ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 805/2022

HOTĂRÂRE

07.04.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 805/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la 25 august 2021, sub nr. x/2021, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a formulat contestație la executare privind dosarul nr. x/2015, înregistrat la BEJ C., solicitând anularea executării silite; restituirea sumelor reținute prin înființarea popririi asupra veniturilor salariale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2584 din 11 octombrie 2021, Judecătoria Bârlad a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 714 alin. (1) și 651 alin. (1) C. proc. civ., care determină o competență teritorială exclusivă a instanței de executare, respectiv a judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, precum și a Deciziei nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Ca situație de fapt, a constatat că încheierea de încuviințare a executării silite este pronunțată la 10 septembrie 2019 de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2015, conform încheierii de încuviințare a executării silite emise de C. la 19 octombrie 2015, în dosarul nr. x/2015, ceea ce semnifică faptul că este deja stabilită competența teritorială de ordine publică a instanței de executare.

Raportând temeiurile juridice incidente la situația de fapt reținută, s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 1 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat sentința civilă nr. 1263 din 4 februarie 2022, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Bârlad, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 714 și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care determină o competență teritorială exclusivă a instanței de executare, respectiv a judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Ca situație de fapt a observat că, la data formulării cererii de executare silită, 13 octombrie 2015, debitorul avea domiciliul în mun. Bârlad, iar prin încheierea din 10 septembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost încuviințată executarea silită a dispozițiilor titlului executoriu.

Instanța a apreciat că, în interpretarea Deciziei nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu se poate stabili că instanța de executare este Judecătoria Sectorului 1 București, având în vedere că nu este îndeplinită situația premisă expusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, în paragraful 48:"Prin urmare, situația premisă este aceea că există un titlu executoriu, în accepțiunea dată de alin. (2) al art. 632 din C. proc. civ. ("Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare"), iar în respectivul titlu figurează mai mulți debitori care au domicilii sau sedii diferite, situate în raza de competență a mai multor judecătorii. Aceasta, în condițiile în care este știut faptul că, raportat la categoriile de titluri executorii, enumerarea din alin. (2) al art. 632 este una limitativă." Astfel, s-a reținut că, în speță, există un singur debitor în cadrul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/9.10.2013.

Sub un alt aspect, s-a reținut că mai există o situație premisă ce trebuie avută în vedere, în sensul că, pentru a fi incidente regulile de stabilire a instanței de executare, astfel cum au fost expuse în Decizia nr. 20/2021, este necesar ca cel puțin unul dintre debitorii din titlul executoriu să aibă domiciliul în circumscripția instanței ce încuviințează executarea silită. S-a apreciat că nu se poate interpreta că Înalta Curte de Casație și Justiție a dorit extinderea efectelor unicității instanței de executare, în orice situație, ci că a analizat și interpretat doar situația cu care a fost sesizată. Mai arată că tot în cadrul paragrafului 48 a menționat că debitorii au domicilii sau sedii situate în raza de competență a mai multor judecătorii. Astfel, sintagma "în raza de competență" înseamnă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., dar prin raportare la unul sau unii dintre debitori, nu prin raportare la toți.

În al treilea rând, s-a apreciat că dacă s-ar admite o asemenea interpretare, s-ar ajunge la o situație de nonsens juridic atunci când ar fi invocată necompetența instanței ce a încuviințat executarea silită pe calea contestației la executare. Astfel, instanța învestită cu contestația la executare ar trebui să constate că este competentă și este instanța de executare, în temeiul Deciziei nr. 20/2021, ca ulterior să rețină că motivul de contestație este întemeiat, respectiv nu este instanța de executare, pentru că nu sunt incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., pentru niciunul dintre debitori.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit prezentul conflict de competență, debitorul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a contestat actele de executare silită încheiate în dosarul de executare nr. 884/2015, înregistrat la BEJ C., solicitând anularea executării silite; restituirea sumelor reținute prin înființarea popririi asupra veniturilor salariale, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În speță, instanțele de judecată au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispozițiile art. 714 și art. 651 C. proc. civ., ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de executare, conflictul negativ fiind generat de modalitatea diferită în care instanțele aflate în conflict au înțeles să facă aplicarea dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., Judecătoria Bârlad reținând că instanța de executare a fost deja stabilită prin pronunțarea încheierii de încuviințare a executării silite de către Judecătoria Sectorului 1 București, iar Judecătoria Sectorului 1 București prin raportare la sediul debitorului.

Din examinarea actelor dosarului se constată că încheierea de încuviințare a executării silite din 19 octombrie 2015 a fost emisă de BEJ C., în dosarul execuțional nr. x/2015, nefiind astfel pronunțată de o instanță judecătorească pentru a atrage competența de soluționare a contestației la executare de către instanța ce a pronunțat încuviințarea executării silite.

În cauză, încheierea din 10 septembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, la care instanțele în conflict au făcut trimitere se referă la învestirea cu formula executorie a contractului de credit nr. x din 9 octombrie 2013, iar nu la o încheiere de încuviințare a executării silite pronunțată de o instanță de judecată.

Se mai reține că debitorul contestator A. avea domiciliul, la data demarării executării silite, 13 octombrie 2015, în Bârlad, jud. Vaslui, aspect în raport de care se reține, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., că instanța de executare competentă să soluționeze prezenta contestație la executare este Judecătoria Bârlad.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Bârlad urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.