ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1946/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 19.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Apel București, B., C., obligarea acestora la plata de daune si despăgubiri în cuantum de 5.000.000 RON.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Curtea de Apel București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 200/30.06.2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța că prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită acoperirea prejudiciului pe care susține că l-ar fi încercat în urma refuzului pârâtei Curtea de Apel București de a-i înainta la instanța competentă un dosar, respectiv pentru neredactarea în termen a unei hotărâri judecătorești, astfel că, în raport de rangul acestei instituții care, deși are o rază de competență regională, nu poate fi calificată ca fiind instituție publică centrală, competența revine secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor, iar nu curților de apel.

În raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența teritorială revine exclusiv instanței de la domiciliul reclamantului, domiciliu situat în județul Vâlcea, comuna Gușoeni, în raza de competență a Tribunalului Vâlcea.

Prin sentința nr. 1529/05.11.2021, Tribunalul Vâlcea, secția a II a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Dolj, secția civilă.

A reținut instanța că simplul fapt că într-o cauză dedusă judecății, pârâtul (sau unul din pârâți) este o autoritate publică, nu este de natură să atragă, prin el însuși, competența instanței de contencios administrativ, o autoritate publică nefiind angrenată doar în raporturi de drept administrativ, ci și de drept civil ori de dreptul muncii.

În speță, reclamantul solicită obligarea pârâților la plata unor despăgubiri, invocând răspunderea civilă delictuală a acestora pentru anumite acțiuni sau inacțiuni contrare obligațiilor lor legale (nemotivarea în termen a unor hotărâri judecătorești, netrimiterea dosarului la instanța competentă într-un termen adecvat), fără însă a solicita anularea vreunui act administrativ tipic sau cenzurarea vreunui act administrativ asimilat. Așa fiind, cererea reclamantului nu se circumscrie contenciosului administrativ, definit la art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În consecință, cererea este de competența instanței de drept comun, respectiv a tribunalului ca instanță civilă, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ. (coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., interpretat per a contrario).

În ce privește competența teritorială, ținând cont de dispozițiile art. 127 alin. (2), (2)

1

și 3 C. proc. civ. (față de calitatea de pârâți a Curții de Apel București și a unor judecători sau grefieri din cadrul acestei instanțe), reclamantul are alegerea de a sesiza o instanță competentă material din circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel București. Or, reclamantul și-a exercitat deja această prerogativă, adresând cererea sa unei instanțe din județul Dolj și, chiar dacă a sesizat o instanță necompetentă material, alegerii acestuia trebuie să-i fie recunoscută eficiența prin stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Dolj, secția civilă.

Prin sentința nr. 338/17.06.2022, Tribunalul Dolj, secția I civilă a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că acțiunea este una în contencios administrativ, reclamantul întemeindu-și cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, aspect menționat expres atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în notele de ședință depuse la dosarul Curții de Apel Craiova, dar și în cuprinsul notelor de ședință depuse, la dosar, de către reclamant, în prezenta cauză, note de ședință în care aceasta a precizat, în mod expres, că nu a formulat o acțiune întemeiată pe dispozițiile C. civ.

Atât timp cât reclamantul a formulat o acțiune în contencios administrativ potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, instanța nu putea să dispună recalificarea acțiunii acestuia într-o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile C. civ., fără a pune acest aspect în discuția părților, respectiv fără a cita reclamantul în vederea lămuririi obiectului acținii, conform dispozițiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Or, în mod expres, după solicitarea instanței de a lămuri obiectul acțiunii, reclamantul a învederat, în cuprinsul notelor de ședință depuse la dosar în prezenta cauză, că nu a formulat o acțiune întemeiată pe dispozițiile C. civ., ci acțiunea de față este una în contencios administrativ, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Astfel, nefiind învestit cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, în raport de dispozițiile C. civ., Tribunalul Vâlcea nu putea face aprecieri nici cu privire la competența de drept comun, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. și nici cu privire la incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2), (2)

1

și 3 din același cod.

Prin urmare, în mod corect, a reținut Curtea de Apel Craiova, în sentința nr. 200/30.06.2021, că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor în cuantum 5.000.000 RON, invocând vătămarea sa prin neredactarea în termen a unei hotărâri judecătorești, respectiv netrimiterea unui dosar declinat către Curtea de Apel Pitești.

Întrucât cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, în raport de motivele invocate și temeiul juridic indicat, în baza principiului disponibilității reglementat de art. 9 din C. proc. civ., acțiunea reclamantului urmează să fie analizată, potrivit obiectului și limitelor stabilite de acesta, din perspectiva Legii nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, nefiind în prezența unei cereri formulată pe dreptul comun.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiul de drept invocat în susținerea sa, în cauză este incidentă o competență teritorială exclusivă, astfel cum rezultă din alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său".

Astfel, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența teritorială revine exclusiv instanței de la domiciliul reclamantului, domiciliu situat în județul Vâlcea, comuna Gușoeni, în raza de competență a Tribunalului Vâlcea, secția contencios administrativ și fiscal.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele argumente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtelor Curtea de Apel București, B. și C. la plata despăgubirilor în cuantum de 5.000.000 RON, pentru prejudiciul creat prin refuzului pârâtei Curtea de Apel București de a înainta la instanța competentă un dosar, respectiv pentru neredactarea în termen a unei hotărâri judecătorești.

Declinarea de competență dispusă de către Curtea de Apel Craiova a vizat competența teritorială a acțiunii în contencios administrativ, care a fost stabilită în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Vâlcea, secția contencios administrativ și fiscal.

Referitor la competența materială, Tribunalul Vâlcea a reținut că acțiunea dedusă judecății este una în răspundere civilă delictuală și aparține instanței de drept comun, în speță, secției civile a tribunalului, iar în ce privește competența teritorială, a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 127 alin. (2), (2)

1

și 3 C. proc. civ., reclamantul și-a exprimat opțiunea de soluționare a cauzei de către una din curțile de apel învecinate (raportat la faptul că pârâții sunt o instanță judecătorească, un judecător și un grefier) și, chiar dacă a sesizat o instanță necompetentă material, alegerii acestuia trebuie să-i fie recunoscută eficiența prin stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Dolj, secția civilă.

Apreciind că acțiunea este una în contencios administrativ și stabilind competența de soluționare în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Dolj, secția civilă a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ. "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților". Textul legal consacră principiul disponibilității, specific dreptului civil, care, pe de o parte, presupune că părțile au posibilitatea de a sesiza autoritățile judiciare, de a dispune de obiectul procesului și de mijloacele de apărare, iar pe de altă parte, presupune faptul că judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât în baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării.

În acest context, se reține că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și motivată corespunzător temeiului juridic invocat, potrivit manifestării de voință a reclamantului . Prin înscrisul de la dosarul aceleiași instanțe, urmare a întâmpinării formulate de către pârâta Curtea de Apel București, prin care s-a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale, reclamantul a arătat că acțiunea promovată este una în contencios administrativ și este determinată de refuzul nejustificat al autorității publice (în speță Curtea de Apel Craiova) de redactare a unei hotărâri judecătorești și de netrimitere a unui dosar la Curtea de Apel Pitești.

Cu prilejul înregistrării cauzei pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul a depus la dosar un înscris prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Vâlcea, precizând însă, încă o dată, că acțiunea este una în contencios administrativ și competența aparține curții de apel dat fiind faptul că una dintre pârâte este o autoritate publică centrală.

De asemenea, cu prilejul înregistrării dosarului la Tribunalul Dolj, la dosar, reclamantul depune un nou înscris, prin care arată că acțiunea introductivă de instanță nu este una de drept civil, ci una în contencios administrativ și " . . . . . . . . . .competența în cel mai rău caz ar aparține secției contencios administrativ a Tribunalului Dolj."

Față de cele arătate, rezultă că în mod constant reclamantul a susținut caracterul de contencios administrativ al demersului judiciar promovat, a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a motivat pretențiile deduse judecății ca fiind "un refuz nejustificat al autorității publice în sensul actului normativ menționat".

Prin urmare, în respectarea principiului disponibilității astfel cum este reglementat de art. 9 C. proc. civ., având în vedere pretențiile cu care reclamantul a înțeles să învestească instanța, temeiul juridic invocat, precum și faptul că, în calificarea juridică a pretențiilor părții, judecătorul nu poate schimba temeiul juridic de care se prevalează aceasta (conform art. 22 alin. (5) C. proc. civ.), Înalta Curte constată că soluționarea prezentei cauze este de competența instanței de contencios administrativ.

În consecință, văzând dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său" și cum domiciliul reclamantului se află în comuna Gușoeni, sat Burdălești, județul Vâlcea, localitate aflată în raza teritorială a Tribunalului Vâlcea, competența de soluționare aparține acestei instanțe, cu precizarea care rezultă din considerentele anterior expuse, că este vorba de secția de contencios administrativ a respectivei instanțe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.