ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1413/2020

Ședința publică din data de 8 iulie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar a solicitat, în contradictoriu cu B., C., D., obligarea pârâților la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 3.577.606.470,37 ROL (damnum emergens), plus dobânda legală aferentă (lucrum cessans), de la data plângerii penale și până la plata efectivă, plângere înregistrată la A. sub nr. x/09.10.2002 și depusă/înaintată la aceeași dată de lichidatorul A. la Direcția Națională Anticorupție, conexată la dosarul penal nr. x/2005 al DIICOT și, în final, la dosarul penal nr. x/2011 al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul PICCJ, în care, pe latura penală, prin Ordonanța din 22.09.2014, s-a dispus clasarea față de aceștia, intervenind o lege penală mai favorabilă.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 C. civ. de la 1865 și art. 20 C. pen.

Pârâtul C. a solicitat, prin cerere reconvențională, obligarea reclamantei A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, la plata sumei de 1.000.000 RON reprezentând despăgubiri morale, pentru atingerea adusă prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale, pentru repararea prejudiciilor cauzate prin atingeri aduse onoarei, demnității, reputației, vieții familiale și private, întrucât prin fapta săvârșită de A. a fost vătămat, suferind o vătămare morală și materială.

Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin sentința nr. 5031/10.11.2017, a respins excepția abuzului de drept procesual invocată de pârâtul C.. A respins excepția litispendenței invocată de reclamantă. A admis acțiunea formulată de A. S.A. și a obligat pe pârâți să plătească reclamantei suma de 26.505.816 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de aceștia. A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul C., ca neîntemeiată. A respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 12 decembrie 2017, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis sesizarea din oficiu. A dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 5031/10.11.2017, în sensul că i-a obligat pe pârâți să plătească reclamantei suma de 265.058,16 RON ron în loc de 26.505.816 RON ron, cum în mod eronat s-a consemnat, urmare a denominării leului.

Prin sentința nr. 722/23.02.2018, Tribunalul Prahova, secția 1 civilă a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 5031/10.11.2017, formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 732/13.03.2019, a respins excepția inadmisibilității apelului declarat de A. împotriva sentinței tribunalului. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, împotriva sentinței, în contradictoriu cu pârâții D., prin curator E., C. și B.. A admis apelul pârâților C. și B. împotriva aceleiași hotărâri. A schimbat, în parte, sentința, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. A menținut în rest dispozițiile sentinței. A respins celelalte excepții și cereri formulate de apelanții-pârâți. A admis apelul reclamantei A. împotriva sentinței nr. 722/23.02.2018 a Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o, în tot. A admis cererea de completare a dispozitivului sentinței 5031/10.11.2017 a Tribunalului Prahova și a dispus completarea dispozitivului acestei sentințe, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei A. de acordare a dobânzii legale. A obligat-o pe apelanta - reclamantă A. la plata sumei de 2285 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, corespunzător culpei procesuale, către apelantul B..

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta A. - S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, care a invocat incidența motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în susținerea cărora a arătat următoarele:

- Decizia se bazează pe o motivare confuză și contradictorie, reținând o stare de fapt străină cauzei.

Astfel, la pagina 41 a deciziei recurate se face trimitere la cele reținute în decizia penală nr. 424/A/22.03.2018 a Curții de Apel București, în legătură cu modalitatea de acordare a creditelor A. în perioada care interesează cauza și la faptul că aprobarea creditului nr. 90/29.11.2001 s-a făcut de către numitul F., în calitatea acestuia de președinte al băncii, în timp ce B., C. și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, conform cărora s-au constatat nereguli în acordarea creditului.

Or, la pagina respectivă din decizia penală menționată se face o prezentare a celor reținute de către tribunal, nefiind o statuare a instanțelor de apel.

La fel, se face trimitere la cele reținute de instanța penală în apel, în legătură cu modul de acordare, garantare și rambursare a unor credite de la A. - Sucursala Ploiești, deși nici aceste aspecte nu sunt stabilite prin decizia penală, ci reprezintă doar redări ale celor constatate prin sentința fondului.

Tot în mod eronat, și în contra situației reale, decizia civilă recurată constată că în cauza penală finalizată prin decizia penală nr. 424/A/23.03.2018 s-ar fi stabilit că numitul F. a continuat săvârșirea de acte materiale care se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii de delapidare, cu titlu de exemplu fiind menționată acordarea creditului nr. 90/29.11.2001 de către S.C. G. S.R.L., care nu a fost garantat cu depunere de cash colateral și nu au fost respectate Ordinele BNR privind limitele garanțiilor constituite.

În acest context, cu reținerea unei stări de fapt greșite, au fost înlăturate susținerile reclamantei conform cărora dosarul penal a privit un alt credit față de cel acordat S.C. G. S.R.L. Băicoi, conform contractului nr. x/29.11.2001.

În mod eronat a concluzionat instanța de apel că, potrivit experților desemnați în cauza penală, în cuantumul prejudiciului stabilit, de 263.581.160.534 RON/ROL, decurgând din acordarea de credite din surse proprii și atrase ale băncii, este inclus și cel aferent contractului nr. x/2001, în valoare de 1.680.000 RON, ce face obiectul prezentei judecăți.

Concluzia este greșită, fundamentată pe motive extrase dintr-o stare de fapt străină cauzei întrucât creditul nr. x/2001, în valoare de1.680.000 RON nu este cel vizat prin prezenta acțiune. Acest credit a fost acordat de numitul F., dar prin Sucursala București a A.., la data de 15.05.2001, către S.C. H. S.R.L. București, fiind utilizat, la data acordării, pentru rambursarea creditelor nr. 83/2001 și 84/2001 acordate de S.C. I. S.A. Deva și nu a fost restituit.

Or, creditul ce face obiectul cauzei, deși poartă tot nr. x/2001, a fost acordat la data de 29.11.2001, societății G. S.R.L. Băicoi, fiind un credit de exploatare - linie de credit - în valoare de 5.000.000.000 RON vechi. Acest credit a constituit inițial obiect al dosarului de urmărire penală nr. 34/D/P/2005 al DIICOT, ulterior, obiect al dosarului de urmărire penală nr. 879/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a fost soluționat doar pe latura penală, rămânând nesoluționată latura civilă.

- În ceea ce privește prejudiciul pretins în prezenta cauză, aprecierea instanței de apel în legătură cu cele două contracte de credit a determinat aceeași concluzie eronată, în sensul că acesta ar fi inclus, potrivit considerentelor deciziei penale, în cuantumul prejudiciului total de 263.581.160.534 RON (ROL).

În realitate, în totalul prejudiciului menționat anterior intră, potrivit raportului de expertiză contabilă administrat în procesul penal, creditul cu nr. x din 15.05.2001, în valoare de 16.800.000.000 RON (ROL), acordat către S.C. H. S.R.L. și nu creditul nr. x/29.11.2001, linie de credit de 5.000.000.000 RON (ROL) către S.C. G..

- Decizia a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură aplicabile, precum și a normelor de drept material, respectiv art. 998-999, 1003, 1.201 C. civ.

Astfel, apelul a fost judecat în baza Noului C. proc. civ., contrar dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, conform cărora noua reglementare se aplică doar proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Or, în speță, deși cererea a fost înregistrată la instanța civilă după data de 15.02.2013, aceasta a fost înregistrată în dosarul de urmărire penală nr. 34/D/P/2005 al DIICOT și ulterior, în dosarul nr. x/2011 al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind latura civilă rămasă nesoluționată în acest din urmă dosar.

Au fost indicate, ca nesocotite astfel, dispozițiile art. 24 C. proc. civ. (legea aplicabilă, proceselor noi), art. 26 alin. (1) C. proc. civ. (legea aplicabilă mijloacelor de probă), art. 20 C. proc. civ. (respectarea principiilor fundamentale), art. 20 C. proc. pen. 1968 (cazuri speciale de rezolvare a acțiunii civile).

- În ce privește încălcarea dispozițiilor de drept material (art. 998-999, art. 1003 și 1.201 C. civ.) s-a susținut că prin respingerea acțiunii în despăgubiri a reclamantei, instanța de apel a constatat că prejudiciul pretins de aceasta ar fi fost deja pus în sarcina unei alte persoane (F.), așa încât nu se poate reține că la acest moment "mai poate fi opus un prejudiciu cert pârâților", lipsind una din condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale.

În felul acesta, indirect și în mod greșit, instanța de apel reține puterea de lucru judecat, deși nu sunt îndeplinite condițiile legale ale art. 1201 C. civ., între latura civilă din procesul penal (dosar nr. x/2010 Curtea de Apel București) și dosarul civil de față neexistând identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, nu se observă că pe latura civilă, sentința nr. 764/2015 a Tribunalului București a fost modificată în tot prin decizia penală nr. 424/A/2018, că prejudiciul A. a fost stabilit prin această din urmă decizie și că în el nu este inclus prejudiciul pretins în prezenta cauză.

În mod eronat n-au mai fot analizate celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.

De asemenea, și în ipoteza în care la repararea prejudiciului ar fi fost obligat un terț - de altfel, a fost obligat administratorul S.C. G. S.R.L. - intimații-pârâți nu pot fi exonerați de răspundere civile delictuală, câtă vreme au avut o contribuție esențială la producerea directă a pagubei, fiind incidente dispozițiile art. 1.003 C. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 26.02.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul - constatând posibilitatea încadrării criticilor în aspectele de nelegalitate invocate - și a fixat termen de judecată, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia la data de 13.05.2020 când, datorită instituirii stării de urgență prin Decretul nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212/16.03.2020, prelungită prin Decretul nr. 240/14.04.2020, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 311/14.04.2020, judecata cauzei a fost suspendată de plin drept, în conformitate cu dispozițiile acestor acte normative.

Prin rezoluția din 27.05.2020, cauza a fost repusă pe rol, fiind acordat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți, la data de 08.07.2020.

Urmare a comunicării motivelor de recurs, la 23.09.2019, în termen legal, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul - pârât C., prin care a fost invocată excepția nulității recursului și a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, neîntemeiat și vădit nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

La 02.10.2019, recurenta - reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul - pârât C., prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate.

Referitor la excepția nulității recursului a arătat că prin recurs nu a invocat doar explicit motivele de nelegalitate ci a formulat critici obiective/efective privind nelegalitatea deciziei.

La 10.10.2019, în termen legal, intimatul -pârât B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind lovit de nulitate, iar în subsidiar, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că motivele invocate nu se încadrează în cele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în sensul că deși le invocă pe cele ale pct. 6 și 8, argumentele se referă la modul de administrare a probatoriilor.

Dacă se va trece peste excepția nulității recursului, a învederat că susținerile recurentei sunt nefondate.

La 21.10.2019, a fost înregistrat răspunsul la întâmpinarea intimatului - părât B. formulat de intimatul - pârât C..

Recurenta a depus, în termen legal, răspuns la întâmpinarea intimatului -pârât B., înregistrată la 23.10.2019.

A solicitat unirea excepției nulității cu fondul recursului, având în vedere că sunt necesare apărări care nu pot fi desprinse de aceasta.

A arătat că excepția nulității recursului nu poate fi reținută, fiind nefondată, invocată cu rea-credință și formal, în condițiile în care cererea de recurs cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute la art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora în sensul și în limitele următoarelor considerente:

- Decizia din apel se fundamentează, cum corect se arată prin criticile recurentei, pe motive contradictorii și străine cauzei, apte să atragă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, reținând că a existat un proces penal finalizat prin decizia penală nr. 424/A/22.03.2018 a Curții de Apel București, prin care s-a stabilit că altă persoană (numitul F.) ar fi fost deja obligată la plata prejudiciului solicitat prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, instanța de apel face trimitere la considerente ale acestei decizii care nu-i susțin argumentarea.

În acest sens, se constată că paginile indicate (44,110,116) din decizia penală, ca fiind cele în care se realizează analiza contractului de credit nr. x/29.11.2001, n-au un astfel de corespondent (vizând, în realitate, alte aspecte, referitoare la legalitatea operațiunilor de majorare capital social al A.; situația constituirii și desființării unor depozite; competențele privind plasamentele în valori mobiliare, prin intermediul S.C. J. S.A.).

În același timp, confuzia în care se găsește instanța de apel atunci când prezintă ca fiind statuări cu caracter definitiv ale deciziei penale (separat de aspectul semnalat anterior, al lipsei oricărei corespondențe între paginile indicate și ceea ce se consemnează, în realitate, în conținutul respectivelor pagini) rezultă în mod evident și din aceea că decizia penală pe care își sprijină raționamentul realizează, în realitate, prezentarea motivelor de apel și în continuare, analiza acestora (cu schimbarea soluției pe latura civilă), la paginile 200-279.

Astfel fiind, acea parte a hotărârii penale, la care face trimitere Curtea de Apel Ploiești în decizia civilă recurată, nu conține temeiurile de fapt și de drept ale adoptării deciziei penale, ci doar prezentarea sentinței de primă instanță, obiect al controlului judiciar în calea de atac a apelului.

De aceea, concluzia la care ajunge, în sensul că potrivit deciziei penale nr. 424/A/22.03.2018 s-ar fi statuat asupra creditului nr. 90/29.11.2001, în sensul că a fost acordat de președintele A.. fără să fi fost îndeplinite condițiile de creditare, este una bazată pe motive străine în contextul arătat, al inexistenței unei astfel de analize și statuări în considerentele justificative ale deciziei penale, (care dimpotrivă, admițând apelul A., a schimbat soluția pe latura civilă, conform considerentelor regăsite la filele x).

Mai mult, confuzia în care s-a aflat instanța de apel în legătură cu contractul de credit cu privire la care s-a pretins prejudicierea reclamantei potrivit acțiunii civile de față, rezultă și din referirea pe care aceasta o face la raportul de expertiză contabilă, reținând că potrivit acestuia s-ar fi stabilit că "prejudiciul total cauzat de acordarea de credite, din sursele proprii și atrase ale băncii, a fost de 263.581.160.534 RON, din care suma de 16.800.000.000 RON (1.680.000. Ron) este aferentă creditului nr. 90/2001, care nu a fost rambursat până la data de 31.12.2001".

Or, așa cum a arătat recurenta-reclamantă și cum a rezultat din actele dosarului, au existat două contracte de credit înregistrate sub nr. x/2001, unul încheiat la 15.05.2001, cu S.C. H. S.R.L. București pentru o sumă de 16.800.000.000 RON vechi, acordat de A. - Sucursala București și celălalt, încheiat la 29.11.2001 cu S.C. G. S.R.L. Băicoi, în valoare de 5.000.000.000 RON vechi, acordat de A. - Sucursala Ploiești.

Ceea ce face obiectul prezentei cauze civile, potrivit motivelor acțiunii ce a învestit instanța, este pretenția de despăgubire decurgând din contractul nr. x/29.11.2001 încheiat cu G. S.R.L., iar nu din contractul nr. x/15.05.2001, în privința căruia reține instanța de apel includerea sumei aferente, de 16.800.000.000 RON, în totalul prejudiciului cauzat băncii.

Aceste considerente confuze și contradictorii care, pe de o parte, se sprijină pe statuări ale deciziei penale neregăsite ca atare în conținutul acesteia și pe de altă parte, fac trimitere la un contract de credit care vizează o altă sumă decât cel care se constituie în fundamentul pretenției civile a reclamantei atrag nelegalitatea soluției adoptate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- Critica referitoare la greșita soluționare a cauzei prin aplicarea Noului C. proc. civ., deși acțiunea civilă este de fapt, urmare a nesoluționării laturii civile într-un dosar penal constituit în baza plângerii penale din 2002, are caracter nefondat.

Astfel, învestirea instanței civile a avut loc la 14.04.2015, după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ. (la 15.02.2013), iar potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 "dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia". În același sens sunt dispozițiile art. 24 C. proc. civ., care reglementează legea aplicabilă proceselor noi.

Împrejurarea că anterior învestirii instanței civile a existat o constituire de parte civilă în dosarul penal nu influențează, sub aspect temporal, legea aplicabilă procedurii judiciare civile.

Așa cum rezultă din textele anterior menționate, legea nouă de procedură civilă se aplică proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare. Or, procesul civil se declanșează, se pune în mișcare prin actul de sesizare a instanței civile, iar nu prin constituirea de parte civilă în dosarul penal. Câtă vreme acțiunea civilă este atașată celei penale, ea este supusă sub aspectul normelor procedurale (care vizează, în mod specific, momentul până la care poate fi promovată, prin constituirea de parte civilă; exercitarea actelor de dispoziție asupra acesteia, etc.) celor prevăzute de C. proc. pen., care reprezintă sediul materiei pentru desfășurarea procesului penal.

Nu se poate susține așadar, că prin constituirea de parte civilă în procesul penal, partea vătămată a învestit instanța civilă, pentru a pretinde că avea un proces civil în curs la data intrării în vigoare a Noului C. proc. civ. și ca atare, i-ar fi fost aplicabilă vechea reglementare.

Invocând o nesocotire a normelor de drept tranzitoriu sub acest aspect, recurenta este în eroare asupra sintagmei de "proces început după intrarea în vigoare" a noii legi de procedură întrucât procesului civil (totalitatea mijloacelor procesuale, începând cu acțiunea ce a învestit instanța, puse în mișcare pentru protejarea dreptului subiectiv în fața instanței civile) nu-i poate fi asimilată constituirea de parte civilă în dosarul penal.

În acest sens, dispozițiile art. 192 N. C. proc. civ., reglementând dreptul de a sesiza instanța, statuează că "pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime, orice persoană se poate adresa instanței competente cu o cerere de chemare în judecată"(alin. (1) și că "procesul începe prin înregistrarea cererii la instanță, în condițiile legii" (alin. (2).

Este vorba, în mod evident, despre începerea procesului la instanța civilă odată cu actul de învestire a acesteia, proces care va fi supus noii reglementări cu respectarea criteriului temporal așa cum rezultă el din dispozițiile legale menționate anterior, ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, art. 24 N. C. proc. civ.

- În ce privește nesocotirea normelor de drept material, respectiv a condițiilor angajării răspunderii civile delictuale, instanța de apel a constatat că nu există prejudiciu - și astfel, nu se mai impune analiza celorlalte elemente - dat fiind faptul că acesta a fost stabilit prin decizia penală nr. 424/A/22.03.2018 a Curții de Apel București, fiind deja obligat numitul F. la repararea acestuia.

Or, a arătat recurenta, în prejudiciul reținut prin decizia penală nu este inclus și prejudiciul pretins în prezenta cauză.

Pentru argumentele arătate în analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se va constată că, într-adevăr, nestabilind care sunt elementele prejudiciului asupra căruia s-a pronunțat decizia penală și nereținând, fără a confunda două contracte de credit, care dintre ele constituie fundamentul pretenției civile de față, instanța de apel nu se putea pronunța, în maniera în care a făcut-o, asupra lipsei unui element al răspunderii civile delictuale.

Deși de principiu efectele hotărârii penale se repercutează cu autoritate de lucru judecat și asupra judecății acțiunii civile de către instanța civilă (nefiind necesară, cum greșit susține recurenta, existența triplei identități de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ., întrucât este vorba de raportul între două jurisdicții diferite), în același timp, pentru a se da eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat din penal (sub aspectul existenței faptei și a persoanei care răspunde de ea), instanța trebuia să lămurească fără dubiu că respectivul contract de credit fusese analizat și inclus ca atare în prejudiciul total stabilit prin decizia penală.

Or, reclamanta a pretins de la momentul învestirii instanței că latura civilă din procesul penal (dosar nr. x/2010) soluționat prin decizia penală nr. 424/A/2018 a Curții de Apel București, este diferită de pretențiile prezentei acțiuni, fiind vorba, în prezenta cauză, de latura civilă nesoluționată a altui dosar penal, în care calitatea de învinuiți au avut-o cei trei intimați-pârâți (dosar nr. x/2011) și în care s-a pronunțat soluția de clasare.

De aceea, extinzând efectele autorității de lucru judecat din penal asupra unor aspecte în privința cărora nu a demonstrat, prin considerente pertinente, că instanța penală s-ar fi pronunțat, decizia recurată lipsește de analiza proprie, efectivă, condițiile răspunderii civile delictuale care au fundamentat pretențiile reclamantei.

În acest context, statuarea că există deja o hotărâre judecătorească (decizia penală) care constituie titlu executoriu și de aceea, prejudiciul nu ar avea caracter cert, este una bazată pe o analiză defectuoasă (contradictorie și confuză) care nu a stabilit cu certitudine și claritate elementele componente ale prejudiciului din cauza penală, în așa fel încât să se opună cu valoarea efectului pozitiv al lucrului judecat în raportul dintre cele două jurisdicții - penală și civilă.

Ca atare, reținând caracterul contradictoriu respectiv, lipsit de pertinență (prin trimiterile făcute la decizia penală) al considerentelor deciziei recurate, cu consecințele arătate asupra analizei de fond a elementelor răspunderii civile delictuale, precum și asupra modalității în care poate fi valorificat efectul pozitiv al lucrului judecat în penal asupra acțiunii civile ulterioare, Înalta Curte va admite recursul și în baza art. 497 C. proc. civ., cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

La reluarea judecății, se vor avea în vedere obiectul acțiunii reclamantei - dat de pretențiile de despăgubire a acesteia în legătură cu contractul de credit nr. x/29.11.2001 încheiat de A. - Sucursala Ploiești cu S.C. G. S.R.L. Băicoi pentru suma de 5.000.000.000 RON și fundamentul juridic al acestei acțiuni reprezentat de dispozițiile art. 998-999 C. civ. se va analiza în ce măsură acest contract a făcut obiectul judecății penale finalizate prin decizia penală nr. 424/A/22.03.2018 a Curții de Apel București și în ce măsură efectele lucrului judecat atașate acestei hotărâri se pot repercuta asupra judecății civile din perspectiva dispozițiilor art. 28 C. proc. pen., în situația contrară urmând a se proceda la propria analiză a instanței civile asupra fondului raporturilor juridice deduse judecății și asupra modalității în care sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana intimaților-pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, cu sediul în Brașov, P-ța Sfatului nr. 26, județul Brașov împotriva deciziei nr. 732/13.03.2019 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă în contradictoriu cu intimații-pârâți C., cu domiciliul în județul Prahova, B., cu domiciliul în județul Prahova, D., cu domiciliul în județul Prahova.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8 iulie 2020.