Decizia nr. 1455/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 226/2020 a Tribunalului Cluj

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 1 martie 2019, a cărei judecată a fost ulterior declinată în favoarea Tribunalului Cluj, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., revocarea donației care face obiectul contractului de donație autentificat sub nr. x/3 martie 2016 pentru ingratitudine și revenirea la situația de carte funciară anterioară.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința nr. 226 din 12 iunie 2020, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins, ca nefondată, cererea de chemare in judecată formulată de reclamantă împotriva pârâtului B..

Decizia pronunțată de curtea de apel Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia nr. 262/A din 24 noiembrie 2020, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului.

Calea de atac a recursului formulată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, precum și obligarea intimatului - pârât la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, reclamanta a susținut că decizia atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1023 lit. b) C. civ., arătând că, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin motivele de apel s-au invocat, drept caz de ingratitudine, amenințările repetate comise de către pârât la adresa reclamantei, ceea ce semnifică existența unei fapte prevăzute în art. 206 alin. (1) C. pen. Astfel, ulterior încheierii contractului de donație, după o perioada de aproximativ un an de zile, pârâtul a început să-i reducă drastic porția de mâncare, să o abuzeze psihic și să o mențină într-o stare de frică si tensiune. Susținerile reclamantei au fost confirmate și prin declarația dată în fața primei instanțe de către martorul C., care a mai declarat și faptul că reclamanta i-a comunicat că îi este frică de pârât și dorește să "desființeze" contractul de donație. Or, conduita pârâtului față de reclamantă a fost susceptibilă de a alarma, adică de a inspira o temere reală și serioasă reclamantei, semnificând o adevărată amenințare la adresa persoanei, adică o faptă de natură penală în accepțiunea dispozițiilor art. 1023 lit. b) teza I C. civ., ceea ce atrage incidența cazului de revocare a donației pentru ingratitudine. Aprecierile instanței de apel, în sensul ca reclamanta nu a perceput afirmațiile pârâtului ca fiind amenințări, ci dimpotrivă, a considerat ca au fost făcute în glumă, sunt lipsite de temeinicie într-un contract în care numai de așa ceva nu se poate vorbi.

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, arătând că motivele acestuia nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. și că decizia atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. A învederat că nu sunt incidente dispozițiile art. 1023 lit. b) C. civ., care reglementează cazurile de revocare a donației, intimatul - pârât nefăcându-se vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave față de recurentă, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală atât a deciziei instanței de apel, cât și a hotărârii primei instanțe. Susținerile recurentei referitoare la comportamentul nepotrivit al intimatului nu au putut fi dovedite în fața instanțelor, deoarece acestea nu sunt reale, precizând că, în absența unor fapte obiective, săvârșite cu intenție, care să poată fi încadrate în teza prevăzută de art. 1023 lit. b) C. civ., nu se poate dispune revocarea donației pentru ingratitudine, căci dacă ar fi permisă revocarea pe baza impresiei subiective a donatarului, un act juridic irevocabil cum este donația, ar deveni revocabil, ceea ce este inadmisibil întrucât revocarea donației poate avea loc numai în condițiile strict prevăzute de lege. Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe suplimentare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul declarat în cauză, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază asupra caracterului său nefondat. Nu va fi reținută sancțiunea nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, astfel cum s-a invocat de către intimatul-pârât prin întâmpinare, de vreme ce, așa cum s-a arătat, recursul reclamantei a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar prin conținutul său, aceasta a criticat o greșită soluționare a cauzei prin încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1023 lit. b) din C. civ., normă de drept material ce a fundamentat acțiunea dedusă judecății. Argumentând-și critica, reclamanta a pretins încălcarea ori greșita aplicare a dispozițiilor art. 1023 lit. b) din C. civ., cu referire la cazul donatarului care "se face vinovat de fapte penale", în speță fiind indicată fapta de amenințare repetată comisă de pârât la adresa reclamantei. Potrivit acesteia, amenințările la care a fost supusă de pârât constituie fapte prevăzute de legea penală, în sensul art. 1023 lit. b) din C. civ., amenințarea fiind considerată infracțiune conform art. 206 alin. (1) din C. pen. și constând - potrivit legii penale - în fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere. Cu referire la acțiunile pârâtului, a indicat reducerea drastică a porției de mâncare, abuzul psihic și menținerea sa într-o stare de frică și tensiune prin folosirea unor sintagme de atare natură, aspecte care au fost confirmate (potrivit reclamantei) prin depoziția martorului C. și care au fost susceptibile să alarmeze, să inspire o temere reală și serioasă unei persoane în vârstă înaintată (de 88-89 de ani), semnificând o adevărată amenințare la adresa persoanei sale, adică fapta de natură penală la care face referire art. 1023 lit. b) teza I C. civ. și care justifică revocarea pentru ingratitudine a contractului de donație. Considerentele deciziei atacate nu relevă însă ceea ce critica recursului sugerează, anume o neexaminare a faptelor deduse judecății prin acțiunea reclamantei din perspectiva normei art. 1023 lit. b) teza I din C. civ., prin eventuala neobservare sau necalificare a acțiunilor pârâtului ca acte susceptibile integrării în conținutul unei fapte penale - cea de amenințare - care ar justifica acțiunea în revocarea donației pentru ingratitudine. Dimpotrivă, atât în hotărârea primei instanțe, cât și a celei din apel faptele acuzate în persoana pârâtului - cele evocate și prin memoriul de recurs - au fost examinate din perspectiva cazurilor de revocare a donației pentru ingratitudine reglementate prin dispozițiile art. 1023 lit. b) și c) din C. civ., respectiv literei b) (în decizia din apel, date fiind limitele criticilor formulate), ambele instanțe concluzionând că atitudinea și vorbele folosite de pârât nu pot fi socotite amenințări la adresa reclamantei cât timp ea însăși a declarat în fața instanței că le-a perceput ca pe niște glume și că nu i-au stârnit vreo temere. Ambele instanțe au concluzionat, în urma examinării și evaluării probelor administrate, că lipsesc în cauză fapte obiective, săvârșite cu intenție, care să poată fi încadrate în cazurile de ingratitudine prevăzute în mod expres de art. 1023 lit. b) din C. civ., prin considerente explicite ale instanțelor de fond fiind înlăturată teza amenințării reclamantei, așadar a faptei penale indicată a fi fost săvârșită de donatar, pornindu-se chiar de la mărturisirea judiciară a acesteia, care a recunoscut că nu a luat în serios vorbele adresate de pârât, acuzate prin acțiune ca fiind cele ce i-ar fi indus o temere serioasă. Prin urmare, nu se poate reține, în legătură cu decizia atacată, acuzația de încălcare sau aplicare greșită a normei prevăzută de art. 1023 lit. b) teza I din C. civ., considerentele ce justifică soluția instanței de apel relevând că examinarea cauzei a avut loc pornindu-se chiar de la faptele de amenințare acuzate prin acțiunea reclamantei, acest caz particular de revocare a donației pentru ingratitudine - "donatorul se face vinovat de fapte penale" - nefiind reținut pentru argumente de netemeinicie, iar nu ca o consecință a unor eventuale calificări greșite/necalificări a faptelor ce s-au imputat pârâtului sau prin necercetarea acestui caz particular de revocare a donației pentru ingratitudine. Cât privește aprecierile instanței de apel în sensul că reclamanta nu ar fi perceput afirmațiile pârâtului ca amenințări, ci ca fiind vorbe spuse în glumă, aprecieri contestate prin memoriul recurentei, se reține că nu pot face obiect al cenzurii instanței de recurs care exercită exclusiv un control în legalitate asupra hotărârii pronunțate în apel, în condițiile în care aprecierile asupra probelor ori situațiilor de fapt ale cauzei realizate de instanțele de fond (între care se regăsește și instanța de apel) țin de temeinicia soluției și care scapă controlului în calea extraordinară a recursului. În considerarea acestor motive, apreciind ca fiind nefondat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,