ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 345/2022

Obiectul cereri de chemare în judecată: Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 31 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea parțială a contractului de cesiune de drepturi patrimoniale de autor și conexe nr. 1025 din data de 24 aprilie 2017 pentru lipsa consimțământului și a obiectului cu privire cesiunea neexclusivă a dreptului patrimonial de autor rezultat din utilizarea operei muzicale "Primăvara"; obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 euro + TVA (echivalent în RON la cursul BNR), reprezentând remunerație datorată pentru cesionarea drepturilor conexe asupra operei muzicale "Primăvara" cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. I.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1939 din data de 6 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată. I.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1315A din data de 15 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de către apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1939 din data de 6 noiembrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. A obligat pe apelantă să plătească intimatei suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. II. Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. II.1. Motivele de recurs Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele: Instanța de apel a constatat, în mod greșit, că nu au fost formulate critici cu privire la caracterul nescuzabil al erorii esențiale ce poartă asupra obiectului contractului, reținând astfel o autoritate de lucru judecat: - întreaga critică din motivele de apel a fost făcută cu scopul precis de a se stabili că eroarea esențială reținută la încheierea contractului nu are caracterul unei erori nescuzabile, în sensul art. 1208 C. civ., pentru care nu se mai poate solicita anularea actului juridic semnat între părți, astfel cum constatase instanța de fond; pentru a evidenția aceste chestiuni, recurenta-reclamanta arată că a redat situația de fapt, solicitând instanței de apel să aibă în vedere toate probele administrate în cauză; - la momentul semnării contractului de cesiune nr. x din data de 24 aprilie 2017, deși ambele părți cunoșteau că negocierea se poartă doar asupra drepturilor conexe, au folosit la redactarea contractului sintagma "drept de autor și drepturi conexe" care, în practică, este folosită atât când sunt vizate drepturile de autor, cât și atunci când sunt vizate doar drepturile conexe; - în cauza de față, la momentul semnării contractului, ambele părți au căzut de acord că ceea ce se cedează sunt drepturile conexe, calitatea de reprezentant a A. S.R.L. fiind valabilă doar pentru artiștii interpreți, nu și pentru compozitorul piesei "Primăvara"; - susținerile sale cu privire la criticile aduse sub aspectul greșitei aplicări a art. 1208 C. civ. au fost reținute chiar de instanța de apel în încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2020; - în cuprinsul motivului 2 de apel, la pagina 5, a arătat că, în opinia sa, eroarea intervenită în cauză este o eroarea esențială, care atrage nulitatea relativă a actului juridic [art. 1207 alin. (1) C. civ..], nefiind aplicabil art. 1208 C. civ., astfel cum a constatat, în mod greșit, instanța de fond; - critica sa referitoare la lipsa caracterului scuzabil al erorii se desprinde din întregul său apel; - eroarea este una scuzabilă, care nu putea fi cunoscută cu minime diligente rezonabile, înainte de emiterea fișei tehnice din două motive: - calitatea de reprezentant a A. S.R.L. acoperea doar cesionarea drepturilor conexe. Aceasta a fost ipostaza în care a stat în negocieri, iar intimata-pârâtă a cunoscut aceste aspecte și nu le-a infirmat în momentul în care i s-a atras atenția că a greșit fișa de emisie. Dimpotrivă, a recunoscut eroarea și a precizat că o va îndrepta, astfel cum rezultă din corespondența depusă la dosarul cauzei. Prin această recunoaștere, intimata-pârâtă a confirmat practic că este vorba doar de o eroare și nu de o interpretare greșită cu privire la obiectul contractului; - sintagma "drept de autor" este des folosită în practică într-un sens generic, pentru a desemna atât dreptul de autor, cât și drepturile conexe dreptului de autor. În acest mod a procedat și intimata-pârâtă B. S.R.L., care a utilizat în cuprinsul contractului termenul generic de "drept de autor" pentru desemnarea drepturilor conexe dreptului de autor. Dată fiind calitatea în care acționat, respectiv de reprezentant al artiștilor interpreți ai piesei "Primăvara", nu a fost în măsură să își pună problema că s-ar putea crea o confuzie prin utilizarea sintagmei "drept de autor", în sensul că s-ar putea da o altă interpretare obiectului contractului. Chiar și cu diligente minime, nu ar fi putut cunoaște că intimata-pârâtă interpretează altfel contractul, întrucât toate discuțiile au fost purtate cu privire la drepturile artiștilor interpreți. Instanța de apel a stabilit că eroarea esențială reținută în cauză nu îndeplinește condiția de a fi scuzabilă, întrucât A. S.R.L. are calitatea de profesionist: - deși instanța de apel a constatat existența unei erori esențiale asupra obiectului contractului semnat între părți, a apreciat că nu este îndeplinită și condiția ca eroarea să fie scuzabilă, astfel cum se desprinde aceasta din dispozițiile art. 1208 C. civ., care stabilesc că un contract nu poate fi anulat dacă "faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi cunoscut, după împrejurări, cu diligente rezonabile"; la interpretarea diligentelor rezonabile, instanța de apel a avut în vedere calitatea de profesionist a A. S.R.L. în domeniul activităților artistice și, în acest sens, a apreciat că avea posibilitatea să facă diferența între drepturile de autor și drepturile conexe, întrucât are cunoștințe de specialitate; - înțelege să critice motivarea Curții de Apel București întrucât, A. S.R.L. nu desfășoară în mod uzual activități în domeniul cesionării drepturilor conexe, ci a fost nevoită să semneze în calitate de reprezentant al artiștilor interpreți, pentru ca interpreții să poată încasa banii cuveniți într-un singur cont, neavând posibilitatea de a emite facturi fiscale către intimata-pârâtă; - instanța de apel nu a verificat calitatea sa de profesionist în domeniul cesiunii de drepturi conexe; - faptul că reprezentantul său legal deține și calitatea de președinte al unui organism de gestiune colectivă nu este de natură să conducă la concluzia că este un specialist în ceea ce privește redactarea contractelor de cesiune și că poate face analize și interpretări cu privire la cuprinsul textelor juridice - aceste atribuții revin mai degrabă unui jurist specializat în domeniul proprietății intelectuale; - reprezentantul său legal este el însuși un artist interpret, membru al formației C., dar această calitate poate cel mult să imprime un caracter scuzabil erorii esențiale față de faptul că, în practică, artiștii folosesc în mod frecvent pentru desemnarea drepturilor conexe tot sintagma "drepturi de autor" sau sintagma complexă "drept de autor și drepturi conexe"; - articolul 1208 C. civ. prevede un criteriu mixt, subiectiv-obiectiv, pentru determinarea caracterului erorii; astfel, pentru a stabili dacă eroarea este scuzabilă sau nescuzabilă trebuie avute în vedere "împrejurările" (care implică o apreciere subiectivă, în funcție de calitățile persoanei) și "diligentele rezonabile" (care implică o apreciere obiectivă, prin raportare la o diligentă normală pe care o poate depune o persoană obișnuită); în cauza de față, pentru a putea interpreta aceste criterii, instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere ansamblul situației de fapt; - la o analiză mai amplă a contextului factual, precum și a uzanțelor, instanța de apel ar fi putut să constate că, și în situația în care calitatea părților contractante este de profesioniști, aceștia pot fi într-o eroare scuzabilă cu privire la obiectul contractului. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. II.2. Apărările formulate în cauză În termen legal, intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului în raport de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală. II.3. Răspunsul la întâmpinare: Recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a formulat răspuns la întâmpinare. II.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18 ianuarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1315 A din 15 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 22 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de apel a constatat, în mod greșit, că nu au fost formulate critici cu privire la caracterul nescuzabil al erorii esențiale ce poartă asupra obiectului contractului, reținând astfel o autoritate de lucru judecat. Această critică este nefondată. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea judecătorească să nu cuprindă, considerentele în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția sau motivele pentru care s-au admis, și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva arbitrariului instanței, fiind reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de apel de a motiva decizia pe care a pronunțat-o, privește, în esență, analiza criticilor formulate prin motivele de apel, cu arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a menținut soluția primei instanțe, criterii legale pe care decizia recurată pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă le îndeplinește. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că obligația de motivare a hotărârii judecătorești servește la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac. Astfel, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile. În condițiile în care instanța de apel și-a prezentat argumentele pentru care a considerat că sentința Tribunalului este legală și temeinică nu se poate reține deci o nemotivare sau o motivare contradictorie, așa cum apreciază recurenta. Curtea de apel a motivat în mod corect în decizie că acele constatări, cu privire la existența erorii asupra obiectului cesiunii, nu au fost apelate, constatarea erorii intrând astfel în autoritatea de lucru judecat și fiind concordantă cu materialul probatoriu administrat, succesiunea evenimentelor și străduința ulterioară a reclamantei de a îndrepta mențiunile privitoare la obiectul cesiunii, fiind de natură a exclude o potențială intenție dolozivă, de a induce în eroare partea adversă cu privire la întinderea drepturilor cedate. Faptul că judecătorul interpretează elementele factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esență, de conținut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, cerințe pe care decizia recurată le îndeplinite. De altfel, se constată că prin motivul de recurs invocat ca fiind circumscris dispozițiilor pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta solicită o reanalizare a contractului de cesiune din perspectiva caracterului erorii nescuzabile, în sensul art. 1208 C. civ., critică ce nu poate fi primită. Drept urmare, nu poate fi primită nici susținerea recurentei în sensul că motivarea deciziei Curții de Apel București nu respectă exigențele legale întrucât A. S.R.L. nu desfășoară în mod uzual activități în domeniul cesionării drepturilor conexe, ci a fost nevoită să semneze în calitate de reprezentant al artiștilor interpreți pentru ca interpreții să poată încasa banii cuveniți într-un singur cont, acestea fiind susțineri de fapt, nesusceptibile a fi analizate de către instanța de recurs în cadrul cenzurii de legalitate a deciziei recurate care îi este permisă acestei instanțe de dispozițiile legale. De asemenea, celelalte afirmații ale recurentei, legate de folosirea, la redactarea contractului de cesiune nr. x a sintagmei "drept de autor și drepturi conexe", de înțelegerea părților cu privire la cesiunea drepturilor conexe, calitatea de reprezentant a A. S.R.L. fiind valabilă doar pentru artiștii interpreți, nu și pentru compozitorul piesei "Primăvara" nu pot fi apreciate drept motive de recurs care să conducă la reținerea nelegalității deciziei recurate. Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe întemeiat pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul invocă, în esență, greșita aplicare a art. 1208 C. civ., deoarece, în opinia sa, eroarea intervenită în cauză este o eroarea esențială, care atrage nulitatea relativă a actului juridic [art. 1207 alin. (1) C. civ..], nefiind aplicabil art. 1208 C. civ., astfel cum ar fi constatat, în mod greșit, instanța de fond, eroarea nefiind scuzabilă. Motivul de recurs este nefondat. Curtea de apel a dat o justă interpretare prevederilor legale incidente, considerând, pe de o parte, că prima condiție a erorii (existența unei erori esențiale) este îndeplinită, existând o eroare asupra obiectului contractului, însă, pe de altă parte, s-a reținut că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție necesară - eroarea să fie scuzabilă. Astfel, reține în mod legal instanța de apel că este corectă statuarea tribunalului în sensul că eroarea putea fi, în speță, înlăturată cu diligențe rezonabile, prin analizarea și studierea conținutului contractului, și că nu se poate spune că este viciat consimțământul ca urmare a erorii, dacă cealaltă parte știa sau, după caz, trebuia să știe faptul asupra căruia a purtat eroarea (fapt esențial pentru încheierea contractului, așa cum este cazul reclamantei). Curtea de apel a mai reținut în mod fondat că prin motivele de apel formulate, apelanta a subliniat în mod judicios atât caracterul esențial al erorii, cât și lipsa relei sale credințe, concretizată în încercarea repetată de a remedia situația creată prin includerea în obiectul cesiunii a dreptului de autor (și nu doar a celor conexe), dar nu a contestat motivul esențial pentru care tribunalul a respins acțiunea, respectiv lipsa caracterului scuzabil al erorii. Afirmațiile recurentei privind greșeala instanței de apel care ar fi trebuit să aibă în vedere ansamblul situației de fapt, și anume a criteriului mixt, subiectiv-obiectiv, prevăzut de art. 1208 C. civ. deoarece, pentru a stabili dacă eroarea este scuzabilă sau nescuzabilă trebuie avute în vedere "împrejurările" (care implică o apreciere subiectivă, în funcție de calitățile persoanei) și "diligentele rezonabile" (care implică o apreciere obiectivă, prin raportare la o diligentă normală pe care o poate depune o persoană obișnuită) nu au suport real. Instanța a avut în vedere situația de fapt, consemnându-se în decizie că reclamanta fusese mandatată de artiști interpreți să negocieze cesiunea drepturilor conexe, iar nu și a dreptului de autor asupra operei Primăvara și că graba - sau chiar grăbirea de către cocontractant - chiar dacă ar fi reală, nu poate constitui în sine o justificare suficientă pentru a reține existența unei erori scuzabile, în lipsa altor elemente obiective. Motivele indicate ca determinante pentru reținerea caracterului nescuzabil, și anume, calitatea de reprezentant a A. S.R.L. care acoperă doar cesionarea drepturilor conexe și folosirea sintagmei "drept de autor" în mod frecvent în practică într-un sens generic, pentru a desemna atât dreptul de autor, cât și drepturile conexe dreptului de autor, nu subzistă. Se constată că instanța de apel a reținut calitatea reclamantei de profesionist în domeniul cesiunii de drepturi conexe, constatând că aceasta este un profesionist în sensul art. 3 C. civ., dar, mai ales că este și un profesionist în domeniul activităților artistice, având cunoștințe de specialitate cu privire la dreptul de autor și la drepturile conexe, astfel încât s-a apreciat că este în măsură să deceleze și să recunoască diferența dintre cele două noțiuni utilizate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Curtea a mai considerat că nu statuează în sensul că un profesionist nu ar putea fi într-o eroare scuzabilă, admițând că o asemenea eroare este posibilă chiar și în cazul unui profesionist în domeniul artistic, dar eroarea, pentru a fi scuzabilă, ar trebui să izvorască din circumstanțe de fapt mai complexe ori să se întemeieze pe deținerea, de către partea contractantă care o invocă, a unor date incomplete, lacunare ori insuficiente. Susținerea recurentei reclamante prin care arată că, la o analiză mai amplă a contextului factual, precum și a uzanțelor, instanța de apel ar fi putut să constate că, și în situația în care calitatea părților contractante este de profesioniști, aceștia pot fi într-o eroare scuzabilă cu privire la obiectul contractului, întărește concluzia că, în fapt, se tinde la o reapreciere a întregului probatoriu cu privire la calitatea de profesionist a recurentei, ce nu pot fi realizat în recurs de către instanța de control judiciar. Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1315 A din 15 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.