ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1904/2022

HOTĂRÂRE

13.10.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1904/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr. x/2021, la 17 mai 2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți.

Prin sentința civilă nr. 313 din 31 ianuarie 2022, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Botoșani.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc o competență teritorială exclusivă în materia divorțului, respectiv instanța de la ultimul domiciu comun al soților.

A arătat că, potrivit dispozițiilor art. 268 din Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici și a activității notariale, aprobat prin Ordinul nr. 2333/C/2013, prin ultima locuință comună se înțelege ultima locuință în care au conviețuit soții, iar dovada ultimei locuințe se face, după caz, cu actele de identitate ale soților, din care rezultă domiciliul comun sau reședința comună a acestora, ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declarația autentică pe proprie răspundere a fiecăruia dintre soți, din care să rezulte care a fost ultima locuință comună a acestora.

Instanța a constat că aceste dispoziții sunt în concordanță cu cele ale art. 87, 89 și 91 C. civ., care privesc domiciliul și reședința persoanei fizice, dovada domiciliului și a reședinței relizându-se, conform art. 91 C. civ., cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.

Ca situație de fapt, a reținut că ultima locuință comună a soților a fost în com. Albești, sat Tudor Vladimirescu, jud. Botoșani, conform fișelor de evidență din dosar.

Referitor la declarația martorului C., propus de reclamantă, aceasta nu a fost avută în vedere de instanță deoarece concubinul nu poate fi martor nici măcar în procesele de divorț, în virtutea art. 315-316 C. proc. civ.

Învestită prin declinare, Judecătoria Botoșani, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 2565 din 7 iulie 2022, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, la termenul de judecată din 10 septembrie 2021, Judecătoria Drobeta Turnu-Severin a constatat ca părțile sunt legal citate și a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei, iar la 28 septembrie 2021 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol, fiind stabilit termen la 12 noiembrie 2021.

La acest al doilea termen de judecată, Judecătoria Drobeta Turnu-Severin a dispus reluarea judecății, a pus în discuția contradictorie a părților competența instanței și a încuviințat proba testimonială în vederea stabilirii acesteia.

La termenul de judecată din 31 ianuarie 2022 - al treilea termen stabilit în cauză - Judecătoria Drobeta Turnu-Severin a invocat excepția necompetenței teritoriale, iar prin sentința civilă nr. 313 din 31 ianuarie 2022 a admis excepția invocată din oficiu si a declinat competența în favoarea Judecătoriei Botoșani.

S-a mai reținut că, în materia divorțului, competența teritorială este una exclusivă, având un caracter absolut, potrivit art. 915 C. proc. civ., iar Judecătoria Drobeta Turnu Severin nu a procedat la primul termen de judecată, din 10 septembrie 2021, la verificarea competenței, în condițiile art. 131 C. proc. civ., astfel încât competența s-a acoperit definitiv, fiind consolidată în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin. A constatat că efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență de ordine publică constă în stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, în sensul consolidării, în mod definitiv, a competenței instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea, aspect reținut și în considerentele deciziei RIL nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr. x/2021, la 17 mai 2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți.

Se reține că, în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., competența prevăzută de acest text legal fiind una exclusivă, având caracter absolut.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială a instanței și cea teritorială de ordine publică trebuie invocate de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Art. 131 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prevede că, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, încheierea având caracter interlocutoriu. În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Rațiunea acestor dispoziții legale este aceea de a asigura clarificarea și tranșarea încă de la debutul judecății a chestiunilor privitoare la stabilirea competenței instanței, astfel încât ele să fie invocate, puse în discuție și soluționate, ca regulă, încă de la primul termen de judecată.

Cu caracter de excepție, legea îngăduie judecătorului să amâne judecata o singură dată pentru a obține lămuriri sau, după caz, probe suplimentare utile determinării competenței, însă o asemenea posibilitate trebuie să rămână una de care se uzează cu prudență, anume doar atunci când, în mod necesar, acordarea unui termen apare ca indispensabilă clarificării ori dovedirii unor împrejurări direct legate de stabilirea competenței.

Rezultă, așadar, că atunci când excepția de necompetență materială sau teritorială exclusivă este invocată din oficiu de judecătorul cauzei, trebuie respectat termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., iar eventuala amânare a judecății pentru a se obține lămuriri sau probe suplimentare în scopul verificării competenței, trebuie dispusă încă de la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și numai o singură dată.

Se reține că instanțele care și-au declinat reciproc competența teritorială de soluționare a cauzei sunt Judecătoria Drobeta Turnu Severin și Judecătoria Botoșani, această din urmă instanță reținând invocarea excepției necompetenței teritoriale exclusive a primei instanțe cu încălcarea dispozițiilor art. 131 C. proc. civ.

În cauză, la termenul acordat de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin la 10 septembrie 2021, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. având în vedere că părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Se constată că la acest termen de judecată instanța nu putea proceda la verificarea competenței sale, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere caracterul imperativ al dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 28 septembrie 2021, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, fiind acordat termen de judecată la 12 noiembrie 2021, când instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., a încuviințat pentru reclamantă proba cu un martor, în vederea stabilirii competenței teritoriale, fiind prorogată pronunțarea asupra competenței.

Față de succesiunea actelor de procedură efectuate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Înalta Curte constată că această instanță nu a nesocotit obligațiile care îi reveneau potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale exclusive nefiind invocată cu încălcarea limitelor temporale impuse de aceste dispoziții legale.

Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, în cazul în care cel puțin unul dintre soți mai locuiește în circumscripția instanței de la această locuință, iar dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că ultimul domiciliu comun al părților a fost în sat Tudor Vladimirescu, comuna Albești, jud. Botoșani, conform fișelor de evidență aflate în dosarul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Totodată, din susținerile coroborate ale părților rezultă că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâtul locuia la aceeași adresă din județul Botoșani.

Drept urmare, având în vedere că, în speță, sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe, rezultă că instanța competentă să soluționeze prezenta pricină este judecătoria de la ultimul domiciliu comun al celor doi soți.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Botoșani, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.