ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2022

Ședința publică din data de 01 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E., F., solicitând, pe calea excepției, constatarea nulității contractului de cesiune autentificat sub nr. x/11.03.2011 de B.N.P. G., pentru lipsa/inexistența obiectului, cu consecința respingerii cererii de intervenție, ca nefondată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1761 din 18 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competenta soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența art. 107 raportat la art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., având în vedere obiectul cererii deduse judecății - constatarea nulității contractului de cesiune autentificat sub nr. x/11.03.2011 de B.N.P. G., locul situării imobilelor și domiciliul și sediul părților.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1105 din 30 septembrie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă; a constatat conflict negativ de competență; a suspendat judecata cauzei; a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în speță, nu este vorba de o competență teritorială absolută care să putea fi invocată din oficiu de către instanță, potrivit art. 116 coroborat cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât contractul de cesiune autentificat sub nr. x/11.03.2011 de B.N.P. G., nu are ca obiect drepturi reale, ci drepturi eventuale, acelea la reconstituirea unui drept de proprietate pe temeiul legilor fondului funciar, ce rezultă din Hotărârea nr. 33/323/22.11.2006 a Comisiei Județene de Fond Funciar.

În considerarea Deciziei nr. 179/2014 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, a apreciat asupra caracterului aleatoriu al contractului de cesiune autentificat sub nr. x/11.03.2011 de B.N.P. G., care nu are ca obiect drepturi reale și care nu poate genera decât măsuri compensatorii constând în compensare cu puncte, competența teritorială fiind aceea de drept comun, de ordine privată, conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ., care nu putea fi invocată decât de intervenient, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Chiar dacă s-ar aprecia că este vorba de o competență teritorială absolută, nulitatea contractul menționat a fost invocată ca o apărare la cererea de intervenție, permisă de art. 1247 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau excepție, caz în care Tribunalul București era competent să analizeze acest caz de nulitate pe temeiul art. 124 C. proc. civ.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie constatarea nulității contractului de cesiune autentificat sub nr. x/11.03.2011 de B.N.P. G., iar în ceea ce privește conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe, Tribunalul București și, respectiv, Tribunalul Timiș, acesta din urmă a apreciat că instanța inițial învestită nu putea invoca, din oficiu, necompetența teritorială, întrucât, în cauză, competența este una de ordine privată.

Înalta Curte observă față de obiectul contractului de cesiune a cărui nulitate s-a invocat în cauză - drepturi viitoare ce ar rezulta din Hotărârea nr. 33/323/22.11.2006 a Comisiei Județene Timiș pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul Legii nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, că în speță operează o competență teritorială de ordine privată, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ., care putea fi invocată de intervenient, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, prima instanță sesizată rămânând competentă să judece litigiul.

Potrivit dispozițiilor art. 124 C. proc. civ., "(1) Instanța competentă să judece cererea principală se va pronunța și asupra apărărilor și excepțiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale și care, potrivit legii, sunt de competența exclusivă a altei instanțe. (2) Incidentele procedurale sunt soluționate de instanța în fața căreia se invocă, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel."

Așadar, în materia întinderii competenței este consacrată regula potrivit căreia "judecătorul acțiunii" este și "judecătorul excepției", consecința regulii fiind aceea că, subsecvent sesizării instanței cu o acțiune civilă, competența acesteia se întinde și asupra celorlalte aspecte litigioase. Apărările și excepțiile formulate în cadrul procesului, prin natura lor, se află într-un raport de dependență față de pretențiile deduse judecății și, în mod natural, asupra acestora trebuie să se pronunțe instanța învestită cu soluționarea cererii principale, chiar dacă acestea, în măsura în care ar fi fost formulate pe cale separată, ar fi fost de competența altei instanțe, evitându-se astfel fragmentarea competenței în mod excesiv și tergiversarea soluționării cauzei.

Înalta Curte are în vedere că nulitatea contractul de cesiune autentificat sub nr. x/11.03.2011 de B.N.P. G. a fost invocată, în condițiile art. 1247 alin. (2) C. civ., prin intermediul notelor de ședință, formulate de reclamantă la data de 20 ianuarie 2021, calificate de prima instanță ca cerere completatoare a cererii de chemare în judecată și disjunsă, în raport de art. 204 C. proc. civ., în cuprinsul căreia au fost formulate apărări la cererea de intervenție, prin care s-a pretins recunoașterea unor drepturi în baza acestui contract, ce intră în competența aceleiași instanțe, în temeiul art. 124 C. proc. civ.

Chiar dacă disjungerea constituie o măsură de administrare judiciară, rezervată aprecierii completului învestit, totuși prezintă relevanță faptul că instanța inițială își păstrează competența și după disjungere, cum de altfel stabilește și norma de organizare judiciară prevăzută de art. 111 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, potrivit cu care:

"În caz de disjungere, dosarul nou - format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității".

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a III-a civilă, este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 noiembrie 2022.