ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2000/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2000/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022
Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 aprilie 2022 pe rolul Judecătoriei Turnu Măgurele, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat desfacerea, în principal prin acordul părților, iar în subsidiar din vina exclusivă a reclamantei și revenirea la numele avut anterior căsătoriei.
În motivarea, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 1993, căsătorie înregistrată în registrul stării civile al Primăriei Victoria, jud. Brașov, iar după căsătorie și-au stabilit domiciliul conjugal în Victoria, jud. Brașov, dar ultimul domiciliu comun a fost în comuna Traian, jud. Teleorman.
II. Hotărârea Judecătoriei Turnu Măgurele:
Prin sentința civilă nr. 593 din 20 iunie 2022, Judecătoria Turnu Măgurele a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.
În motivare, instanța a reținut că reclamanta, prezentă la termenul de judecată, la interpelarea instanței, a declarat că ultima locuință comuna a soților a fost în comuna Blejoi, jud. Prahova.
În aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., instanța a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, în a cărei circumscripție a fost ultima locuință comună a soților.
III. Hotărârea Judecătoriei Ploiești:
Învestită prin declinare, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr. 6637 din 19 septembrie 2022, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele, a constatat ivirea conflictului negativ de competență, a suspendat judecat cauzei și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În considerentele hotărârii, instanța a arătat că potrivit fișelor DEPAB, potrivit cererii de chemare în judecată și în conformitate cu susținerile reclamantei de la termenul de judecată din 19 septembrie 2022, reiese că reclamanta domiciliază în comuna Traian, jud. Teleorman (circumscripția Judecătoriei Turnu Măgurele), în timp ce pârâtul domiciliază în comuna Blejoi, jud. Prahova (circumscripția Judecătoriei Ploiești).
Cum ultimul domiciliu comun al părților a fost în comuna Traian, jud. Teleorman, iar reclamanta încă își are domiciliul actual în raza de competență a judecătoriei în circumscripția căreia se află, totodată, și cea din urmă locuință comună a soților, astfel cum reclamanta a precizat în acțiunea introductivă, instanța a concluzionat că revine Judecătoriei Turnul Măgurele competența de soluționare a cauzei.
IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Se constată că ambele instanțe, în stabilirea competenței de soluționare a litigiului, s-au raport la dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care "cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul."
Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamanta neavând un drept de opțiune între instanțele menționate de textul legal, fiind obligată să depună cererea de divorț la instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.
Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.
În speță, se constată că în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a precizat că are domiciliul în comuna Traian, județul Teleorman, că pârâtul are domiciliul în comuna Blejoi, județul Prahova și că ultimul domiciliu comun al soților a fost în comuna Traian, județul Teleorman.
În practicaua sentinței nr. 593 din 20 iunie 2022, Judecătoria Turnu Măgurele a reținut că:
"Reclamanta, personal la interpelarea instanței arată că ultima data a locuit cu pârâtul la Blejoi, pârâtul nu a locui niciodată aici." O atare susținere, astfel cum a fost consemnată, nu este de natură a determina dezînvestirea instanței.
Urmează a fi valorificate înscrisurile existente la dosar, din cuprinsul cărora reiese că domiciliul părților menționat în cererea de chemare în judecată este același cu cel evidențiat prin fișele DEPAB aflate la dosarul Judecătoriei Ploiești.
Așadar, pentru a stabili competența de soluționare a cauzei, se are în vedere faptul că la data înregistrării cererii de divorț reclamanta locuia în circumscripția judecătoriei în care s-a aflat cea din urmă locuință comună a soților, respectiv în comuna Traian, județul Teleorman, astfel cum a menționat în cererea de chemare în judecată, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Turnu Măgurele.
În această situație, incidentă în cauză este ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) prima teză C. proc. civ., ce are în vedere împrejurarea ca, la data sesizării instanței, cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția instanței în care se afla cea din urmă locuință a soților.
Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele, instanță în a cărei circumscripție s-a aflat cea din urmă locuință comună a soților și unde reclamanta locuia la data înregistrării cererii de divorț.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2022.