Decizia nr. 510/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 3487/2020 a Tribunalului Ilfov

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.03.2020 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea pârâtei la radierea ipotecii existente asupra imobilului situat în localitatea Bragadiru, jud. Ilfov; să se suplinească consimțământul vânzătoarei și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare pentru imobilul situat în localitatea Bragadiru, jud. Ilfov, imobil ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare, autentificată la data de 01.07.2013, sub nr. x în cadrul Biroului Notarului Public C. și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În drept, a invocat dispozițiile art. 1270, art. 1279, art. 1179, art. 1669 și art. 1685-1687 C. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de Tribunalul Ilfov, secția civilă Prin sentința civilă nr. 3487 din 25 noiembrie 2020, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei, invocată de pârâtă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia civilă 1039A din 28 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A., a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1039A din 28 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B.. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta B. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a arătat că în condițiile în care obiectul dosarului este pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, acest lucru presupunând transmiterea dreptului de proprietate, iar hotărârea pronunțată având rolul de a suplini acordul pârâtei pentru vânzare, este necesar ca cel obligat să dețină în continuare acel drept de proprietate. Aceasta a criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, susținând că instanța de apel a confundat actele din dosar, ceea ce a dus la aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză. Totodată, a susținut că menținerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive, precum și modificarea soluției prin rămânerea fără obiect a cauzei duce la încălcarea unor principii de drept existente și foarte bine conturate atât în lege cât și în practică. Concluzionând, apreciind că nu a fost stabilită corect situația de fapt, ceea ce, în opinia recurentei, echivalează cu necercetarea fondului, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Apărările formulate în cauză La 01 martie 2022, intimata A. a depus note scrise, prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În argumentarea excepției inadmisibilității căii de atac, intimata a arătat, în esență, că potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv 07 iulie 2017, nu sunt supuse recursului, printre altele, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de RON, respectiv până la 500.000 RON inclusiv, pentru procesele pornite începând cu data cu data de 1 ianuarie 2019. Totodată, a arătat că aceste praguri valorice au fost eliminate de către Curtea Constituțională care, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, a admis excepția de neconstituționalitate și a constat că sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri de degrevare a instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională. Însă, cum legea care guvernează desfășurarea procesului și întocmirea actelor de procedură este legea în vigoare la data introducerii acțiunii și cum decizia Curții Constituționale produce efecte numai pentru viitor, față de data introducerii acțiunii, 07 iulie 2017, consideră că recursul este inadmisibil și solicită respingerea acestuia în consecință. În ceea ce privește excepția nulității recursului, intimata a arătat că în cuprinsul cererii de recurs se face o expunere a situației de fapt și a parcursului litigiului în fazele procesuale anterioare, fără a se arăta însă, în concret, nomele legale pretins a fi fost încălcate sau greșit aplicate de către instanța de apel, motivele invocate neputând fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepțiilor, ca neîntemeiate, și admiterea recursului, cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Înregistrarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 12 octombrie 2021 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris (dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție), care prin rezoluția din 10 ianuarie 2022 a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 02 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare pe excepțiile inadmisibilității recursului, pe excepția nulității recursului și pe fondul cererii de recurs, iar pentru a da posibilitatea recurentei-pârâte să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 16 martie 2022. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în raport cu actele și lucrările dosarului, criticile și apărările formulate și cu prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește excepțiile inadmisibilității și nulității recursului invocate prin notele scrise, Înalta Curte, analizându-le cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., constată că acestea sunt neîntemeiate și le va respinge în consecință, având în vedere următoarele: Excepția inadmisibilității căii de atac este neîntemeiată în raport cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură și cu data introducerii acțiunii. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă în mod clar că data introducerii acțiunii este 04 martie 2020, și nu data de 07 iulie 2017, cum în mod eronat susține intimata-reclamantă, astfel că, în speță sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. astfel cum a fost modificat de Legea nr. 310/2018. Astfel, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j 3 ), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. ". Cum obiectul cauzei de față nu se încadrează în ipotezele de excepție în care este exclusă calea de atac a recursului, prevăzute de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., în raport și de dispozițiile art. 97 alin. (1) pct. 1 din același act normativ, se constată că decizia nr. 1039A din 28 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă este supusă căii extraordinare de atac a recursului. Și excepția nulității recursului este neîntemeiată și va fi respinsă, pentru cele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului intervine atunci când criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din același cod. Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., chiar dacă partea nu a indicat niciunul dintre acestea. Numai în ipoteza în care criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege, se va putea aplica sancțiunea nulității recursului. Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care pot fi circumscrise parțial motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, precum și soluția de respinge a cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale incidente în speță. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului. Recursul este însă nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează: Obiectul acțiunii îl constituie solicitarea apelantei-reclamante A. ca instanța să suplinească consimțământul promitentei-vânzătoarei, pârâta B., și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu, imobil ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/01.07.2013 de BNP C., precum și obligarea pârâtei la radierea ipotecii existente asupra imobilului. Prima instanță, reținând că pârâta nu mai este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului, a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei și a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Instanța de apel, reținând că debitorul obligației de a face, asumată prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/01.07.2013 de BNP C., este promitenta-vânzătoare B., precum și împrejurarea că după introducerea acțiunii, la data de 03 septembrie 2020, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/03.09.2020 între reclamantă și fiica pârâtei, D. - în calitate de proprietar - având ca obiect imobilul din litigiu, a reținut că prima instanță a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins cererea ca rămasă fără obiect. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanței de apel, susținând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor legale incidente în cauză, soluția instanței fiind eronată atât cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, cât și cu privire la respingerea cererii ca rămasă fără obiect. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, Înalta Curte reține că potrivit art. 36 C. proc. civ. aceasta "rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății." În cauza pendinte, prin încheierea promisiunii de a contracta, a luat naștere o obligație contractuală de a face, respectiv obligația recurentei-pârâte de a vinde apelantei-reclamante imobilul ce face obiectul contractului, la termenul stabilit. În cazul în care termenul de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică nu a fost respectat de către promitentul vânzător, există posibilitatea pentru promitentul cumpărător să intenteze acțiune în instanță împotriva promitentului vânzător, pentru a-l obliga pe acesta din urmă, la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică sau ca instanța să suplinească acordul promitentului-vânzător și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic. Drept urmare, în acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că debitorul raportului juridic litigios este promitentul-vânzător, respectiv recurenta - pârâtă B., care a refuzat să își execute obligația de face asumată prin promisiunea încheiată. Cum calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului chemat în judecată și persoana care se pretinde că este obligată în raportul obligațional dedus judecății de reclamant, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a reținut că pârâta are calitate procesuală în cauză. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă critică modificarea soluției primei instanțe și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, susținând că instanța de apel nu a analizat faptul că aceasta nu mai era proprietar al imobilului în litigiu încă din anul 2019, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, încălcându-se astfel principii de drept existente și foarte bine conturate atât în lege cât și în jurisprudență. Critica este nefondată având în vedere că respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect este soluția corectă care putea fi pronunțată în prezenta pricină în raport cu situația de fapt reținută și cu scopul urmărit de reclamantă prin introducerea cererii de chemare în judecată. Astfel, scopul urmărit prin introducerea acțiunii a fost acela ca reclamanta să devină titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. La data de 03 septembrie 2020, după introducerea acțiunii și până la pronunțarea soluției în primă instanță, a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare asupra imobilului, între reclamantă și fiica pârâtei, D., devenită titular al dreptului de proprietate prin donație, de la autoarea sa B., acest contract fiind o materializare a promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată anterior, la data de 01 iulie 2017. Înalta Curte reține că prin încheierea contractului mai sus menționat, reclamanta și-a atins scopul pentru care a introdus cererea de chemare în judecată, devenind titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Drept urmare, soluția pronunțată de curtea de apel, de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, este una corectă, fără a prezenta relevanță, în situația concretă a speței, dacă pârâta mai era sau nu titular al dreptului de proprietate. Totodată, este de menționat că recursul formulat de recurenta-pârâtă este și lipsit de interes, întrucât soluția instanței de apel nu obligă recurenta, nu stabilește drepturi în contradictoriu cu aceasta și nu îi aduce nicio vătămare, acțiunea fiind respinsă ca lipsită de obiect. Ca atare, partea nu justifică niciun folos practic. Față de considerentele mai sus evocate, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente, caz în care critica de nelegalitate instituită de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată și, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca neîntemeiat recursul declarat în cauză de pârâta B..