ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2357/2020

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă la 27 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 25.000 euro, reprezentând daune morale, în vederea reparării prejudiciului cauzat urmare condițiilor necorespunzătoare de detenție din Penitenciarul Vaslui și Penitenciarul Bacău, unde a executat o pedeapsă privativă de libertate.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 55

1

alin. (2) și (3) lit. a), c), d) și f) din Legea nr. 169/2017, respectiv art. 541 alin. (3) și (4) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că răspunderea pentru prejudiciul invocat de reclamant incumbă celui care se face vinovat de fapta ilicită.

Prin sentința nr. 535 din 22 octombrie 2019, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a respins acțiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Prin decizia nr. 193 din 10 iunie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 535 din 22 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva deciziei nr. 193 din 10 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a susținut că, în ședința publică din 22 octombrie 2019, judecătorul fondului trebuia să insiste în interpelarea sa pentru a auzi întrebarea care i-a fost pusă și a răspunde în mod corespunzător.

De asemenea, a menționat că eroarea din cauza căreia s-a dispus citarea în cauză a Administrației Naționale a Penitenciarelor aparține instanței de fond și a imputat atât Tribunalului, cât și Curții de Apel faptul că nu l-au audiat pe martorul B., deși a insistat în această cerere.

Astfel, a susținut că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât acest martor putea oferi explicații asupra situației de fapt.

Recurentul a menționat că prevederile art. 55

1

alin. (2) și (3) lit. a), c), d) și f) din Legea nr. 169/2017, respectiv art. 541 alin. (3) și (4) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., reprezintă temeiul juridic al cererii deduse judecății.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 8 septembrie 2020, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin rezoluția din 14 septembrie 2020, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatului, cu mențiunea de a depune întâmpinare.

Prin întâmpinarea depusă la 15 octombrie 2020, în termenul procedural, comunicată, intimatul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, din perspectiva invocării ca temei juridic pentru acordarea daunelor morale a dispozițiilor art. 55

1

alin. (2) și (3) din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și a celor prevăzute de art. 541 alin. (3) și (4) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluția din 20 octombrie 2020, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 12 noiembrie 2020, conform dispozițiilor art. 494 coroborate cu cele ale art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepția nulității recursului, din perspectiva neîncadrării motivelor acestuia în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și, în condițiile prevăzute de art. 248 alin. (2) din același cod, a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Conform acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de casare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înțelege să critice hotărârea atacată.

Totodată, dispozițiile art. 487 din același act normativ stipulează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului presupune arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauză, prin cererea de recurs, recurentul, indicând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a susținut că în ședința publică din 22 octombrie 2019, judecătorul fondului nu a insistat în interpelarea sa, motiv pentru care a pretins că nu a auzit întrebarea care i-a fost adresată și nu a putut răspunde în mod corespunzător la aceasta.

De asemenea, a menționat că din eroarea instanței de fond a fost citată în cauză Administrația Națională a Penitenciarelor, imputând atât Tribunalului, cât și Curții de Apel faptul că au respins cererea sa cu privire la audierea martorul B..

Prin această măsură, recurentul a susținut că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât acest martor putea oferi explicații suplimentare în legătură cu situația de fapt.

Recurentul a menționat că prevederile art. 55

1

alin. (2) și (3) lit. a), c), d) și f) din Legea nr. 169/2017, respectiv art. 541 alin. (3) și (4) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. reprezintă temeiul juridic al acțiunii civile deduse judecății.

În raport de aceste motive invocate, Înalta Curte reține că recurentul a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici referitoare la greșita aplicare a legii de către instanța de apel, care a confirmat hotărârea primei instanțe cu privire la lipsa calității procesuale pasive a persoanei împotriva căreia a înțeles să se îndrepte în prezentul litigiu, deducând judecății aspecte care nu vizează soluția adoptată de Curtea de Apel Bacău prin decizia nr. 193 din 10 iunie 2020 asupra apelului declarat împotriva sentinței nr. 535 din 22 octombrie 2019 a Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Recurentul a nesocotit, astfel, reglementarea și conținutul motivelor de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., care permit controlul de legalitate al hotărârii atacate în limite precis determinate.

Fiind în eroare asupra funcției căii extraordinare de atac a recursului, respectiv cea de a asigura, exclusiv, controlul de legalitate al hotărârii pronunțate în apel, recurentul a dedus judecății, în recurs, aspecte ce nu pot fi încadrate în dispozițiile legale mai sus menționate, cu precădere în cele ale art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate ca fiind incidente în cauză, întrucât nu reprezintă critici concrete ale hotărârii atacate, ci expuneri ale unor nemulțumiri generice cu privire la administrarea probatoriului.

Chiar dacă recurentul a pretins încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, această critică a fost invocată în contextul respingerii cererii cu privire la audierea unui martor, aspect ce excedează analizei instanței de recurs, față de reglementarea conținută de art. 488 C. proc. civ., conform căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, modalitatea de administrare a probatoriului neputând face obiect de analiză în recurs.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 55

1

alin. (2) și (3) lit. a), c), d) și f) din Legea nr. 169/2017, art. 541 alin. (3) și (4) C. proc. civ., susținută de recurent prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că aceste norme nu sunt aplicabile cauzei.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 - care reglementează compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare de detenție - recurentul executase pedeapsa privativă de libertate, iar, în ceea ce privește normele din C. proc. pen., se constată că acestea stipulează acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul creat prin erori judiciare și privarea nelegală de liberate, aspecte pe care recurentul nu le-a reclamat în cauză.

Față de aceste considerente, Înalta Curte reține că modalitatea în care recurentul a înțeles să motiveze recursul nu se subsumează nici criticilor care permit încadrarea, din oficiu, într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., conform art. 489 alin. (3) din același act normativ.

În concluzie, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 193 din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 193 din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2020.