Decizia nr. 1953/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2016 la data de 05.12.2016, reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Județeană de Fond Funciar, Comisia Locală de Fond Funciar Murfatlar și Comisia Locală de Fond Funciar Valul lui Traian, să se constate nulitatea absolută a hotărârilor Comisiei Județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanța nr. 262/02.06.2006 și nr. 447/01.09.2006, prin care s-a restituit din domeniul public al statului suprafața totală de 25,83 ha aflate pe raza comunei Valul lui Traian și nulitatea absolută a hotărârilor Comisiei Județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanța nr. 463/08.12.2006, nr. 321/18.06.2007 modificată prin HCJ nr. 359/06.07.2007, nr. 348/26.06.2007 și nr. 61/07.03.2008, prin care s-a restituit din domeniul public al statului suprafața totală de 464,55 ha, aflate pe raza orașului Murfatlar. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 213/1998, art. III alin. (1) lit. b) din Legea nr. 169/1997, Legii nr. 1/2000, Legii nr. 18/1991, modificate prin Legea nr. 247/2005, Legii nr. 290/2002, H.G. nr. 890/2005, H.G. nr. 18881/2005, Legii nr. 45/2009, Decizia RIL nr. 23/2011. Pârâtele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valul lui Traian și Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar au formulat întîmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. La data de 21.04.2017 Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat în baza mandatului special de către DGRFP Galați,prin AJFP Constanța, în temeiul art. 62 alin. (1) din C. proc. civ., a formulat cerere de intervenție principală. Pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian, a formulat întîmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de intervenție principală ca inadmisibilă, iar in subsidiar ca nefondată, cu obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii și excepția necompetenței materiale a Judecătoriei, excepție admisă prin sentința civilă nr 7868/30.06.2017. Prin încheierea nr. 2056/4.10.2017,tribunalul a declinat competența de soluționare către Judecătoria Constanța și a constatat conflictul negativ de competență. Prin sentința nr. 32/23.11.2017, Curtea de Apel Constanța a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, cererea fiind înregistrată sub nr x/2016*. Prin încheierea din 17.01.2018, s-au respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondate. Prin aceeași încheiere, instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu a Statului Român și în interes alăturat a Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sisești.

Sentința pronunțată de Tribunalul Constanța Prin sentința nr. 1338/31.03.2021, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis acțiunea; a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin DGRFP Galați-AJFP Constanța; a admis cererea de intervenție în interes alăturat reclamantei formulată de intervenienta Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sisești; a constatat nulitatea absolută a Hotărârilor nr. 262/2.06.2006 și nr. 447/1.09.2006 emise de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului cu privire la suprafața totală de 25,83 ha de pe raza Comunei Valu lui Traian; a constatat nulitatea absolută a Hotărârilor nr. 463/8.12.2006, nr. 321/18.06.2007 modificată prin Hotărârea nr. 359/6.07.2007, Hotărârea nr. 348/26.06.2007 și nr. 61/7.03.2008 emise de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului cu privire la suprafața totală de 464,55 ha de pe raza Orașului Murfatlar.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța Prin decizia nr. 124/C/21.09.2021, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins apelurile pârâtelor Comisia Locală pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar, Comisia Locală pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian și Comisia Județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța împotriva sentinței, ca nefondate.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanța. Recurentele-pârâte Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian au învederat următoarele aspecte: I. În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura și Vinificație Murfatlar în promovarea cererii de chemare în judecată, în condițiile în care aceasta nu a deținut calitatea de proprietar, ci doar de administrator asupra acestor suprafețe de teren. Întrucât reclamanta-intimata SCDVV Murfatlar nu a invocat decât un drept de administrare asupra acestei suprafate de 464,55 ha ce este situată pe raza teritorială a UAT Orașul Murfatlar, rezultă că nu are interes și nici calitate procesuală activă în solicitarea de constatare a nulității absolute a unei hotărâri emisă de comisia județeană prin care această suprafață a fost pusă la dispoziția comisiei în vederea reconstituirii în procedura Legii nr. 18/1991. II. În mod greșit a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii. Hotărârile comisiei judetente de fond funciar reprezintă acte administrative jurisdictionale și nu pot fi atacate decât în procedura specială a plângerii consacrată de art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. Nu se poate pretinde constatarea nulității absolute a unei hotărâri emisă de către comisia județeană de fond funciar, la cererea unui terț, dacă această hotărâre nu constituie un act juridic civil în sine și nu produce efecte de constituire a unui drept de proprietate în favoarea unei persoane. O asemenea hotărâre nu poate decât să declanșeze o procedură de reconstituire a unui drept de proprietate care se finalizează cu emiterea unui titlul de proprietate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991, fiind practic un act juridic administrativ jurisdictional, premergător emiterii titlurilor de proprietate în procedura legilor fondului funciar. III. În mod greșit a fost reținută admisibilitatea cererii de intervenție principală formulată de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor, cât și a cererii de intervenție în interes alăturat formulată de către ASAS, câtă vreme nu era îndeplinită condiția interesului în formularea unor asemenea cereri de intervenție. În cauză, finalitatea admiterii cererii de intervenție principală ar trebui să fie dobândirea în deplină proprietate și posesie a terenului de 551,91 ha ce face obiectul actelor administrative contestate. În prezent, întreaga suprafață ce a făcut obiectul hotărârilor a căror nulitate a fost invocată, a fost reconstituită în procedura prevăzută de legile fondului funciar și nu se mai află în posesia autorității locale și la dispoziția comisiei de fond funciar. IV. În mod greșit s-a reținut că era necesară emiterea unei hotărâri de guvern în vederea trecerii suprafeței de teren din domeniul public al Statului Român în domeniul privat al UAT Murfatlar și UAT Valu lui Traian, în condițiile în care a operat o suspendare de drept a tuturor actelor de constituire a unui drept de proprietate publică până la finalizarea procedurii de reconstituire prevăzută de Legea nr. 18/1991, art. III alin. (1)/1 Legea nr. 169/1997. În atare situație, rezultă că nu sunt opozabile recurentelor niciun fel de acte de trecere în proprietatea publică a unor terenuri care au aparținut foștilor proprietari deposedați în perioada comunistă și pentru care au fost formulate cereri de reconstituire a dreptului de proprietate ca urmare a intrării în vigoare a legilor fondului funciar, cum ar fi cazul hotărârilor de guvern invocate în prezenta cauză. V. Instanța de apel a dat eficiență motivării ICCJ din Decizia nr. 23/2011 fără a decela, în raport de situația de fapt dedusă judecății și de probele ce ar fi trebuit administrate în cauză, considerentele deciziei instanței de apel fiind străine de soluționarea prezentei cauze. Sub cest aspect, aprecierile instanței de apel au fost lapidare și superficiale, conducând la încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a dreptului la apărare și atrăgând incidența dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din cod. VI. În mod greșit s-a apreciat că era necesară emiterea unei hotărâri de guvern în vederea trecerii suprafeței de teren din domeniul public al Statului Român în domeniul privat al UAT Murfatlar și UAT Valu lui Traian în condițiile în care exista o procedură specială prevăzută de H.G. nr. 890/2005 în vederea punerii la dispozitia comisiilor locale de fond funciar a terenurilor din domeniul public al statului, pentru reconstituirea dreptului de proprietate către foștii proprietari ai acestora. VII. Instanța de apel a interpretat în mod greșit disp. art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, reținând fără temei că ele conferă Statului Român un drept de proprietate imuabil și absolut asupra terenurilor aflate în perimetrul stațiunilor și institutelor de cercetare agricolă. Simpla indicare a unor texte de lege nu conferă apartenența la domeniul public al Statului Român și nici caracter de indispensabilitate al acestora terenuri, astfel cum în mod greșit a fost reținut de către instanțele de fond în soluționarea prezentei cauze, ci numai reclamanta avea obligația procedurală, în raport de disp. art. 249 C. proc. civ.., să dovedească o asemenea apartenență a terenului în cauză la domeniul său public, printr-un act juridic și prin destinația terenului, în sensul necesității lui pentru desfășurarea activității de cercetare a acesteia. În cererea de chemare în judecată nu s-a arătat care este destinația ce conferă acestor terenuri caracterul de indispensabilitate pentru continuarea activității de cercetare a reclamantei-intimate SCDVV Murfatlar și care ar determina excluderea acestor terenuri de la procedura de reconstituire reglementată de legile fondului funciar și apartenența acestor suprafețe de teren la domeniul public al Statului Român, apartenență reținută fără niciun fel de temei de către instanțele de fond în soluționarea prezentei cauze. VIII. Instanțele de fond au înlăturat fără temei faptul că terenurile ce au făcut obiectul hotărârilor comisiei județene contestate în cauză, în suprafață totală de 490.38 ha, nu erau indispensabile activității reclamantei, astfel că nu au fost încălcate dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 și art. 10 din Legea nr. 1/2000. In cauză sunt incidente disp. art. 10 alin. (8) din H.G. nr. 890/2003 modificată prin H.G. nr. 1832/2005 potrivit cu care "reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente se face în perimetrul unităților de cercetare-dezvoltare pe terenuri agricole care nu sunt indispensabile cercetării". În materia legilor fondului funciar singura autoritate îndrituită să aprecieze și să dispună restituirea unui teren agricol extravilan este comisia județeană de fond funciar. Simpla emitere a unor acte normative care au inclus anumite terenuri în sfera activității de cercetare, cum este cazul H.G. nr. 517/1999 nu conferă, de principiu, acestor terenuri caracterul de indinspensabilitate reținut în mod greșit de către prima instanță, ci acesta trebuie să se reflecte în mod concret în folosința suprafețelor de teren în cauză, ceea ce nu este cazul pentru terenurile ce fac obiectul celor patru hotărâri contestate. Faptul că ASAS are abilitarea legală de a stabili terenuri care sunt destinate cercetări agricole în România nu înseamnă că această instituție poate exclude orice teren de la procedura de restituire prevăzută de lege, ci aceasta doar coordonează politicile agricole pentru terenurile aflate la dispoziția sa. IX. Instanțele de fond au înlăturat fără temei dispozițiile Legii nr. 165/2013 ce au întărit legalitatea hotărârilor de comisie județeană prin care a fost pusă la dispoziția comisiilor locale suprafața de 490,38 ha teren neagricol în vederea retrocedării în temeiul Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000. Recurentele nu au pretins că ar fi aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013, ci în mod constant au arătat doar că aceste dispoziții legale (chiar dacă ulterioare emiterii hotărârilor comisiei județene constestate în prezenta cauză) nu au făcut decât să confirme legalitatea acestor hotărâri în ceea ce privește trecerea terenurilor care nu mai erau necesare activității de cercetare desfășurată de stațiunile și institutele de cercetare din domeniul public al statului în domeniul său privat, în condițiile în care însuși legiuitorul stipulase că aceste terenuri fac obiectul restituirii către foștii lor proprietari, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, forma modificată prin Legea nr. 247/2005. X. Instanțele de fond nu au ținut seama de faptul că hotărârile comisiei județene contestate au răspuns imperativului retrocedării în natură a terenurilor către foștii lor proprietari, în conformitate cu legile fondului funciar, niciunul dintre aceste terenuri nemaiaflându-se, la acest moment, la dispoziția comisiilor locale de fond funciar sau în patrimoniul unităților administrativ-teritoriale. Instanța de apel și-a încălcat obligațiile instituite în mod expres prin disp. art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și a evitat să analizeze toate apărările recurentelor, considerând fără temei că nu are obligația să se raporteze la situația juridică actuală a terenurilor ce au fost puse la dispoziția comisiilor de fond funciar prin cele patru hotărâri contestate în prezenta cauză, fiind incidente disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ. XI. Instanța de apel a încălcat puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 4183/16.02.2010 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosar nr. x/2009, procedând la o greșită aplicare a disp. art. 430 C. proc. civ., ceea ce determină incidența motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Prin sentința menționată s-a constatat legalitatea HCJ nr. 574/27.09.2006, iar în prezenta cauză se dezbat aspecte legate de terenuri ce fac obiectul aceluiași act, astfel încât instanța de apel trebuia să țină cont de cele statuate în considerentele sentinței civile nr. 12302/19.10.2007. Recurentele au declarat recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 14.09.2021, prin care instanța de apel a respins, ca neutile în soluționarea prezentei cauze, probele cu expertiză topografică și expertiză agricolă, solicitând casarea acestei încheieri și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru administrarea celor două expertize. Au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor Constanța a arătat că terenul în cauză nu face parte din domeniul public al Statului Român, astfel încât nu au fost încălcate dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 și nici dispozițiile art. 10 din Legea nr. 1/2000. În cauză, nu este îndeplinită condiția de la art. 6 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, întrucât în cererea de chemare în judecată nu se arată în mod concret care este destinația care conferă acestui teren caracterul de indispensabilitate pentru continuarea activității de cercetare a reclamantei și care ar determina apartenența acestei suprafețe de teren la domeniul public al Statului Român. Recurenta a făcut dovada că acest teren a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate către foștii proprietari deposedați cărora le-au aparținut anterior colectivizării. Nu era necesară emiterea unei hotărâri de guvern în vederea trecerii suprafeței de teren din domeniul public al Statului Român în domeniul privat al UAT în condițiile în care opera o suspendare de drept a tuturor actelor de constituire a unui drept de proprietate publică până la finalizarea procedurii de reconstituire prevăzută de Legea nr. 18/1991, republicată. Terenul, în condițiile în care statul îl preluase în mod abuziv, face obiectul reparației în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, în favoarea foștilor proprietari al acestuia. În atare situație, rezultă că nu sunt opozabile recurentei niciun fel de acte de trecere în proprietatea publică a unor terenuri care au aparținut foștilor proprietari deposedați în perioada comunistă și pentru care au fost formulate cereri de reconstituire a dreptului de proprietate ca urmare a intrării în vigoare a legilor fondului funciar. Textele din Legea nr. 213/1998 invocate de către intimata reclamanta SCDVV Murfatlar, cât și deciziile ÎCCJ inserate de aceasta în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu au relevanță juridică în prezenta cauză deoarece nu a avut loc o simplă trecere a unui bun din domeniul public al Statului Român în domeniul privat al unei unități administrativ-teritoriale prin manifestarea exclusivă de voință a acesteia din urmă. Hotărârea Comisiei județene ce face obiectul contestării în prezenta cauză a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. III alin. (1 1 ) din Legea nr. 169/1997 introdus în mod expres, în vederea adoptării unor asemenea măsuri, prin Legea nr. 247/2005. Totodată art. 2 din Hotărârile Comisiei județene sunt întocmite conform prevederilor art. 27 alin. (7) 1 din Hotărârea nr. 890/2005. A invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la data de 19.10.2022. Recurentele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar și Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian au formulat punct de vedere la raport, prin care au arătat că recursurile sunt admisibile raportat la valoarea obiectului pricinii, la faptul că decizia atacată a fost pronunțată de către Curtea de Apel Constanța în faza procesuală a apelului, fiind astfel susceptibilă de recurs, și la faptul că litigiul este unul de drept comun. Chiar dacă hotărârile comisiei județene de fond funciar sunt emise în procedura prevăzută de legea fondului funciar, această împrejurare nu schimbă natura juridică a cauzei, respectiv aceea de litigiu având ca obiect constatarea nulității unui act juridic civil, fiind incidente dispozițiile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, conform cărora soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun. Mai arată recurentele că nu au fost de acord cu cele statuate prin hotărârea pronunțată în regulatorul de competență, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este ținută de considerentele acestei sentințe. Posibilitatea exercitării căilor de atac în prezenta cauză nu se analizează în raport de prevederile art. 5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 la care fac trimitere dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997, ci se aplică în mod exclusiv dispozițiile de drept comun ale art. 483 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La data de 18.04.2022 (data poștei), în termen legal, recurentele-pârâte Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian au formulat întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu recursul promovat de pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța și au solicitat admiterea acestuia, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel. Recurentele-pârâte au reiterat situația de fapt a cauzei precum și apărări conținute în recursurile declarate, care nu se mai impun a fi reluate. La data de 20.04.2022 (data poștei), în termen legal, intimata Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sisești a formulat întâmpinare prin care a învederat următoarele: - Referitor la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interesul reclamantei, arată că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 290/2002 și ale Legii nr. 45/2009 astfel cum a fost completată prin Legea nr. 72/2011, intimata fundamentează științific și corelează politicile din domeniul agriculturii, organizează, îndrumă, coordonează și controlează activitatea de cercetare-dezvoltare în unitățile din subordinea/coordonarea sa și adoptă măsurile necesare pentru crearea celor mai bune rezultate în domeniu. Pe cale de consecință, interesul în promovarea cererii de intervenție în favoarea SCDV Murfatlar este pe deplin dovedit, iar cererea de intervenție este admisibilă; - Referitor la excepția lipsei calității procesuale active și la excepția lipsei de interes ale SCDV Murfatlar, arată că, în calitate de administrator, aceasta justifică interesul în sensul apărării terenului domeniu public al statului, precum și calitatea procesuală activă. Dacă SCDV justifică un interes legitim având ca temei dreptul de administrare, în condițiile în care terenul a fost predat și a intrat în proprietatea privată a persoanelor beneficiare, cu atât mai mult Statul Român, în calitate de proprietar al terenului justifică un interes patrimonial; - Referitor la fondul cauzei, arată că întrucât terenurile în litigiu se află în proprietatea publică a statului, nu pot fi trecute în proprietatea privată decât prin hotărâre a guvernului, orice excepție de la competența acestuia de a decide cu privire la regimul juridic al bunurilor proprietate publică trebuind să respecte principiul ierarhiei actelor normative, dezafectarea urmând a se face printr-un act normativ cu aceeași forța juridică. Hotărârile comisiei județene de fond funciar reprezintă acte administrative, iar această comisie nu se poate substitui puterii executive, neavând dreptul de a exercita atribuțiile prevăzute prin Legea nr. 213/1998 și date în competența exclusivă a guvernului. Singura instituție abilitată să stabilească dacă aceste suprafețe sunt sau nu indispensabile cercetării, conform art. 11 din Legea nr. 290/2002 modificată, coroborate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 1180/2002, este Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sisești, iar în cauză nu există nici un act care să emane de la intimată, prin care să fie stabilite aceste suprafețe ca fiind dispensabile. Mai mult, nu există nici un act care să emane de la vreo entitate cu profil agricol care să stabilească că terenul solicitat de reclamantă ar fi sau nu indispensabil activității de cercetare. La data de 10.05.2022, intimatul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata Academia de Științe Agricole și Silvice Gh. Ionescu Sisești, prin care a arătat că susține în totalitate apărările formulate de către aceasta. La data de 09.05.2022 (data poștei), recurentele-pârâte Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian au depus răspuns la întâmpinarea intimatei-interveniente Academia de Științe Agricole și Silvice Gh. Ionescu Sisești, solicitând înlăturarea apărărilor formulate prin actul procedural și admiterea recursului astfel cum a fost formulat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin acțiune, reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar (în calitate de terț neimplicat în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991) a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Județeană de Fond Funciar, Comisia Locală de Fond Funciar Murfatlar și Comisia Locală de Fond Funciar Valul lui Traian, să se constate nulitatea absolută a hotărârilor Comisiei Județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanța nr. 262/02.06.2006 și nr. 447/01.09.2006, prin care s-a restituit din domeniul public al statului suprafața totală de 25,83 ha aflate pe raza comunei Valul lui Traian și nulitatea absolută a hotărârilor Comisiei Județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanța nr. 463/08.12.2006, nr. 321/18.06.2007 modificată prin HCJ nr. 359/06.07.2007, nr. 348/26.06.2007 și nr. 61/07.03.2008, prin care s-a restituit din domeniul public al statului suprafața totală de 464,55 ha, aflate pe raza orașului Murfatlar. Urmare a regulatorului de competență, soluționat prin sentința nr. 32/23.11.2017 a Curții de Apel Constanța, pricina a fost judecată în fond de Tribunalul Constanța, iar în apel, de către Curtea de Apel Constanța. Prin decizia dată în regulator s-au reținut, potrivit considerentelor justificative ale soluției, următoarele aspecte: "În raport de obiectul acțiunii deduse judecății și de calitatea titularului acesteia, care este un terț ce nu a fost implicat în procedura de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate asupra terenului agricol în litigiu, care a făcut obiectul hotărârilor nr. 262/02.06.2006, nr. 447/01.09.2006, nr. 463/08.12.2006, nr. 321/18.06.2007 modificată prin HCJ nr. 359/06.07.2007, nr. 348/26.06.2007 și nr. 61/07.03.2008 emise de Comisia Județeană de Fond Funciar Constanța, Curtea constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 61 și art. 62, coroborate cu art. 63 din Legea nr. 18/1991, iar nu cele ale art. 53-56 din același act normativ. Din interpretarea ultimelor texte de lege menționate rezultă că doar persoanele care au solicitat reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului pot să formuleze plângere împotriva hotărârii comisiei județene care a soluționat contestația împotriva măsurii dispuse de comisia locală de fond funciar, pentru a se verifica legalitatea actelor administrative, inclusiv a titlurilor de proprietate emise de comisiile județene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, termenul de contestare, de 30 zile, curgând de la data comunicării către solicitanți a hotărârii comisiei județene. Prin urmare, persoanele care nu au formulat cereri de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate nu pot formula plângere, iar art. 53 nu se poate aplica, prin analogie, în cadrul unei acțiuni în anularea ori în constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate, astfel de acțiuni plasându-se în afara sferei de reglementare a textului de lege. Concluzia este susținută și de reglementarea expresă a competenței de soluționare a acestor cereri prin art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, astfel că admiterea soluției contrare ar însemna lipsirea de eficiență juridică a acestui text de lege. Nefiind circumscrisă niciunuia dintre cazurile în care este aplicabilă procedura de contestare a hotărârilor comisiei județene, prin plângere adresată judecătoriei, conform art. 53 din Legea nr. 18/1991, acțiunea reclamantei intră sub incidența art. 63 coroborat cu art. 61 și art. 62 din actul normativ menționat. Potrivit dispozițiilor art. 63, "În toate cazurile în care legea prevede nulitatea unor operațiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun și nu conform procedurii speciale prevăzute în prezentul capitol". Rezultă că potrivit regulatorului de competență, determinându-se competența de primă instanță a tribunalului, conform normelor dreptului comun, s-a avut în vedere, în calificarea pretențiilor deduse judecății, faptul că sunt incidente dispoziții speciale din legea fondului funciar (art. 61-63) care exclud procedura plângerii reglementată de art. 53 alin. (2) din aceeași lege, dată fiind calitatea persoanei (terț față de această procedură) care atacă hotărâri ale unor comisii locale/județene de aplicare a normelor de fond funciar. Așadar, sediul materiei, astfel cum a fost el identificat prin regulatorul de competență, se regăsește în materia fondului funciar, activarea normelor dreptului comun în sensul avut în vedere prin dispozițiile art. 63 din Legea nr. 18/1991 având semnificația că nu se urmează procedura plângerii prealabile deschisă doar persoanelor care au solicitat constituirea/reconstituirea dreptului, iar nu și celor care sunt terți față de această procedură. Având în vedere calificarea litigiului, ca fiind unul în materia fondului funciar, în ce privește regimul căilor de atac, devin incidente dispozițiile art. 5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 referitor la accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare. Potrivit textului menționat, "Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului". De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară". Rezultă, din coroborarea textelor menționate, că litigiul fiind unul în materia fondului funciar, judecata acestuia se definitivează prin exercitarea unei singure căi de atac, cea a apelului, aceasta fiind rațiunea reglementării adoptate în 2005, de a asigura celeritatea judecăților, în materia proprietăților funciare, în contextul în care aplicarea dispozițiilor referitoare la constituirea/reconstituirea drepturilor în acest domeniu începuse încă din anul 1991. Împrejurarea că în dispozitivul deciziei din apel este menționată calea de atac a recursului nu poate fi decât rezultatul unei erori materiale și, oricum, mențiunea este lipsită de consecința juridică a deschiderii căii de atac într-o materie în care legea nu o prevede, față de principiul legalității căilor de atac înscris în dispozițiile art. 457 C. proc. civ. În ceea ce privește apărările din cadrul punctului de vedere la raportul de admisibilitate formulate de către recurentele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar și Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian (cu referire la natura juridică de drept comun a litigiului, valoarea obiectului pricinii, împrejurarea că hotărârea atacată a fost pronunțată în apel, faptul că prezenta instanță nu este ținută de considerentele hotărârii dată în regulatorul de competență, precum și textele de lege pretins incidente menționate de către recurente), Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite. Astfel, contrar susținerilor recurentelor, la baza emiterii actelor a căror anulare se cere în prezenta cauză (hotărârile Comisiei Județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanța nr. 262/02.06.2006 și nr. 447/01.09.2006, prin care s-a restituit, din domeniul public al statului, suprafața totală de 25,83 ha aflate pe raza comunei Valul lui Traian și hotărârile Comisiei Județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanța nr. 463/08.12.2006, nr. 321/18.06.2007 modificată prin HCJ nr. 359/06.07.2007, nr. 348/26.06.2007 și nr. 61/07.03.2008, prin care s-a restituit, din domeniul public al statului, suprafața totală de 464,55 ha, aflate pe raza orașului Murfatlar), au stat normele speciale conținute în Legea nr. 18/1991, iar regimul juridic al terenurilor în discuție a fost stabilit prin art. 35 alin. (1) din acest act normativ. Totodată, faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată în calea de atac a apelului, de către o curte de apel, nu are relevanță, întrucât printr-o normă specială a fost stabilită fără echivoc calea de atac ca fiind, exclusiv, aceea a recursului (art. 5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005). În atare situație, norma generală a cărei incidență este invocată de către recurente (art. 483 alin. (1) C. proc. civ.), este înlăturată de norma specială anterior menționată, a cărei aplicare este prioritară, în lumina principiilor de drept care guvernează concursul dintre legea specială și cea generală. Contrar susținerilor recurentelor, împrejurarea că în C. proc. civ. nu există o normă care să reglementeze situația acțiunilor promovate de terți în nulitatea unei hotărâri emisă în procedura Legii nr. 18/1991, nu deschide calea unei acțiuni de drept comun, câtă vreme, cum s-a arătat anterior, litigiul este unul în materia fondului funciar, cu o reglementare specifică a regimului căilor de atac. Faptul că se solicită anularea unor acte emise în procedura specială de reconstituire a dreptului de proprietate, ulterior desfășurării acesteia, nu schimbă natura juridică a litigiului, care a fost stabilită inclusiv prin hotărâre dată în regulator de competență. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor Constanța împotriva deciziei nr. 124/C din 21 septembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.