ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 384/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la 22 ianuarie 2018 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., revocarea contractului de donație autentificat prin încheierea nr. 468/28.04.2009, cu consecința reintrării în patrimoniul reclamantei a dreptului de proprietate transmis prin donație pârâților și obligarea acestora din urmă la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2713 din 9 octombrie 2018, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a exercitat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 1729A din 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Hotărârea de apel a fost atacată pe calea recursului de către reclamanta A., care și-a fundamentat criticile pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În cadrul primei critici se susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. A nesocotit principiul disponibilității consacrat de art. 9 C. proc. civ., precum și prevederile art. 436 din același cod, în sensul că nu a valorificat achiesarea intimatului C. la cererea de revocare a contractului de donație și mărturisirea cu privire la neîndeplinirea obligațiilor asumate prin semnarea actului.

Instanțele anterioare au apreciat dovedită o situație de fapt contrară celei expuse de recurentă și au ignorat respectarea drepturilor stabilite prin contractul de întreținere, rezumându-se la a reține că reclamanta nu poate solicita revocarea donației dacă cel puțin unul dintre debitori îi asigură întreținerea.

Curtea de Apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 436 alin. (1) C. proc. civ. "când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii’’ în raport de recunoașterea făcută de pârât, în sensul că nu dispune de resursele necesare pentru a-i acorda întreținere mamei sale.

Tot instanța de apel a statuat, referitor la relația de conivență dintre recurentă și intimat, prin considerente contradictorii, reținând pe de o parte că acesta își îndeplinește obligațiile asumate prin contract conform celor relatate de martor în cuprinsul depoziției, iar pe de altă parte că nu dispune de resurse financiare pentru a asigura întreținerea, prin aprecierea unei intenții frauduloase în vederea păgubirii reclamantei.

De asemenea, cu încălcarea prevederilor art. 324 C. proc. civ. "În aprecierea declarațiilor martorilor, instanța va ține seama de sinceritatea acestora și de împrejurările în care au luat cunoștință de faptele ce fac obiectul declarației respective’’ s-a acordat credibilitate, în dovedirea aspectului privitor la prestarea întreținerii și de către intimat, declarației unei vecine care nu are cunoștință despre faptele petrecute în imobilul locuit de părțile litigiului. Sub acest aspect, martorul nu a indicat în ce constă ajutorul și întreținerea acordate de intimatul C.. Mai mult, partea reclamantă neagă că ar fi oferit informații vecinilor despre situația financiară a familiei sale, vârsta și starea de sănătate nepermițându-i să-și părăsească locuința.

În opinia recurentei, recunoașterea pretențiilor de către intimat este clară și precisă, în conformitate cu art. 349 C. proc. civ., astfel că susținerile din cuprinsul acțiunii apar dovedite prin mărturisirea părții, neputând fi contrazise de proba testimonială administrată în fața tribunalului.

Prin cea de-a doua critică, axată pe greșita aplicare a normelor de drept material, justifică recurenta motivul revocării donației în planul dispozițiilor art. 829 C. civ., respectiv că executarea sarcinii este imposibil de obținut din partea intimaților. Intimata B. nu păstrează legătura cu reclamanta, iar în ce îl privește pe intimatul C., acesta a mărturisit în fața Curții de Apel că nu își poate îndeplini obligația de întreținere stipulată în act.

Recurenta expune rațiunile ce au determinat încheierea contractului de donație, anume lipsa resurselor suficiente din partea acesteia pentru asigurarea existenței și capacitatea intimaților de a suplini aceste carențe prin veniturile obținute împreună și gospodărirea în comun.

Astfel, principala cauză a liberalității a reprezentat sarcina asumată prin contractul de donație, de a i se presta întreținere la bătrânețe și de a fi ajutată să depășească unele boli de care suferă. În concluzie, neexecutarea sarcinii echivalează, în ipoteza donațiilor cu sarcini, asemănător contractului sinalagmatic cu titlu oneros, cu o neexecutare a unei obligații esențiale ce conduce la necesitatea aplicării unui remediu al neexecutării contractului, respectiv revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinilor sau a condițiilor sub care s-a făcut.

Pentru toate motivele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei de apel și trimiterea pricinii la Curtea de Apel pentru a realiza o nouă judecată asupra fondului cauzei. În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de declanșarea recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 9 decembrie 2021, recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată la 24 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Intimații nu au formulat întâmpinări, deși li s-a comunicat cererea de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor expuse, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel cum au reținut instanțele anterioare, obiectul litigiului îl constituie o acțiune în revocarea contractului de donație autentificat prin încheierea nr. 468/28 aprilie 2009, pornită de reclamanta A. împotriva pârâților B. și C..

Prin respectivul contract, reclamanta, în calitate de donator, a transmis pârâților - donatari - nuda proprietate asupra cotei indivize de 5/8 din imobilul situat în comuna Domnești nr. 964, jud. Ilfov, format din teren intravilan și construcție edificată pe acesta, cu rezerva dreptului de uzufruct și de abitație viageră. Corelativ transmiterii dreptului de proprietate, prin contract s-a stipulat obligația de întreținere asigurată de pârâți pe tot parcursul vieții, până la decesul reclamantei.

Critica ce conturează nesocotirea de către instanța de apel a principiului disponibilității, consacrat prin norme de procedură, se circumscrie motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din perspectiva căruia urmează a fi verificată.

I se impută instanței că nu a pronunțat o hotărâre în baza recunoașterii pretențiilor din raportul juridic litigios, în temeiul dispozițiilor art. 436 alin. (1) C. proc. civ. "Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii’’.

În cauză se verifică faptul că pârâtul C. a recunoscut în faza procesuală a apelului, prin întâmpinare, imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul de donație, care se rezumă la prestarea întreținerii prin asigurarea celor necesare traiului în timpul vieții donatorului. Astfel, în opinia recurentei, instanța trebuia să-și asume acest act procedural de dispoziție și să admită cererea de revocare a contractului formulată de reclamanta A..

Înalta Curte constată că nu a operat o încălcare a dispozițiilor art. 436 alin. (1) C. proc. civ., motivul în discuție formulat nefiind apt să conducă la casarea deciziei atacate.

Instanțele anterioare au reținut, în raport cu conținutul clauzelor contractuale, că obligația de întreținere asumată în favoarea donatorului are un evident caracter de indivizibilitate, a fost instituită în beneficiul a doi debitori, nefiind vorba de două obligații distincte pentru fiecare, având în vedere și specificul întreținerii, care constă în asigurarea de alimente, medicamente, plata cheltuielilor de întreținere. Astfel, cât timp unul dintre debitori prestează în mod complet întreținerea către creditor (îndreptățit la rându-i să ceară executarea obligației de la oricare debitor), nu există temei pentru a se solicita revocarea contractului de donație pe motivul neîndeplinirii sarcinii.

Pârâtul nu și-a manifestat poziția procesuală, de adeziune la revocarea contractului de donație, în fața primei instanțe, ci abia în cursul soluționării apelului, ceea ce denotă o poziție oscilantă sub aspectul aprecierii îndeplinirii obligațiilor sale față de creditor - reclamanta, în speță. Aceasta, deoarece din administrarea probei testimoniale de către tribunal s-a dovedit că pârâtul asigură întreținerea mamei sale, locuiesc și se gospodăresc împreună și că nu există neînțelegeri între aceștia, de natură a afecta prestarea întreținerii.

Or, în circumstanțele particulare reliefate, este evident că adeziunea la revocarea contractului și expunerea motivelor care îl împiedică să execute în continuare actul, nu pot fi valorificate, astfel cum a apreciat și instanța de apel, poziția pârâtului îmbrăcând forma unei înțelegeri secrete cu reclamanta în scopul încălcării drepturilor celeilalte părți contractante.

Câtă vreme s-a probat că prestarea întreținerii este asigurată de către unul dintre debitori, pârâtul C., în virtutea caracterului indivizibil al obligației de întreținere, recunoașterea făcută ulterior, în faza apelului, de negare a acestui fapt, este îndoielnică și nu mai poate produce efecte, deoarece nici nu îndeplinește condițiile vizate de art. 349 C. proc. civ., de a fi neîndoielnică, clară și precisă.

Astfel, pe acest aspect, Înalta Curte urmează a valida raționamentul instanței de apel și a respinge critica în discuție.

Recurenta a supus dezbaterii și o pretinsă contradictorialitate între considerente, susținând că în același paragraf s-ar reține ipoteze contrare în ce privește asigurarea întreținerii de către pârât. Aceste susțineri nu se confirmă din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece în respectivul paragraf, Curtea a reținut întemeiat că pârâtul C. a îndeplinit în mod corespunzător obligația de întreținere față de mama sa, iar prin consimțirea la revocarea contractului, rezultă că părțile au acționat de conivență pentru a încălca drepturile celeilalte pârâte, B., rezultând din contract.

În ce privește critica referitoare la aprecierea probei testimoniale, Înalta Curte constată că, deși au fost amintite prevederile art. 324 C. proc. civ., din modalitatea în care a fost formulată, nu se desprinde o încălcare a acestor norme de procedură, ce ar permite un control de legalitate în temeiul pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta pune în discuție reevaluarea declarației de martor, cu consecința reținerii unei alte situații de fapt, aspect ce implică verificarea temeiniciei hotărârii, prerogativă pe care doar instanțele de fond o dețin, în concret, se solicită a se stabili, din nou, pe baza aceleiași probe administrate în fond, dacă reclamanta obține întreținere de la unul dintre debitorii obligați prin contract. Înalta Curte, în recurs, cale extraordinară de atac, poate exercita doar un control de legalitate a hotărârii atacate și nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situației de fapt și reaprecierea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare, cum tinde recurenta prin acest motiv de recurs.

Nici aserțiunile grefate pe cauza revocării contractului de donație nu reflectă un caz de aplicare greșită a legii (pentru a se verifica incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) în planul dispozițiilor art. 829 C. civ., recurenta supunând verificării elemente relative la situația de fapt, ilustrând relațiile dintre părți și motivele determinante pentru încheierea contractului de donație, chestiuni de netemeinicie, excluse controlului judiciar de legalitate a hotărârii.

Față de cele expuse, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite cerințele pentru existența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, în consecință, va respinge, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei ca nefondat. O soluție de respingere va primi și cererea părții, de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată aferente căii de atac pendinte, întrucât nu se pune problema aplicabilității dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. în condițiile în care recurenta este tocmai partea care a pierdut procesul, neputând fi îndreptățită la recuperarea sumelor avansate cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1729 A din 14 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2022.