ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 942/2022

Ședința publică din data de 04 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. x/2020 din 20 octombrie 2020, disjunsă din dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Cornetu, având ca obiect contestație la executare, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul B. solicitând constatarea nulității acordurilor de împrumut nr. 1 din data de 14.05.2019 și nr. 2 din data de 15.05.2019.

2.1. Prin sentința civilă nr. 275 din 02 februarie 2021, pronunțată de Judecătoria Cornetu, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât la primul termen de judecată al dosarului disjuns din acțiunea principală, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, instanța, a reținut incidența art. 107 coroborat cu art. 108 din C. proc. civ. și, constatând că cetățeanul străin, pârâtul B., are adresă declarată în România, municipiul Timișoara, iar reclamanta nu a făcut dovada unei alte locuințe în fapt a acestuia, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 4894 din 15 martie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că în cauză este vorba de o competență teritorială de ordine privată care poate fi invocată exclusiv de către pârât, în modalitățile și termenele prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., neinvocarea în termen a competenței de către pârât ducând la decăderea din dreptul contestării sale, competența aleasă de către reclamant devenind una definitivă.

Cum în speță nu se regăsește vreunul din cazurile legale în care întâmpinarea nu este obligatorie, iar pârâtul nu a invocat necompetența teritorială relativă a Judecătoriei Cornetu prin întâmpinarea depusă în data de 15 iunie 2020, ci doar la primul termen de judecată al dosarului disjuns din acțiunea principală, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu și, constatând ivit conflictul de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Cornetu și Judecătoria Timișoara.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul B., prin care a solicitat anularea acordurilor de împrumut nr. 1 din data de 14 mai 2019 și nr. 2 din data de 15 mai 2019, încheiate între părțile litigante, capăt de cerere disjuns din acțiunea principală, având ca obiect contestație la executare.

Ivirea prezentului conflict negativ de competență a fost determinată de interpretarea diferită pe care instanțele aflate în conflict au dat-o condițiilor de invocare a excepției de necompetență teritorială.

În materia competenței teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel, iar potrivit art. 112 din același act normativ, cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică sau privată." Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetența este de ordine publică: (pct. 1) "în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; (pct. 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ., "În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată."

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în cauză, pârâtul, deși a depus întâmpinare la data de 15 iunie 2020, acesta nu a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Cornetu, această excepție fiind invocată abia la primul termen de judecată al dosarului disjuns din acțiunea principală.

Cum în speță nu se regăsește vreunul din cazurile legale în care întâmpinarea nu este obligatorie, neinvocarea excepției de necompetență privată de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a avut ca efect consolidarea competenței instanței sesizate, ca urmare a decăderii acestuia din dreptul de a invoca această excepție relativă.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reține că Judecătoria Cornetu este competentă să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 mai 2022.