ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 796/2022

Ședința publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă la 10 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 5.000.000 euro, plus 2% pe zi de întârziere, în cazul în care pârâtul nu ar achita despăgubirile solicitate; reunirea dosarului cu dosarul nr. x/2017 al aceleiași instanțe, înțelegând să se judece, în contradictoriu, și cu pârâții Ministerul Transporturilor Publice și Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri.

Prin cererea din 16 noiembrie 2018, reclamantul A. a menționat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, iar obiectul cererii îl constituie acțiune în răspundere civilă delictuală, urmare activității infracționale desfășurate de cei ce au avut legătură cu dosarul penal nr. x/2009

În drept, au fost invocate prevederile art. 1349 C. civ. și cele ale art. 21 și 52 din Constituția României.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința nr. 538 din 23 septembrie 2019, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a respins acțiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia nr. 623 din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., în nume propriu și în calitate de reprezentant al reclamantului B., împotriva sentinței nr. 538 din 23 septembrie 2019 pronunțate de Tribunalul Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău.

Împotriva deciziei nr. 623 din 2 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă au formulat recurs reclamanții A. și B..

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au menționat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, au afirmat că judecata apelului și a fondului a fost făcută cu neobservarea principiului disponibilității și principiului contradictorialității, precum și a dispoziției art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

Au susținut că prin decizia recurata s-a stabilit greșit cadrul procesual și s-a dat o calificare juridică diferită față de cea dată de părți prin cererile de chemare în judecată și de apel, contrar prevederilor art. 22 C. proc. civ., care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului.

În cauză, judecătorii nu au exercitat un rol activ, trecând peste argumentele recurenților și probele administrate, pe baza cărora puteau să stabilească cadrul procesual și să califice corect cererea de chemare în judecată. Au susținut că le-au fost ignorate drepturile procesuale, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale omului, prevăzute în Constituție și Convenția Universală a Drepturilor Omului.

Recurenții au menționat că, prin cererea de chemare în judecată, au înțeles să se judece în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor, solicitând Tribunalului Bacău anexarea dosarului la dosarul nr. x/2017 al aceleiași instanțe, cu solicitarea expresă ca, în situația în care ar fi formulat greșit acțiunea, să îi cheme în judecată, în calitate de pârâți și pe Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Chiar dacă prin precizările la acțiune au arătat că înțeleg să se judece cu Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor, era necesar ca instanța să analizeze întregul conținut al acțiunii și să stabilească părțile și obiectul acesteia, în raport de situația de fapt, ținând cont de toate companiile și instituțiile publice de stat menționate în înscrisuri și în cele 17 anexe, parte integrantă a cererilor de chemare în judecată și de apel, acestea fiind părțile responsabile civilmente care au calitate procesuală pasivă, statul răspunzând în mod general, pentru toate aceste instituții care pot fi citate în cauză de către judecători.

Au învederat că instanța trebuia să pună în discuția părților cererea de conexare a celor două dosare, întrucât faptul că acestea nu au fost reunite le-au adus prejudicii în plus, prin plata taxei judiciare de timbru în două cauze sau prin tergiversarea soluționării acestora peste termenul rezonabil.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au susținut că hotărârea recurată este sumar motivată, cuprinzând motive contradictorii.

Au afirmat că instanța de apel a respins apelul fără să aibă în vedere apărările lor și fără a menționa motivele pentru care acestea au fost înlăturate, ignorând probe din dosar care erau concludente și relevante în raport cu obiectul probațiunii.

Au arătat că hotărârea recurată nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și nici pe cele ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât, conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil presupune ca instanța internă să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză, în raport cu probele concludente și relevante, într-un termen rezonabil.

Or, în cauză, termenul rezonabil a fost depășit, deși există decizia penală definitivă nr. 370/R/18.06.2010 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Onești, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în baza acelorași probe din acest dosar.

Invocând motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenții au susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Au menționat că au arătat prin cererea de chemare în judecată că au introdus pe rolul Tribunalului Bacău dosarul nr. x/2017, în care au calitatea de pârâți Ministerul Transporturilor Publice și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri, obiectul acestui dosar constând în despăgubiri pentru neasigurarea condițiilor corespunzătoare de drum. Au solicitat Tribunalului Bacău conexarea dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2017, însă cererea a fost respinsă, soluția pronunțată în dosar fiind dată fără punerea în discuția contradictorie a părților a cererii de conexare, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiții, recurenții au precizat că își mențin cererea din acest dosar față de pârâtul Statul Român, care răspunde pe latură civilă, în calitatea sa de proprietar al infrastructurii rutiere, precum și de angajator al funcționarilor din toate instituțiile publice și companiile de stat, organe legislative și executive menționate în cererea de chemare în judecată, fiind garant al respectării drepturilor omului care au fost încălcate în speță.

Pentru argumentele expuse, recurenții au apreciat că se pune problema existenței unei autorități de lucru judecat, chiar și provizorii, ce constituie un impediment legal imperativ în a se realiza o nouă judecată a acelorași chestiuni, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Stabilirea cu precădere a existenței sau inexistenței unor statuări intrate sub autoritatea lucrului judecat provizorii nu este facultativă pentru instanță, astfel că nu era necesar să fi fost invocată în apel. Acesta deoarece conceptul de autoritate de lucru judecat se analizează în corelație cu principiul stabilității raporturilor juridice, ținând seama de împrejurarea că autoritatea de lucru judecat corespunde necesitații de securitate juridică și ordine socială.

Acest aspect a condus la încălcarea unor norme procedurale imperative, destinate garantării unor drepturi fundamentale, de care trebuie să beneficieze părțile aflate în litigiu (dreptul la un proces echitabil, desfășurat într-un termen rezonabil, dreptul la judecarea cauzei în condiții de contradictorialitate, dreptul la apărare), precum și a principiului respectării autorității de lucru judecat și a stabilității raporturilor juridice.

Invocând motivul de recurs încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Au afirmat că instanța de apel în mod greșit a respins motivul de apel care a vizat soluția primei instanțe cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Roman, prin M.F.P. - D.G.F.P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și la respingerea acțiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Consideră că, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiul juridic al acțiunii, calitate procesuală pasivă în cauză are Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor, în mod general, prin raportare la art. 223 C. civ., care conține o normă de principiu, statuând că Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor, participă în astfel de raporturi, în afară de cazurile în care legea stabilește alte organe în acest scop.

Contrar dispozițiilor art. 222 C. civ., care consacră independența patrimonială între persoanele juridice subordonate, Statul Român răspunde, în subsidiar, pentru obligațiile organelor, autorităților și instituțiilor publice, dacă prin lege nu se prevede altfel, fiind un garant al executării obligațiilor asumate de toate organele, autoritățile și instituțiile publice.

Recurenții au menționat că, în temeiul art. 233 alin. (1) lit. k) și art. 282 alin. (2) C. proc. civ., contestă toate încheierile de ședință care le sunt nefavorabile, mai exact pe cele care sunt în contradicție cu concluziile, probele și pretențiile civile pe care le-au solicitat, inclusiv încheierea din 14.09.2020, prin care le-a fost acordat ajutorul public judiciar doar pentru o parte din suma pretinsă drept despăgubire.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 18 februarie 2021, sub nr. x/2018.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 10 februarie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 623 din 2 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă și a fost fixat termen de judecată la 7 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Decizia recurată a fost criticată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură și care se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În acest sens, recurenții impută instanțelor de fond că judecata s-a efectuat cu neobservarea principiului disponibilității și al contradictorialității, precum și a dispoziției art. 479 alin. (1) C. proc. civ., iar prin decizia recurată a fost stabilit greșit cadrul procesual și s-a dat o calificare juridică diferită față de cea dată de părți prin cererile de chemare în judecată și de apel, contrar prevederilor art. 22 C. proc. civ., care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 5 000 000 euro, plus 2% pe zi de întârziere, în cazul în care pârâtul nu ar achita despăgubirile solicitate. Au mai solicitat reunirea dosarului cu dosarul nr. x/2017 al tribunalului și au arătat că înțeleg să se judece și cu Ministerul Transporturilor Publice, respectiv cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri.

La 16 noiembrie 2018, reclamantul A. a formulat precizări la acțiune prin care a învederat că solicită să se judece cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar obiectul cererii îl constituie acțiunea în răspundere delictuală ca urmare a activității infracționale desfășurate de toți cei ce au avut legătură cu dosarul penal nr. x/2009

Prin sentința civilă nr. 538 din 23 septembrie 2019, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin motivele de apel, reclamanții nu au criticat soluția primei instanțe sub aspectul încălcării principiului contradictorialității și al disponibilității și nici din perspectiva stabilirii greșite a cadrului procesual ori calificării juridice diferite dată cererii de chemare în judecată, fiind reluate susținerile inițiale din răspunsul la întâmpinare formulat în fața primei instanțe.

Potrivit art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel era obligată să se pronunțe doar în limitele în care a fost învestită de apelanții-reclamanți, devoluțiunea fiind limitată la două reguli, exprimate în adagiile "tantum devolutum quantum apellatum" și "tantum devolutum quantum iudicatum".

Astfel, pe de o parte, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt și de drept care s-au pus în fața instanței de fond, ci numai acelea care sunt criticate expres sau implicit de apelant, iar, pe de altă parte, acest efect devolutiv privește numai ceea ce s-a judecat de către prima instanță, conform dispozițiilor art. 478 C. proc. civ.

Este real că rolul judecătorului în desfășurarea procesului este și acela de a da sau restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, potrivit art. 22 alin. (4) C. proc. civ., însă se impune a fi observat că, în mod eronat pretind recurenții că, în speță, era necesară intervenția instanței în stabilirea cadrului procesual și recalificarea cererii de chemare în judecată, câtă vreme exercitarea rolului activ nu înseamnă o nesocotire a principiului disponibilității, iar în speță, instanța de fond s-a raportat la obiectul și limitele procesului stabilite prin cererea reclamanților, astfel cum a fost precizată (așa cum prevede art. 9 alin. (2) C. proc. civ.). Mai mult, în cuprinsul motivelor de apel reclamanții au menționat expres că are calitatea de pârât în cauză Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța reținând, contrar acestor susțineri, lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât.

În baza rolului activ, judecătorul fondului nu era abilitat să procedeze la stabilirea cadrului procesual, prin identificarea ca pârât a uneia dintre persoanele indicate în lista anexă, astfel cum susțin recurenții, ori să dea o altă calificare cererii de chemare în judecată decât cea care rezultă din conținutul acesteia, întrucât, potrivit legii, este ținut să respecte principiile de drept sus enunțate, pentru a nu aduce atingere intereselor părților litigante.

Ca atare, nu este incident un viciu de legalitate a deciziei recurate din perspectiva unei pretinse omisiuni a instanței de judecată de a da calificarea juridică corectă împrejurărilor de fapt pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile și în stabilirea cadrului procesual.

O altă critică ce se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., iar nu în cele ale art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cum au invocat recurenții-reclamanți, vizează soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

În acest sens, recurenții-reclamanți susțin că, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiul juridic al acțiunii, calitate procesuală pasivă în cauză are Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor, în mod general, prin raportare la art. 223 C. civ., care conține o normă de principiu, statuând că acesta participă în astfel de raporturi, în afară de cazurile în care legea stabilește alte organe în acest scop.

Se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acțiunea în răspundere civilă delictuală, ca urmare a activității infracționale desfășurate de cei ce au avut legătură cu dosarul penal nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, recurenții susținând că funcționarii din instituțiile statului și instituțiile implicate în înfăptuirea justiției și-au îndeplinit defectuos obligațiile de serviciu, cauzându-le prejudicii de natură morală și materială.

În raport de faptele ilicite astfel invocate, se constată că dispozițiile art. 223 C. civ., invocate de recurenți, nu sunt incidente, în speță neregăsindu-se situația unui raport civil în care Statul Român se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații.

Potrivit art. 36 C. proc. civ.:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

În interpretarea textului procedural anterior menționat, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Or, atât timp cât Statul Român nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligațiile organelor, autorităților și instituțiilor publice care sunt persoane juridice, conform dispozițiilor art. 224 alin. (1) C. civ., iar, în speță, nu se regăsește situația în care nu poate fi antrenată răspunderea altor persoane sau instituții publice, care, de altfel, nici nu au fost nominalizate de recurenți, nu există identitatea cerută de art. 36 C. proc. civ., soluția instanței de apel fiind lipsită de vicii de legalitate sub acest aspect.

Critica ce se subsumează dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii atacate, recurenții susținând încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția EDO. În acest sens, au afirmat că instanța de apel a respins apelul fără să aibă în vedere apărările lor și fără a menționa motivele pentru care acestea au fost înlăturate, ignorând probe din dosar care erau concludente și relevante în raport cu obiectul probațiunii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

Motivul de recurs reglementat la punctul 6 este incident în situația în care hotărârea atacată cuprinde în considerentele sale constatări distincte, contradictorii sau confuze, astfel că instanța de recurs nu poate determina în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată.

Înalta Curte consideră că este îndeplinită obligația instanței de a argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, în cauză, instanța de apel expunând într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de respingere a apelului reclamanților.

De altfel, recurenții reclamanți nu arată care sunt criticile esențiale din cuprinsul cererii de apel pe care instanța a omis să le analizeze.

Cu toate acestea, analizând hotărârea atacată din perspectiva acestei critici, se constată că este argumentat motivul pentru care nu au fost reținute apărările reclamanților, potrivit cărora Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitatea procesuală pasivă în cauză.

Astfel, instanța de apel a arătat că, în raport de dispozițiile art. 224 alin. (1) C. civ. și de faptele ilicite invocate de către reclamanți, respectiv faptul că drepturile și libertățile fundamentale le-au fost lezate de modul în care, cu gravă neglijență și rea credință, s-au exercitat profesiile și activitățile celor implicați în legătură cu dosarul penal x/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, ca guvernanți și politicieni pentru modul de promovare în funcții publice a specialiștilor și modificarea legislației pentru a fi în acord cu situația de fapt și a-i proteja pe vinovați, ca judecători, polițiști, experți judiciari autorizați, avocați, etc., nu se poate reține calitatea procesual pasivă a statului, atât timp cât nu s-a probat reținerea, prealabilă, a răspunderii vreunuia dintre cei vizați pentru "derapajele pretinse" în raport de drepturile și interesele personale ale reclamanților.

De asemenea, pe lângă faptul că nu s-a indicat nici o normă specială ce, în condițiile derogatorii inițiale acceptate de art. 224 C. civ., ar atrage răspunderea directă a statului pentru pretinsele fapte ilicite ale funcționarilor și instituțiilor publice menționate, nici nu s-a individualizat fiecare persoană fizică/juridică pretins culpabilă pentru care statul ar răspunde direct, astfel încât să poată fi efectuată o încadrare, din oficiu, în drept.

Aceste considerente nu pot constitui dovada lipsei analizei criticilor apelanților și a lipsei menționării motivelor pentru care acestea au fost înlăturate, așa cum susțin recurenții reclamanți. Din contră, în cadrul considerentelor în discuție au fost analizate și înlăturate motivat chiar susținerile reclamanților din cererea de apel vizând identitatea între pârât, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și cel obligat în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății.

Motivul de nelegalitate care se referă la încălcarea autorității de lucru judecat provizorie a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2017 la care s-a solicitat trimiterea prezentei cauze, în vederea conexării, se vădește a fi neîntemeiat.

În cauză, recurenții susțin că instanțele de fond au pronunțat o soluție în dosar fără a pune în discuție cererea de conexare și fără a avea în vedere că în dosarul nr. x/2017 s-a pronunțat o hotărâre judecătorească.

Înalta Curte reține că aceste critici au fost invocate pentru prima dată în recurs, așadar reclamanții nu au formulat astfel de apărări în faza procesuală anterioară, caz în care nu se pot prevala de incidența art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., respectiv de încălcarea autorității de lucru judecat de către instanța de apel.

Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce a fost apelat, astfel cum reiese din dispozițiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., în recurs putând fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel.

Sub un ultim aspect, recurenții arată că înțeleg să conteste toate încheierile de ședință care le sunt nefavorabile, mai exact pe cele care sunt în contradicție cu concluziile, probele și pretențiile civile pe care le-au solicitat, inclusiv încheierea din 14 septembrie 2020, prin care le-a fost acordat ajutorul public judiciar doar pentru o parte din suma pretinsă drept despăgubire.

Referitor la încheierea din 14 septembrie 2020, prin care a fost admisă, în parte, cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanții reclamanți, se reține că, potrivit art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.

Din interpretarea textului procedural mai sus menționat rezultă că încheierea atacată nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar extraordinar al recursului, calea de atac reglementată de lege fiind cererea de reexaminare ce se soluționează de un alt complet al aceleiași instanțe care a pronunțat și încheierea prin care s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar.

Referitor la încheierile de ședință care sunt nefavorabile recurenților, urmare a manierei generale în care a fost invocată această solicitare, se constată că nu se poate exercita controlul judiciar asupra acestora întrucât nu au fost individualizate și în privința lor nu au fost invocate critici exprese de către recurenți, aceste cerințe fiind menționate de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. civ.

În consecință, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, potrivit art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 623 din 2 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 623 din 2 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2022.