Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
16 martie 2022

Decizia nr. 510/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 3487/2020 a Tribunalului Ilfov

Ședința publică din data de 16 martie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Respinge excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, invocate de intimata-reclamantă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B., împotriva deciziei nr. 1039A din 28 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A., a sumei de 2500 lei‚ cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunțată astăzi, 16 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.