ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 408/2022

Obiectul cererii Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă la 17 octombrie 2017 sub dosar nr. x/2017, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Constanța, anularea adresei de înființare a popririi emise în 7 dosare de executare, pentru suma de 4.908 RON, reprezentând impozit pe mijloace de transport și accesorii.

Sentința pronunțată de judecătorie Prin sentința civilă nr. 2628 din 9 martie 2018, Judecătoria Constanța, secția civilă a respins contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală pasivă. De asemenea, a respins cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Încheierea pronunțată de tribunal Prin încheierea din 29 august 2018, Tribunalul Constanța, secția I civilă a suspendat cauza privind apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2628 din 9 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2017.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 218/C din 7 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, s-a constatat perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 29 august 2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 218/C din 7 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării deciziei recurate, formulând următoarele critici: A arătat că decizia recurată este rezultatul aplicării greșite a legii, respectiv a Decretului nr. 195/2020 al Președintelui României de instituire a stării de urgență și a dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020 al Președintelui României de prelungire a stării de urgență. Curtea de apel a procedat la calcularea termenului de 6 luni, reglementat de prevederile art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., apreciind că acesta nu a fost suspendat ca urmare a intervenirii stării de urgență. A mai arătat că termenul prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. este un termen de decădere, care prin dispozițiile art. 41 din Decretul nr. 195/2020 s-a suspendat pe toată durata stării de urgență. A indicat dispozițiile art. 2.534 alin. (1) C. civ., conform cărora "De la data când cauza de suspendare a încetat, prescripția își reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului și timpul scurs înainte de suspendare." De asemenea, a arătat că instanța a reținut greșit că termenul de perimare s-a suspendat o lună, câtă vreme starea de urgență a fost prelungită pentru încă o lună, prin Decretul nr. 240/2020. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța nu a comunicat întâmpinare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 9 decembrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Principala critică dedusă judecății privește modul în care curtea de apel a aplicat sancțiunea perimării, acesta urmând a fi analizată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care recurenta-reclamantă a invocat încălcarea normelor de procedură care reglementează suspendarea termenului de perimare. Astfel, recurenta-reclamantă a apreciat că în mod nelegal instanța a reținut că termenul de perimare a fost suspendat doar o lună, fără a aplica prevederile art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020, potrivit cărora starea de urgență a fost prelungită pentru încă o lună. Critica este nefondată. Înalta Curte constată că în considerentele deciziei recurate instanța a expus raționamentul juridic în baza căruia a calculat termenul de perimare, reținând corect că acesta a început să curgă de la 9 octombrie 2019, când a fost pronunțată încheierea de suspendare ca urmare a lipsei părților, fiind suspendat pe durata stării de urgență, respectiv între 16 martie 2020 - 14 mai 2020, astfel că la 15 mai 2020 și-a reluat curgerea. Ca atare, constatând că termenul de perimare urma a se împlini la 9 aprilie 2020, în mod legal instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 418 alin. (2) C. proc. civ., întrucât instituirea stării de urgență la 16 martie 2020 a survenit în ultimele 3 luni ale acestui termen, mai exact în ultima lună. Într-adevăr, potrivit art. 41 din Decretul nr. 195/2020 al Președintelui României de instituire a stării de urgență "Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile." Totodată, în conformitate cu art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020 al Președintelui României de prelungire a stării de urgență s-a stipulat că "În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop." Cu toate acestea, instanța a reținut corect că suspendarea de drept a judecății pe perioada stării de urgență, conform art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a atras suspendarea cursului perimării pentru o lună în temeiul dispozițiilor art. 418 alin. (2) C. proc. civ., însă, totodată, a constatat că a rămas suspendat pentru încă o lună în temeiul alin. (3) al aceluiași text legal. În consecință, termenul de perimare s-a suspendat timp de două luni, însă temeiurile juridice în baza cărora a operat suspendarea sunt diferite. Astfel, raționamentul instanței este în acord cu art. 418 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia, în cazurile prevăzute la art. 412, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare, cât și cu alin. (3) al aceluiași articol, care stipulează că perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege. Este cert că s-a reținut suspendarea termenului de perimare pe durata celor 2 luni (16 martie - 14 mai 2020), cât a fost instituită starea de urgență, din moment ce prin decizia recurată s-a reținut că termenul de perimare și-a reluat cursul la 15 mai 2020, după încetarea stării de urgență. Prin urmare, de la acest din urmă moment a început să curgă diferența de termen, cuprinsă între 16 martie 2020 (data de început a stării de urgență) și 9 aprilie 2020, când s-ar fi perimat recursul. În consecință, termenul de perimare s-a împlinit la 9 iunie 2020. Cum la 15 iulie 2020 s-a întocmit referatul pentru constatarea perimării, iar la 7 octombrie 2020 s-a constatat că a intervenit perimarea, Înalta Curte observă că, în speță, termenul de 6 luni necesar pentru a interveni perimarea a fost calculat în conformitate cu dispozițiile legale, neputând fi reținută incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Față de toate considerentele expuse, în aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii definitive a hotărârii atacate.