ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 792/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția I civilă, la 7 septembrie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 258.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate în intervalul 01.11.2017 - 09.03.2018, precum și a sumei de 4.000 RON, constând în cheltuieli judiciare avansate în cauza penală care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Satu Mare.

Hotărârea Tribunalului Satu Mare Prin sentința nr. 247 din 8 noiembrie 2018, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Hotărârea Curții de Apel Oradea Prin decizia nr. 698 din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 247 din 8 noiembrie 2018 a Tribunalului Satu Mare, secția I civilă, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

Hotărârea Curții de Apel Oradea asupra cererii de strămutare Prin sentința nr. 18 din 2 martie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Bihor.

Hotărârea Tribunalului Bihor Prin sentința nr. 154 din 20 noiembrie 2020, Tribunalul Bihor, secția I civilă a respins excepția prescripției, invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj - AJFP Satu Mare; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a obligat pe pârât să achite reclamantului suma de 50.000 RON, reprezentând despăgubiri morale; a respins restul pretențiilor; a luat act de declarația reclamantului că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Hotărârea Curții de Apel Oradea Prin decizia nr. 656 din 19 mai 2021, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin DGRFP Cluj, prin AJFP Satu Mare, împotriva sentinței nr. 154 din 20 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Bihor, secția I civilă; a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a majorat cuantumul despăgubirilor morale acordate de prima instanță de la suma de 50.000 RON la suma de 155.000 RON; a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 656 din 19 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin DGRFP Cluj, prin AJFP Satu Mare la 28 iulie 2021. Recurentul, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a normelor de drept material. A învederat că instanța de judecată nu a aplicat dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., aspect ce reiese din faptul că nu a prezentat motivele de fapt și de drept care i-au fundamentat convingerile. Recurentul a arătat că, în privința daunelor morale, instanța s-a rezumat la faptul că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciul cauzat prin arestarea și inculparea injustă, fără a indica temeiurile de drept care conferă dreptul la o reparație morală și fără a face o analiză a criteriilor prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor. Instanța a stabilit, în lipsa unor probe concludente, acordarea daunelor morale pentru prejudicii care nu au fost dovedite, suma fiind disproporționată în raport cu paguba dovedită și constituind un izvor de îmbogățire pentru reclamant. Referitor la dezincriminarea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea reclamantului, de evaziune fiscală, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, recurentul a susținut că aceasta reprezintă o importantă reparație morală de care intimatul a beneficiat, iar acordarea sumei de 155.000 RON nu constituie o reparație echitabilă, ci un mijloc de îmbogățire, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada consecințelor negative survenite prin derularea procedurilor judiciare. A solicitat să se aibă în vedere jurisprudența instanței supreme, care a statuat că prejudiciul moral se stabilește prin apreciere, dar nu o apreciere de ordin general, ci prin criterii ce rezultă din cazul concret dedus judecății, bazat pe probe. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Țară Lungă, Temeșan sau Oancea împotriva României. A mai susținut că, deși acordarea daunelor morale nu putea fi refuzată reclamantului în cazul în care s-ar fi dovedit că a suferit un prejudiciu nepatrimonial, prin hotărârea recurată, însă, a fost stabilită o sumă foarte mare în raport cu faptul că acesta a fost anterior condamnat pentru fapte comise pe teritoriul Franței, astfel cum s-a menționat în cererea de chemare în judecată și după cum a rezultat din probatoriul administrat, prestigiul părții reclamante nefiind prejudiciat. Recurentul a menționat că, la stabilirea cuantumului daunelor morale pentru prejudiciul suferit, trebuie avute în vedere consecințele negative, suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către intimat, stabilirea cuantumului despăgubirii, în lipsa unor criterii obiective, făcându-se cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. A considerat că daunele morale acordate, de 155.000 RON sunt prea mari față de profilul moral al reclamantului, de faptul că soluția dată reprezintă prin ea însăși o reparație morală și că nu s-a dovedit prejudicierea stării de sănătate, a relațiilor sociale și familiale, iar percepția publică și gradul de adaptare socială reprezintă stări emoționale ce nu pot fi avute în vedere la cuantificarea daunelor. Față de elementele de evaluare individuală și a prejudiciului moral, a susținut recurentul că suma acordată prin decizia recurată echivalează cu o îmbogățire fără just temei, de vreme ce probele administrate au relevat pierderea materială substanțial mai redusă decât cuantumul pretins ca echivalent al prejudiciului moral. Deși reclamantul a suferit o perioadă îndelungată consecințele condiției de inculpat trimis în judecată, cerința de echilibru între dreptul statului de a apela la proceduri judiciare penale și dreptul cetățeanului de a fi despăgubit pentru restrângerea drepturilor și traumele psihice inerente reclamă o abordare corelativă, proporțională, a acestor despăgubiri. De altfel, în evaluarea daunelor morale, instanța supremă a arătat că ele nu trebuie reduse la un cuantum derizoriu, care să nu își atingă scopul reparatoriu, după cum nici nu trebuie transformate într-o sursă nejustificată de mărire a patrimoniului, pe considerente pur subiective.

Apărările formulate în cauză La 14 octombrie 2021, intimatul a depus întâmpinare, prin care a susținut că recursul nu poate fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, încă din primul ciclu procesual, prin decizia nr. 698 din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a tranșat, cu putere de lucru judecat, aspectele privind legalitatea mandatului de executare a pedepsei penale, cauza fiind trimisă, spre rejudecare, în vederea cercetării fondului, urmare apelului pe care l-a declarat. A arătat că, din examinarea motivelor de recurs, aceste critici nu pot fi primite deoarece vizează exclusiv modul de cuantificare a despăgubirilor acordate, iar în procedura recursului nu pot fi reapreciate probele, astfel cum se solicită de către recurent, chestiunea cuantificării despăgubirilor acordate neținând de greșita sau corecta aplicare a normelor de drept material, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Din acest motiv, a apreciat că recursul declarat se impune a fi respins, ca inadmisibil.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 3 martie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva deciziei nr. 656 din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă și a fost fixat termen de judecată la 7 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În cauză, recurentul arată că instanța de apel nu a aplicat dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., aspect ce reiese din faptul că nu a prezentat motivele de fapt și de drept care i-au fundamentat convingerile, nu a indicat temeiurile de drept care conferă dreptul intimatului la o reparație morală și nu a făcut o analiză a criteriilor prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor. Înalta Curte constată că, deși recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta reproșează instanței de apel o nemotivare a hotărârii, critică subsumabilă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora Casarea unei hotărâri se poate cere (..) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Se reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale, în cuantum de 258.000 RON, pentru privarea nelegală de libertate pe o perioadă de 129 zile, în baza mandatului de executare nr. x din 3 iunie 2014, ce a fost ulterior anulat prin sentința penală nr. 287/2018 a Judecătoriei Satu Mare, pronunțată în dosarul nr. x/2018. Instanța de fond, în rejudecare, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 RON reprezentând daune morale, reținând că sunt îndeplinite condițiile art. 539 C. proc. pen. Curtea de Apel Oradea a procedat la redimensionarea cuantumului despăgubirilor acordate, acesta fiind majorat la suma de 155.000 RON. Instanța de apel a arătat în hotărâre că spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daune morale se determină pe baza evaluării instanței de judecată, prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, criterii subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, fără detalierea sau explicarea modului ori măsurii în care toate aceste elemente s-au reflectat în concret în cuantificarea daunelor acordate. În motivarea soluției cu privire la valoarea majorată acordată, instanța de apel a reținut că acest cuantum respectă funcția compensatorie morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri, privarea de libertate a reclamantului având consecințe negative, atât în plan interior, cât și din punct de vedere al imaginii acestuia în mediul social. Astfel justificată, măsura instanței de apel apare ca fiind nemotivată, dovedindu-se îndreptățită critica formulată prin cererea de recurs, în sensul că decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivele pentru care instanța a decis obligarea pârâtului la plata sumei de 155.000 RON, cu titlu de daune morale, valoare majorată în raport de cea stabilită la judecata în fond. Acordarea sumei, cu titlu de reparație a prejudiciilor de ordin moral suferite de reclamant în urma arestării și inculpării injuste, a fost argumentată prin trimitere, doar în mod formal, la criterii precum consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, de vreme ce nu se explică modul în care aceste criterii au funcționat în sensul determinării unui anumit nivel al cuantumului despăgubirilor. Lipsa unei analize concrete în cauză, în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate instanța trebuia să aibă în vedere atât consecințele suportate de către reclamant în plan personal, familial, psihologic și profesional ca urmare a arestării și inculpării nelegale, precum și criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, criterii consacrate jurisprudențial în materia stabilirii daunelor morale, relevă nelegalitatea deciziei atacate. O atare manieră de redare a unor considerente de ordin general, fără particularizare la speță fundamentează, în realitate, o decizie nemotivată a instanței de apel, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar, situație de natură să atragă casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Apare, astfel, îndreptățită critica recurentului, în sensul că instanța de apel nu a arătat de ce suma acordată cu titlu de daune morale reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului cauzat, precum și cea potrivit căreia instanța nu motivează mărimea cuantumului acordat cu titlu de daune morale, în raport de criteriile de apreciere a prejudiciului moral. Chiar dacă măsura a fost dispusă pe tărâmul despăgubirilor menite să asigure repararea unor prejudicii de ordin nepatrimonial, în privința cărora instanțele statuează, de principiu, în echitate, după cum se reține în hotărâre, a statua în echitate nu echivalează cu a nu motiva măsura decisă de instanță în privința daunelor morale și nici nu poate să legitimeze o soluție care, în absența argumentelor care să o justifice, apare ca având un pronunțat caracter discreționar. Or, cerința legală a motivării hotărârii prevăzută prin dispozițiile art. 425 C. proc. civ., a cărei respectare este asigurată prin dispozițiile art. 174-179 și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost instituită în scopul bunei și corectei înfăptuiri a justiției, a posibilității exercitării controlului judiciar și, nu în ultimul rând, în scopul protejării părților împotriva unor soluții sau măsuri discreționare din partea instanțelor judecătorești. Pentru motivele arătate, apreciind că hotărârea instanței de apel nu respectă exigența legală a motivării, în limita soluției date cererii reclamantului de acordare a daunelor pentru repararea prejudiciilor de ordin moral, Înalta Curte va admite recursul declarat în considerarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ. și va casa decizia atacată, urmând ca litigiul să fie trimis aceleiași instanțe de apel spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va stabili cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudențiale în materie, raportat la situația de fapt din prezentul litigiu, sens în care va ține seama atât de consecințele pretins a fi fost suportate de recurentul-reclamant în urma arestării și inculpării nelegale, cât și de criticile aduse prin motivele de recurs elementelor de evaluare reținute anterior, în scopul respectării criteriului echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, astfel încât aceasta să își păstreze caracterul strict compensatoriu, fără a deveni un mijloc de îmbogățire fără justă cauză.