele A., F., și, inducând ideea existenței unui factor de înlăturare a răspunderii civile delictuale - decizia superiorului - reține acest aspect ca motiv de confirmare a prezumției de nevinovăție, cu consecința respingerii căii ordinare de atac. Deși a administrat, în cadrul probei cu înscrisuri, rechizitoriul emis în dosarul penal nr. x/2005, nu a reținut că în cadrul acestuia se confirmă starea reală de fapt și nici caracterul contradictoriu al declarațiilor date de B. și F. în calitate de inculpați. În acest sens a redat în cuprinsul cererii de recurs declarațiile date de intimați. Astfel, a reținut o situație de fapt străină de natura cauzei, contradictorie probelor din dosar, fundamentată pe prezumții rezultate în urma corelării insuficiente a unor probe sau contrar acestora în beneficiul intimaților. A mai susținut recurenta că hotărârea recurată a reluat ample considerente din sentința penală nr. 765/2015, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2010, deși această hotărâre a fost modificată integral prin decizia penală nr. 424A/2018 a Curții de Apel București, secția I penală. De asemenea, sub îndrumările date de instanța supremă prin decizia nr. 1413/2020, Curtea de Apel a analizat în ce măsură efectele lucrului judecat atașate deciziei penale nr. 424/2018 se răsfrâng asupra judecății civile din perspectiva dispozițiilor art. 28 C. proc. pen. și a statuat, fără temei, cu privire la inexistența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției. A mai reținut că nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat atât timp cât intimații B., C. și D. nu au fost părți în dosarul penal nr. x/2010 A mai criticat recurenta că instanța de apel nu a valorificat efectul pozitiv al lucrului judecat a hotărârii penale în interesul său, ci în interesul intimaților, fundamentându-se pe sentința penală nr. 764/11.05.2015, care a fost modificată pe latură civilă în integralitate prin decizia penală nr. 424/22.03.2018. Instanța de apel a reținut corect că intimații pârâți nu aveau competența de a aproba creditul, că acea prerogativă revenea Consiliului de administrație al A. și că aceștia au semnat contractul de credit ulterior confirmării directorului, respectiv a domnului F., însă induce ideea că a fost aprobat creditul de către Consiliul de administrație și că ar exista decizia superiorului care ar suplini lipsa acelei aprobări și, urmare a reținerii acestei stări de fapt, intimații pârâți nu pot fi trași la răspundere. Deși a reținut că la baza acordării creditului stă și hotărârea comitetului de credit din Sucursala Ploiești, nu a statuat că aceasta este insuficientă pentru aprobarea creditului, hotărârea dovedind unanimitatea în votul dat de intimații pârâți în ceea ce privește nerespectarea normelor bancare în acordarea acelui credit fără aprobarea centralei A.. În opinia recurentei, prezumția instanței de apel în sensul neîndeplinirii cumulativ a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale se fundamentează pe o stare de fapt care nu se oglindește în probele administrate la dosar, străină de natura cauzei. Relativ la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material’’, recurenta a invocat greșita aplicare a prevederilor art. 998-999 C. civ. în raport de aprecierea greșită a probatoriului administrat în dosar. Pe baza prezumțiilor eronate extrase din situația de fapt, instanța de apel a stabilit că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile. În considerarea aspectelor prezentate, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în recurs Intimatul C. a depus întâmpinare, prin care, pe cale de excepție, a invocat nulitatea cererii de recurs pentru neîncadrarea aspectelor invocate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiată. Intimatul B., prin întâmpinare, a invocat nulitatea cererii de recurs din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON, justificate cu chitanța aflată la dosar recurs.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit dovezilor de comunicare regăsite la dosarul de recurs. Recurenta reclamantă a expus un punct de vedere la raport, arătând că este de-acord cu concluziile raportorului și a solicitat admiterea în principiu a recursului cu consecința fixării unui termen în ședință publică în vederea soluționării pe fond a căii de atac. De asemenea, intimatul C. a formulat punct de vedere în cuprinsul căruia a susținut că întreg raționamentul dezvoltat de recurentă în motivele de recurs gravitează în jurul situației de fapt și a probelor administrate, respectiv asupra modului în care au fost interpretate și valorificate de instanță, iar aceste aspecte vizează strict temeinicia și nu legalitatea hotărârii atacate. În consecință, apreciază că recursul nu este admisibil în principiu. Dacă se va trece peste aceste aspecte, consideră că recurenta reclamantă a promovat un recurs nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., chestiune invocată și pe calea întâmpinării de către intimații C. și B., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Prin decizia civilă nr. 2126 din 10 decembrie 2020, atacată în prezenta cauză, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, printre alte dispoziții, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 5031/10.11.2017 a Tribunalului Prahova, a admis apelul pârâților C. și B. ce a vizat aceeași sentință și a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Demersul judiciar al reclamantei vizează o acțiune în despăgubiri având drept scop reîntregirea patrimoniului prejudiciat prin actele decizionale ale pârâților C., B. și D. și atragerea răspunderii civile delictuale, motivat de faptul că aceștia au acordat o linie de credit fără respectarea normelor bancare în ceea ce privește bonitatea/calificarea financiar-economică pentru primirea unui credit, respectiv constituirea de garanții reale la credit, fiind invocate ca temei juridic prevederile art. 998-999 C. civ. și art. 20 din C. proc. pen. Instanța de apel a realizat o analiză a elementelor de fapt care conturează, în opinia recurentei reclamante, fapte ilicite ale pârâților cauzatoare de prejudicii, și a constatat, în esență, că nu se poate reține existența acestora în ceea ce privește încheierea contractului de credit nr. x/29.11.2001, pe cale de consecință, în absența unei condiții din cele prevăzute de art. 998-999 C. civ., nu poate fi instituită răspunderea civilă delictuală. Înalta Curte constată că niciuna din criticile prezentate în recurs nu pune în discuție aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de apel. Se observă că recurenta și-a circumscris susținerile dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., arătând sub un prim aspect că este incidentă ipoteza de casare regăsită în art. 488 pct. 6 din același cod, deoarece instanța de apel a reținut o altă situație de fapt, care contravine probelor administrate pe parcursul soluționării litigiului și a prezentat considerente străine de natura pricinii. Motivul de recurs evocat "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei’’ înglobează mai multe ipoteze care atrag casarea hotărârii, anume lipsa cu desăvărșire a considerentelor, prezența unora care nu au nicio legătură cu natura cauzei și contradictorialitatea în motivare, aceasta din urmă presupunând situația în care sunt unele argumente din care rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată. Toate aceste ipoteze nu au corespondent în criticile formulate, recurenta supunând dezbaterii modul în care a fost reținută situația de fapt în cauză, din perspectiva probelor administrate relativ la acordarea și gestionarea contractului de credit nr. x/2001 de către intimații pârâți. Așadar, se remarcă, din lecturarea motivelor ample de recurs, că se fac aprecieri preponderent cu privire la situația de fapt, la probele valorificate în litigiu, afirmându-se constant că instanța de apel a reținut o situație de fapt străină de natura cauzei și în contradicție cu probatoriul de la dosar. Or, asemenea considerații nu reflectă o situație dintre cele reglementate de motivul de casare referitor la nemotivare, ci pun în discuție stabilirea situației de fapt prin reaprecierea probelor administrate în cauză, ceea ce excedează verificărilor ce pot fi efectuate în recurs, cale de atac de reformare prin intermediul căreia se declanșează exclusiv un control de legalitate a hotărârii în limita motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Se mai reține că stabilirea situației de fapt constituie apanajul instanțelor de fond, iar instanța de recurs poate exercita doar un control de legalitate a hotărârii atacate și nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situației de fapt și reaprecierea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare, cum tinde recurenta prin motivele de recurs evocate. Sub al doilea aspect s-a invocat greșita aplicare a prevederilor art. 998-999 din vechiul C. civ., subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pretinzându-se că concluzia instanței de apel în sensul neîndeplinirii condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimaților pârâți se fundamentează pe o stare de fapt ce nu se reflectă în probele administrate, fiind străină de natura cauzei. A conchis recurenta că, pe baza prezumțiilor eronate extrase din starea de fapt, Curtea de Apel a stabilit că nu sunt întrunite elementele pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a intimaților. Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situația când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Instanța a aplicat greșit normele de drept material când a recurs la textele de lege aplicabile litigiului, dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greșit. Înalta Curte constată că nici aceste aserțiuni nu au semnificația unor critici apte de a declanșa un control de legalitate în limita motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta reclamă doar în aparență aplicarea greșită/încălcarea legii, din cuprinsul criticii neputând fi decelate aspecte de nelegalitate încadrabile în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., relativ la analiza făcută de instanța de apel asupra instituirii răspunderii civile delictuale în sarcina intimaților pârâți, deoarece, din nou, se fac aprecieri pe stabilirea eronată a situației de fapt și interpretarea, respectiv evaluarea probelor. Or, acestea reprezintă chestiuni de netemeinicie, ce nu intră în apanajul prezentei instanțe de recurs, de vreme ce stabilirea situației de fapt și reaprecierea probatoriului reprezintă un atribut al instanțelor de fond. Amintește Înalta Curte că recursul, prin specificul său, este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se verifică exclusiv chestiuni ce vizează corecta interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond în limita motivelor reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Nu în ultimul rând, este de observat că recursul nu conține critici concrete, punctuale la adresa instanței de control judiciar anterioare, care să poată fi spuse controlului de legalitate specific recursului, ci sunt redate pe parcursul multor pagini paragrafe din considerentele deciziei recurate și se oferă o interpretare proprie a înscrisurilor de la dosar, în încercarea de a se declanșa o devoluare a fondului cauzei în prezenta cale extraordinară de atac. Astfel, rezultă că această manieră de redactare a motivelor de către recurentă nu respectă exigențele dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care implică dezvoltarea unor critici de nelegalitate riguroase în legătură cu dezlegările date, în drept, de instanța de apel. Pentru rațiunile înfățișate, se constată că susținerile recurentei reclamante nu se grefează pe motivele de nelegalitate invocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., și nu se identifică, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nici motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu în procedura de filtrare a recursului. Pe cale de consecință, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. combinat cu art. 489 alin. (2) din același cod, se va anula recursul exercitat de reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, împotriva deciziei civile nr. 2126 din 10 decembrie 2020. Ca urmare a soluției dispuse, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și va obliga pe recurenta reclamantă, parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat către intimatul B., achitat cu chitanța nr. x din 17 mai 2021, aflată la dosarul de recurs. Prin prezenta decizie se va menține dispoziția de numire a curatorului, avocat E., pentru intimatul pârât D., desemnat de instanța de fond.