ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2320/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2320/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare formulată la data de 09.07.2019 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad sub nr. x/2019, contestatoarea A. S.A, în contradictoriu cu intimatul B., a solicitat anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare 47/2019 aflat pe rolul BEJ C., anularea încheierii prin care s-a dispus încuviințarea executării silite și restituirea taxei judiciare de timbru.
Prin sentința nr. 2845 din 3 decembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 714 C. proc. civ., competența soluționării contestațiilor la executare aparține instanței de executare. De asemenea, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripții se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul/sediul debitorului.
Cum în speța de față sediul debitorului, anume contestatoarea A. S.A, este în București, Calea x, s-a apreciat că Judecătoria Sectorului 3 București este competentă teritorial să soluționeze prezenta contestație la executare.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București soluționarea contestației la executare formulată de debitoarea A. S.A.
Prin sentința nr. 6330 din 29 iulie 2020, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Bârlad. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că din actele de executare reiese că sesizarea organului de executare a fost făcută de creditorul intimat și încuviințarea executării a avut loc la data de 14 iunie 2019, încheierea fiind pronunțată de Judecătoria Bârlad.
Tot din actele de executare atașate la dosar, reiese că executarea silită s-a pornit împotriva debitorului A. - Sucursala Bârlad, care a fost somată să se conformeze titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 755/2016 a Judecatoriei Bârlad, iar în acest sens s-a format dosarul de executare nr. 47/2019 al BEJ C..
Așadar, s-a arătat că debitor în cadrul procedurii de executare contestate în cauza de față este A. - Sucursala Bârlad, față de care a fost pronunțat titlul executoriu reprezentat de sentinta civilă nr. 755/2016, astfel că sediul acestui debitor, situat în Bârlad, județul Vaslui, este cel care atrage competența Judecătoriei Bârlad, ca instanță de executare, în soluționarea prezentei contestații .
În consecință, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad, ca instanță de executare.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin contestația la executare formulată la data de 09.07.2019 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad, contestatoarea A. S.A, în contradictoriu cu intimatul B., a solicitat anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare 47/2019 aflat pe rolul BEJ C., anularea încheierii prin care s-a dispus încuviințarea executării silite și restituirea taxei judiciare de timbru.
Contestația la executare este de competența instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.. Mai mult, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016:
"Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".
Judecătoria Bârlad, prin încheierea din 14 iunie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis cererea formulată de B.E.J. C. privind pe creditorul B. și pe debitoarea A. S.A. - Sucursala Bârlad și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 755/2016 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. x/2015 și încheierea pronunțată la data de 27.06.2017 de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. x/2019, pentru realizarea creanței în cuantum de 14.200,53 euro.
Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea din 14 iunie 2019, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, anume Judecătoria Bârlad, ca instanță de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2020.