ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2107/2020

HOTĂRÂRE
15.10.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2107/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la 15 octombrie 2018, contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu intimații B. și C., a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 364/2018 al BEJA "D.", începând cu încheierea din 25.09.2018 privind stabilirea cheltuielilor de executare, precum și a Somației din aceeași dată, emisă în temeiul art. 888 C. proc. civ., dar și împotriva actelor de executare ulterioare, emise în dosarul execuțional pentru "obligația de a face", dar și pentru plata debitului în valoare de 39.112,23 EUR+2000 RON cheltuieli de judecata.

A solicitat admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată, cu anularea tuturor actelor de executare și repunerea părților în situația anterioară executării silite.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 712 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1450 din 18 februarie 2019, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În motivare, instanța a reținut că în cauză contestația vizează în principal lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2933 din 08.07.2016 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2015, întreaga motivare a contestatoarei axându-se pe aceste aspecte, apreciind că este vorba în parte de o contestație la titlu ce atrage competența de soluționare a cauzei de către Judecătoria Suceava - instanță care devine competentă, prin prorogare de competență, să soluționeze și contestația la executare, contestație indisolubil legată de contestația la titlu.

De asemenea, a apreciat că nu ar fi în interesul soluționării cauzei o eventuală disjungere a celor două capete de cerere, astfel încât, în temeiul art. 713 alin. (3) teza I și art. 132 alin. (3) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Prin precizările la acțiune depuse la dosar, contestatoarea A. S.A. a arătat că prezenta contestație a fost formulată împotriva executării silite pornită în dosarul de executare nr. 364/2018 al BEJA "D.", în conformitate cu prevederile art. 712 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 715 alin. (1) pct. 3 din același cod.

De asemenea, a menționat că cererea a fost motivată în drept în temeiul art. 712 și următoarele C. proc. civ., astfel că aceasta este întemeiată și pe dispozițiile art. 712 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2019, Judecătoria Suceava a disjuns capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 712 alin. (2) C. proc. civ., formând un nou dosar având ca obiect contestație la executare.

Totodată, a invocat și a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava invocată cu privire la contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 712 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 370 din 28 ianuarie 2020, Judecătoria Suceava (anexa 1) a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație împotriva actelor de executare silită în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, a constatat ivit conflictul negativ și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. - ce prevăd că:

"contestația la executare se introduce la instanța de executare", coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, având în vedere sediul debitoarei care se află București, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, instanță în a cărei circumscripție se află sediul debitoarei.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu în contradictoriu cu intimații B. și C., a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 364/2018 al BEJA "D.".

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 712 și următoarele din C. proc. civ.

Prin precizarea la acțiune depusă în dosarul Judecătoriei Suceava, contestatoarea A. S.A. a arătat că contestația la executare silită a fost formulată împotriva executării silite pornită în dosarul de executare nr. 364/2018 al BEJA "D.", în conformitate cu prevederile art. 712 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 715 alin. (1) pct. 3 din același cod.

De asemenea, a precizat că cererea introductivă a fost motivată în drept în temeiul art. 712 și următoarele C. proc. civ., astfel că aceasta este întemeiată și pe dispozițiile art. 712 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2019, Judecătoria Suceava a disjuns capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 712 alin. (2) C. proc. civ., formând un nou dosar având ca obiect contestație la titlu, vizând lămurirea înțelesului întinderii sau aplicării titlului executoriu.

În ceea ce privește contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 712 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Suceava a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, ivindu-se astfel prezentul conflict de competență.

În consecință, dat fiind obiectul prezentului dosar, astfel cum a fost stabilit în urma disjungerii, în cauză se impun a fi aplicate normele de competență stabilite cu privire la soluționarea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 712 alin. (1) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Instanța de executare este definită prin dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. - instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. prevede că: instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În speță, debitorul este A. S.A. - obligată în raportul juridic de drept substanțial, sentința nr. 2933 din 8 iulie 2016 fiind pronunțată de Judecătoria Suceava în contradictoriu cu pârâta A. S.A., având sediul în București, B-dul x, nr. 5,.

Prin încheierea din 2 august 2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorilor Judecătorești D. împotriva debitorului A. S.A..

Or, în cadrul contestației la executare nu mai poate fi schimbat debitorul menționat în titlul executoriu și nici instanța de executare (instanța care deja a încuviințat executarea).

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea din 2 august 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea instanței în circumscripția căreia se află sediul debitoarei A. S.A., anume Judecătoria Sector 3 București, ca instanță de executare.

În consecință, față de caracterul de ordine publică al normelor de competență, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-11-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2320/2020
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația la executare formulată la data de 09.07.2019 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad sub nr. x/2019, contestatoarea A. S.A, în
ÎCCJ 2020-12-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2672/2020
Ședința publică din data de 10 decembrie 2020 Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată la 20 iulie 2020 pe rolul Judecătoriei Oradea contestatoarea A., în contradictoriu cu B. și C. S.
ÎCCJ 2020-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 999/2020
Ședința publică din data de 28 mai 2020 Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 10 februarie 2020 pe rolul Judecătoriei Iași, Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B., a
ÎCCJ 2021-06-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1384/2021
Ședința publică din data de 16 iunie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 26 august 2020, sub nr. x/2020, contest
ÎCCJ 2025-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1493/2025
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București în 19.04.2024, sub nr. x/2024, contestatorul
Sursă